Iulian şi Misterele Eleusine

Dar când s-a văzut în mijlocul întunericului,
în adâncimile înfricoşătoare ale pământului,
într-un grup de greci păgâni,
când chipuri fără trup apăreau în faţa lui
în cearcăne de lumină,
tânărul Iulian şi-a pierdut pentru un moment cumpătul:
într-un impuls din anii lui pioşi
şi-a făcut cruce.
În clipa aceea vedeniile au dispărut;
halourile s-au îndepărtat, luminile s-au stins.
Grecii şi-au aruncat priviri pe sub sprâncene.

Tânărul a întrebat: " Aţi văzut miracolul?
Mi-e teamă, prieteni. Vreau să plec de aici.
Aţi văzut cum au dispărut demonii
în clipa-n care am făcut sfântul semn al crucii?"

Grecii au chicotit dispreţuitori:
" Să-ţi fie ruşine, ruşine să ne vorbeşti aşa
nouă, sofiştilor şi filozofilor!
Dacă vrei să rosteşti astfel de cuvinte
rosteşte-le în faţa Episcopului de Nicomedia şi a preoţilor lui.
Măreţii zei ai glorioase noastre Grecii
au fost în faţa ta.
Iar dacă au plecat, nu te gândi niciun minut
că ei s-ar fi speriat de gestul tău.
Natura lor nobilă a fost dezgustată
când te-au văzut făcând
acel semn, infam şi primitiv,
de-aceea te-au părăsit plini de dispreţ."

Asta-i ceea ce i-au spus, iar prostul
a evadat din îngrijorarea lui sfântă şi binecuvântată,
convins de cuvintele perverse ale acelor greci.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când grecii au văzut fulgerele din cer, i le-au atribuit lui Zeus, bine? Şi când aborigenii au văzut cometa Halley, au zis că este un şaman atotputernic. Asta e capcana care ne ispiteşte. Nevoia de a explica.

citat din filmul serial Minte-mă
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am o teorie despre eroi. Am fost in Grecia şi, obsedat de imaginea grecilor antici, mă uitam cum arată grecii din ziua de azi. Am văzut că nu seamănă şi am ajuns la concluzia că eroii nu au lăsat urmaşi. Au murit toţi aceia frumoşi, grecii care au luptat în pielea goală. Au rămas doar cei din serviciile auxiliare. Sunt tot greci, dar lucrau pe la bucătărie, aveau grijă de cai. Eroul e un accident al istoriei şi trebuie să dispară.

citat din Mircea Dinescu (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prinţ din Libia de vest

Aristomenis, fiul lui Menelaos,
prinţul din Libia de Vest,
a fost în general bine văzut în Alexandria
de-a lungul celor zece zile petrecute acolo.

De dragul bunului său nume, s-a îmbrăcat ca grecii.
A acceptat cu plăcere onorurile,
dar nu le-a solicitat; era modest.
A cumpărat cărţi greceşti,
mai ales de istorie şi de filozofie
Dincolo de toate, era un om puţin vorbăreţ.

S-a răspândit vorba c-ar fi fost un gânditor profund,
iar asemenea oameni, se ştie, nu vorbesc prea mult.

Nu era deloc un gânditor profund sau ceva asemănător –
ci mai degrabă un om simplu, amuzant.
Şi-a luat un nume grecesc, s-a îmbrăcat greceşte,
a învăţat să se poarte mai mult sau mai puţin ca un grec;
şi tot timpul i-a fost teamă că şi-ar putea pierde
numele lui destul de bun
folosind aiurea cuvintele greceşti,
pentru ca apoi cei din Alexandria, după obiceiul lor cel rău,
să înceapă a râde de el.

De-aceea s-a mulţumit să folosească doar câteva vorbe,
îngrozitor de atent la sintaxă şi pronunţie;
şi-aproape o luase razna, fiindcă avea,
îmbuteliate, sub presiune, înlăuntrul lui, atâtea de spus.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi văzut vreodată?

Aţi văzut vreodată
Nişte tigri zburători?
Sau vreo capră care
S-ascunde printre nori?

Aţi văzut vreodată
Un şoarec cât un om?
Sau vreo vacă care
Se urcă drept în pom?

Aţi văzut prasade
Cum se coc pe tei rotat?
N-am văzut nici eu, desigur,
Dar aşa v-am întrebat.

poezie de Cornel Banari (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Banari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?
Şi mai ceri de la Dumnezeu dreptate???

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă de moment

voi aţi văzut vreodată păsări cu albe aripi de strigoi
plutind pe mările de flăcări din munţii zilei de apoi?!
dar lupi, voi aţi văzut vreodată zâmbind cu lacrimi puerile
c-a fost lupoaica violată, pervers, cu cotul lui Ahile?!
voi luna aţi simţit, ciudata, cum sughiţa cu gelozie
când raze te legau de poartă unui gărduţ de fantezie?!
copaci voi aţi udat vreodată cu rădăcina până-n cer
cu apele de piatră sacă, cu ciur integru şi de fier?!
şi dacă da, să ştiţi c-odată vă veţi trezi din somnolenţă
nu-n lumea asta hazardată - în alta. Fără chintesenţă.

