Poem brut

zilele cu tine erau de neînchipuit cu infinite emoţii
şi certuri silenţioase//zilele mai lungi decât era firesc
pictate în culori de apă
şi orice dialog între noi era atât de calin
fără umbra misterioasă a poeziei
fără drogul ei pur// dialog pe note joase
ţineai ambele mâini în buzunar iar eu încă de atunci
visam oraşe mari liniştea de 2000 de carate
nu-mi pria
felul tău de a fi insolent veşnica ta grimasă
mă făceau să te iubesc cu peste 1000 de cai- putere
cu forţa aceea care face dintr-o femeie un cântec brut fără negativ

şi iată că daimonul artei m-a prins în centrifugă
şi îmi roteşte toate stările//toate sentimentalismele
lipsa ta de reacţie la orice discuţie imaginară
adună în mine poeme de pagina 1
şi (mă îmbrăţişezi impetuos) poate singurătatea nu este pentru noi
mai ştii când alergam de oriunde pentru 20 de minute
fix cât trebuie să salvăm anii aceia teribili
de parcă nu cunoscusei încă zăpezile de pe Postăvaru
şi te iubeam cu nebunia artistului fără mască

hai, vino la teatrul naţional azi plouă şi nu poţi
pleca definitiv
doar tu poţi suprima anxietatea ce îmi inundă spaţiul vital
teama stupidă de semenii mei
sunt repetiţii şi îţi voi recita eu însămi ca niciodată
despre existenţa în nonculori
ştii că sunt poetă şi orice aritmie îmi displace
doar tu poţi să trezeşti oraşul să te strecori prin moloz şi chioşcuri de ziare
aşa au început să fie dimineţile pe bulevard
cu tot mai puţini oameni
//ore decuplate din mulţime//

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubeam

.. când am întâlnit-o, când a venit în viaţa mea ca un avion portocaliu pe sub cerul albastru, în zilele caniculare mă săruta ea de parcă ar fi avut opt ani, cu atâta bucurie, îmi punea mereu ceva bani în portofel pentru că spunea că orice bărbat trebuie sa aibă bani le el, îmi amintea când joacă Craiova, mereu avea un pachet de Luckyes nedesfăcut pentru mine şi palmele ei pentru fruntea mea, avea obiceiul să mă sărute pe umeri din nimic şi oriunde, fără nicio reţinere îmi îmbrăţişa rudele de la copil la bătrân, o complice perfectă în discuţiile cu prietenii, spunea că fericirea ei e aşa uşoară ca o castană aproape fără greutate, lipicioasă cum era ea îmi dormea în piele şi fără să o întreb pentru ce toate acestea mi-a zis singură că e pentru că sunt cuminte şi merit, ne iubeam.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

atâta timp cât nu mă cunoşti
sunt motivul pentru care te trezeşti cu
inima strânsă în capul oaselor
în miez de noapte

dimineţile sunt şenile
stâlcindu-ţi păpădiile între tâmple
fie că mă joc cu o şuviţă de păr
fie că mă uit spre soare
printr-un ciob de sticlă
fie că sorb din cafea
cu gura prin care numele tău
nu a trecut niciodată

fiecare clipă este un munte
pe care îl muţi ca să îmi poţi
privi mai de-aproape umbra pe perete
ca să îmi tragi în piept parfumul
ce-ţi inundă cisternele cu emoţii

habar nu ai cine sunt
ce vreau de ce mi-s porii răvăşiţi
când mă închin
când mă alint
când mă ridic pe vârfuri

cu buze uscate şi sânge bolnav
mă priveşti din toate unghiurile
pe toate monitoarele imaginaţiei
din care la un moment dat
mă întorc dezvelită
zâmbindu-ţi doar ţie

atâta timp cât nu mă cunoşti
sunt mama dumnezeilor tăi
pictată într-o icoană sepia
ceaţa perfectă în care te naşti şi mori
şi care de s-ar destrăma
ar deveni subit
oricare altă femeie

