* * *

în crestături de cuvânt
aşezarea nopţii.
pe Caleea Lactee ne vedem
lumina din poem.
oricând ne suntem iubire,
cum hrănesc tăcerea
cu tot ce adunăm
pentru o zi din viaţă ori
ne sperăm binele.
ne vom fi cum ştim.

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cuprind focul, privirea ta,
obrajii emoţiei cu fulgi de zăpadă,
nu găsesc punctul cu virgula pusă,
suspans, rămâne un punct de vedere,
o lacrimă bună ori
pentru zâmbetul ăsta zăpăcit
întâmpin întâmplări umflate cu fum,
mă-nşel, mă-ntorc, mă las în cuvânt,
ard toată lumina, trosnesc din glezna
răbdării, mă strâng, ating rădăcini,
cenuşa nopţilor albe...

mă binecuvântezi în a fi,
înger încolţit în golul unui infinit roşu,
de umbrele cu scai sângerează tăcerea.

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scop al lui Dumnezeu este acela ca noi să putem avea scopuri. Haideţi, să încercăm, împreună, să rezolvăm acest puzzle minunat, numit "viaţă", pentru că nu avem cum să nu reuşim, dacă acţionăm prin Iubire pentru Tot Ceea Ce Este. Până la urmă, chiar dacă mergem din eşec în eşec, vom simţi şi gustul satisfacţiei, poate chiar mai puternic, iar atunci vom înţelege că sensul existenţei noastre este să ne bucurăm de Ceea Ce Suntem Noi Cu Adevărat. Venim din Iubire, trăim în Iubire, ne întoarcem în Iubire. Suntem Iubire.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Energizantul spiritual
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai bine aprind eu focul
plăcerile mele sunt veşnice
precum acest poem
scris pe fugă,
o floare de colţ

la poalele muntelui izvorul
albastru de şoapte
ne cântă ceva din întâmplare
închid ochii, dau din aripi
văd luna pe cer

câteodată cuvinte
până la tăcere
cum şi acum miroşi a tămâioară
nu pare să fie nimic de şters
ori de înlocuit

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu aveam de unde
să ştiu
cum umbra încolţeşte.
cuprinsă de foşnet
lumina.

gogyohka de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aceeaşi vatră -
ulcelele cu apă
din viul nopţii

haiku de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

atingerea mea
toate razele lunii cu licurici în zbor
tu îmi spui
relaxat să respir
suntem veşniciei clipa
nu eşti
din întâmplare lângă mine
nu eşti
nu te las în umbră
mai bine să te doară lumina
pentru ceea ce iubeşti

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum iubesc bărbaţii nu e un studiu despre ei, ci mai mult despre noi, femeile care vrem să fim iubite şi avem atâtea de dăruit. Din lista de bănuieli personale despre cum iubesc bărbaţii, aş extrage câteva, în joaca de-a analiza: bărbaţii ne iubesc după cum au fost iubiţi de mamele lor; bărbaţii ne iubesc după cum au fost chinuiţi sau nu la prima iubire; bărbaţii ne iubesc pentru cât de mult avem grijă de ei; bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit; bărbaţii ne iubesc pentru că sunt dependenţi de binele cu care-i obişnuim (confort, sex, mâncare, curăţenie, copii bine crescuţi...); bărbaţii iubesc... altfel, chiar alb-negru, deşi noi tot sperăm să vedem curcubeul, din exces de romantism; bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi, flori şi amor... Dacă nu sunteţi modelul old school, aţi descoperit deja cât de diferit v-au iubit bărbaţii care s-au îndrăgostit de voi. Rămâne deci să completaţi lista de mai sus cu ceea ce aţi simţit adânc în voi, în iubirile de-o vară sau în cele cu ani grei de relaţie.

Mihaela Rădulescu în Cum iubesc bărbaţii (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

bujor de iarnă -
în lumina din ciorne
urma rujului

haiku de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuând lucrarea...

Continuând lucrarea încredinţată nouă
Atunci când ne-am desprins de colbul lumii reci
Vestim a Lui iubire pe soare sau când plouă
Pân' vom intra-n răsplata ce-o vom avea în veci.

Vom spune pretutindeni cum s-a jertfit Mesia
Chiar de s-ar declanşa noian de-mpotriviri
Din sursa-ncredinţării se va forma tăria
Să-nvingem o oştire ce-ar vrea numai striviri.

Colaborând cu Cerul să-nfăptuim proiecte
Ne facem datoria cum fost-am instruiţi
Suntem subordonaţi voinţei Lui perfecte
Ştiind că-n paza Lui vom fi noi găzduiţi.

