O pisică

Avea, printre copii, un nume; dar nu era iubită;
Aparţinea unor oameni binecrescuţi,
Care-o dădea afară din casă noaptea
Şi care-i înecau întotdeauna pisoii abia născuţi.

Cu toate-acestea primăvara pisica
Mânca mierle, sturzi, privighetori,
Şi alte păsări cu tril fermecător şi zbor înalt,
Cum şi resturi din găleata vecinilor, uneori.

Am detestat-o, am urât-o pentru asta;
Un pistrui pe pieptul unui sturz, o dungă,
Valora de-un milion de ori mai mult; şi totuşi
Domnul Dumnezeu i-a îngăduit o viaţă lungă.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edward B. mi-a povestit după o excursie în Grecia că o întâlnise din întâmplare pe Alice H. Îşi petrecuseră împreună mai multe zile, în conversaţii frivole. Aparent, Alice era plictisită. La ultima întâlnire nu s-a mai arătat şi nimeni n-o cunoştea la adresa pe care şi-o dăduse. Edward B. a conchis că ăsta era pesemne stilul ei personal. Ca şi T., el aparţinea acelora care o găseau chipeşă. Mai mult ca sigur că era îndrăgostit de ea şi s-a înfuriat când ea n-a mai venit la întâlnire. După el, mânca întotdeauna foarte puţin. Folosind prilejul, l-am întrebat despre articulaţii: observase ceva deosebit în legătură cu ele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moderatorul TV: O poveste impresionantă, nu-i aşa? Aveţi întrebări pentru Edward? Da, tu, te rog să te ridici.
Persoana din public nr. 1: Ce-ţi place cel mai mult la noua ta viaţă aici, în oraş?
Edward: Prietenii pe care mi i-am făcut.
Moderatorul TV: Alte întrebări?
Persoana din public nr. 2: Te-ai gândit vreodată să-ţi faci operaţii de corecţie sau să-ţi pui proteze? Cunosc un doctor care ar putea să te ajute.
Edward: Mi-ar plăcea să-l cunosc.
Moderatorul TV: O să-i dăm numele după emisiune. Mulţumim mult. Este un gest foarte frumos. Altcineva? Da, ridică-te.
Persoana din public nr. 3: Dar dacă ai avea mâini normale, ai fi ca toată lumea.
Edward: Da, ştiu.
Moderatorul TV: Cred că i-ar plăcea asta.
Persoana din public nr. 4: Păi, atunci nimeni nu te-ar mai considera special. Nu ai mai apărea la televizor.
Peg Boggs: Indiferent de situaţie, Edward va fi întotdeauna special.

replici din filmul artistic Edward Mâini-de-foarfece
Adăugat de Bodîrcă Roxana Gabriela, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut

să se sinucidă după noaptea
de amor demenţial
dar nu avea toate armele la el
şi asta îi dădea de gândit
i-a rămas în minte piciorul frumos
buzele aveau gustul sânilor
mici şi tari ca două piersici
a ridicat pistolul la tâmplă
de mai multe ori în ziua aceea
nu era ruleta rusească
în butoiaş avea toate cartuşele
zâmbetul ei l-a făcut să renunţe
de fiecare dată apărea surâsul
putea să încerce şi altceva
cuţitul era un satâr
se vedea într-un film horror
stupid pentru gusturile fine
sau o cianură pentru un surâs
amar şi mortal
dar era prea poliţist

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aşez la locul meu şi mă uit la mine, la fetiţa asta nouă pe care-o cheama Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc.
Casian Alexandra are şorţ negru, de sub care nu i se mai văd genunchii, ciorapi lungi prinşi cu guma de pieptăraş, şi guler de pichet alb, care-o supără puţin, cum o supără şi cozile împletite prea strâns, care-i trag ochii spre tâmple ca la chinezoaice. Sta cuminte cu mâinile pe pupitru şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei...
Dar nu-i adevărat. N-o cheama Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă, poate în ladiţa din cămară, printre resturile de jucării pe care nu le mai ştie ce-au fost şi care nu mai au nume.
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă. Luchi era fericită...

Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne e greu şi să fim oameni, oameni cu trup şi sânge adevărat, al nostru; ne ruşinăm de asta, considerăm că e o mare ruşine şi tare ne mai place să fim nişte oameni universali nemaivăzuţi. Suntem născuţi morţi şi, de altfel, de mult nu mai suntem născuţi din părinţi vii, iar asta ne place din ce în ce mai mult. Am prins gustul. În curând ne va trece prin cap să ne naştem cumva din nişte idei.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resturi

Resturi de fructe
sunt foarte multe,
resturi de pâine,
de azi pe mâine,
resturi de haine,
cârpite, dar faine,
resturi de cărţi
te-ajută să-nveţi,
resturi de eră,
pentru cine mai speră,
resturi de iubire,
ce vis subţire,
resturi de oameni,
flămânzi şi fameni,
resturi de viaţă
avem în faţă!...

