Nostalgie

Aş vrea să mă duc departe,
În copilăria mea,
Mama-n braţe să mă poarte
Tata mâna să mi-o ia.

Să stau la bunica-n curte
Şi s-aştept cu nerăbdare
Să-mi facă scovergi şi turte
Şi să mă prăjesc la soare.

Să văd melcii pe tulpină
Şi omizile pe frunze
Să iau roşii din grădină,
Câinele să mă amuze.

Să scot napii din pământ
Să-i mănânc cu încântare
Să fac pozne, plin de-avânt
Să mă certe mama tare.

Să prind muşte şi albine,
Şerpi, şopârle şi bondari,
Să mă joc, să mă simt bine
Cu prieteni mici şi mari.

Să facem focul în sobă,
Să mă tund la Ciufulici,
Să bat cu beţele-n tobă,
Să pocnesc voios din bici.

Să mai cred în Moş Crăciun
Să-l aştept cu bucurie
Să îi scriu că am fost bun,
Să-mi aducă o jucărie.

Ah, şi câte n-aş mai face
Ziua-ntreagă n-ar ajunge,
Căci să fiu copil îmi place,
Însă timpul curge, curge...

poezie de Octavian Cocoş (24 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dude

Printre frunze mari şi ude
Stau ascunse zeci de dude
Roşii, negre şi zemoase,
Ah, cât par de delicioase!

Stau pe vârfuri şi întind mâna
Poate pot să prind vreuna
S-o mănânc, să-i simt savoarea,
Să îmi regăsesc candoarea.

poezie de Octavian Cocoş (21 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Moş Crăciun

Bate cineva la uşa noastră
Zice mama că e Moş Crăciun
Stau emoţionat lângă fereastră
Şi-am uitat ce trebuie să-i spun.

Moşul intră cu-ale lui veşminte
Roşii ca văpaia unui foc,
Mă întreabă dac-am fost cuminte,
Însă eu nu pot vorbi deloc.

Pune pe covor o trăistuţă
Şi mă cheamă să mă duc la el
Scoate apoi din ea o maşinuţă
Şi-un pistol cu capse mititel.

Simt o bucurie atât de mare,
Încât nu îi las niciun răgaz,
Ci îi sar de gât cu nerăbdare
Şi îi cade barba de pe-obraz.

Râde mama de se prăpădeşte
Când m-aude că uimit îi spun
Cu un glas ce parcă se făleşte,
- Uite, mamă, tata-i Moş Craciun!

poezie de Octavian Cocoş (24 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Şi casă fratelui cel mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh, să-i pun să zboare,

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,

S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,

Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri

Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,

Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi, zemoşi, din vii,
Să-i strâng în coşuri de nuiele,

Şi îndrăgitul meu bunic,
Pe prispă, blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

Să prind pe-o floare, un bondar,
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-ascult senină,-n dimineţi,
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,

Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.

Şi să rămân mereu copil
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April,
Să simt copilăria toată!

poezie pentru copii de Lidia Batali din Vânzătoarea de comori (noiembrie 2011)
Adăugat de Lidia Batali
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, darul de Crăciun

Te-ştept cu dor, măicuţa mea, să vii,
De-acolo de departe unde eşti.
Doi ani nu te-am văzut, însă par mii,
Şi nu ştiu dacă tu mă mai cunoşti.

Dai câte-un telefon ca să mai ştii
De buna-i sănătoasă şi e bine
Să-mi spui c-ai vrea în braţe să mă ţii
Şi că îţi este tare dor de mine.

Atâta îi cer eu lui Moş Crăciun
Să te aducă, mamă, lângă mine.
Niciun cadou sub brad pus în Ajun
Nu îmi doresc. Te vreau pe tine!

Eu chipul tău din poze îl privesc.
Tot mai străină-mi pari şi mai departe.
Bunica-mi spune că ţi-e greu şi socotesc
Că vii şi laşi acolo tot şi toate.

poezie de Luca Violeta (decembrie 2014)
Adăugat de Luca Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Paşii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau şi-ascult şi parcă glasul tău şăgalnic
Blând rosteşte vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuşi râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii şi stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale şoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept un gând
Să vină inspre mine....
Aştept o ultimă sclipire
De bucurie si-mplinire,
S-aud că nu te-ai supărat,
Că m-ai iertat
Si-n rozele
Ce stau ca să răsară
E gândul tău de primăvară
Cu frunze verzi
Si umede de rouă!

Azi simt cum doare
Acea singurătate
Când nu aud
O voce de departe...
Dar mult aş vrea
Si mi-aş dori
Ca glasul tău să-mi spună
Intr-o zi:
-Nu te-am uitat
Si voi veni...
Aştept să-mi scrii.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănânc şi râd

E miez de iarnă, e un ger cumplit
Şi m-am trezit cu greu de dimineaţă
Am băut ceai cu pâine şi dulceaţă
Şi-apoi la drum cu tata am pornit.

Micuţul iaz a dispărut complet
Sub platoşa de gheaţă lucitoare
Şi nu mai simte nicio frământare,
Iar soarele se-nalţă încet-încet.

Facem doi paşi şi ascultăm tăcuţi,
Dar pojghiţa cea albă nu trosneşte,
Ci parcă zâmbitoare ne şopteşte
Să nu mai fim atât de precauţi.

Tăiem o copcă mică lângă mal
Acolo unde gheaţa e mai groasă,
Iar apa clipoceşte întunecoasă
Sub cerul cu sclipire de opal.

