Noul Colos

Nimic din atitudinea gigantului de-obârşie elină
Cu picioarele-nfipte sfidător pe două continente;
La poarta noastră în care bat valurile mării, insistente,
O femeie puternică înalţă-o torţă a cărei lumină-i

Speranţa oprimaţilor lumii; numele celei care-alină
E Mama Surghiuniţilor. Din mâna ei, strălucitoare şi potente,
Razele unui far surând spre patru zări, privirile-i veghează-atente
Un port cu punţi de aer, înfrăţind mii de oraşe într-o singură tulpină.

"Păstrează-ţi, lume veche, fala şi pompa atâta de cântate!"
Strigă ea cu buzele lipite. " Trimite-mi mie pe cei trudiţi,
Mulţimile tale însetate tânjind de veacuri după libertate,
Pe toţi refuzaţii vieţii mişunând pe ţărmurile tale, obidiţi.

Trimite-mi-i pe aceştia, pe cei fără-adăpost, sufletele-n frig uitate,
Îmi ridic lampa la porţile de aur şi le spun că sunt bineveniţi.

*Colosul din Rhodos - statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia,
una din cele şapte minuni ale lumii antice. Se pare că l-a inspirat pe sculptorul francez Auguste
Bartholdi, cel care a conceput Statuia Libertăţii (Libertatea Luminând Lumea) din New York,
sarcina execuţiei acesteia din metal revenind tot unui francez, Gustave Eiffel.

poezie de Emma Lazarus,1849-1887, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul colos

Nu-i ca gigantul grec, făcut tot din aramă,
Ce-ncăleca cuceritor peste ţinuturi,
Ci stă pe ţărmul mării, printre vânturi,
Femeia grandioasă cu torţa ce te cheamă
Ce fulgerul închide, iar numele-i de seamă
E Mama Pribegiei, fiindcă în mâna ei
Luceşte acea făclie şi-n ochi are scântei
Căci vrea două oraşe să lege fără teamă.
Le strigă mut, "Păstraţi splendoarea de-altădată,
Iar mie-mi daţi pe cei săraci şi osteniţi
Ce-ar vrea ca libertatea s-o guste deîndată
Pe cei ce mişună pe-aici, pe oropsiţi,
Pe ce-i făr' de-adăpost, bătuţi de soartă,
Eu torţa o ridic, ca uşa s-o găsiţi".

poezie de Emma Lazarus, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele şapte minuni

Măreţie şi splendoare
De la marile minuni,
Ale lumii trecătoare,
Ne-au rămas de la străbuni.
Cele şapte minunate,
Plămadă de-ndrăzneţ gând,
Peste secole-or răzbate,
Cât pământul e rotund.
Piramide egiptene
Pentru faraoni mormânt,
Ce-n firide criptogene
Mici secrete mai ascund.
Iar in Babilonul antic,
Grădini ce s-au plăzmuit,
Înălţându-se gigantic
Şi-unde flori tind spre zenit.
Regina Semiramida
Din ţărâni le-a zămislit.
Dacă mulţi i-ar urma pilda,
Ar fi doar pământ sfinţit...
Templul ridicat spre slava
Artemisei din Efes,-
Când îl vezi, să-ţi iei zăbava
Să nu te pierzi în eres!
În Halicarnas, mormântul
Închinat lui Mausol,
Îngropat sub jurământul
Răspicat, din oracol.
Prin Peloponez, statuie
Lui Zeus, stăpân pe-Olimp,
Ce tronează cu mânie,
Exilat pentru un timp.
Farul ce tronează mândru
În imperiul macedon,-
Peste vremi, rămas celebru,
Ţine la al lui blazon.
Colosul mareţ din Rhodos,
Făcut din bronz aurit,
Înalţat zeului Helios,
De greci, semn c-au biruit.
Cele şapte minunate
Vor răspândi în eter,
Străluciri de diamante,
Parfum tainic de mister.
Printre vremuri tulburate
Puse-n iscusitul gând,
Peste secole-or străbate
Cât pământul e rotund.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Valurile se împreunează undeva
în adâncurile mării...
E-atâta pace acolo în lumina răsăritului...
revărsându-se apoi peste tine, femeie...
Peste sufletul tău...
Între ţărmurile fiinţei tale...
asemănătoare unui tumult..
unui abur greu
care-ţi goneşte plânsurile fierbinţi
Cu frigul singurătăţii...

Pustie eşti tu femeie, pustie ca un clopot...
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalţă destul...
Te veghează soarele şi norii
în jurul tău creşte depărtarea...
Te urmăreşte taina adâncurile... pe care o îngropi
iar şi iar...
într-o zi aidoma celorlalte...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat libertăţii tale

Fii chiar tu protagonistul vieţii tale...
Luptă pentru dreptul tău firesc la libertate!
Libertate în toate formele şi substraturile ei,
Libertate în tot şi în toate,
Iubirea în libertatea ei crează munţi de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât omul ajunge la un standard mai înalt de trai, se leagă mai mult de cele trecătoare ale lumii acesteia, iar la plecare nu va lua nimic cu el, tot astfel cum nici nu a adus la naştere. Cel care întinde mâna numai spre cele absolut trebuincioase, se simte mai independent faţă de lume, mai puternic, iar plecarea lui din lume nu o va mai considera o tragedie universală.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora dintre dumneavoastră care se întreabă ce caut eu aici, la douăzeci de ani, le-aş răspunde printr-o interogaţie. Mă credeţi capabil s-o bat pe mama? De felul meu sunt un băiat calm, taciturn, incapabil să ridic mâna asupra cuiva, mai ales asupra celei care m-a adus pe lume, în circumstanţe oribile. Aş fi un ingrat, căci mama mă îngrijeşte singură de-atâţia ani. Totuşi, dacă mama susţine asta, n-am s-o contrazic. În ultima vreme nu mai sunt stăpân pe gesturile mele. Într-o clipă de rătăcire mâna mea să o fi plesnit peste amândoi obrajii? În acest caz, regretabil de altfel, îmi cer iertare.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia Libertăţii plânge

În S. U. A. - ţară a fericirii
s-a dezlănţuit furia.
S-a-întrerupt lanţul iubirii.
a derapat democraţia.
Statuia Libertăţii plânge,
Casa Albă s-a întunecat.
Americanii au spus, ajunge!
Prea multă fericire... le-a stricat.
O lume-întreagă n-a -înţeles
cum într-o ţară atât de mare,
s-a frânt înaintarea spre progres,
şi-încrederea în S. U. A dispare.
Tot ce s-a-întâmplat în State
stârneşte-n lume îngrijorare.
De va urma şi-n alte state,
democraţia-n lume moare.
De libertate, ce să mai vorbim,
se strânge laţul tot mai tare.
De Covid dacă nu murim,
murim de duşmănie mare.
Libertatea, fericirea
la care încă visăm,
rămâne în amintirea
celor care,
printr-o minune mai scăpăm.

