Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi
În vagonul în care l-am aruncat şi i-ai privi
Albul ochilor holbaţi, faţa descompusă, gâtul urzicat,
Chipul acela de diavol îmbolnăvit de propriul lui păcat –
Dac-ai putea auzi, la fiecare zdruncinătură,
Sângele gâlgâind în plămânii distruşi, plini de spumă,
Obsceni ca urmele lăsate de cancer, amari ca o fierbinte fiertură
A viciului, incurabil zdrenţuiţi, ca ganglionii inflamaţi de ciumă –
Prietene, n-ai mai repeta cu-atâta zel şi-atât de manifest
Copiilor naivi şi însetaţi de fapte mari şi de disperate glorii
Străvechea Minciună: DULCE ET DECORUM EST
PRO PATRIA MORI.

*** "Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie" - Horaţiu, din Ode

*** Gazele de luptă au fost folosite prima oară la scară largă în timpul primului război mondial.

*** Clorul, mai greu ca aerul, are o culoare verzuie şi este foarte reactiv; în contact cu apa generează
acidul clorhidric, iar acesta, odată inhalat, este mortal pentru om, el provoacă "arderea chimică a
plămânilor."

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-
Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echipajul U–boot-ului

Vai de flăcăii blonzi care pe mările fremătătoare
Pândesc prada-n ambuscade – autentici vânători –
Aromind aşteptarea cu conversaţii duioase, fermecătoare,
Despre nişte căsuţe albe înecate-n valuri de flori

Undeva pe lângă Rin! Nava comercială-i tot mai aproape;
Fulgerător, torpila lor o loveşte, precis, sub linia de plutire;
Marea şi victimele gem laolaltă, curg aceleaşi lacrimi sărate;
Războinicii înalţă unui zeu german, păgân, ode de cinstire.

Pentru că ei preferă o moarte brutală şi hidoasă, sufocantă,
În bezna adâncurilor mării, prinşi în propria capcană,
Unei vieţi în care cauza pentru care luptă va fi judecată
De generaţia viitoare – flagelul provocat de mândria vană

Care promite lumina Zilei, dar oferă penumbra morţii, Noaptea;
Unei vieţi în care-şi vor detesta patria, un nume-atât de sfânt,
Şi de măreţ, atât de blamabil, patrie care le-a trădat loialitatea
Cerându-le să comită cele mai abominabile crime de pe pământ.

* U – boot-uri – submarinele militare ale Germaniei participante la Primul Război Mondial şi la al Doilea Război Mondial.

poezie de Katharine Lee Bates, 1859-1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care cad (noiembrie 1915)

Azi, în trecere
Prin nemişcarea însorită a după-amiezii,
Priveam cum cad din copaci frunze cafenii...
Nu bătea vântul pentru a le răsuci şi înălţa spre cer,
Iar ele, vălurind tăcut,
Cădeau, fulgi de zăpadă,
Ştergând şi îndepărtând amiaza;

Şi mă plimbam agale,
Şi mă gândeam la acele frunze curajoase
Care zăceau acolo ofilite
Fără să fi fost atinse de viscolul anilor sau de vreo epidemie,
Împrăştiate în toată frumuseţea lor
Ca nişte fulgi de nea căzuţi pe pământul Flandrei.

* Cele cinci bătălii din Flandra în timpul primului război mondial:
- ( 19 octombrie – 22 noiembrie 1914) – prima bătălie de la Ypres;
- (21 aprilie – 25 mai 1915) – a doua bătălie de la Ypres;
- (11 iulie – 10 noiembrie 1917 – bătălia de la Passchendaele, a treia bătălie de la Ypres;
- (9 – 29 aprilie 1918) – bătălia de la Lys, a patra bătălie de la Ypres;
- (28 septembrie – 2 octombrie 1918) - a cincea bătălie de la Ypres.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit

într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că şi identităţile se pot naşte din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulţi bărbaţi

în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
şi în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
aşa că omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este să te ascunzi de tine
în tine

nimicul este o încăpere în care plouă
ştiai asta?

poezie de Daniel Dăian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îndrăgostit de galliano şi am visat asta
(de fapt am căzut din pat dar mi-era ruşine să-ţi zic)

voiam să-mi pieptene cineva părul

vezi de asta l-am tuns pe tot
cele mai nepotrivite mâini au trecut prin el iar acum
arăt ca un băieţel fericit cum ar fi trebuit

m-am îndrăgostit de galliano păcat
că l-am iubit doar pentru maică-mea a fost un
vis-trofeu din care nu pot deduce cum
mişc mâna în somn
fiindcă cel care doarme cu mine n-o vede

acum nici măcar nu mai am sens
strâng unghii strâng mâini strâng
poeme mototolite şi le vând la kg

oamenii le găsesc interesante păcat că eu
nu găsesc oameni doar uşi şi atacuri de panică
de care fug intrând prin altele