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

atâta timp cât nu mă cunoşti
sunt motivul pentru care te trezeşti cu
inima strânsă în capul oaselor
în miez de noapte

dimineţile sunt şenile
stâlcindu-ţi păpădiile între tâmple
fie că mă joc cu o şuviţă de păr
fie că mă uit spre soare
printr-un ciob de sticlă
fie că sorb din cafea
cu gura prin care numele tău
nu a trecut niciodată

fiecare clipă este un munte
pe care îl muţi ca să îmi poţi
privi mai de-aproape umbra pe perete
ca să îmi tragi în piept parfumul
ce-ţi inundă cisternele cu emoţii

habar nu ai cine sunt
ce vreau de ce mi-s porii răvăşiţi
când mă închin
când mă alint
când mă ridic pe vârfuri

cu buze uscate şi sânge bolnav
mă priveşti din toate unghiurile
pe toate monitoarele imaginaţiei
din care la un moment dat
mă întorc dezvelită
zâmbindu-ţi doar ţie

atâta timp cât nu mă cunoşti
sunt mama dumnezeilor tăi
pictată într-o icoană sepia
ceaţa perfectă în care te naşti şi mori
şi care de s-ar destrăma
ar deveni subit
oricare altă femeie

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice... Nu ştiam că se poate iubi atât. În sfârşit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt... programat să iubesc în felul ăsta. Declaraţiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alţii. De altfel, chiar şi numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză şi superstiţie... Era aproape un cuvânt de ruşine în gura mea. Şi pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă aşteptam mai puţtin. Eu... Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea...

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Priveşte-adânc în ochii mei, să înţelegi că străluceşti,
Acolo este frumuseţea, acolo afli cine eşti,
În ei te poţi vedea pe tine şi poţi afla cât te doresc,
Eşti mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare şi n-aş putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine eşti perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Aşa cum eşti, îmi eşti iubirea, eşti absolut tot ce visam

Vreau doar să ştii ce frumuseţe văd eu atunci când te privesc,
Eşti raza mea strălucitoare şi tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoşi dansând alături şi ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la braţul meu,
Trăieşti a doua tinereţe, de fapt... eşti tânără mereu,
Şi chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ţi amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ştii

că seara când mâna mea caldă
se aşază pe cearşaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinereţea ta
şi încerc să înţeleg
prin mintea căror femei
îţi adormi începuturile

vreau să ştii
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici şi priveşti verdele
unui cântec fără sfârşit

vreau să ştii
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peştii la mal

vreau să ştii
că ştiu cum prind viaţă
în pieptul tău
că aşa sunt poeţii
în nebunia lor
îşi amestecă zilele cu nopţile
gustând infinitul secundelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse...

Îmi spuse: « Nu poţi să ştii când vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii când te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfârşit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia tenisului m-a prins şi pe mine zilele acestea şi m-a făcut să mă întorc la o veche iubire de-a mea. Atitudinea şi mentalitatea de învingători, de campioni, de alfa. După cum poate ştii, lucrul cel mai important pe care orice sportiv îl menţionează atunci când vorbeşte despre performanţă este atitudinea, mai importantă decât experienţa şi cunoştinţele. Ceea ce îmi doresc este ca noi, cei din comunitatea alfa, să ne dezvoltăm o atitudine de campioni. Personalitate alfa este despre atitudine. Libertatea supremă a omului este să îşi aleagă atitudinea în orice situaţie de viaţă. Foarte mulţi oameni care suferă din iubire, sau din lipsa de bani sau sănătate, au ajuns în situaţii grele tocmai din cauza atitudinii greşite. Înainte de a începe educaţia despre atitudine şi mentalitate, aş vrea să ştiu ce înseamnă pentru tine atitudinea şi mentalitatea? Cum i-ai explica unui prieten ce este atitudinea?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui şi mă compui, tu mă urci în cer şi mă cobori,
Sunt a ta şi sunt a nimănui, sunt deşert şi ploaie fără nori.
Tu mă înfloreşti, mă veştejeşti, mă desfiinţezi şi mă-ntregeşti,
Azi mă uiţi şi mâine mă iubeşti, mă alungi şi iarăşi mă primeşti...

Îmi frângi visele într-un minut şi ningi peste mine-n luna mai
Ca şi cum nici nu m-ai cunoscut şi doar iarnă şi furtuni îmi dai.
Vii prin mine şi mă viforeşti, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citeşti, şi să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aştept jurământ pe inelar, să te ştiu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar şi că totul e doar un clişeu.
Nu te ştiu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri şi de-atunci dorinţe-n mine curg...

Şi îmi eşti şi nu îmi eşti şi-aştept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aş vrea să îl păstrez şi în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Şi atunci vei şti cât te-am iubit... şi de toate tu eşti vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Şi la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contre-jour

Vin timpuri când păsările îşi desenează aripi,
vremuri cu peşti solitari şi oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir aşez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.

La intersecţii sunt filtre ale poliţiei; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenţei;
aşa te-am cunoscut pe şantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.

Hai să ne rotim între Altair şi Vega
cu picioare rococo şi albastrul în stern!
Să creştem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că oraşul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaşte aerul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!