Stihii...
Tot eu-l meu, în vremi demult apuse,
era redus mereu la roi de puncte...
Și, printre ele, se întrezăreau mărunte
nescrise manuscrise. Și nespuse...
Se reducea și la un soi subtil de vaier
cu lavă-n fundul firii clocotindă,
în stare-o lume-ntreagă să cuprindă,
cu flăcări. Și cu ape. Și cu aer.
Și se nășteau cuvinte contrapuse
banale, interzise, nerostite,
sfioase, tainice, ferfenițite,
cu mâni întinse. Și cu pluta duse...
Dar a trecut și asta, cu stupoare,
între extreme: demnitate-lașitate
din lava mea cu-aplomb de zeitate
se înfiripa vers. Și eu-ul nu mai doare...
poezie de Iurie Osoianu (10 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Scut și spadă
... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spațiu prezent în bucăți desfăcut
de prezența mea nudă
nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristețe amară
nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale
nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieșit, cea în care căzut
mulți ar vrea să mă vadă
nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance și scut
- viitorul persistă...
poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verset subtil...
m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri și văi
și coclauri
și cu vaca ieșeam
uneori la păscut
și povești am iubit cu balauri...
am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre țări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...
poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacteia
mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ș-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munți în sus din vale
și prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
și cât nu cerc s-agăț privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ș- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse
și văd cum cad evenimente
și după aia lin pogoară
din energii în sentimente
și es încetișor afară
ci eu le simț cum se avântă
spre punctul ce-l numim menire
-planeta ce-o numim -Pămîntul
și viața zisă Omenire
am obosit mereu prin hăuri
și rog pre Dumnezeu Preasfântul
să surpe patime și găuri
să-mi dea ca la-nceput Cuvântul...
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite...
Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling și cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorința deșartă... la măcar unica șansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Și oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în așteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune povești, dar tac... tac și dor!
poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da și nu
... pe cerul plin de stele numai tu
ești steaua mea
mereu departe- între da și nu
și nu și da
și printre toate florile doar tu
ești floarea mea
mereu albastră între da și nu
și nu și da
printre ființele din lume numai tu
nu ești a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...
poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bruma
nici singur nu mai știu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare
din pietre vine rece,
o apă de izvoare
și peste mine trece
și tot nu mă mai doare
lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare
un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă și insistă
că toate-or să mă doară...
poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai trecut o zi
a mai trecut o zi indiferentă
subliniindu-i plinătatea transparentă
o noapte s-a mai scurs nepăsătoare
și lină ca o apă curgătoare
cu sensuri fără sensuri ca esență
la fel și viața trece în cadență
și numai aurul din luturi ancestrale
impune fast poemelor banale...
poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vers...
un vers ași scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răgușit de febră
un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare
un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
și stors cu lacrima curată
un vers cutremurind și munții
un vers rostolind și mare
un vers cu brazde-n largul frunții
arate-n fugă de tractoare
un vers în care curcubee
să-mi fie punte să pot trece
peste pâraiele lactee
cu ape cristalin de rece
un vers care mereu să doară
un vers care-i mereu "iubește"
un vers care să nu mai moară
chiar dacă nimeni nu-l citește...
poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flăcări de rouă...
tu voiai ca să-ți spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai știu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi diminețile mele cu flăcări de rouă
au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deșarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...
nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertați, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...
poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.În plină zi
... în plină zi se face noapte
și ninge iar fără de motiv...
și caut zâmbet printre șoapte
tot caut negăsind nimic
... mai ai cumva vreo îndoială
că sunt terestru... și poet
în lumea asta marțială
prin vers încerc să te iubesc...
poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Opere nescrise
E plin pământul de legende vii,
cu eroi ce basme fac în amor, lor, copii
și se perindă-n labirinte întretăinde,
se atingând, sau se-alergând de-a prinde...
se duc mânați de vântul existenței
pe ațe-ntinse de păianjenul demenței,
lipită-n corzile mătasei pentru salt
din pante-n prăbușiri, sau de asalt.
Se scriu imagini, miliarde pe secundă,
de tort cu moț tăiat, coroane-n fundă,
cu lumânări de ani, sau mariaje
eterne, cât or fi... de triste derapaje
de minți schimonosite, cenușii
în profund, cu scoarțe rupte, sângerii
și inimi în stop cadru de albume
pline de antum, reconvertindu-se postume...
