Iulian şi Misterele Eleusine

Dar când s-a văzut în mijlocul întunericului,
în adâncimile înfricoşătoare ale pământului,
într-un grup de greci păgâni,
când chipuri fără trup apăreau în faţa lui
în cearcăne de lumină,
tânărul Iulian şi-a pierdut pentru un moment cumpătul:
într-un impuls din anii lui pioşi
şi-a făcut cruce.
În clipa aceea vedeniile au dispărut;
halourile s-au îndepărtat, luminile s-au stins.
Grecii şi-au aruncat priviri pe sub sprâncene.

Tânărul a întrebat: " Aţi văzut miracolul?
Mi-e teamă, prieteni. Vreau să plec de aici.
Aţi văzut cum au dispărut demonii
în clipa-n care am făcut sfântul semn al crucii?"

Grecii au chicotit dispreţuitori:
" Să-ţi fie ruşine, ruşine să ne vorbeşti aşa
nouă, sofiştilor şi filozofilor!
Dacă vrei să rosteşti astfel de cuvinte
rosteşte-le în faţa Episcopului de Nicomedia şi a preoţilor lui.
Măreţii zei ai glorioase noastre Grecii
au fost în faţa ta.
Iar dacă au plecat, nu te gândi niciun minut
că ei s-ar fi speriat de gestul tău.
Natura lor nobilă a fost dezgustată
când te-au văzut făcând
acel semn, infam şi primitiv,
de-aceea te-au părăsit plini de dispreţ."

Asta-i ceea ce i-au spus, iar prostul
a evadat din îngrijorarea lui sfântă şi binecuvântată,
convins de cuvintele perverse ale acelor greci.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am o teorie despre eroi. Am fost in Grecia şi, obsedat de imaginea grecilor antici, mă uitam cum arată grecii din ziua de azi. Am văzut că nu seamănă şi am ajuns la concluzia că eroii nu au lăsat urmaşi. Au murit toţi aceia frumoşi, grecii care au luptat în pielea goală. Au rămas doar cei din serviciile auxiliare. Sunt tot greci, dar lucrau pe la bucătărie, aveau grijă de cai. Eroul e un accident al istoriei şi trebuie să dispară.

citat din Mircea Dinescu (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puţin de două ori: în liceu, când foarte mulţi dintre colegii mei şi-au pus această întrebare, când şi-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur şi simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluţie, când majoritatea saşilor au şi plecat, nu doar şi-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinţii şi sora mea plecaseră.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când grecii au văzut fulgerele din cer, i le-au atribuit lui Zeus, bine? Şi când aborigenii au văzut cometa Halley, au zis că este un şaman atotputernic. Asta e capcana care ne ispiteşte. Nevoia de a explica.

citat din filmul serial Minte-mă
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?
Şi mai ceri de la Dumnezeu dreptate???

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ian: Ce faceţi cu familia de Crăciun?
Toula: Păi, mama pregăteşte friptură de miel.
Ian: Cu jeleu de mentă?
Toula: Nu. (Pauză.)
Ian: Şi?
Toula: Şi... (Pauză.) Sunt grecoaică, nu?
Ian: Da, şi?
Toula: Ceea ce se-ntâmplă e că tata şi cu unchii mei se bat pe creierul de miel, care să-l mănânce. Iar matuşa Voula ia într-o furculiţă ochiul şi mă aleargă cu el prin casă încercând să mă facă să-l mănânc, că, cică, mă face mai deşteaptă. Tu ai doi verişori, eu am 27 de verişori primari. Şi toată familia mea e mare şi gălăgioasă. Şi toţi sunt implicaţi în viaţa celorlalţi. Tot timpul! N-ai niciun minut răgaz, să stai şi tu să te mai gândeşti. Că stăm tot timpul împreună să mâncăm! Toţi oamenii pe care-i cunoaştem sunt greci. Grecii se căsătoresc cu greci ca să se înmulţească grecii mâncăcioşi şi gălăgioşi.
Ian: Uau!

replici din filmul artistic Nunta a la grec, scenariu de Nia Vardalos
Adăugat de Ştefania Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ceea ce ai văzut
amar
dureros
dificil
ceea ce ai văzut trecător
ceea ce ai văzut inutil
a fost ceea ce au văzut
ochii tăi umani
minţiţi
înşelaţi.

În clipa renunţării
extinde-ţi ochii asupra vieţii
şi ai să vezi
ceea ce vezi
dar mult mai clar.

poezie clasică de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectă-ţi cuvântul!

Limba scrisă şi vorbită,
E la om, nu şi la vită.
Ce iese din gura ta,
Eşti tu, nu altcineva.

Dacă ce spui nu respecţi,
Eşti ca alte vietăţi,
Nu te respecţi, pe tine,
Te acoperi de ruşine.

Când ce spui este corect,
Înseamnă că eşti coerent
Cu ce mintea ta gândeşte
Si ce mâna îndeplineşte.