Cu mâinile pe plug, privind doar înainte
Nimic nu poate rupe strădanii şi avânt
De tot ce ni s-a spus ne vom aduce-aminte
Recunoscând puterea cu sursa în Cuvânt.

Sămânţa răspândită pe-ogoarele fertile
La vremea potrivită produce rod bogat
Fără câştig rămân şi forţele ostile
Şi cei ce n-au servit din harul revărsat.

Când semănăm cu lacrimi vom aştepta o vreme
Când strânge-vom recolta cântând preafericiţi
N-abandonăm credinţa, nicicând nu ne vom teme
Suntem ai Lui pe veci, ne cheamă "preaiubiţi"

Continuând lucrarea încredinţată nouă
Ne integrăm în planul în Slavă conceput
Şi adunăm comori cu mâinile-amândouă
Convinşi c-aflăm în Dânsul orientări şi scut.

poezie de George Cornici (29 octombrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te de viaţă aşa cum se întâmplă

Ne ştim trecutul
Şi starea prezentă,
Dar nu ştim nimic despre
Viitorul nostru.

Ştim unde-am fost născuţi
Şi unde trăim,
Dar nu ştim
Unde vom muri.

De aceea, este înţelept
Să arunci cu zarurile
Şi să te bucuri de viaţă

Aşa cum se întâmplă.

poezie de Lucio Munoz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum, cum...

Şi acum, cum să ne-ntâlnim,
Să-ngrijim iubirea noastră,
Dacă anii au trecut,
Dacă nu-i loc pentru asta?!

Şi-apoi, cum să ne vedem,
Să sperăm la zări albastre,
Dacă ochi-ţi s-au pierdut
Printre florile sihastre?!

Cum să-i spui dorului dor,
Când ţi-e inima tăciune?
Cum să mai gândim la noi,
Unde nu-i loc pentru mine?!

Ţi-am cerut atâta doar:
Să fii om, cum se cuvine,
Ţi-am cerut... dar, în zadar,
Nu mă auzeai pe mine!

Poate eşti, cu adevărat,
Suflet bun ori cine ştie?..
Şi tot zici: ai regretat...
Poate! Dar nu pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

voiam un măr roşu
de poftă
păcatul se naşte din plăcere
picură nopţii focul sălbatic
zidit între gene

gogyohka de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

Te îmbrac în fantezie
te pictez în vers şi gând,
tu eşti ploaia din poeme
muza mea, condei şi cânt.
Neodihnă-mi eşti pe tâmple
si mă chinui si te strig,
m-ai chemat în noaptea tainei
pe un petec de cuvânt.
Eu, lactee neatinsă
tu regat de sentiment,
şi-mpreună suntem sensul
ce învie-un legământ.
Verzi priviri cu stăruinţă,
ce hrănesc acelaşi gând
într-o singură credinţă
o iubire şi-un destin.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dedicat fericirii şi vindecării

Iubirea ne-a înălţat inima
Ca un balsam al ei s-a manifestat
Nu a pătruns fără a vindeca răni,
Traume emoţionale sau regrete
Acum că ne-am vindecat,
Suntem mai atenţi cu visele noastre,
Nu uităm să sperăm, să visăm şi să atingem lumina
Ori de câte ori vom pătrunde în Abis
Visul nostru va deveni o realitate imediată
Un ki benefic, un pachet al liniştii şi frumuseţii interioare.
Să ne deschidem inimile, dar să nu ne pierdem valoarea,
Puterea creatoare, manifestarea ei...
Dă-mi mâna, pentru a găsi lumina!
Dă-mi o floare, pentru a vedea natura,
Nu te lăsa atins de nedreptate,
Eu încă mai pot ierta, iubi, mulţumi, binecuvânta.
Iar tu eşti la fel de special ca mine...
Deschide inima şi vindecarea ta este alături!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ultimul poem -
desprinderea luminii
sub o aripă

haiku de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Ne simţim amândoi
purtaţi de timp
prin locuri neumblate
ne oprim miraţi
şi nu ştim unde suntem

treziţi ca din vise
ne adunăm gândurile în paşi
şi mergem şi mergem
pentru că viaţa are drumurile ei
şi trebuie străbătute
lăsându-ne umbrele
la intersecţii

trebuie Valeria trebuie
să mergem cât trupul ne cheamă
ascultă ascultă chemările lui
ascultă ce ecouri prelungi
intersectează cerul
uite ce luminoase sunt stelele
dă-mi mâna Valeria dă-mi mâna
să trecem pe sub ele
să adunăm din puterea lor
lumina anilor ce vin

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!