Revizorul nostru

Şcolarul Durerii
ce rău a albit...
Anii, la urma urmelor,
anii.
Dar plânsul în hohote,
Plânsul, de ce?
Vai, revizorul nostru,
revizorul şcolar
domnul Eminescu,
a fost tras pe roată.
Când vei auzi creanga trosnind,
ia seama spun: e osul lui,
al revizorului nostru şcolar...
Minţi, şcolare, minţi,
am răcnit,
Eminescu a fost răstignit.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul nostru

Tembelul contestării
acrit de neputinţă...
Invidia, de fapt asta e,
invidia.
Dar râsul strident,
râsul, de ce?
Incredibil, Demiurgul Poeziei,
luceafărul Eminescu,
e socotit nebun.
Când îl vei vedea pe poenar,
aruncând cu piatra,
în muntele ce-l năuceşte,
deja ştii: rana-i mortală...
Minţi, invidiosule, minţi,
am protestat, Eminescu a
fost otrăvit.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspectorul General: Ministrul noastru a aflat întâmplător că Excelenţa Sa primul-ministru are o rudă în şcoala asta...
Revizorul şcolar: Profesoară?
Inspectorul General: Ei, profesoară pe naiba. Elevă, domnule. E o nepoată din partea unei rude mai îndepărtate. E o nepoată, totuşi. Nepoata primului-ministru, pricepi? Nepoata Excelenţei Sale se pare că are o situaţie şcolară discutabilă...
Revizorul şcolar: E indiscutabil!
Inspectorul General: Iată de ce mi-a telefonat ministrul nostru adineauri. Domnia sa mi-a sugerat – ai reţinut expresia - mi-a sugerat să profit de inspecţia mea aci, ca s-o examinez pe nepoata domniei sale şi să o notez cu foarte bine.

replici din piesa de teatru O inspecţie şcolară, scenariu de Dumitru D. Pătrăşcanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe vremea
când codrii erau
de aramă,
când Lacul...
când dorul
de mamă...

Se spune că
a fost unu Eminescu
când plopii
erau fără soţ
pe afară,
când Vino iubito...
când dorul
de ţară...

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe când
Memento mori
îi venea în minte...
când O, rămâi
când dorul
de cuvinte...

Se spune că
a fost unu Eminescu
în anii cei grei
păstrat în parfumul
de tei!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea este cea mai înaltă formă de fericire!
Nu ştiu dacă pot defini fericirea doar ca pe ceva sublim, feeric, etc, dar plânsul...
Plânsul este constanta sufletului nostru, prin câte locuri trece lacrima până ajunge să curgă pe obrazul nostru!

Mihail Coandă în Umbre pe asfalt, Pagina de autor (23 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

catalog şcolar

Catalogul şcolar

Document solemn şi rece,
Dovedind, cu legi stăpâne,
Că prin şcoli elevul trece,
Dar prostia lui rămâne.

definiţie epigramatică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadrele didactice ameninţă cu îngheţarea anului şcolar

Grevele şcolare au cuvântul
Şi o consecinţă eu discern:
Dacă ei îngheaţă-nvăţământul,
Se dezgheaţă capete-n guvern.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel aniversar - Mihai Eminescu - 169 de ani de la naşterea poetului naţional

A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină,
Venit într-un miez de gerar
În splendida lui Bucovină;

Luceafăr cu suflet de jar
Vibrând peste bolta senină -
A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină.

Cu versuri sfinţite de har,
Cu doina-ngânată-n surdină,
Făcu un popor milenar
Mai mândru de-a sa rădăcină.

A fost Eminescu un far.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A început noul an şcolar

- "Am manuale noi, frumoase...
(Se lăuda ieri un şcolar)
Atât de noi, că nici nu-s scoase
Până acum de sub tipar!"

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului Catană, fost inspector şcolar general

Faptu-acesta nu-i banal
Şi nu-l vântur de pomană:
Lumea-i zice general,
Dumnealui însă-i... Catană.

epigramă de Constantin Voinescu din Slatina sub zâmbetul epigramei (1991)
Adăugat de Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an şcolar

Probleme grele, intervenţii,
Părinţi de-a dreptul agasanţi;
Nemulţumiţi sunt repetenţii,
Dar chiar şi unii premianţi!

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui distins profesor de muzică, de etnie romă, fost inspector şcolar

Muzica este pictură,
Zis-a dânsul cu ardoare
Şi-atunci dascălii avură
Un inspector de... culoare.

epigramă de Constantin Voinescu (1996)
Adăugat de amic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul lui Eminescu (Dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea lui M. Eminescu)

Versul lui Eminescu e un dor nemuritor.
Care v-a dăinui peste veacuri.
El a înălţat al meu popor.
Ca dacii a lor arcuri.

Să-l învăţăm ca pe o rugăciune
Scrisă în cartea sfântă.
Căci versul lui Eminescu
Nu ştie să mintă.

El a fost scris cu sânge şi sudoare,
Pentru cei cu inimile pline de dragoste şi amor.
Pentru România mare,
Pentru al ei falnic popor.

poezie de Vladimir Potlog (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugăciune a lui Moise Psalm 90

Am găsit la Tine loc de adăpost
Neam de neam venit-a să se-nchine Ţie
Dumnezeul nostru totdeauna-ai fost
Dintr-o veşnicie până-n veşnicie.
În ţărână, Doamne ne întorci zicând:
"Fiilor, la Mine e speranţă iară,
Ce sunt anii voştri? - Nici măcar un gând
Şi să fie-o mie, umbră o să pară..."

Ca un vis îi mături, cum e-o zi de ieri,
Ca o strajă-n noapte-s anii pentru Tine
Dimineaţa creştem, noaptea nicăieri
Nici un pas pământul nu-l mai poate ţine.

Ne uscăm ca iarba de mânia Ta
Într-o clipă şters-ai tot ce-nseamnă viaţă
Că fărădelegea nu ne-o vei ierta
Şi ascuns păcatul Tu ni-l scoţi în faţă.

Ca un sunet anii se perindă rari
Poate să ajungă şaptezeci sau poate
Şi mai mult să fie pentru cei mai tari
Fiecare viaţă Domnul o socoate.

Şi cu care lucru ne-am putea mândri?
Totul e durere, trudă, suferinţă
Cine să ia seama cum ar trebui
Când suntem de-îndată duşi în nefiinţă?

Nu mai sta departe, Doamne, Te rugăm
Vino şi ne-nvaţă, tuturor ne spune
Anii vieţii noastre cum să-i numărăm,
Satură-ne, Doamne, doar cu fapte bune.

Schimba-ne făptura, dă-ne bucurii
Tot atâtea zile câte-au fost cu jale
Fă-ne lângă Tine să trăim ca fii
Să-nalţăm spre ceruri rugi şi osanale

Cu bunăvoinţă, Doamne să priveşti
Şi cu îndurare să ne ierţi Preasfinte
Dumnezeul nostru pe vecie eşti
Şi cu slavă multă Te cinstim, Părinte!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului.
Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare şi mângâiere.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am fost lacrima bucuriei şi durerii
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am gângurit cu ochii ţintiţi către soare,
Când am atins cu mâna o gingaşă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.
Am fost lacrima bucuriei părinţilor mei
Când am împărţit bucăţica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre şi-un câine,
Când am citit poveşti cu oameni buni şi răi.
Am fost şi lacrima durerii părinţilor mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Şi am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viaţa bună,-n credinţa cu temei.
Am fost şi lacrima durerii alor mei părinţi
Când suferinţa mi-a cuprins trupul şi anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Dar pe ei în viaţă nu-i pot avea, sunt sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!