Astfel, eşti om autentic,
Văzut de alţii, puternic,
Cu demnitate în faţa ta,
Precum şi în faţa altora.

poezie de Constantin Bălăşanu (11 ianuarie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima aniversare

După ce ai murit, străinii din oraş
Au dus pe roţi cutia neagră de lemn
Afară-n dreptul ferestrei. A fost clipa
Când camerele, casa, ca la un semn,
S-au mărit. Spaţiul devenise grotesc, uriaş.

În acea prea lungă zi, dominant până la silă,
A fost spaţiul. Din acel moment, tot ce-am
Încercat a fost teama. Apoi roţile
S-au urnit, cutia a dispărut de sub geam.
A rămas camera – goală, rece, impasibilă.

poezie de Weldon Kees, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi-a văzut subiectul de bârfă preferat intrând pe uşă, lumea din salonul de coafură s-a cufundat într-o tăcere stingherită, tipică celor prinşi asupra faptului. Să te trezeşti în faţa ochilor tocmai cu persoana pe care o bârfeai fără milă cu un minut în urmă îţi poate da de bănuit că aici se petrece ceva misterios.

Elif Shafak în Palatul Puricilor (2002)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut odată

Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.

Am văzut luna odată
Şi luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.

Am văzut odată... marea
Şi pamântul răvăşit,
Când se scutură cicoarea
Şi e macul înflorit.

Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neştiutelor... iubiri.

Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Şi-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.

Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.

Am văzut odat-un soare
Plin de raze şi căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.

Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ţi goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.

Am văzut odată... zorii
Şi-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.

Am văzut odată... clipa
Şi tăceri demult uitate,
Care îşi întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.

Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate-acestea

Dacă n-ai auzit
cum creşte iarba,
şi nici nu ai văzut,
trăieşti pe pământ degeaba.
Eşti umbră fără azimut.

Dacă nu ai văzut
cum muguri se deschid,
şi nici cum creşte frunza,
în viaţa ta e numai vid,
pe ochii tăi se-aşterne pânza.

Dacă n-ai văzut
cum floarea
în lumină se răsfaţă,
nu vei cunoaşte valoarea,
acelora care te-învaţă.

Dacă n-ai simţit
cum vântul
îţi mângâie faţa,
în zadar ţi-e gândul,
cum să trăieşti viaţa.

Dacă n-ai sărutat roua,
în zori, dimineaţa,
n-ai să cunoşti şansa
ce-ţi oferă viaţa.

Dacă n-ai văzut
cum cerul
se aprinde dimineaţa,
nu vei afla misterul,
cum apare viaţa.

Dacă toate-acestea,
tu le stăpâneşti,
mai uşor copile,
viaţa o trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am văzut

Te-am văzut strigând la ceruri
Te-am văzut strigând din hău
Când murind pe cruce, Doamne
M-ai chemat la pieptul Tău.
Te-am văzut în noaptea care
Se-ntinsese pe pământ
Te-am văzut cerând iertare
Şi-am ştiut că Tu eşti sfânt.

Te-am văzut iubind o lume
De venetici şi tâlhari
Şi-am văzut curgând din ceruri
Picături de lacrimi mari.

Te-am văzut intrând prin nouri
Sus în cer la Dumnezeu
Şi-am ştiut că înainte
Ai rostit numele meu...

poezie de Adriana Cristea (5 august 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Ierusalim [Longing for Jerusalem]

Oraş al lumii, sacru, frumos şi permanent,
Mi-e dor de tine aicea, departe-n Occident,
Iubirea se revarsă când ştiu că ai fost sus,
Acum, pustiu e templul, căci slava ta s-a dus.
Cu aripi ca de vultur spre tine aş zbura
Şi-a ta ţărână sfântă cu lacrimi aş uda.
Cât îmi lipseşti! chiar dacă şi Regele a plecat,
Şi-a dispărut mireasma şi şerpi s-au aciuat.
Ţi-aş săruta ţărâna şi aş pieri în ea,
Ca mierea e de dulce această poftă a mea!

poezie de Judah Ha-Levi, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

ne-am văzut şi timpul s-a spart în fragmente
ai călcat stropind trecătorii care
s-au împrăştiat printr-o minune

nu putea să fie totul de sticlă
din moment ce
ne ciocniserăm atomic
scăpasem paharul şi vinul
îşi răsturnase culoarea
peste chipul meu

aşa de puternic era sentimentul încât
o maşină de epocă s-a contorsionat când
s-a lovit de tine

m-am speriat vitrina s-a făcut zob ca timpul
eram doi oameni ciobiţi
din cioburile noastre păsări de cuarţ
trebuia să ne întregim

câtă vreme stăruiam într-un sărut iluzoriu
mă urmăreai descompunându-mă
în aroma unei priviri cât o

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...

Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Şi-aş fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.

Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Şi-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.

Dar... ţi -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Şi mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.

Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Şi ce minune-l ţine,
Aşa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?

A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viaţă...
M-ar fi cunoscut?

Am şi uitat de foame,
De plecare...
Am stat şi-am zis...
,, Aici e necurat"!
Şi mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Şi... am visat?

Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!

L-am ridicat...
Şi... mi l-am pus pe masă,
Şi tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiţă,
Şi mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!