Un buchet de mireasă
Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină
Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?...
Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină
Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge și pălește ființa-ți diafană;
Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde.
Vezi îns-a mele lacrămi și ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă
Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita.
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre rouă
- poezii despre nuntă
- poezii despre mâini
- poezii despre foc
- citate de Ion Heliade-Rădulescu despre foc
- poezii despre durere
- poezii despre dor
- citate de Ion Heliade-Rădulescu despre dor
Citate similare
În rochie albă de mireasă
În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Ești a inimii mele aleasă,
Ești o floare de nu-mă-uita.
Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzește sufletul meu prea-păcătos.
Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Și sub steaua fericirii
Toată viața cu dragoste să trăim.
Dar m-am trezit din a mea visare
Și întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.
Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce și ușor
Și eu, parcă să nu audă nimeni,
Ți-am șoptit, iubito: te ador.
poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre inimă
- poezii despre întuneric
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre rochii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dă-mi...
Dă-mi tot amarul visurilor tale
Și-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colț din munții vineții.
Dă-mi tot ce ești și tot ce ai în tine,
Deși totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceața razelor senine
Din tot nectarul lor și-al tău să beau.
Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Și-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.
Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ți să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.
Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Și-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ți să mă vrea
Dintr-un șir lung, eu, cea dintâi dilemă.
Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopților mele,
Și ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferința și durerea să le spele.
Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Și cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.
Dă-mi genele-ți cu totul să le sorb
Și-n mine să le duc cât mai departe,
Și dă-mi dorința, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniștei deșarte.
Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ți cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Și-n mult prea mult râvnita-ți adiere
Dă-mă pe mine toată, trup și suflet ție.
poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre flori, poezii despre trup și suflet, poezii despre timp, poezii despre sărut sau poezii despre suferință
Liniștea mea
Liniștea mea este un cordon de lacrimi și suferințe...
Cețurile îmi acoperă nemurirea
Cu frunze de salcie și cu tăcerea privirii tale.
Dacă ți-aș prelungi iubirea spre plus infinit,
Te-aș cunoaște cu adevărat în inima mea.
Te-aș sorbi prin curgerea sângelui meu.
Rubinie ca un apus...
Dar umbrele visului tău
Lenevesc în palma mea cafenie.
Nopțile cu aromă de cafea
Mi-au împrumutat zbuciumul...
De acum ești semnul de întrebare
Răsturnat de cutremurul sentimentelor.
Nu fugi!
Faci aprte din mine...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre lene sau poezii despre infinit
* * *
... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e rațiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece
scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veșniciei...
poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre timp, citate de Iurie Osoianu despre foc, poezii despre femei sau citate de Iurie Osoianu despre femei
Lupta cea de pe urmă
În zarea vieții-nnourată
Strașnici trăsnete vuia,
Prin mintea slabă, speriată,
Frigul morții pătrundea.
Nu m-am dat eu suferinței,
Cu putere am tras lovire,
În suflet am păstrat dorințe,
În focul inimii - iubire.
Ce-i pierzarea și viața?
Sunt totuna pentru mine:
De la vecinica dulceață
Bărbăția mea îm vine.
N-am îm minte clătinare
Și viața mea mi-i plină,
Pace fără supărare,
Calea zeilor - senină.
Nu mă-nspăimânta dar, soartă,
Nu mă înbia la luptă,
Căci credința nu mi-i moartă,
Dar nădăjdea nu mi-i suptă.
Am în suflet eu putere,
În viață liniștire:
Crucea-i a mea mângâiere,
Iar pe cruce-a mea iubire.
poezie de Alexandr Kolțov (noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vecini, poezii despre supărare, poezii despre sperieturi sau poezii despre pace
Tristețea mea
tristețea mea umblă peste tot,
prin orașe de provincie
uitate de timp,
prin târguri și sate de munte,
prin munții cu creste cărunte,
prin constelații
pierdute în haos
și nu-și găsește repaus...
tristețea mea - floare de lotus,
tristețea mea
cu care mă pierd în azur,
tristețea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă lași,
de ce mă mai chemi?
tristețea mea - cerșetor zdrențuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?
nuanța de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veșnicind,
logodiți în astral,
un blestem ancestral...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre uitare, poezii despre sat, poezii despre păr cărunt, poezii despre prietenie, poezii despre plată sau poezii despre ore
Doamna mea de roșu
Doamna mea de roșu, doamna mea de verde
Renaște pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viață și iubirea lege.