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian în Nicomedia

Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile greceşti,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuţii frecvente cu Chrysanthios,
speculaţii cu abilul filozof Maximus.
Şi, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenţi.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preţ.
Aşa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăşi,
şi plin de veneraţie citeşte cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi –
şi toţi se miră de evlavia lui creştinească.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian văzând dispreţul

"Apoi, să observăm," declară el, în felul lui solemn,
"că există printre noi un mare dispreţ pentru zei".
Dispreţ. Dar el la ce se aştepta?
Lăsaţi-l să-şi organizeze religia cum îi place,
să scrie Marelui Preot din Galatia ceea ce-i place –
sau altora de aceaşi teapă, incitându-i, întărâtându-i.
Prietenii lui nu erau creştini, iar asta în mod cert.

Dar chiar aşa, aceştia n-au întins coarda
atât de mult ca el (crescut, totuşi, în religia creştină)
jucându-se cu un nou sistem religios,
absurd în teorie şi în practică.

Ei erau, la urma urmei, greci. Nimic în exces, Augustus.

*** În Grecia antică, pe templul Oracolului de la Delfi erau inscripţionate cuvintele " Meden Agan" – "Nimic în exces

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cere

Cere iertare iarăşi omului cu tenul închis
care stătea-n crevaşa clădirii şi care ţi-a cerut câţiva bănuţi
şi tu l-ai minţit încă odată faţa lui uscată s-a deschis
ca o palmă şi te-a lovit cu ruşine iar tu trebuie să te simţi
ruşinat tu i-ai văzut trăsăturile chipului distorsionate şi l-ai
recunoscut ca fiind încă fiinţă omenească nu un animal altul
decât animalul care-i fiecare dintre noi deşi ne minţim că nu-i aşa
acea minciună e o cruzime care speri tu va fi dizolvată-n valul
unui zeu iertător un zeu în faţa căruia vei sta cum ai stat
în faţa acelui om dar zeul tău se va întoarce de la tine
şi te va părăsi lăsându-te fără cuvinte tot aşa cum acest om
în zdrenţe este fără cuvinte-n faţa ta.

poezie celebră de Thomas Mann, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Fluke

Soţia şi-a pierdut sănătatea,
A început să slăbească până a ajuns la patruzeci de kilograme.
Apoi, a apărut acea femeie, cu chipul după care bărbaţii
Şi-o imaginează pe Cleopatra.
Şi noi – noi cei căsătoriţi
Ne-am încălcat cu toţii jurămintele, iar eu printre ei.
Anii au trecut şi toţi, unul câte unul,
Au fost revendicaţi de moarte în varii forme hidoase.
Iar eu, închipuindu-mi că sunt protejat
De o grijă specială a lui Dumnezeu,
Am început să scriu, să scriu, să scriu, tomuri peste tomuri,
Despre a doua venire a lui Christos.
Apoi, Christos a venit la mine şi mi-a spus
"Mergi în biserică şi în faţa congregaţiei
Mărturiseşte-ţi păcatul".
Dar, cum mă ridicasem şi începusem să vorbesc,
Mi-am văzut fetiţa care stătea în faţa scaunelor –
Fetiţa mea care se născuse oarbă!
După aceea s-a lăsat întunericul.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puţin de două ori: în liceu, când foarte mulţi dintre colegii mei şi-au pus această întrebare, când şi-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur şi simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluţie, când majoritatea saşilor au şi plecat, nu doar şi-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinţii şi sora mea plecaseră.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Haideţi să luăm unele măsuri şi în legătură cu protecţia voastră şi a familiilor voastre, pentru a evita confruntarea cu situaţii similare cu cele din această dimineaţă. În acest scop, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici, ne asigură de tot sprijinul dumnealor.
Diana: Chiar credeţi că ar fi necesare asemenea măsuri?
Traian: Da, pentru că ceea ce aţi văzut în această dimineaţă a fost doar începutul, iar până pe 27 iunie mai e destul; nu ştiu cum altfel am putea rezolva acest aspect, al siguranţei dumneavoastră.
Diana: Totuşi, am impresia că se exagerează; nu cred că e nevoie să se recurgă la asemenea forme de menţinere a ordinii. Recunosc, în această dimineaţă, pentru a nu întârzia, Luci a fost nevoit să nu se îmbrace în uniformă, dar iată, suntem toţi aici, atât noi, cât şi copiii noştri.
Traian: Stimată doamnă, credeţi că au fost suficiente măsurile de precauţie luate de dumneavoastră în această dimineaţă? De ce credeţi că s-a întârziat ora începerii acestei şedinţe? Tocmai pentru că Luci, fiul dumneavoastră, a nimerit în mijlocul unei îngrămădeli de oameni chiar aici, în faţa Institutului, în această dimineaţă. Ah, nu cunoşteaţi acest amănunt? Iată, ştiţi acum! De abia am reuşit să-l scoatem pe tânărul comandant din mijlocul acelei mulţimi, de abia pe la ora 10.00 – 10.15 şi n-am să vă întreb la ce oră a plecat fiul dumneavoastră de acasă; ştiu foarte bine că lui nu-i plac întârzierile şi că, de obicei, e foarte punctual. De asemenea, n-am să vă întreb cum arăta în momentul plecării de acasă şi sper să n-aveţi curiozitatea de a afla cum arăta în momentul în care l-am scos din mijlocul mulţimii. Nu vă speriaţi, băiatul n-a păţit nimic, ceea ce nu s-ar putea spune şi despre hainele în care era îmbrăcat; noroc că nu era în uniformă! Iar colegii lui ştiu cum arăta, doar l-au văzut când a intrat în navă. Şi tocmai pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente neplăcute, ar fi cazul să luăm măsurile de protecţie cuvenite, cu sprijinul celor care ne pot asigura legal securitatea, cărora le mulţumim pentru colaborare.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!