Întorcându-mă pe pământ fără tine

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri, WordPress.com (2020)
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.
Adorm copilă în somnul tău şi încolţesc în tine ramuri.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este energia şi scopul vieţii, este neant şi nu doar o opţiune pentru suflet: nu te cunoşti şi nu te înţelegi decât prin celălalt suflet de lângă tine.

Camelia Opriţa (8 martie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul s-a născut din clipe încrâncenate pentru a oferi vieţii armonia necesară, însă omul a devenit cu bună ştiinţă ostaticul unui anotimp inventat de el.
Planeta nu are nevoie de inteligenţă artificială, ci de fondul autentic al omului; Pământului îi este dat să fie pământ după înfăţişarea anotimpurilor care i-au fost date.

Camelia Opriţa în Omul a făcut din ştiinţă armă de distrugere, jurnal (aprilie 2020)
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un cântec de dragoste.

începutul de la Două tabere adverse de Camelia Opriţa (decembrie 2007)
Adăugat de Citatepedia.ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi spunea tatăl meu.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Ioan Ioam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este sângele nostru, spunea tatăl meu, fără pământ, omul nu este el însuşi.

Camelia Opriţa în Am început acest roman într-o zi de noiembrie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul însuşi este o furtună în inima orologiului şi nimeni nu va îndrăzni să-i ţină pe loc nici măcar un minutar.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Povestiri cu tâlc de copil
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

am fremătat intens nu am trăit în van
ci-am cumulat lumini în inimă şi suflet
a strâns splendoare gândul năzdrăvan
zboară mereu spre cer pe aripi de sunet.

m-ai făcut treptat iubite să-mi dau seama
că sunt precum o salcie la margine de lac
mă ondulez cu graţie ştiu să alung teama
de furtună, mă oglindesc în ape după plac.

chipul meu adesea se transfigurează
cân primăvara mugurii veseli răsar
când un pitpalac în mine fredonează
un cântec liniştit să nu mai tresar.

iubirea ta iubite în suflet vibrează
îmi luminezi destinul cu harul solar.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii cântă în gheare de vultur

Credeţi că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Şi-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar

Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ţi releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar

Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par

Cântând din suflet pentru a fii-n viaţă
În funia acestui virus ce ne învaţă
Că suntem atârnaţi precum o paiaţă
În mâna avarilor care ne înhaţă:

Păduri, soare, aer, apa şi focul
Să ne trăim ca robi antici sorocul
Decameronic în zale inchizitoare
Ca un copil dus de vultur între gheare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un flutur

Când prima oară te-am văzut
Un flutur mi-a zburat în suflet
Dar nu stiam că va rămâne
Pe veci în sufleţelul meu

Cu timpul l-ai făcut să crească
Acolo într-un loc secret
Şi astăzi vrea să-ţi mulţumească
De dragoste şi de respect

Ai ştiut să-l îngrijeşti acolo
Cu multă dragoste curată
Aşa cum îşi dorea de mult
Dar nimeni nu a ştiut vreodată

Tu l-ai găsit l-ai îngrijit
Aşa cum ai ştiut mai bine
Şi aripi i-au crescut acum
Iubire pentru tine

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie fără titlu

Dragostea asemeni unui cântec...
Îmi pare iar ca îl aud în gol
Şi inima-mi trezare l-a lui sunet
Izbit de goluri, putred de nămol.

O lir-albastră-n suflet mi se cerne
Şi dorul iar m-atinge-n taina mare.
Sălbaticul meu suflet în troiene
Se zbate a cadavru şi tresare.

poezie de Natalia Popusoi (3 noiembrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata bogăţie sufletească este sufletul tău, nu diamantele care sunt pietre fără suflet.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome X
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nici o îndoială că structura excepţională a unei flori de iasomie face parte din victoria completă a frumuseţii pe pământ: Eu culeg flori de iasomie în fiecare dimineaţă şi le păstrez în suflet.

aforism de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nici o îndoială că structura excepţională a unei flori de iasomie face parte din victoria completă a frumuseţii pe pământ:
Eu culeg flori de iasomie în fiecare dimineaţă şi le păstrez în suflet.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii copilei străluceau ca două flori de iasomie şi dincolo de ei visul curgea ca un fir de apă limpede în vârtejul furtunii, căci timpul însuşi este o furtună în inima orologiului şi nimeni nu va îndrăzni să-i ţină pe loc nici măcar un minutar.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Povestiri cu tâlc de copil
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu-şi va aduce aminte de fiecare om care trece pe pământ, ci de un fenomen extraordinar care rămâne după el.

Camelia Opriţa în Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau o primăvară cu tine

O ultimă bătaie a inimii

Şi tata s-a prefăcut lacrimă la rădăcina copacului.

De atunci îl caut cu glasul plâns

În muguri.

El agaţă fluturi albi în ramuri

să nu mă pierd – râde.

Mai vreau o primăvară cu tine – i-am zis,

Vreau totul încă o dată...

Să baţi dealurile cu mine pe creştet

Ca atunci când soarele era aşa de mic

Încât îl prinsesem în pumni ca pe un măr de aur.

Măcar o copilărie cât o zi,

Când vedeai cerul rotund în lacrima mea.

Pierdusem funda de curcubeu a păpuşii.

Ai înlocuit-o cu o poveste...

Cum că aş fi strălucitoare ca raiul.

De atunci n-am mai plâns...

nici acum nu plâng,

Numai că uneori îmi curg ceruri rotunde pe obraji.

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Părinţilor noştri, între esenţial şi etern (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!