Povești, balade orale și nespuse,
ce nu se scriu... păcat, de vremi, ce apuse
vor îngropa cuvinte-n zbor, mănunchiuri
cu tot, cu emisfere visătoare, trunchiuri...
Dar spusele, mă-ntreb, de se îngroapă aieve,
sau călătoare-s nesfârșit, în ploaie-s seve
și curg, din când în când baloane de cuvinte,
bârfind pământul... într-o aducere aminte?!?
... Și câte opere n-or fi, nescrise, câte... Sfinte?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimensiuni...
subconștientul meu pășea indeferent
prin lumea asta larga ca o smoală
oricare pas suna mai decadent
alunecând pe coarda ei fundamentală
și conștientul uniform și indecis
în altă lume, tristă și pustie
mereu cerșea un strop de paradis
la colț de apă șubredă dar vie
și când s-au întâlnit și contopit
într-un covor de liniște târzie
din eu -l meu subtil și răvășit
sorbeau dimensini de veșnicie...
poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
... pe primul plan tot timpu-i Dumnezeu
pe planul doi - desigur eu-l meu
pe planul trei - tu îngere divin
background autumnal sub cer senin...
catren de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima scrisoare
eu ieri ți-am scris și azi îmi pare rău
pentru momentul de subtilă slăbiciune
dar intuiția mă apăsa mereu
ceva măcar dintre decenii de a-ți spune
nici nu-mi mai amintesc ce ți-am șoptit
și cât de speriat fujeam de gânduri
că tu, că tu iubito ai murit
și tot ce-ai scris era pe rând, nu printre rânduri
dar a trecut și asta. Te-ai trezit
cum te trezise-i în adolescentă
și nici măcar nu te-ai catacdisit
să-mi spui de starea mea de somnolență
și cine te-a impus să uiți de mine
la propriu invocându-mi nebunia
ași vrea să-l știu, pe ăla nimeni, cine
s-a luat de piept cu însă-și veșnicia.?!
în rest, îmi pare rău să-ți spun adio
a două oară-n viață asta ca un val
"e vals în doi, deși persistă trio
și sună melodia a metal"...
PS
cieste cu atenție. E ultima scrisoare
citește cu atenție. E ultimul cuvânt
citește cu atenție. Și nu lovi că doare
și nu lovi că doare în sentimentul sfânt...
poezie de Iurie Osoianu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
un car de vreme a trecut prin viața mea
în loc de cai era târât de... nu te pot uita
și eu mergeam posac în urma lui
mereu visând că ești a nimănui...
catren de Iurie Osoianu (12 ianuarie 2013)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu...
Tu, maică ce-ai plecat demult
Tu, taică de curând trecut
Mi-e dor de voi cu dor durut
Nebun ca galbenul din lut...
Tu, soro ce nu te-am avut
Tu, frate mort ce te-ai născut
Mi-e dor de glasul vostru mut
De strigătul din ochi, tăcut...
Tu, viac - oftat de Demiurg
Tu, lume - lacrime ce curg
Mi-e dor mereu cu dor nespus
De toți cei drepți, de toți cei duși....
poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O corabie în flăcări
De pe nava incendiată,
Nemaiputând fi salvată
De flăcări decât prin scufundare,
Au sărit câțiva corăbieri care,
Apropiindu-se de navele dușmane,
Au fost împușcați de îndată;
Au pierit toți, unii arși de jarul fierbinte ca lava,
Iar alții s-au dus pe fundul mării-împreună cu nava.
poezie de John Donne, 1572-1631, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul...
-mi-e dor de tine cu un dor
mereu ce doare
ca umbra unui trist fior
venit din soare
-mi-e dor mereu cu-n dor nebun
și rău ca mine
când nu mai știu nici ce să spun
nici cât mai ține..
poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscoliri de cuvinte
Ceva din adâncurile mele
se recompune
în șoapte nerostite
în poezii nescrise.
E frumos să simți
acele vibrații unice
în viața cuvintelor tale,
căci, noi suntem doar
răscoliri de cuvinte,
un amalgam compus
din fantasmă și real,
din genă părintească
și ceva din cele
sfinte rătăcite-ntre
ploi de gânduri,
între: a fost și va fi
poezie de Mirela Minuța Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!