Tangențial
lumea era grăbită
și timpul se grăbea și străzile
experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăța să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate
ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înțelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului
încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reținem diferența specifică
aveam aceeași dragoste răvășită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă își inventa puii
când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre superficialitate
- poezii despre păsări
- poezii despre puls
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Il existe toujours un ange gardien
oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conștienți cât de mândri cât de indiferenți
erau ei la frumusețea degajată
se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afișau expresia achiziționatorului de succes
oricând își puteau permite investiții în trecut
ieșeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eșarfe galbene prelungind
fragilități minore în aria aceea unde părea
că îngerul se unește cu omul
dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacții chimice!
râzând își asigurau porția poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului
din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective
ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre îngeri
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vamă
- poezii despre urechi
- poezii despre succes
- poezii despre mândrie
- poezii despre instinct
La vida nuda
ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz
nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificație
compoziția sufletească a reacției chimice
cireșii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigașă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriașele pietre renegate de uterul universal
pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteșug de neam
stigmatul care în sfârșit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înființaserăm în ea
plecam strangulați
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre ploaie, poezii despre medicină, poezii despre inimă, poezii despre groază, poezii despre fructe sau poezii despre cireșe
Geografii 3
acolo
în țipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă și liberă
în captivitate
cineva îi auzise muțenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simțise
felul ei grațios de a așeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeților de onoare
auzise și înțelesese
înțelegerea lui cuprinsese nesfârșirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puțin câte puțin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...
când cobori
se face
mai-puțin-lan / mai-puțin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate țesuturi împrăștie
dorința bolnavă a închiderii-în-sine
fără de știre oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri
aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realități frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedați
o creștem
în colivii
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre geografie, poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre știri, poezii despre zbor, poezii despre realitate, poezii despre pace sau poezii despre onoare
Iluzioniștii
ieșisem aproximativ la plimbare
așa cum ieși pe o poartă mică
spre o lume mare
din profil păream calmi oarecum triști
puțin adusă spre verdele tău
suficient de înclinat spre poemele mele
făceam minore exerciții de adeziune
optam în continuare pentru versul liber
frunzele se acomodau / necomplexate
își trosneau micile drame familiale
deprinsesem într-un fel coduri stranii:
eram de-ai casei!
în tandem aveam să întreținem
iluzia toamnei interminabile
atâta vreme de acum înainte urma
să ne zgâim la fosforescențele caruselului
să testăm argintiul metaforei nefrigul conservat
într-un lemn desuet cu memorii
ieșisem aproximativ la plimbare...
niciunul nu punea punctul pe i
lumea trecea barbar de răvășită
plictisul... depresia riscau să acapareze
conexiunile
prudenți livram
octombrie pașnic
încercam à la longue un soi de paliative
nu strigam cât ne ținea gura:
suntem pe moarte!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă, poezii despre prudență, poezii despre plimbare, poezii despre moarte sau poezii despre metafore
Mă apropiasem de tine... 3
așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]
hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...
Pasărea m-a smuls în ultima clipă.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre vacanță, poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre perfecțiune
(pseudo)imunizare
atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilității durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a așeza o gutuie
rufele pe culme
undeva
același lup sta la pândă
aceeași pasăre își reprima negația
simulând și ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonșalanță distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte
dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiași gândaci insistenți de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre ochi, poezii despre lupi, poezii despre gutui, poezii despre fericire sau poezii despre durere
Încă!
foarte probabil nu din egoism
resimțeam eu senzația aceea
într-un fel sau altul
era primăvară!
îmi plăcea nebunește noaptea să contemplu
când străini oamenii se băgau înfrigurați sub așternuturi
neștiind dacă aveau să repete și mâine gestul acela
până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireș ca niște soldați
pe timp de pace când liniștea împrăștie miros de scutec
și mângâie geamuri într-o desființare aparte a separării
era povestea fostului copil... poate!
și ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
și asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu
știam: purtam parfumat părul și pulover cu mărgele
o eșarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieșeau dintre clișee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conținutul atrofiat
undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie
nu din egoism resimțeam eu senzația aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să țină desfășurat pământul
deasupra nimicului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre tramvaie, poezii despre religie, poezii despre păr sau poezii despre primăvară
* * *
viața se aranjează în formă de Sens
optezi să exiști firesc
fără teama de-a nu pierde esențialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înțelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre viață, poezii despre frică, poezii despre existență, poezii despre copilărie sau poezii despre bucurie
Sindrom reflex
ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip
desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului
traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți
uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului
copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se
undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre singurătate, poezii despre simțuri sau poezii despre roșu
In absentia
florile continuau să crească
și tramvaiele își păstrau același aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate
între timp
mai multe sensuri
își schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat
! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...
deodată am început să alerg
câmpul se umpluse cu păpădii
! nu știa omul cât aur ar fi putut să aducă
în fața noastră
îngerul gol
testându-și goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
și Dumnezeu
nu ne-a mai aflat
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sport
Nu se-ntâmplă nimic
oamenii arătau
de parc-ar fi uitat
împăturiți în așteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porți... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei
capetele creșteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmității telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte
începuse un crivăț
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeții
în care ni se împotmolea fantomatica viață
ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate
șoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul
drumul se desfășura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseși tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputință
din nepăsare?!
unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde orașul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre zăpadă, poezii despre viticultură, poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre oraș
Pe străzile orașului de vânt
Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile orașului de vânt
intrat în colbul istoriei.
Apele focului se varsă-n amintiri
își fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.
Cuvintele înghit nemișcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde și nopți de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.
Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre peisaje sau poezii despre noapte
În gol
viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă
repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile
de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului
văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic
oamenii
ieșiseră la o promenadă
ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic
poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre tragedie, poezii despre reluare sau poezii despre pericole
Contrabandă cu vise
după noi vor sosi alții
vor continua
de la firul roșu
desprins din rochia mea
de duminici
din scâncetul nou-născutei
la întâlnirea cu tine
își vor întinde corturi
din întunericul împrejurimilor vor aprinde
cel mai înalt dintre focuri
vor scoate capete rozalii îngeri
Dumnezeului îi vor da de știre
își vor apropia mâinile
punte peste trecere vor face
din străfundurile cosmosului
ca dintr-un străfund de sine
vor plămădi fața nouă a iubirii
de la falsa ezitare a păsării de a-și îndrăgosti pe veci zborul
vor învăța bir cu fugiții să nu dea vreodată
neputincioși
manechini în uniforme
vor ridica din umeri
la următoarea tură
ei înșiși se vor îmbarca
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric
Nemântuire (2)
orizontali în morminte
ne lăsăm traversați/ nu simțim timpul
rămân incrustate dâre bolnave
ca-ntr-o poartă a sărutului răsturnată
arapi dezmoșteniți de propria culoare
în ruptura din noi crește haosul
ne perpelim spinii unii într-ai celuilalt:
nu sosesc mironosițe.
când am întins o mână țărâna ne-a acaparat
dezvelite scheletele s-au holbat impudic:
steaua n-a mai știut să călăuzească
nicio oglindă nu ne-a putut recompune
eram copiii orfani... dacă ne durea?!
poate... de am fi înțeles lipsa...
văduvi perfecți
nu ne cunoscusem vreodată cu adevărat
și totuși... simțeam ceva... parcă fusesem
unul al celuilalt... într-o... viață?!
*
de la cine de taină încă mai cade câte-o ostie
ne repezim în rând cu pasărea ferecată
trec anotimpuri în pagini alb-cyclamen
îmbătrânim în zâmbete nealenoastre
linia vieții întretaie prăbușirea cuibului acolo unde
risipit țipătul dintre muguri nu se mai desface
nu mai vorbim cuvintele
nici măcar nu le mai tăcem
ne amintim de ele ca de oasele
amantei necredincioase
desenăm o familie cât o galaxie
... cât o frântură de fluture
un suvenir din eden... doar
dintr-o margine de viață
așteptăm
un final în care să ne recunoaștem
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre văduvie, poezii despre tăcere, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Statistici
noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată
nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise
și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață
se murea!
pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul
această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului
nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui
plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă
între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre statistică, poezii despre somn sau poezii despre păpuși
Opacitate
singurele vești care mai ajung aici
o dată pe săptămână
odată cu mașina de pâine
și cu strigătul păsării aruncând o privire
cât să facă o secundă lumină
fracțiunea aceea în care
ulița reapare din gol
cu merii ei cu cireșii... cu brusturii
înfășurând în frunzele lor rănile
ce uitaseră să mai doară
nici nu apucăm să ne recunoaștem!