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pictăm, cu pensule de suflet, scrisori pe cer...
Scrisori eterne pe care nici timpul şi nici distanţa nu le vor şterge...
Tu scrii poezii cu tăceri şi şoapte în visele mele, alin al nopţilor reci fiindu-mi...
Visând, mă ascund de lume şi le citesc de mii de ori...
Îmi scrii poezii pe pânză de suflet...
cu cele mai calde şi vii culori,
cu flacăra inimii tale...
Mâna-mi de ţărână zvâcnindă se odihneşte în palmele tale...
fiindu-mi raiul în care îngenunchează demonii din carnea mea...
Îmbrăţişez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei...
însă mă ridic şi zbor în tremurul unui vers, scriindu-te lin...
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde uneori timid, alteori în văpaie...
luminând o coală de pergament...
pe care curge numele tău...
În mine arde parcă focul înmănuncheat a două suflete,
care păşesc pe pământ însetate de raiul iubirii...
Toate hainele sufletului meu sunt scuturate de ţărână şi luminate de inima ta...
Tu ai miros de cer...
fiindu-mi ca un sanctuar în care-mi îngenunchez lutul şi-mi înalţ sufletul...
O ploaie de stele care-mi ascunde lacrima...
o muzică cerească...
şi păcatul meu divin, binecuvântat...
Păcatul de-a te atinge cu cântul meu... cu iubirea mea...
şi de-a alerga prin lume, cântându-te...
singurul cântec care-mi dă aripi
şi mă ajută să zbor,
între ţărână şi Cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi preoţii pretind că sunt mediatori între tine şi sursa esenţială a vieţii. Ei nu ştiu nimic despre sursa esenţială a vieţii. Numai tu eşti capabil să ştii care este sursa vieţii tale. Dar sursa vieţii tale este de asemeni sursa esenţială a vieţii - pentru că noi nu suntem separaţi. Nici un om nu este o insulă; suntem un vast continent dedesupt. Poate că la suprafaţă arăţi ca o insula - şi sunt multe insule - însă adânc în ocean, te întâlneşti cu ceilalţi. Eşti parte a pământului, a unui continent. Acelaşi lucru este valabil şi pentru starea de conştiinţă.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii copiilor nu există cele şapte minuni ale lumii, ci cele şapte milioane de minuni.

citat din Walt Streightiff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi în lumină

Alerg pe acest cal de piatră
cu viteza
melcului din ochiul meu răsucit!
Vai! Ce mi se închide ochiul în ochi
şi gura în gură
şi piciorul în mers
şi frigul în căldură....
Eu nu ştiu
de ce Pământul
este o pânză de fierăstrău!
Eu nu ştiu
de ce între bine şi bine
există
o punte
aducătoare de rău!
Pe undeva
se aud
şapte baterii
de tun
cum trag în cele şapte minuni ale lumii
şapte păcate
din care
tu
nu
ai
zâmbit!!!
Umbra noastră aduce
un mormânt
în lumină
la care punem cruce
noi doi
printr-o singură vină!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
şi-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperişurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiş de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
şi nu mai pot să păşesc
spre lumină iar.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă de dragoste

Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Eu nu ridic vânt
De la pământ,
Ci cerul tău
În capul meu,
Şi razele tale
În genele mele.
Sfinte soare,
Sfinte domn mare,
Şi patruzeci şi patru de răzişoare,
Patru ţine-le ţie,
Patru dă-mi-le mie,
Două să mi le pun la sprâncene
Şi două la umerii obrajilor,
La toţi feciorii să par,
Cireş de munte înflorit,
Cu mărgăritare îngrădit.

folclor românesc
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursul evenimentelor în apusul Europei şi în America burgheză a făcut ca Statuia Libertăţii şi turnul Eiffel să devină simboluri ale asupririi oamenilor muncii. Burghezia a ridicat turnul Eiffel, această Bastilie a anului 1888, în care fiecare grindă metalică, fiecare şurub vorbeşte despre noul stăpân, burghezia care a devenit atotputernică dar n-a făcut nimic pentru popor. La fel de făţarnică este în America Statuia Libertăţii, cu făclia ei luminoasă care serveşte drept far pentru cei surprinşi de furtună. Această lumină călăuzeşte navele, dar, trebuie să ştii cum să cârmeşti şi mai ales trebuie să ştii pentru ce, pentru cine şi în ce fel luminează ea.

citat din Gleb Ivanovici Uspenski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche pâine a lumii e credinţa

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată fiinţa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusinţa,
Cu destinul vieţii: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Pun toată bucuria în roua dimineţii,
Nimic în cale nu are putinţa
Să răstălmăcească visul tinereţii:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noştri îngeri cu toată silinţa,
Recunoştinţa naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalţă conştiinţa
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost şi e credinţa.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!