Tangențial
lumea era grăbită
și timpul se grăbea și străzile
experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăța să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate
ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înțelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului
încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reținem diferența specifică
aveam aceeași dragoste răvășită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă își inventa puii
când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La vida nuda
ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz
nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificație
compoziția sufletească a reacției chimice
cireșii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigașă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriașele pietre renegate de uterul universal
pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteșug de neam
stigmatul care în sfârșit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înființaserăm în ea
plecam strangulați
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geografii 3
acolo
în țipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă și liberă
în captivitate
cineva îi auzise muțenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simțise
felul ei grațios de a așeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeților de onoare
auzise și înțelesese
înțelegerea lui cuprinsese nesfârșirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puțin câte puțin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...
când cobori
se face
mai-puțin-lan / mai-puțin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate țesuturi împrăștie
dorința bolnavă a închiderii-în-sine
fără de știre oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri
aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realități frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedați
o creștem
în colivii
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzioniștii
ieșisem aproximativ la plimbare
așa cum ieși pe o poartă mică
spre o lume mare
din profil păream calmi oarecum triști
puțin adusă spre verdele tău
suficient de înclinat spre poemele mele
făceam minore exerciții de adeziune
optam în continuare pentru versul liber
frunzele se acomodau / necomplexate
își trosneau micile drame familiale
deprinsesem într-un fel coduri stranii:
eram de-ai casei!
în tandem aveam să întreținem
iluzia toamnei interminabile
atâta vreme de acum înainte urma
să ne zgâim la fosforescențele caruselului
să testăm argintiul metaforei nefrigul conservat
într-un lemn desuet cu memorii
ieșisem aproximativ la plimbare...
niciunul nu punea punctul pe i
lumea trecea barbar de răvășită
plictisul... depresia riscau să acapareze
conexiunile
prudenți livram
octombrie pașnic
încercam à la longue un soi de paliative
nu strigam cât ne ținea gura:
suntem pe moarte!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
viața se aranjează în formă de Sens
optezi să exiști firesc
fără teama de-a nu pierde esențialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înțelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă apropiasem de tine... 3
așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]
hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...
Pasărea m-a smuls în ultima clipă.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sindrom reflex
ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip
desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului
traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți
uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului
copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se
undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când am fost mic, mic, mic am încercat să merg, iar mama mea mă ținea lângă ea și avea un capot de care eu mă țineam foarte tare ca să pot să merg. Iar după ceva vreme ea a avut teribila înțelepciune să-mi dea o bucată de cârpă în mână. Și în clipa aceea am început să pot să merg pentru că aveam iluzia capotului ei, iar eu am mers mai repede, mai frumos și mai departe.
Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă!
foarte probabil nu din egoism
resimțeam eu senzația aceea
într-un fel sau altul
era primăvară!
îmi plăcea nebunește noaptea să contemplu
când străini oamenii se băgau înfrigurați sub așternuturi
neștiind dacă aveau să repete și mâine gestul acela
până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireș ca niște soldați
pe timp de pace când liniștea împrăștie miros de scutec
și mângâie geamuri într-o desființare aparte a separării
era povestea fostului copil... poate!
și ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
și asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu
știam: purtam parfumat părul și pulover cu mărgele
o eșarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieșeau dintre clișee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conținutul atrofiat
undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie
nu din egoism resimțeam eu senzația aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să țină desfășurat pământul
deasupra nimicului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Il existe toujours un ange gardien
oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conștienți cât de mândri cât de indiferenți
erau ei la frumusețea degajată
se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afișau expresia achiziționatorului de succes
oricând își puteau permite investiții în trecut
ieșeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eșarfe galbene prelungind
fragilități minore în aria aceea unde părea
că îngerul se unește cu omul
dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacții chimice!
râzând își asigurau porția poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului
din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective
ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În dragoste, nu poți fi superficial
Tot ce n-ai iubit crește cu tot ce iubești,
în dragoste, nu poți fi superficial,
e un fel de anotimp interior și perpetuu al trupului
și-al unor veșnice și văratice înfloriri...