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

omul se smulge din neant
îşi scoate inima din piept
şi o aşază pe masă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă şi cum să suporte

omul întinde mâna prin haos
găseşte sticla mov
toarnă totul într-un pahar cu picior
şi dă visele peste cap
ascultând un şlagăr la radio
se sperie
face copii într-o casă cu femeie
şi begonii în pervaz

omul îşi plimbă ochii
de jur împrejurul luminii
îi aruncă pe geam
aerul dintre ei întinde gâtul să vadă mai bine
afară ba e vară ba e iarnă
ba e război

omul se aşază în genunchi
pe stele, lângă inimă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi tace
îl învaţă cum să stingă focul
cum să îl stingă şi cum să suporte

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca mortii

Stropi mari, plini de regret
Incep sa se scurga lin,
Sunt lacrimile Domnului Preasfant,
Varsate pentru noi... doar pentru noi,
Cei care L-am rastignit, L-am umiltit
Si L-am patat cu sange.

Priviti cum plage amarnic,
Pentru noi.... doar pentru noi,
Cei care acum ne-am lepadat de El
Si am pornit-o spre Infernul nimicitor,
Fascinati de chipul satanic,
Ce bantuie prin trupurile si mintile noastre.

Am ales calea neagra,
Risipind chipul divin.
Am gustat din marul mortii.
Am sfidat divinitatea
Si ne-am aliat cu Luicifer.

Dar de ce nu am fost condamnati,
Caci ce nu-i place Dumnezeului dispare?!
Insa am fost rasplatiti cu iertare!
Putea sa ne crucifice,
Sa ne risipeasca...
Totusi El ne-a luat nemurirea!

poezie de Raluca Potocean
Adăugat de Raluca Potocean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans lent

Ai urmărit vreodată copiii
Învârtindu-se roată?
Sau ai ascultat când degetele ploii
În colbul umezit încep să bată?
Ai privit vreodată cum scapătă soarele în noapte?
Dar zborul imprevizibil al unui fluture-n volte elegante?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

De ce prin fiecare zi-alergi
De parcă-ai fi-n concurs cu ne-ajunsul?
Când întrebi " ce mai faci",
Asculţi răspunsul?

Când ziua s-a sfârşit
Şi ai intrat în pat, furnici
Din muşuroiul cu sute de probleme, griji
Îţi trec prin cap, ca trenurile prin gări mici?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

I-ai spus copilului
"Vom face mâine asta", cu bruscheţe?
Şi-n graba care te împinge
I-ai văzut oare-n ochi acea tristeţe?

Ai pierdut pe veci
Prietenia acelora pentru care n-ai avut
Niciodată răbdare şi nici timp
Să-i suni şi să le spui " salut".
Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

Alergând atât de iute s-ajungi – împreună cu alţii sau solo,
Pierzi o jumătate din bucuria de-ajunge-acolo.
Când te-îngrijorezi şi tot zoreşti prin zile
Este ca atunci când ai un dar, dar nu-l despachetezi,
Şi stă uitat ca baliga-n cirezi.
Sau darul este aiurea aruncat.

Viaţa nu-i un concurs.

Ia-o domol, nu fi aşa grăbit.
Ascultă muzica
Înainte ca melodia să-ajungă la sfârşit.

poezie de David L. Weatherford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mulţumim

Omagiu pentru miile de navigatori ai marinei civile din toate ţările care şi-au pierdut vieţile în timpul celui de-al II lea război mondial

Pe toate-oceanele lumii
Plutesc mii de berete albe –
Nu se văd nicăieri, rânduri lângă rânduri, cruci
Şi nici flori împletite-n salbe.

Voi, cei care dormiţi sub apa mării
Acoperiţi de translucida-i carapace,
Să-aveţi somn lin şi împăcat,
În ţara voastră-acum e linişte şi pace.

poezie din England Magazine (2000), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun şi-adio*( din "Război pe mare")

Rămas bun şi-adio, doamnelor din Harwich,
Rămas bun şi-adio, doamnelor de pe ţărm!
Am primit ordin să ne îndreptăm spre est,
Unde-n scurt timp noi iarăşi pe friţi o să-i bombardăm.

