Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ovidiu Cristian Dinică

O noapte

de sub copertina lăsată peste zi
ies șoarecii
pete maronii la reverul bunului simț
mirați de stofa căzută
pe parchetul îmbătrânit
pe care calcă trupuri tinere
într-o deplasare ritmată a inimilor,
este frig doar dincolo de camere,
afară muzica încetează,
noaptea agățată pe silueta de beton a stâlpilor
langurosi umbrei scăpate pe trotuar
măsoară în scrâsnet de roți scenariul
din casa de la marginea câmpului,
prin ziduri evadează indolente cuvintele,
tinerii îmbibați de amor
dansează însă nestingheriți
lumea este a lor și dincolo de vise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ovidiu Cristian Dinică

Dincolo de timp

mama iubește viața
dar o risipește
adresând aceleași întrebări
către Dumnezeu ce tace,
ea are
sarcini precise
măsoară cadența umbrelor,
lasă libere cuvintele
acestea o însoțesc pretutindeni,
sunetul străzii îl percepe ca pe un corp străin
de care se teme,
încurcă timpul
cu propriile obsesii,
într-o frământare continuă
scapă din îmbrățișarea prezentului,
are puterea să-l aducă înapoi pe tata,
din
sicriul de nuc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de liniște,
scăpate din cleștele nopții
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună și plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranță.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Dăruire

în orizontul său firesc
reîntregit cu vise
slobod este un chip tânăr
cu mădulare sănătoase,
grabnic săritor,
harnic cum satul
încă nu văzuse,
sub steaua născătoare
obsesii se preling
sfătoasă toamna cum să cuprindă
în file lacrima dorinței
pură și nejertfită într-o
poveste dragă inimilor tinere,
dar vântul iată strânge frunze și din poiană
cântecul se aude lângă vatra
în care câinii latră și vârtos mușcă
din mărul nepătat,
se lasă seară, fiorul nu cedează,
domnița la oglindă se ascunde,
porniri celesti conduc la gândul îmbrățișărilor galante,
inima ei pitită în pieptul alb
tremură înfierbântată,
iubitul vine în lenjerii să o găsească
falnic cu brațele puternice
și-n foc să contopească iubirea,
se aruncă în valuri trupuri pline de sudoarea dăruirii
spre liman plutesc cei cuceriți de patimi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de ziduri

stiu ca nu aceasta este solutia realitatii
stiu ca lumea nu s-a nascut intr-o coaja de portocala
intre un dincolo de nori si dincolo de ziduri
vino sa iesim printre pietrele uscate
sa impartim painea si vinul
am putea fi fericiti pana la taierea apelor
inghititi in ceata pustiului din noi
canta, canta
si rupe tacerea in patru.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Dans

să dansăm
i-am cerut
celei ce mă privea
să risipim
neputința
de a iubi
muzica
ne va uni trupurile
la ceasurile serii
vom afla îmbrățișarea
cu frunze și vânt
dorința va fi stăpână
luna va grăi
inimilor
din marea de cuvinte
ne vom clădi tăcerea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.

ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu fața acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colț al cerului
pasărea a țipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Omul absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
se revărsă
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul reține reduce
zborul
îngrădit cu citate
la limita absurdului
cusute de cuvinte
ce strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Poem de luni

Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.

Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.

Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.

Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Omul inutil

Primăvara este zarvă mare,
Păsările migratoare acasă s-au întors,
Mieii zburdă pe cărare,
Câinii latră cu folos. nu mă conving
cuvintele tale,
ele compun inutilul,
strică ordinea lucrurilor,
năruie cerul,
pretutindeni
orizontul este pângărit
cu flăcări,
privirea acoperită
de diagrame
fabricate în cuvinte
ce strâng respirația,
fură zborul
nu poți sa le ți la piept
fără să te arzi,
mută-ți strigarea
din casa jocului pleacă,
nu ne îngropa
sub tăcere,
viata respiră și prin
firul de iarbă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.

Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.

Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.

poezie de (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu îți imagina că matematica este grea, încurcată și repulsivă bunului simț. Este abia materializarea bunului simț.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

poetul

a învățat cândva

să călătorească la marginea

timpului, visează

cerul în culoarea inimii

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârșea,
era locul unde speranțele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu își tulbure nimeni credința,
diminețile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
și să-și promită că nu vor uita locul unde
speranțele deveneau fructe nobile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Un țipăt

aripile de înger
acoperite cu mantaua iernilor
de sub care cuvintele
ies să ascundă tăcerea
precum un
izvor acoperă
ochii să nu se vadă crestele
înfipte în coama cerului
cu gheara de urs îndreptată
spre soare
să fure lumina
în opaițul dur
al minții bolnave,
poartă amintiri dureroase

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respirația
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lumea rece

În noaptea neagră, dincolo de lume
Se-mbrățișează două suflete și... plâng
De-atâta dor și atâta așteptare.
Timpul a trecut, parc-au trecut milenii
Nimic n-a-mbătrânit, doar s-au oprit
Clipele-n loc de-atâta întristare
Și-au așteptat în la venirea serii.
Și-acum, iată! A sosit al lor amurg.
Acolo așteptarea n-are margini,
Aici făcuți suntem spre a pleca
Și dincolo de lumea noastră rece
Toți cei de-aici, ne vom îmbrățișa.

Straniu, precum o umbră
Care-adăpostește însângerate trupuri, în pustiu,
Veghează peste nisipurile arămii
Valuri de ceață, vise, suferințe...
Copiii mor, hrănindu-se cu lacrimi,
Și cu dorința-n suflet de-o ploua
Bătrânii mor scăldându-se în valul de nisip
Sub valul de căldură,
Du lumea veșnicului foc de catifea...
O lume de nisipuri,...
Fir cu fir de-am căuta,
Mormintele-au ajuns un crematoriu
Și trecând prin pustiu, adâncindu-ne-n secetă,
Înfrățindu-ne cu ea,
Plutim către oaza pe care am visat-o cândva
Râul de lacrimi al supraviețuitorilor
Va străluci pe cerul vinețiu
Care promite ploaie, speranțe, iubire.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de mare [Beyond the sea]

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Și pe-aceeași cale vor fugi în zare
Gânduri și dorințe, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veșnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aș zbura ca tine dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, fețe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Four Hills of Life: Ojibwe Wisdom Paperback" de Thomas Peacock este disponibilă pentru comandă online la 81.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook