Un buchet de mireasă

Ce doruri ies din ochii-ţi prin raza lor senină
Ce fulgeră şi-ncântă uimita mea vedere?...
Prin gene-ţi se strecoară o rouă cristalină
Şi cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.

Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge şi păleşte fiinţa-ţi diafană;
Fereşte-te de mine, de focul ce m-aprinde.

Vezi îns-a mele lacrămi şi ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ş-alege cât de multă
Plăpândă simţitivă ş-un trist nu-mă-uita.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie albă de mireasă

În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Eşti a inimii mele aleasă,
Eşti o floare de nu-mă-uita.

Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzeşte sufletul meu prea-păcătos.

Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Şi sub steaua fericirii
Toată viaţa cu dragoste să trăim.

Dar m-am trezit din a mea visare
Şi întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.

Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce şi uşor
Şi eu, parcă să nu audă nimeni,
Ţi-am şoptit, iubito: te ador.

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea mea

Liniştea mea este un cordon de lacrimi şi suferinţe...
Ceţurile îmi acoperă nemurirea
Cu frunze de salcie şi cu tăcerea privirii tale.
Dacă ţi-aş prelungi iubirea spre plus infinit,
Te-aş cunoaşte cu adevărat în inima mea.
Te-aş sorbi prin curgerea sângelui meu.
Rubinie ca un apus...
Dar umbrele visului tău
Lenevesc în palma mea cafenie.
Nopţile cu aromă de cafea
Mi-au împrumutat zbuciumul...
De acum eşti semnul de întrebare
Răsturnat de cutremurul sentimentelor.
Nu fugi!
Faci aprte din mine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e raţiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece

scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veşniciei...

poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cea de pe urmă

În zarea vieţii-nnourată
Straşnici trăsnete vuia,
Prin mintea slabă, speriată,
Frigul morţii pătrundea.

Nu m-am dat eu suferinţei,
Cu putere am tras lovire,
În suflet am păstrat dorinţe,
În focul inimii - iubire.

Ce-i pierzarea şi viaţa?
Sunt totuna pentru mine:
De la vecinica dulceaţă
Bărbăţia mea îm vine.

N-am îm minte clătinare
Şi viaţa mea mi-i plină,
Pace fără supărare,
Calea zeilor - senină.

Nu mă-nspăimânta dar, soartă,
Nu mă înbia la luptă,
Căci credinţa nu mi-i moartă,
Dar nădăjdea nu mi-i suptă.

Am în suflet eu putere,
În viaţă liniştire:
Crucea-i a mea mângâiere,
Iar pe cruce-a mea iubire.

poezie de Alexandr Kolţov (noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

tristeţea mea umblă peste tot,
prin oraşe de provincie
uitate de timp,
prin târguri şi sate de munte,
prin munţii cu creste cărunte,
prin constelaţii
pierdute în haos
şi nu-şi găseşte repaus...

tristeţea mea - floare de lotus,
tristeţea mea
cu care mă pierd în azur,
tristeţea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă laşi,
de ce mă mai chemi?

tristeţea mea - cerşetor zdrenţuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?

nuanţa de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veşnicind,
logodiţi în astral,
un blestem ancestral...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea de roşu

Doamna mea de roşu, doamna mea de verde
Renaşte pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viaţă şi iubirea lege.

Doamna mea de roşu, doamna mea de floare
Mângâie-ţi urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Şi vântul cară note pe acorduri de vioară.

Doamna mea de roşu, doamna mea de bine
La braţ ai dimineaţa şi soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e şi pasiune
Au muţit poeţii când au venit la cină.

Doamna mea de roşu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din poveşti,
Te iubesc o viaţă cât două la un loc
Tu verşi peste mine plăceri dumnezeieşti.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mireasă

Ce nume ai, copilă? Mireasă ori regină?
Căci în momentul ferice Amorul te-a creat
Din graţia cerească în ziua mult senină
De primăvară dulce ce-n chipu-ţi a-nsemnat.

Imenul p-a ta frunte şi-a pus coroana sa
Şi rozele ei rumeni îşi pierd a lor culoare
Pe lîngă fecioreasca purpurea caandoare
Pe care mii de graţii surîd în faţa ta.

Frumoasă eşti ca viaţa fecioarei adorate.
Poetul îţi urează noroc strălucitor
C-a ochilor tăi raze şi zile-nseninate,
Ca tine de frumoase, şi nencetat amor.

Din soţ la fii, la fiice, din fii la strănepoţi,
La Dumnezeu, virtute, la pacea conjugală,
Să-ţi coruneze fruntea virtutea matronală
Şi-n adevăr regină să te cunoască toţi.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea a fost liniştea mea, focul meu, răsuflarea mea, durerea mea şi, indiferent de lucrurile prin care am trecut, a meritat fiecare secundă ca să ajungem la viaţa pe care o avem acum.

citat din Anna Todd
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elipsă cioplită în rimă potrivită

Stelele dorm noaptea toată
Peste-o cuşmă de zăpadă,
Eu fac focul să le-aprind,
Ele îmi surâd, sclipind...

De rotirea lor în noi,
Ne spălăm cu fulgi şi ploi,
De dorul beţiei mele
Pierd urmele către stele...

Tu m-aduni, îngenuncheat,
Sprijinit de al tău gard,
Mă întinzi pentru-ncălzire
Sub o pătură subţire.

Mă-ncălzeşti cu un sărut,
Mă învârţi în aşternut,
Îmi arăţi că tu eşti stea,
Focul din inima mea...

Ard. Eşti steaua mea de noapte,
Împărţită-n mii de şoapte,
În elipsa mea cioplită
Pentr-o rimă potrivită!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –
Se stinse-atunci lumina angoasă
Şi noapte-adâncă flutură prin casă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...

Scumpa mea soţie,
tu eşti prietena meu eternă,
şi-ţi dăruiesc inima
împreună cu viaţa mea.

Salvează-mă din mocirla singurătăţi,
pe care o trăiesc singur şi plictisit
în cele două universuri.
Primeşte-mă şi fă din mine
un îndrăgostit adevărat.

Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.

Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păşi în afara timpului
... trăind acum şi aici...

De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiţionat de tine,
căci şi eu doresc
să te iubesc necondiţionat.

Căci nimeni nu ştie
de ce eu dau atâta importanţă dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.

Dar, fără să o cunosc bine,
nu poţ nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa mea clipă...

Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la faţă,-
fir de risipă scurt ca o viaţă.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine ţipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...

poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţară mea cu duh de pace, Ţara mea cu duh de dor
Aş striga să mă audă Ştefan Sfânt şi-al meu popor!
Putna, clopote-răsună şi Vrancioia vine iar,
Să-şi jerfeasca toţi feciorii, pentru-al ţării ei hotar!

Ţara mea plină de floare şi de verde frematand
Te aud în nopţi cu stele, cum jeleşte-al tău pământ
Cum pe câmpuri se jertfeşte grâul să mai dea un rod
Dar mişeii prinşi în roată, vor să-ţi cânte un prohod!

Ţara mea cu munţi de sare şi cu cerul luminos
La hotar ai scris cu sânge, peste chipul glorios
Şi-a pus sabia în teacă, să infloreaca iarăşi maci
Dar de-o vreme îngândurată te jerfesti, jeleşti şi taci...

Ţara mea cu râuri line şi cu nuferi prinşi de ape
Îţi doresc să ai lumină şi de toţi copii parte
Să-i aduci la vatra sfânta, unde focul este viu
România mea frumoasă, eu tot tânăra te ştiu!

Ţara mea cu doruri multe şi cu oameni mai săraci
O magie de se poate, te-aş ruga acum să faci,
Să te scrii pe harta lumii cu lumina cea mai sfântă
Îngerii să te vegheze, bucuria mea cuvântă!

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2020
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră,
Din secol pân' la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
Şi viciul, din contră, din neagra locuinţă,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nfiinţează,
Şi libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Şi-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp şi la cetate, în noapte şi în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor ţărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, şi acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voştri în lume-a celebra;
A lor ţărâna sacră la vocea mea tresare.
Şi dacă dormiţi încă, cel mort vă va-nvia.
Târgoviştea e templu l-a mea călătorie
Şi pe-ale ei ruine în pace mă aşez,
Şi lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie,
Şi fapte mari, victorii naintea mea le văz.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie despărţită-n două

cu ce-am putea să stingem focul ce ne arde-n trup
uscate buze sărutul iar s-adape
şi mâna ta în mâna mea un legământ -
de mai încape...

voi curge peste tine-ntr-un potop de doruri ude
inundă-mă şi tu în val de rouă
să răcorim aceaste clipe prea arzânde
cu stropi de ploaie despărţită-n două

poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!