Doamna mea de roșu, doamna mea de floare
Mângâie-ți urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Și vântul cară note pe acorduri de vioară.
Doamna mea de roșu, doamna mea de bine
La braț ai dimineața și soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e și pasiune
Au muțit poeții când au venit la cină.
Doamna mea de roșu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din povești,
Te iubesc o viață cât două la un loc
Tu verși peste mine plăceri dumnezeiești.
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre vânt, poezii despre vioară, poezii despre urechi, poezii despre roșu sau poezii despre religie
De ce nu-mi vii?...
Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesaț,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre toamnă, poezii despre rândunele, poezii despre mândrie sau poezii despre frunze
La o mireasă
Ce nume ai, copilă? Mireasă ori regină?
Căci în momentul ferice Amorul te-a creat
Din grația cerească în ziua mult senină
De primăvară dulce ce-n chipu-ți a-nsemnat.
Imenul p-a ta frunte și-a pus coroana sa
Și rozele ei rumeni își pierd a lor culoare
Pe lîngă fecioreasca purpurea caandoare
Pe care mii de grații surîd în fața ta.
Frumoasă ești ca viața fecioarei adorate.
Poetul îți urează noroc strălucitor
C-a ochilor tăi raze și zile-nseninate,
Ca tine de frumoase, și nencetat amor.
Din soț la fii, la fiice, din fii la strănepoți,
La Dumnezeu, virtute, la pacea conjugală,
Să-ți coruneze fruntea virtutea matronală
Și-n adevăr regină să te cunoască toți.
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre căsătorie, poezii despre virginitate, poezii despre urări, poezii despre trandafiri, poezii despre soț sau poezii despre roz
Ea a fost liniștea mea, focul meu, răsuflarea mea, durerea mea și, indiferent de lucrurile prin care am trecut, a meritat fiecare secundă ca să ajungem la viața pe care o avem acum.
citat din Anna Todd
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre timp, citate despre secunde, citate despre foc sau citate despre durere
Elipsă cioplită în rimă potrivită
Stelele dorm noaptea toată
Peste-o cușmă de zăpadă,
Eu fac focul să le-aprind,
Ele îmi surâd, sclipind...
De rotirea lor în noi,
Ne spălăm cu fulgi și ploi,
De dorul beției mele
Pierd urmele către stele...
Tu m-aduni, îngenuncheat,
Sprijinit de al tău gard,
Mă întinzi pentru-ncălzire
Sub o pătură subțire.
Mă-ncălzești cu un sărut,
Mă învârți în așternut,
Îmi arăți că tu ești stea,
Focul din inima mea...
Ard. Ești steaua mea de noapte,
Împărțită-n mii de șoapte,
În elipsa mea cioplită
Pentr-o rimă potrivită!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre poezie sau poezii despre ploaie
Meluzina
Ce m-a trezit oare în șoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!
Cine-atât de trist șușotește, în vis ducându-și povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.
O, vezi! Fața-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înflorește bogată și vie.
Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îți sărut viața-mi în tine.
Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.
Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.
Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură
Se stinse-atunci lumina angoasă
Și noapte-adâncă flutură prin casă.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre primăvară, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...
Scumpa mea soție,
tu ești prietena meu eternă,
și-ți dăruiesc inima
împreună cu viața mea.
Salvează-mă din mocirla singurătăți,
pe care o trăiesc singur și plictisit
în cele două universuri.
Primește-mă și fă din mine
un îndrăgostit adevărat.
Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.
Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păși în afara timpului
... trăind acum și aici...
De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiționat de tine,
căci și eu doresc
să te iubesc necondiționat.
