Am devenit foarte păros

Am devenit foarte păros, am păr pe tot corpul.
Mi-i teamă că vor începe să mă vâneze pentru blana mea.

Cămaşa colorată pe care-o port n-are la dragoste lipici,
arată ca fotografia aeriană a unui nod feroviar.

Noaptea, sub pled, trupul meu e treaz şi disponibil,
ca ochii unui om acoperiţi înainte de a fi împuşcat.

Rătăcesc pretutindeni, fără odihnă; prea
înfometat de viaţă voi muri.

Încerc, totuşi, să fiu calm, ca o movilă cu toate oraşele distruse,
neturburat ca un cimitir.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa lui un om n-are timp

În viaţa lui un om n-are timp să aibă
Timp pentru toate.
N-are loc să aibă loc
Pentru orice dorinţă. Ecleziastul a greşit pretinzând aşa ceva.

Un om trebuie să urască şi să iubească-n acelaşi timp,
Să plângă şi să râdă cu acelaşi ochi,
Să arunce şi să strângă pietre
Cu aceeaşi mână,
Să facă dragoste-n război şi război în dragoste.

Să urască şi să ierte şi să-şi amintească şi să uite
Şi să ordoneze şi să încurce şi să mănânce şi să digere.
În ce istorie lungă e implicat
În atât de mulţi ani...

Un om în viaţa lui n-are timp.
Când pierde, caută,
Când găseşte, uită,
Când uită, iubeşte,
Când iubeşte, începe să uite.

Iar sufletul îi este atotştiutor
Şi foarte profesionist,
Doar trupul lui rămâne un amator
Întotdeauna. El încearcă şi bâjbâie.
Nu învaţă şi-i mereu confuz,
Beat şi orb în plăcerile şi-n durerile lui.

Toamna, va muri ca o smochină,
Zbârcit, dulce, plin de el însuşi.
Frunzele se usucă pe pământ,
Iar ramurile goale ne arată
locul unde există timp pentru toate.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui tip păros

Că omul se trage din maimuţă este drept,
Dar ieri am remarcat privindu–ţi bustul,
Că după părul ce îl ai crescut pe piept,
E foarte sigur că tu nu te–ai tras destul.

epigramă de Paul Constantin (2 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă peretele unei case

Lângă peretele unei case pictate
ca să arate ca o stâncă
am avut viziuni cu Dumnezeu.

O noapte de insomnie, dând altora dureri de cap,
mie mi-a oferit flori,
flori care mi s-au deschis delicat în creier.

Iar cel pierdut ca un câine
va fi descoperit ca fiinţă omenească
şi readus acasă.

Dragostea nu-i ultima încăpere: mai sunt şi altele
după ea, pe toată lungimea unui coridor
care n-are sfârşit.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi devenit fiinţe conduse de o conştiinţă a turmei şi aţi creat o societate a tiparelor de gândire şi credinţe. Vă este frică de război şi de iminenţa unui război. Vă e teamă de conflicte. Vă e teamă de neconsacrare. Vă e frică să priviţi în ochii celui sau celei pe care o iubiţi, dar tânjiţi cu disperare după un strop de afecţiune. Puneţi sub semnul întrebării fiecare lucru bun care vi se întâmplă în viaţă şi vă îndoiţi de faptul că vi se va mai repetea vreodată. Vă umiliţi pentru a obţine succes, faimă şi aur, sau chiar fericire. Aţi acţionat din disperare până ce aţi devenit nişte oameni disperaţi. Aţi gândit că nu sunteţi vrednici până ce aţi devenit nevrednici. V-a fost frică de nereuşită până ce aţi devenit nişte rataţi. V-aţi gândit la boală până ce aţi devenit bolnavi. V-aţi gândit la moarte până ce aţi devenit nişte cadavre. De ce aţi ajuns aşa?

Ramtha în Cartea Albă
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

Se înserează mai devreme
Şi noaptea s-a lungit cu-n ceas,
Acum am timp să scriu poeme
Mai lungi c-o strofă şi un pas.

Am timp mai mult să stau cu luna,
Mai lung îmi este timpul treaz,
Ziua adorm întotdeauna
Să îi fac soarelui necaz.

Mi-am inversat sărmana viaţă,
Lunatecă am devenit,
Aştept doar noaptea înstelată
Să-mi lămurească ce-am trăit.

Ce linişte îmi dă doar noaptea
Şi ce-amintiri caut în ea,
Nu vreau să vină dimineaţa
Pe care-o sorb cu o cafea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana iubirii

îţi scriu femeie
cu lacrima, cu trupul şi cu dorul
măiastră pasăre albastră
offf, poţi fi albă, roşie, cum vrei...
nu-mi pasă, de culoare
tu cânţi necontenit
un tril, atât de lin şi cristalin
eşti vis, eu rătăcire
un visător pe coala goală
în şoaptă, între atingeri fine şi săgalnice suspine
azi scriu pe trupul tău
povestea noastră de iubire
iubire e destinul nostru
dansăm, dansăm
plutim în zbor, în noaptea primului amor
pe scena lumii doi actori
un el şi o ea, nebuni şi puri
dezbrăcaţi de întrebări, de constrângeri inutile
dau de pereţi cu toate
eu vin la mândra mea
pierdut în tăcerea gândurilor nude
mă rătăcesc pe falsele alei
din ochii tăi se risipesc tăceri
te caut femeie în noapte
pe drumuri de dor
vibrând în clipa unui vis
de nimeni cuprins, de nimeni stins
am pus în altar un inel şi o cupă de vin
pierdut pe buzele tale, crude, flămânde, de fragă
am uitat de toate
azi nu mai sper decât
să vii, să vii în noaptea asta înstelată
apoi, fie ce o să fie
nu-mi pasă
în braţe port, a mea mândră crăiasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acum înainte voi privi toate lucrurile cu iubire şi mă voi naşte din nou. Voi iubi soarele, pentru că îmi încălzeşte corpul, voi iubi ploaia, pentru că îmi curăţă spiritul, voi iubi lumina, pentru că îmi arată calea, voi iubi şi întunericul, pentru că îmi arată stelele.