Stau şi mă-ntreb,
mai avem ceva-ntreg?...

Fructe străine,
de chimicale pline,
pâine umflată,
parcă e din vată,
haine ieftine tare,
de înmormântare,
cărţi groase şi multe,
de nimeni citite,
vor fi şi ere noi,
în timpul d-apoi,
iubire de zor,
la televizor,
oameni solizi, întregi,
musculoşi, dar blegi,
viaţa-i toată-n faţă,
da-n umbră şi ceaţă!...

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto... buze

Avea o rochie lungă până la ape cu un fermoar
rupt din păsări desfăcute. Mânecile îi
erau două cărări prin pădure.
Sub decolteu răsărea când apusul când
un curcubeu din nuaţe bronzate.
Stătea câmpie peste picior şi asculta
planeta umerilor cum dezvelea. Era desculţ!
Păşea printre pantofii crescuţi prin iarbă
printre ciorapii plini de frunze
printre mănuşile cu crengile rupte.
Ne-am salutat!
Eu din autonuz... ea din staţie!
Staţia era pustie şi avea plete lungi
sau poate... cine ştie!?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sfântul Valentin

De ziua lui, sau alte zile
Eu stau cuminte şi pe dungă,;
Dar m-am iubit şi cu Vasile
Căci noaptea lui e mult mai lungă.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica de la ţară şi pisica de la oraş

Pisica de la ţară veni la a sa amică de oraş,
Ce se lăuda adesea cu un trai "trufaş",
Adică nişte rare bunătăţuri şi chiar pe săturat,
Pentru tot neamul pisicesc ea era de-nvidiat.

Pe când se-ndestulau la un regal festin,
Se ascunseră de al stăpânului ochi meschin,
Aşa o viaţă "fără griji" pisica de la ţară nu dorea,
Trăia în modestie, dar ea făcea ce vrea.

Morala: Pentru o viaţă mai bună, uneori, trebuie să faci un compromis.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele patru anotimpuri

Ce bine, Doamne-ai împărţit egal întregul an!
Eu sunt printre acei ce Te elogiază,
Nu pentru că-aş avea o minte mai vitează,
Dar patru anotimpuri îţi vădesc divinul plan.

Începi cu primăvara, care propulsează
Potop de clorofilă-n tot ce este vegetal,
Ca vara să contribuie l-al toamnei rod bălan,
Să aibă omul trai plăcut şi mai de vază,

Când iarna cu zăpezi ne calcă şi ea ţara;
Din toatele sezoane, unul nu-i în dungă!

Dar... de ar fi un pic mai lungi, şi primăvara
Şi vara, toamna, iarna chiar, de-ar fi mai lungă,

Mai câştigaţi am fi, mai plină-ar fi cămara,
Of Doamne, anul Tău, mai-mai să nu ne-ajungă!...

poezie de Corin Bianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joe Bradley: Cât ar valora un interviu adevărat cu această femeie?
Domnul Hennessey: Te referi la Alteţa Sa?
Joe Bradley: Cu siguranţă nu mă refeream la Annie Oakley, la Dorothy Lamour sau Madam... Cât ar costa?
Domnul Hennessey: Ce-ţi pasă ţie? Ai atât de multe şanse să faci asta ca...
Joe Bradley: Ştiu, dar dacă aş reuşi, cât ar valora?
Domnul Hennessey: Ei, bine, o simplă discuţie despre lumea în care trăim probabil că ar valora vreo 250. Desigur, părerile ei despre modă, ar valora mult mai mult, poate chiar o mie... de dolari.
Joe Bradley: Dar eu vorbesc cu ea despre părerile ei în materie de orice. Dorinţele secrete ale unei prinţese. Gândurile ei cele mai ascunse, dezvăluite reporterului tău personal, într-un interviu intim şi exclusiv. (Şeful său rămâne cu gura deschisă la gândul unei astfel de posibilităţi.)
Joe Bradley: Nu prea îţi e de folos, aşa-i? M-am gândit eu că n-o să-ţi placă.
Domnul Hennessey: Vino încoace. Presupun că ai discuta şi despre aspectul emoţional, nu?
Joe Bradley: De fapt numai despre asta e vorba.
Domnul Hennessey: Şi vei face poze.
Joe Bradley: S-ar putea. Cât valorează?
Domnul Hennessey: În mod special un astfel de articol ar valora chiar şi cinci mii de dolari pentru orice ziar.
Joe Bradley: Ai spus cumva cinci mii? Vreau să îmi promiţi asta şi să dăm mâna.