Căci nimeni nu știe
de ce eu dau atâta importanță dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.
Dar, fără să o cunosc bine,
nu poț nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre soție sau poezii despre singurătate
Clipa mea clipă...
Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la față,-
fir de risipă scurt ca o viață.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine țipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...
poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre lalele, poezii despre aripi sau poezii despre Soare
Țara mea
Țară mea cu duh de pace, Țara mea cu duh de dor
Aș striga să mă audă Ștefan Sfânt și-al meu popor!
Putna, clopote-răsună și Vrancioia vine iar,
Să-și jerfeasca toți feciorii, pentru-al țării ei hotar!
Țara mea plină de floare și de verde frematand
Te aud în nopți cu stele, cum jelește-al tău pământ
Cum pe câmpuri se jertfește grâul să mai dea un rod
Dar mișeii prinși în roată, vor să-ți cânte un prohod!
Țara mea cu munți de sare și cu cerul luminos
La hotar ai scris cu sânge, peste chipul glorios
Și-a pus sabia în teacă, să infloreaca iarăși maci
Dar de-o vreme îngândurată te jerfesti, jelești și taci...
Țara mea cu râuri line și cu nuferi prinși de ape
Îți doresc să ai lumină și de toți copii parte
Să-i aduci la vatra sfânta, unde focul este viu
România mea frumoasă, eu tot tânăra te știu!
Țara mea cu doruri multe și cu oameni mai săraci
O magie de se poate, te-aș ruga acum să faci,
Să te scrii pe harta lumii cu lumina cea mai sfântă
Îngerii să te vegheze, bucuria mea cuvântă!
Camelia Cristea
poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2020
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre îngeri sau poezii despre tinerețe
Poezia
Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpărați;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsuflețiră,
Din secol pân' la altul etern au fost cântați.
Virtutea prin puterea-mi devine o ființă,
Ca zeu pre pământ are și templu, și altar;
Și viciul, din contră, din neagra locuință,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nființează,
Și libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Și-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp și la cetate, în noapte și în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor țărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, și acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voștri în lume-a celebra;
A lor țărâna sacră la vocea mea tresare.
Și dacă dormiți încă, cel mort vă va-nvia.
Târgoviștea e templu l-a mea călătorie
Și pe-ale ei ruine în pace mă așez,
Și lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie,
Și fapte mari, victorii naintea mea le văz.
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre victorie sau poezii despre valoare
Oboseala verii
De-acum, vara e obosită și înfrântă,
În pomii desfrunziți o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-și locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea și focul.
Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Și-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veșminte-și fac jocul.
Unei părți din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălțăm în același cânt
Noi doi. Inima mea și focul.
Iubita vine să-împărtășim o sărbătoare,
Se înalță, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorințele-și desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Și-o pace mare dezmierdările-și sloboade.
Noi doi. Inima mea și focul.
poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre copaci, poezii despre înfrângere, poezii despre sărbători sau poezii despre struguri
Teamă
Mă sperie nemărginirea morții...
Ghețuri se-nalță peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfășoară
Întunecare tristă, crudă, grea.
Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii așternut,
Tăcerea cruntă și singurătatea
În care tot mai tare mă afund.
Aici nu-s ploi și vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Și pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...
Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreția lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică sau poezii despre sărăcie
Mă simt un om fără sens și nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Și de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voință înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorința mea de zbor o fugă de existență? Și n-aș fugi în acest zbor cu toată existența, cu tot ce e ființa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc și nu curg. Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre zbor, citate despre apă, citate despre inundații, citate despre incendii, citate despre idealuri, citate despre fluvii sau citate despre dorințe
Ploaie despărțită-n două
cu ce-am putea să stingem focul ce ne arde-n trup
uscate buze sărutul iar s-adape
și mâna ta în mâna mea un legământ -
de mai încape...
voi curge peste tine-ntr-un potop de doruri ude
inundă-mă și tu în val de rouă
să răcorim aceaste clipe prea arzânde
cu stropi de ploaie despărțită-n două
poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!