ca o lepră pustietatea
încercuiește curțile noastre
de la un capăt la celălalt praful se așază
pudră mistificatoare a identității
ne îngrămădim... oboseala se suprapune
peste multele straturi de renunțări succesive
peste veșmintele crescânde din noi
făcându-ne opaci la sânge
la memoria iubirii
în această lume
de la sfârșitul cerului
unde doar gustul săptămânal al pâinii
mai amintește de Dumnezeu
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni sau poezii despre mere
Flying in that silver world
bărbații erau aiurea
unul discuta despre s. x și alte chestii de genul
altul despre fake wisdom și alte chestii de genul
altul despre cer constelații g mic și viteza luminii
iar toate acestea îmi apăreau ca un orgas. m închipuit
ca o dragoste falsă
într-un timp divizat în fișicuri și aruncat peste umăr
ca atunci când murise bunicu-meu și ăia toți aruncau monede mici
din naiba știe ce de păreau argintii în soarele verii
uneori îmi vine să și râd, cum să discuți cu o tipă despre s. x și alte chestii de genul
bărbații sunt necesari știu îți vine să râzi
mie îmi venea să râd când murise bunică-meu, de fapt după aceea
aveam nouă ani era vară o căldura toridă și lumea aprindea lumânări
soarele ne-ar fi fost îndeajuns
lumea aprindea lumânări noi râdeam
eram în camera aceea albastră și râdeam, eram pe atunci pe jos de râs
prea mici pentru a râde singuri
acum prea singuri pentru a mai râde
bărbații erau aiurea, așa că începusem să cred în extratereștri
aveam o bilă oranj o luasem de la pet shop pentru mâțele mele
era o lume oranj un g mic un fel de k-pax în buzunare
îmi imaginasem cum venea îngerul lua mingea aceea oranj o învârtea
și alte chestii de gen îngeresc
și se făcea cum băiatul de trei ani din africa nu mai căra apă
și nici fetița abia născută din karachi nu mai era ucisă cu pietre
și toți trăiau mai departe în lumile mele oranj
micul meu prinț
mica mea prințesă
iar pe undeva în fundal un eden inutil derizoriu
Șarpele înghițit de Elefant
oamenii sunt nașpa
în fiecare noapte la 3 și 5 minute o pasăre trece pe lângă fereastra mea
deasupra e cerul cu aceeași aglomerare de stele
ce rost ar avea să le cunosc numele
pe undeva e bunicu-meu de care vorbeam la început
ceva mai încoace primul nostru câine, apoi taică-meu și toți ceilalți ai noștri
și toate fetițele ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
și toate femeile ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
poate că și tu te gândești la aceleași lucruri și altele de genul
cât timp decupezi o clipă din orele tale și o trimiți către mine
cât pasărea stă de gardă lângă ferestrele noastre
o clipă
cât păsările de noapte să își întindă aripile
poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre fete, poezii despre șerpi sau poezii despre viteză
Ritualic (2)
în general
își reprimă zâmbetul
orele / neastâmpărul feminin
fiecare ezitare mai trage un oblon
dar azi este "ziua XL"
se lasă harți
estrogenii i-au umplut sângele și
perdelele au început să se umfle
transparenți și cuminți
corbi ies în șir indian spre
suicidul în masă
azi
sonia plânge
pentru prima oară
cu adevărat
se așază etanș peste
iubitul proaspăt / perfect orizontal și apatic
mirosind a cerneală vișinie
un fel de hologramă
o țesătură cu imprimeuri nedefinite și puls
nu se ridică pănă când nu e convinsă că
cele două celule și-au făcut de cap
←! sonia
vede
lumea
de sus!→
din punctul de vedere al canapelei
sonia nu este decât o altă realitate
profundă
nimic mai mult
poți ghici asta
din adâncitura continuă lăsată...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre plâns
Manifest
toate zilele-acestea în care
nu gândesc / nu simt
în cuvinte
îmi revendic hrana
instinctual / preistoric / onomatopeic
orizontalitatea își înalță
propriul munte
propria legislație
mă privești abstract
aproape îngrozit
[nu știi dacă și mâine...]
îmi iau
porția de lucruri
vitale
în ritmul sângelui
asezonat
la desenul rupestru
o femeie pe cale de a se naște
marea așteptându-și luna
în aer
ca într-o stâncă
decupez iubirea
compusă
din rochia mea albă
cu măduvă multă desprinzându-se
din seva cosmică
scăpată de îngeri
la izgonirea din raiuri
decretez:
Sentimentul!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre rochii, poezii despre ritm, poezii despre rai sau poezii despre naștere