Ne vom scufunda, ne vom dosi – ţestoase mici de tablă,
Ne vom scufunda, ne vom dosi – în apa Mării Nordului o şicană,
Iar la momentul oportun vom lovi, când nimeni nu se-aşteaptă.
De-aici şi până-n Cuxhaven e locul nostru de hârjoană!

Prima oară am poposit într-un câmp de mine,
Unde nu-i locul cel mai bun pentru-a repara o navă
Şi-acolo ne-am ascuns la douăzeci de metri adâncime,
Cu tone de trinitrotoluen căutându-ne gâlceavă.

Apoi, am ieşit la suprafaţă exact sub un Zeppelin**,
Burta lui strălucitoare lăsa cerul doar jumătate la vedere.
Dar la... pentru Dumnezeu, ce poţi face numai cu mitraliere grele?
Aşa că am tras cu ceea ce-am avut şi i-am spus la revedere.

Rămas bun şi-adio, etc.

* O întorsătură jucăuşă a titlului unui celebru cântec marinăresc "Rămas bun şi adio,
doamnelor din Spania" (Farewell and Adieu to You, Spanish Ladies").
Kipling pare a încerca să creeze o atmosferă cumva mai suportabilă pentru marinarii
care plecau în misiuni de luptă în timpul Primului Război Mondial, în cazul de faţă
membrii echipajului unui submarin.
** Dirijabil aerian având un schelet metalic îmbrăcat cu un material textil.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

NOTE

1 PINTHUS, KURT ( 1886 – 1975) – scriitor şi jurnalist german. A ajutat mulţi scriitori expresionişti să-şi publice opera.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spui, ăla nu o merită, că tu ai putea s-o faci mult mai fericită, că te-ai purta mult mai frumos cu ea, mereu i-ai reaminti cât de frumoasă este, i-ai aduce flori în fiecare săptămână iar mintea ta nici n-ar putea concepe prezenţa altei femei... ce tu NU ştii însă este faptul că o simplă privire şi atingere din partea lui o face să i-se taie respiraţia şi să i se înmoaie genunchii... lângă el se simte femeie iar asta e de 1000 de ori mai important decât cuvintele şi florile tale ofilite.

citat din Taher Sonu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape,
Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi
Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,
Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii;
Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi
Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,
Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn...
Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Godwin James

Harry Wilmans! Tu, care ai căzut în mlaştină
Lângă Manila urmând drapelul,
Nu ai fost schilodit de măreţia unui vis
Sau distrus de o munca lipsită de roade,
Sau adus în pragul nebuniei de ispitile lui Satan;
Nu ai fost tormentat de aprinse iritări nervoase
Şi nici nu a trebuit să-ţi înduri rănile până la bătrâneţe.
Nu ai răbdat de foame, pentru că guvernul a avut grijă să te hrănească.
Tu nu ai suferit şi în acelaşi timp continuat să îndemni "înainte"
Armata pe care o conduceai
Împotriva unui adversar ale cărui zâmbete batjocoritoare
Erau mai ascuţite decât baionetele.
Tu nu ai fost sfârtecat
De bombe invizibile.
Tu nu ai fost respins
Tocmai de către cei pe care îi apărai.
Nu ai mâncat pâinea fără gust
Plămădită din proasta alchimie a idealurilor măcinate.
Tu te-ai dus la Manila, Harry Wilmans,
În timp ce eu m-am înrolat în oastea zdrenţuită
A celor cu ochi luminoşi, a celor însetaţi de divinitate,
A celor care s-au înrolat cu entuziasm sub steagul Impărăţiei Cerurilor
Şi care au fost fost siliţi să se retragă
Bolnavi şi înfrânţi, înlăcrimaţi şi cu credinţa sfâşiată.
Tu şi cu mine, Harry Wilamans, am căzut
Fiecare în felul lui, fără a deosebi
Ceea ce este bine de ceea ce este rău, înfrângerea de victorie,
Fără a cunoaşte faţa care zâmbeşte
În spatele măştii demoniace.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Champs d'honneur

Soldaţii nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei ucişi fără judecată
Sunt înfipte peste faţa lor acolo,-n lut.

Soldaţii înspăimântaţi fac salturi, tuşesc, tresar...
Lumea bubuie, roşie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldaţii respiră-n şanţuri un aer pestilenţial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experienţe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viaţă pentru că un soldat italian care se afla în faţa lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!