replici din filmul artistic Vacanţă la Roma (2 septembrie 1953)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabrina Fairchild: A fost odată ca niciodată, la nord de Long Island, la treizeci de kilometri de New York, o mică fată pe o mare moşie cu mulţi servitori: grădinari, un dendrolog, un vâslaş care să aibă grijă de bărci, să le dea drumul pe apă primăvara şi să le răzuiască iarna; erau specialişti care să aibă grijă de terenul de tenis exterior şi interior, de piscina de afară şi de cea interioară. Şi mai era un om fără un titlu anume care avea grijă de un mic pond din grădină în care înota un peştişor pe nume George. De asemenea, mai era un şofer pe nume Fairchild, adus din Anglia cu mulţi ani în urmă, la fel şi Rolls Royce-ul. Fairchild era un şofer bun, rafinat, distins precum cele opt maşini pe care le avea în grijă şi avea o fiică pe nume Sabrina. Ca de fiecare dată în ultimii treizeci de ani, cu ocazia curselor de yacht, familia Larrabee dădea o petrecere. Şi niciodată nu ploua în seara respectivă. Erau patru Larrabee în total: tatăl, mama şi cei doi fii. Maude şi Oliver Larrabee s-au căsătorit în 1906, iar unul dintre cadourile de nuntă a fost o casă în New York şi moşia asta pentru weekend-uri. Cea din oraş a fost transformată în Saks Fifth Avenue. Linus Larrabee, fiul cel mare, a terminat la Yale, iar fratele lui, David a frecventat pentru scurt timp unele dintre cele mai bune facultăţi din est şi a trecut prin mai multe căsnicii într-un şi mai scurt timp. Acum e un renumit jucător de polo şi îi datorează lui Linus şase sute de dolari. Viaţa era frumoasă cu familia Larrabee. Aproape un paradis în Long Island.

replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie înalt

Era un noiembrie-nsorit ca niciodată
şi-un cer orbitor de albastru
pe el cu o dungă lungă
pufoasă şi albă de avion înalt
ca soarele

- Tu avion cu motor, mă mai iei cu tine-n zbor?
- Nu te mai iau, răspunse pilotul dintre stele
necontenind din zbor,
nu te mai iau, căci s-a făcut toamnă târzie
şi m-am asprit,
sunt obosit şi nedormit şi întristat de semeni
şi fără de patrie sub picioare
ca şi tine.
Nu te mai iau, zise pilotul mic cât avionul
dintre stelele pe care cu ochii nu le puteam vedea
din pricina orbitorului albastru,
căci nu am unde te duce
căci tu eşti dus demult dar nu ştii
şi vremea ca să ştii nu e venită încă.

Şi-atunci cadânele cu zâmbet dinţos
ireal
nevăzute din pricina albastrului cu pântece
gol şi sâni ca fluturii
începură să-şi zgâlţâie şoldurile
pe jumătate dezgolite
şi perlele din păr şi din pleoape...

- Şi nici nu am unde te duce
pe cerul ăsta adormit şi al nimănuia
ca un Lacăt...
mai zise pilotul din coada lui lungă
de zăpadă...

Eu nu te am pe tine, duce,
mi s-a mai părut că aud
urzicându-mi-se.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre resturi. Singurul loc de care moartea nu ştie

uneori sap în mine şi
rămân acolo până noaptea târziu

caut locul din care am venit

ştiu că există pericolul
să se surpe pereţii scrijeliţi de nesomn
şi nimeni n-ar cuteza
să mă dezgroape iar
căutările mele vor fi zădarnice

rănit printre resturi ignorat şi cu
tălpile arse de căutări
o să aştept în singurul loc
de care moartea nu ştie

ştiu totuşi

că în locul acela a locuit o femeie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie
Sunt una.
Un om şi o femeie şi o mierlă
Sunt una.

V

Nu ştiu ce să prefer,
Splendoarea inflexiunilor
Sau frumuseţea aluziilor,
Fluieratul mierlei
Sau momentul de după.

VI

Ţurţuri de gheaţă acopereau fereastra lungă
Cu geamuri barbare.
Umbra mierlei
Se proiecta peste ele, încoace şi încolo.
Tristeţea
Urmarea în penumbră
O cauză indescifrabilă.

VII

O, oameni delicaţi din Haddam,
Oare de ce vă imaginaţi pasări de aur?
Chiar nu vedeti cum mierla
Se plimbă printre picioarele
Femeilor din preajma voastră?

VIII

Cunosc accentele nobile
Şi lucidele, inevitabilele rime;
Dar mai stiu, de asemenea,
Că mierla este implicată
În tot ce ştiu.

IX

Când mierla a zburat şi nu se mai vede,
Ea a însemnat marginea
Unuia din multele cercuri.

X

La vederea mierlelor
Zburând prin lumina verde,
Până şi patroanele bordelurilor eufonice
Ar scoate exclamaţii ascuţite.

XI

El a călătorit prin Connecticut
Într-o trăsură de sticlă.
Odată l-a săgetat o spaimă,
Atunci a crezut pentru o clipă
Că umbrele echipajului său
Sunt nişte mierle.

XII

Râul se mişcă.
Mierla trebuie să fie în zbor.

XIII

A fost seară toată după amiaza.
Ningea
Şi avea să mai ningă.
Mierla stătea
Pe o creangă a cedrului.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume (14 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!