O vreme pescuim netulburaţi
Însă apoi, de-atâta nemişcare,
Mi-au îngheţat picioarele cam tare
Şi-mi vede tata ochii înlăcrimaţi.

Atunci mă strânge-n braţe drăgăstos
Şi-mi spune îngrijorat peste măsură,
- Hai că am prins ceva de-o saramură,
Să mergem, c-acest ger e nemilos.

Se lasă noaptea cu obrazul hâd
Şi face mama peşte de mâncare,
Iar eu cuprins atunci de nerăbdare
M-aşez la masă şi mănânc şi râd.

poezie de Octavian Cocoş (29 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sari

în sus de bucurie să ştii
că eu sunt jos şi o să te prind
în braţe te voi strânge uşor
apoi vei intra uşor în suflet
e cald şi bine şi acolo e iubire

când sari să atingi norii şi luna
eu o să te aştept cu braţele
pline de trandafiri roşii
după revenirea pe pământ
îţi voi scrie cele mai frumoase poezii

când sari de fericire să nu uiţi
că rămân să te aştept
adu-mi şi mie o rază de soare
de la mii de kilometri
să-mi lumineze singurătatea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarot

Fac cruce şi tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărţi, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind uşor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puţin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Şi-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

Şi nu cade la întâmplare
Pe acele trei poziţii,
Ci la stânga e un Soare,
Iar la dreapta Îndrăgostiţii.

Este bună prevestirea
Sunt un mare vrăjitor
Mi-ai dat în trecut iubirea
Şi mi-o dai şi-n viitor.

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poţi, de pildă, să-l traversezi, e cenuşiu şi curge molcom, e imens cât însăşi lumea, n-are poduri şi nici trecere prin vad; şi totuşi, din câte spun filozofii, poate curge şi înainte şi îndărăt; calendarul îl urmează însă într-un singur sens.

John Galsworthy în Sfârşit de capitol
Adăugat de only_andrada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip
Ce curge lin şi sec aceeaşi oră.
Nu-i în apus şi nici în auroră,
Şi urma-i pe pământ nu are chip.

Dar îl aud târziu, la foc de sobă,
Cum pasu-i apăsat îşi face drum
Venind din ţara umbrelor şi cum
În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă.

Recheamă tot ce-a fost şi o să fie.
Toţi anii mei cu clipa lor învie
Dintotdeauna, fără ieri şi azi.

Simt mâna-i cum m-atinge ca o moarte,
Şi în oglindă stă un alt obraz,
Îngălbenind ca fila dintr-o carte.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Şi râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei şi mume,
Să râd şi să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viaţa-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipţi în soare,
Să nu mai văd, să râd
Şi să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul uşor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nţeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni şi tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Şi iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 12

Nisipul curge molcom în clepsidră
Nu face zgomot, însă Timpul zboară
Şi încet-încet înghite ca o Hidră
Şi om, şi gâză, şi copac, şi fiară,
Şi ape, şi păduri, şi mari imperii,
Şi întinsele ogoare cultivate,
Şi frumuseţea vie a primăverii,
Şi celelalte anotimpuri toate,
Şi stele lucitoare, şi planete,
Şi supernove mândre şi încinse
Şi găuri negre, sateliţi, comete,
Şi universuri vechi şi necuprinse...

Timpul distruge tot ce întâlneşte,
Însă apoi tot el reînnoieşte.

poezie de Octavian Cocoş (9 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda şi un copil

Un copil aflat la mare
Se apropie mai tare
De vreo opt lebede albe,
Lângă ţărm, ca nişte salbe,
Pe nisipul plin de alge,
Când la mal valul se sparge.

Şi băiatul le-îndrăgeşte,
Cu pâinică le hrăneşte.
Când la el ajunge una,
Drăgăstos întinde mâna,
Mângâind-o pe aripă
Şi-o întreabă într-o clipă:

- E bună pâinica mea?
Tu te-ai săturat cu ea?
Pasărea îl tot priveşte
Şi răspunde omeneşte
Unduind gâtul frumos,
Mulţumind politicos.

Şi vorbesc aşa... mai multe,
Cine vrea ca să-i asculte?
- Mie-mi place îngheţata,
Dar mi-a spus odată tata
Să am grijă că răcesc
Şi-ai mei mă doctoricesc

Cu sirop şi cu pastile,
Două sau mai multe zile.
Eu am grijă, că-i de rău
Gâtu-i scurt, nu-i ca al tău...
- Bine faci că eşti cuminte
Şi asculţi de-al tău părinte.

Eu te rog ca altădată
Să-mi aduci şi îngheţată
Dacă spui că e gustoasă;
Vreau s-o am şi eu la masă.
Înainte de-a mânca
O s-o-întreb pe mama mea

Că noi lebedele toate
Vrem să fim tot educate!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (8 iulie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un puf de păpădie

Nici n-aş fi crezut vreodată
Că în anii mei târzii
Voi începe dintr-o dată
Să scriu zeci de poezii.

Mai urâte, mai frumoase,
Lungi sau scurte, după caz,
Uneori, cam prea serioase,
Alteori, pline de haz.

Dacă nimeni nu citeşte
Zău că n-are însemnătate
Floarea aroma-şi răspândeşte
Chiar şi în pustietate.

Căci când scriu cu bucurie
Simt că sunt purtat de vânt
Ca un puf de păpădie
Peste acest frumos pământ.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!