Trăim făr-a simţi ţara de sub noi

Trăim făr-a simţi ţara de sub noi, din substanţa ei extraşi.
Cuvintele noastre nu se-aud dincolo de zece paşi,

Dar când, rareori, se-aud câteva şoapte, ele conţin,
Aluzii fricoase despre omul de sus, de pe muntele Kremlin.

Degetele lui sunt grase ca nişte viermi,
Iar vorbele bolovani, ochii încruntaţi şi fermi.

Carcalacul mustăţii lui se zguduie mereu de râs,
Iar cizmele militare strălucesc, atât de lustruite îs.

În juru-i se-învârte-o gaşcă de şefuleţi cu gât uscat,
Pe care-i sperie şi-i manipulează neîncetat:

Ei miaună, sâsâie sau scâncesc morţi de frică,
Dar numai el loveşte, vomită şi cu degetul indică.

Fierar, forjează decretele-potcoavă după propriul plac,
Lovind pe unii-n gură, pe alţii între ochi sau în stomac.

Pentru el fiecare execuţie e-o prăjitură bună,-o bere,
Care-întreţine-n pieptul larg de Osetin setea de putere.

poezie de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu hribi

Piatră... piatră... doi ocnaşi
nesăraţi la drumul mare
cu soldaţii pe cărare
prin gamele instruiţi.
Se-aud paşi din buza ta
Se-aud paşi cu fard de piatră
Ud din sec de limbă seacă
spuza care ne-a vorbit
Ziar sub litere îmi latră
Geană-n ochi noroc de-or vrea
Hai la vatră să ne ţesem
din scântei ocnaşa stea.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am văzut cum iese soarele

Când am văzut cum iese soarele
Din casa lui de dincolo de zare –
Şi cum lasă-o Zi la fiecare Uşă,
Şi-o Faptă bună-n orice-aşezare –

Fără niciun incident al Faimei
Şi fără-accidentele-n care se-aud ai Zgomotului paşi –
Pământul mi s-a părut o tobă
Bătută de nişte băieţaşi.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primesc

numai ce pot lua cu degetele
iau numai iubirea în inimă

sunt chinuit de timpurile frumoase
pentru că nu le pot da deoparte
de frică să nu sparg ceva

nu sunt chinuit de ea
ci de lipsa ei mi-e frică
cuvintele vor zbura-nainte şi mai apoi

sunt apăsat pentru că nu pot uita
clipele de fericire intrate-n ochi
spălate-n zări ceţoase şi aruncate-n genunchi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limerick despre bere [A beer limerick]

Când suntem trişti şi deprimaţi
ori când trăim prea încordaţi
(şi-n bere suferim prelung
şi-n halbe mari ochii ne plâng)
ne ameţim necontrolaţi.

Căci voia bună din trecut
în bere s-o găsim am vrut
(când noi din halbă am sorbit
plângând că lumea-a înnebunit).
Deci pentru lume să toastăm!

(Şi-n bere să ne înecăm).

poezie de S. E. DeHaven, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aluzii de gaşcă

O vorbă spusă şmechereşte
În gaşca lor de băietani
E că "Ea" gratis se-nţoleşte...
Doar dezbrăcatul e pe bani!

epigramă de Gheorghe Gurău (23 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zid şi vis

Între zid şi vis, între vid şi scris
Dorm îngerii după joacă oleacă,
Se luminează focul de propriul suflu,
Suntem un cuplu, clopot la acelaşi schit,
Iubirea, poţi s-o închizi cu zece porţi,
Ea trece dincolo şi dincolo de dincolo,
Până când? Nu-nchide dragostea, nu poţi,
Cum nu cuprinzi cu ochiul cerul, stelele – puzderii,
Nu-nchide vocea Anei dincolo de zid.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteşti

Ce noapte albastră pe lac
Cu luna privind în oglindă,
Cu păsări ce-n noapte nu tac....
La mijloc de codru se-ntindă.

Nuferii râd către stele
Şi-n mijlocul lor stă de mult,
Nemuritor şi mai mândrul ca ele,
Luceafărul mândru, tăcut.

Veseli flăcăii râzând
Pe lac, printre nuferi, înoată
Spre insulă merg chiuind
Şi par că rotesc lumea toată.

Doar florile-albastre mai stau
De martori la chiot şi sfadă,
Doar ele putere mai au
Aşa feerie să vadă.

...............................

Se-aud paşi târzii către lac
Prin codrul cu păsări ce zbor,
Sub rânduri de tei, toate tac....
Se-aud numai triluri şi doine de dor.

poezie de Ionel Ivaşcu (8 septembrie 2005)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele noastre pot doar evoca incomprehensibilul. Foamea, setea, frica, umilinţa, aşteptarea, moartea; pentru noi aceste cuvinte conţin diferite realităţi. Aceasta este cea mai mare tragedie a victimelor. Ceea ce am suferit nu are loc în limbaj: este undeva dincolo de viaţă şi istorie.