În dragoste, nu poți fi superficial
și nici leneș, ca un sfânt de-a pururi vergin,
ondulațiile sângelui tău martir
și agonia furibundă a cărnii tale, iubito,
participă la beția și la setea de scufundare a ființei...
Doar iubirii nu-i lipsește infinitul...
Doamne, cum am putea să iubim parțial?
Ce ne-ar mai învălui întunericul!
În dragoste, nu poți fi superficial...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În gol
viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă
repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile
de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului
văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic
oamenii
ieșiseră la o promenadă
ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic
poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și s-a făcut noapte dintr-odată
și s-a făcut noapte dintr-odată
în ziua aceea mai tristă
din câte știam că există
în lumea noastră de vată
tu priveai doar într-acolo
de unde așteptai (poate) să vină
pasărea înveșmântată în lumină
subțire cum e lira lui Apollo
nimeni nu se mai grăbea încât
timpul parcă se oprise în loc
deasupra orașului răsăriseră luceferi,
la care când te uitai, luau foc
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
A, iubite, a
- A, iubite, a,
Mai spune-mi ceva,
Că mi-i drag să-mi spui
Ce nu știu, drag pui,
Că mi-i drag să-ascult
De dragoste mult,
Haide, spune-mi cum se
Iubesc păsările.
- O, iubito, o,
Cred că tot ca noi:
Copacii bătrâni
Acasă rămân
Ca niște bunici
Cu puii cei mici
Care-n brațe-i leagănă
Până-i frunza galbenă.
Pe-urmă bat vântoasele,
Și nu-i nici o pasăre,
Pe-urmă le cad foile,
Se-nvelesc cu ploile.
Pe-urmă îi dor crengile
Și n-au ce să legene.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Curcubeul" de Grigore Vieru este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar Nu se-ntâmplă nimic
oamenii arătau
de parc-ar fi uitat
împăturiți în așteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porți... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei
capetele creșteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmității telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte
începuse un crivăț
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeții
în care ni se împotmolea fantomatica viață
ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate
șoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul
drumul se desfășura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseși tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputință
din nepăsare?!
unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde orașul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(pseudo)imunizare
atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilității durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a așeza o gutuie
rufele pe culme
undeva
același lup sta la pândă
aceeași pasăre își reprima negația
simulând și ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonșalanță distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte
dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiași gândaci insistenți de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritualic (2)
în general
își reprimă zâmbetul
orele / neastâmpărul feminin
fiecare ezitare mai trage un oblon
dar azi este "ziua XL"
se lasă harți
estrogenii i-au umplut sângele și
perdelele au început să se umfle
transparenți și cuminți
corbi ies în șir indian spre
suicidul în masă
azi
sonia plânge
pentru prima oară
cu adevărat
se așază etanș peste
iubitul proaspăt / perfect orizontal și apatic
mirosind a cerneală vișinie
un fel de hologramă
o țesătură cu imprimeuri nedefinite și puls
nu se ridică pănă când nu e convinsă că
cele două celule și-au făcut de cap
←! sonia
vede
lumea
de sus!→
din punctul de vedere al canapelei
sonia nu este decât o altă realitate
profundă
nimic mai mult
poți ghici asta
din adâncitura continuă lăsată...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statistici
noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată
nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise
și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață
se murea!
pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul
această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului
nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui
plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă
între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Penitență
o vreme ne vom mulțumi fără glorie
ne vom înfrânge complexele
sentimentul nonsensului
vom fi eroii anonimi
incognito vom planta
hectare de bulbi până vom ajunge
la floarea virtuții
îi vom distribui razele
fără să cerem ceva în schimb
vom intra în acest voluntariat
cu acea cămașă de unică folosință
cândva urâta cămașă de forță
nu vom pretinde compătimire
despuiate trupurile noastre vor scrijeli
ingratitudinea rece a terrei
nu vom lăsa pe nimeni să ne identifice
vom da asigurări temeinice de confuzie
acoperindu-ne cu o frunză
semn al recunoașterii Vinei
între timp
se vor scrie file victorioase
ale norocoșilor sorții sau poate
ale bieților impostori asumându-și inconștient
triumful chior asupra destinului orb
trecerea in absentia
ne va durea suficient cât să ispășim
o pasăre își va împrăștia puii
împotriva sufletului ei
împotriva propriilor convingeri
... frumusețea mea te va durea nevăzută... netrăită...