citat din Og Mandino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul unui cimitir părăsit

Sentimente pictate, dungi ridicate şi mişcări circulare
Singurele noastre cuvinte vor prinde picioare
Şi vor păşii printre lespezi
Ochii s-au închis
Lumina nu mai pătrunde prin geamul unui ochi artificial
Irisului îi lipseşte credinţa în propria potenţialitate
În depărtare sunt cranii ce supraveghează
Zidul unui cimitir părăsit
Fiecare noapte devine zi pentru sufletele rătăcite
Pentru oamenii ce au avut morţi violente...
Călătoresc prin gerul inimii mele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu trebuie să ne entuziasmăm

Şi nu trebuie să ne entuziasmăm. Pentru că unui translator
Nu-i este permis entuziasmul. Calmi, trebuie să trecem
Cuvintele de la bărbat la fiu, de la o limbă
Pe buzele altora, ne-
Ştiutori, ca un tată care trece
Trăsăturile părintelui mort către fiul său,
El nesemănând cu niciunul dintre ei. Doar un mediator.

Noi trebuie să ne-amintim lucrurile pe care le-am avut în mâini
Şi care ne-au scăpat.
Ceea ce am şi ceea ce n-am în posesia mea.

Nu trebuie să ne entuziasmăm.
Chemările şi cei care chemau s-au înecat. Sau, iubita
Mi-a lăsat câteva cuvinte înainte de plecare –
Ca să le păstrez pentru ea.

Şi nu mai trebuie să povestim ceea ce ni s-a spus
Altor povestitori. Tăcerea ca mărturisire. Nu trebuie
Să ne entuziasmăm.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca silabele unui mare pian

Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place şi
Tot ce îmi place mă odihneşte. Cunoaşte-mă!
Spune noaptea, cunoaşte-mă!, spune sufletul,
Cunoaşte-mă! spune lumea de forme a nopţii.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun şira spinării să stea la pândă, şi ea, ca hiena
În pustiu, îşi scoate ghearele şi aşteaptă.
Veniţi sunete!, spun, veniţi sunete!; şi ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate şi mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca nişte forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenţi,
De vântul subţire al nopţii. Aş putea alcătui viaţa
Numai din sunete, mi-aş putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, oraşele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,
Foşnetul coapselor tale, trupul tău pâlpâind sub cearceaf,
Respiraţia ta, ca un abur dulce care îmi mângâie faţa.
Din imensitate vin voci, zgomote de maşini, plescăituri,
Corpuri în apă. Sunete mici ca alicele, venind din apropiere,
Sunete grave, venind de la mare distanţă.
Noaptea pulsează, gâlgâie, doarme, agonizează,
Se varsă în mii de vase comunicante, se distilează, sounds in the darkness.
Pot sta treaz o noapte întreagă după ce am făcut dragoste şi acum dormi,
Pot să ascult la nesfârşit carnea ta sfântă şi înnoptată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atomii cu lipici

prea multă culoare în jur! nu
s-ar putea mai alb
negru totul? op
eră de pictor bine ridat lumea trist explicită
a lui dumnezeu! of
eră el până la urmă lămuririle de luat
tot aşa-n serios cum şi go
liciunea cu lipici a unor atomi
plici-plici-plici? da
prea multă culoare în jurul
unei singure existenţe! a
unui singur crochiu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsim titlul unei mari cărţi filozofice, foarte simplă ca înfăţişare şi intrigă, o carte sceptică despre toate împrejurările vieţii unui individ, de la naştere până la cimitir: Povestea unui om. Vom scrie cartea aceasta, căci suntem făcuţi s-o scriem.

citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna

cea mai plăcută odihnă vine calm când
ai făcut mut amor şi-ai mâncat ciocolată
când te ştii încheiat
cu mediile copiilor la desene pe primul
semestru din anul de iarnă atroce în curs
când te ţii înjurat (?!) în
toate colţurile pe unde-ai ascunde puţin
din răutatea pe care-o cultivi cu emfază
când te ştii încordat
pentru poezia unei zile ce încă rimează
cu materia predată-ntr-un viitor fără pată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate schimbările, chiar şi cele mai dorite, au melancolia lor. Căci ceea ce lăsăm în urma noastră este o parte din noi. Noi trebuie să fim în stare să spunem unui capitol din viaţă "adio" înainte de a începe un altul.

citat celebru din Anatole France
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de Ierusalim

E o stradă pe care se vinde numai carne roşie
Şi o stradă pe care se vând numai haine şi parfumuri.
Şi e o zi când vezi pretutindeni numai schilozi şi orbi,
Pe cei plini de lepră, pe paralitici şi pe cei cu buzele-atârnând.

Aici ei înalţă o casă şi acolo dărâmă.
Aici sapă în pământ
Şi acolo sapă în cer,
Aici ei stau şi acolo merg,
Aici ei urăsc şi acolo iubesc.

Dar cel care iubeşte Ierusalimul
Călăuzit de ghiduri turistice sau de cărţi de rugăciuni
E asemeni celui care iubeşte o femeie
Îndrumat de manuale cu poziţii sexuale.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kundalini este energia supremă. Întregul corp al căutătorului începe să tremure din cauza apariţiei lui Kundalini. Impurităţile nedorite în corp dispar. Corpul dintr-o dată arată foarte proporţionat, iar ochii sunt strălucitori şi atractivi, iar pupilele se măresc.

citat din Gyaneswara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!