Elie Wiesel în From the Kingdom of Memory
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete neîmpăcate...

curg zilele în câte-o noapte
cu multele lumini şi umbre,
tăcerile nu vor nici şoapte
şi visele sunt cele sumbre

când soarele se pregăteşte
să se ascundă după lună,
toată natura amorţeşte
şi numai moartea e senină

atunci ies duhurile să se plimbe
prin crucile de pe morminte,
câte-o lumină, flacări strâmbe
se pâlpâiesc de cele sfinte

acolo-i viaţa într-o moarte,
se-aud pe-alocuri foşnituri,
din spaimele neîmpăcate
se-aud trecutele frânturi

şi duhurile stau de vorbă,
s-au adunat sub soarta lor,
se iau de mână şi în trombă
dau un ocol trecând în zbor

sunt suflete şi-şi caută trupuri
uscate sub pământul răscolit,
îşi caută linişti şi de-a pururi
le pare rău că au murit

le pare rău şi de păcate
atât de multe ce le-au strâns,
aşteaptă semne dintr-o parte
din iad sau raiul necuprins

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nici şoldurile nici coapsele nu vor fi atinse
doar pieptul în supraelastic
şi părul strâns într-un coc impulsiv de divă
chiar dacă e tuns scurt băieţeşte
degetele tale de bărbat sunt strâmbe şi fine
degetele mele de femeie sunt drepte şi aspre
ne sprijinim ca nişte pomi dezgoliţi cu scoarţa tăiată
iar între noi se naşte o putere de viaţă
pe care noaptea nu o poate distruge şi dimineaţa nu o poate alung
din gâturi iese semiumbra care îmi ţese rochia
şi-i coase mânecile răsfrânte împunse de pantofi.

poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie!

Omul
Când se naşte
Are gură, dar n-are vorbe
Să spună adevărul –
De unde vine sau ce-l paşte...
Şi numai după ce uită totul
Începe să zică Mamă, Tată...
Până la moarte.
Când îi rămân doar vorbele
Dar nu mai are gură să şi le spună
Şi i le spun alţii
Mistificând adevărul.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să trăim în pace

Fraţilor hai să trăim ca fraţii.
Chiar de nu vorbim aceeaşi limbă.
Căci părinţii ne sunt carpaţii
Şi vatra ţara noastră sfântă.

Trăim pe o palmă de pământ.
Ne -am născut toţi într-o ţară mică.
Hai să o iubim
Şi de nimeni să nu avem frică.

Căci frica naşte ură,
Hai să nu ne mai duşmănim.
Chiar de nu avem aceeaşi cultură
Uniţi toţi trebuie să trăim!

Fraţilor hai să trăim în pace,
Chiar de nu suntem de acelaşi sânge.
Căci ca o mamă bună ţara noastră
Pe toţi la pieptul ei cu drag ne strânge.

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Friedman: Trebuie s-o uiţi pe Grace, amice.
Luke: Dar simt nişte chestii. Ştiu că e o reacţie biologică...
Friedman: Nu e vorba de biologie aici. E vorba de psihologie. Mereu te arunci în poarta care e încuiată. Şi de ce? Pentru că ţi-e frică să o deschizi şi să te bucuri de frumuseţile grădinii care e dincolo de ea...
Luke: Hei, nu mi-e frică să deschid poarta.
Friedman: Atunci de ce treci mereu de poarta care e larg deschisă? Şi nu-mi spune că nu ştii despre cine vorbesc.
Luke: Despre Glynis?
Friedman: E topită după tine, omule. Când am dus-o la dans, numai despre tine a vorbit. Foarte enervant, dar... a fost din cauză că m-am parfumat.
Luke: Nu pot să-mi transfer sentimentele de la o persoană la alta pur şi simplu.
Friedman: Ba normal că poţi. E parte din ADN-ul tău. Ai văzut cum te-a privit Glynis la ora de chimie? E genul de privire pe care de obicei trebuie s-o iei de pe net.
Luke: Bine... Îţi apreciez preocuparea, dar pot avea singur grijă de viaţa mea amoroasă.
Friedman: Mda... singur, sub duş.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Cu cât etşi iubito mai departe,
cu atât sunt mai multe între noi.
Mă aflu acum la câteva stărzi, zece minute
şi zeci de amintiri distanţă de tine
şi îmi tot vine s-o iau în direciţa opusă ţie
ca să fie şi mai multe între noi
mai multe toamne şi ploi,
mai multe continente pe Pământ
şi mai multe aripi de plumb;
Apoi m-aş întoarce la tine
în mai puţin de zece minute,
te-aş găsi în pat dormind
sau la telefon vorbind
atunci te-aş lua în braţe
şi ţi-aş şopti la ureche
zece şoapte, zece minute:
între noi nu mai este nimic,
nici măcar un element bazic,
nici un dor, nici o poveste,
doar 10.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus Anadyomene

Sicriu abandonat, doi ochi de mort

Sub peruca morţii însă-i o fantomă

Ce-şi plimbă noaptea ca pe-un cort

Să ascundă lumii rana ei enormă!

Gât de strigoi, nişte omoplaţi bizari,

Două buci şi-o taină ce nu ascunde,

Doamne, după sexul unor armăsari,

Se-aud atât: numai gemete rotunde!

Zău ce şale dulce mirosind ca naiba

Pândesc din noapte ochii cei de lup;

Şi-aud sub piele cum creşte iarba -

Şi-ţi rup buruienile şi gaura-ţi astup!

Luminoasă Venus, ci mişcă-te odată

Să-ţi simt, iubito, putoarea adorată!

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsedat normal

obsedant normal,
repet normal,
în viaţă normală.
m-am săturat de atâta normalitate.
m-am săturat să cred că totul este normal
când de fapt normalul este tot.
m-am săturat ca ziua să înceapă cu dimineaţa
când noaptea este de fapt răsăritul meu.
m-am săturat ca degetele să fie zece
când de fapt zece sunt doar poruncile sfinte.
m-am săturat să despic firu-n patru
când de fapt patru fire un pot fi niciodată unul singur.
m-am săturat să las paşi în urma mea
când de fapt urma mea se pierde printre atâţia paşi.
m-am săturat să trăiesc pentru alţii
când de fapt alţii nu trăiesc nici pentru ei.

şi ce folos că m-am săturat
că-n definitiv e normal să te saturi.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!