lumina mea pusă sub obroc sau poate
procurând altuia starea de grație
numai prilejul ordinar pentru satisfacția de sine
cel mai greu va fi atunci când vom înțelege
cum nici cel mai umil dintre cuvinte nu ni se va mai supune
îndurat în muțenie chinul va trece paroxistic în blestem
contextual vom deprinde coduri preistorice
disputându-ne peticul de posesiune gestuală
cu fiarele întunericului
ceva din afara noastră ne va-mpinge să continuăm...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemântuire (2)
orizontali în morminte
ne lăsăm traversați/ nu simțim timpul
rămân incrustate dâre bolnave
ca-ntr-o poartă a sărutului răsturnată
arapi dezmoșteniți de propria culoare
în ruptura din noi crește haosul
ne perpelim spinii unii într-ai celuilalt:
nu sosesc mironosițe.
când am întins o mână țărâna ne-a acaparat
dezvelite scheletele s-au holbat impudic:
steaua n-a mai știut să călăuzească
nicio oglindă nu ne-a putut recompune
eram copiii orfani... dacă ne durea?!
poate... de am fi înțeles lipsa...
văduvi perfecți
nu ne cunoscusem vreodată cu adevărat
și totuși... simțeam ceva... parcă fusesem
unul al celuilalt... într-o... viață?!
*
de la cine de taină încă mai cade câte-o ostie
ne repezim în rând cu pasărea ferecată
trec anotimpuri în pagini alb-cyclamen
îmbătrânim în zâmbete nealenoastre
linia vieții întretaie prăbușirea cuibului acolo unde
risipit țipătul dintre muguri nu se mai desface
nu mai vorbim cuvintele
nici măcar nu le mai tăcem
ne amintim de ele ca de oasele
amantei necredincioase
desenăm o familie cât o galaxie
... cât o frântură de fluture
un suvenir din eden... doar
dintr-o margine de viață
așteptăm
un final în care să ne recunoaștem
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea întâlnire
liliac de ianuarie
suntem aici
în plin necunoscut
privim la noi ca la spectacolul straniu și timpul...
timpul pare infinit
infinite micimile noastre de oameni
pielea peste care s-au așezat brumele
licuriciul de vineri/ ploaia mironosițelor
un ultim început?!
mâna ta se-ntinde peste prăpăstii
fără de busole traversează
increatul meu/ scâncetul/ nevoia de mamă
mă vezi: fetiță cu metabolism de pasăre
în rochie de pădure căutându-și soarele
prietenul de joacă... tovarășul de sfârșit
! n-au mai înflorit sânziene
podul casei invadat de păianjeni!
prigonită poteca îngustează o fântână
cui să țipi: ține-mă de inimă!?
pe ulița cosmică
glasuri aproape-necunoscute/ câte un lătrat
strânsura zăpezilor intrate până la tine
gheață de stele
liliac înflorit în ianuarie
suflete intuind/ mai mult cerșind
marea întâlnire/ big-bang-ul acela
responsabil cu nefrica de moarte
nesigură de cuvinte
de toate culorile camuflând înțelesuri
doar pe sfert lăsate ochiului omului
! pășesc
asemenea ție
asemenea tutoror jivinelor acestea
trudind să-și creeze habitate
intimitatea care le va permite
să existe Acasă
în mijlocul oceanului/ pe marginile lumii
oricât ar fi de triste/ oricât de împăcate
casa noastră
în pântece de abis!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!