Lucrurile s-au terminat (1911)
Cuprinși de frică și de neîncredere,
cu mintea agitată, cu privirea îngrijorată,
încercăm cu disperare să inventăm căi de evadare,
un plan să evităm
pericolul evident care ne amenință atât cumplit.
Iată, am greșit crezând că nu ne așteaptă niciun pericol:
știrile au fost greșite
( sau noi nu le-am auzit, sau nu le-am înțeles).
Altă catastrofă, una despre care nici nu ne-am imaginat,
se aruncă deodată, cu violență, asupra noastră
și găsindu-ne nepregătiți acum suntem în criză de timp
ne spulberă fără milă.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pericole
- poezii despre greșeli
- poezii despre știri
- poezii despre violență
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre neîncredere
- poezii despre inventatori
- poezii despre imaginație
Citate similare
Amintiri despre viitor
Îmi amintesc cu exaltare,
Ca orice alți pensionari,
De fericiții ani în care,
Eram cândva și noi școlari,
Când ne spunea cu pasiune,
În clasă, profa, zi de zi,
Că pentru-a noastră națiune,
Și-al țării viitor vom fi!
Prin anii de liceu, apoi,
O altă frază auzeam,
Că, viitorul suntem noi,
Și-atât de mult ce ne mândream...
La facultate-am fost deja
Convinși, din ce ni s-a predat,
Că, viitoru-l vom schimba
Cum nici nu ne-am imaginat,
Și l-am schimbat, e-adevărat,
Atât de mult, de necrezut...
Copiilor nu le-am lăsat
Nimic să aibă de făcut!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre țări, poezii despre viitor, poezii despre schimbare, poezii despre școală, poezii despre pensie, poezii despre națiuni sau poezii despre liceu
Ziduri
Fără niciun avertisment, fără milă și fără rușine,
au construit ziduri mari și-nalte în jurul meu.
Și-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;
Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălțară?
E vina mea că n-am auzit zgomotul și sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărțit de lume cu ziduri groase, tari.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vinovăție, poezii despre sunet, poezii despre rușine sau poezii despre nerușinare
Nu trebuie niciodată să întorci spatele unui pericol care te amenință și nici sa fugi de el. Dacă faci acest lucru, vei dubla pericolul. Dacă pe de altă parte îl confrunți față în față, fără a clipi, vei reduce pericolul la jumătate.
citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pericole, citate de Winston Churchill despre pericole sau citate despre descreștere
Oamenii cărora le-am zâmbit instantaneu (fără să-i cunosc) sau, le-am spus un cuvânt bun (fără să mi-l ceară) sau, le-am dat o floare (fără să o aștepte) și cei pe care i-am întrebat: cu ce le pot fi de folos, m-au perceput ca pe un om normal!
aforism de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre flori, citate de Iulia Mirancea despre flori, aforisme despre cuvinte, citate de Iulia Mirancea despre cuvinte sau aforisme despre cunoaștere
Doar o iluzie...
De când ne naștem și până dispărem, trăim o viață
de iluzii
Suntem tentați de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoși e moștenită
Și încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită
Am vrea să fim artiști de cinema sau poate sportivi
de performanță
Trăim o veșnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonșalanță
Privim și admirăm un mare pianist, și ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina
Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicție
Suntem orbiți, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicție
Ne îmbrăcăm ca niște clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi
Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoți
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toți
Și am adus în astă lume tot mai puțină hrană spirituală
Suntem preocupați în mod curent prea mult de
partea materială
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogați
Dacă în foame și întuneric am trăit, acum părinți și frați
Suntem înverșunați să-i depășim pe toți, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeți-mă,
e o iluzie
Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniștit
Căzut pe gânduri, nici nu mai știi ce a fost bine sau
unde ai greșit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternități,
fără să ai mai multe vieți
Acum în fața voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sărăcie
- poezii despre stres
- poezii despre sport
- poezii despre sfaturi
Cea mai profundă și complexă realitate nu este cea pe care o vedem, simțim sau atingem ci este dincolo de acestea. Cele mai multe lucruri care se văd și pe care le deținem, au fost făcute deși nu au mai existat vreodată. Întâi le-am văzut în mintea noastră iar apoi am crezut că pot fi făcute și le-am creat. Fără credință viața nu are Nord.
citat din Daniel Bota
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre realitate sau citate despre existență
Fără limite
Căutând libertate
Seduși de dorul libertății
Mereu încercăm evadare
De peste tot
Din noi și dintre noi
De orișiunde
Sau de nicăieri
De aia Cel de Sus
Ne-a pus dinadins
Într-un univers infinit
Din care evadează
Numai cine poate
Sau poate că n-are rost
O evadare fiindcă aici
E libertate nelimitată
Care totuși presupune
O înălțare la ceruri.
poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limite, poezii despre libertate, poezii despre seducție, poezii despre infinit sau poezii despre dor
Cred că te iubesc
Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ți le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare și nor.
Cred că te iubesc,
pentru că nu știu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,
vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre iubire, poezii despre voce, poezii despre tăcere, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre frunze, poezii despre flori sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Voci
Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca și morți...
Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.
Și, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieții noastre
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre muzică sau poezii despre moarte
Gândul și iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viața incomensurabilă, infinită și fără formă pe care toți o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEȘTEPȚI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepție!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre inteligență, citate despre iad, citate despre gânduri sau citate despre frică
N-ai înțeles
Aiuritorul Iulian, referindu-se la credința noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înțeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" capul sec.
Acest gen de butade nu prind la noi, creștinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înțeles;
dacă ai fi înțeles, n-ai fi condamnat."
* Flavius Claudius Iulianus împărat roman ( 361-363), cunoscut și sub numele de Iulian Apostatul (apostat termen atribuit celui care renunță la o credință religioasă pentru alta, în cazul lui, la creștinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre religie sau poezii despre cuvinte
Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vacanță, citate despre scrisori sau citate despre inimă
Oare cum ar fi dacă mâine dimineață ne-am trezi bătrâni... fără energie, fără putere... imobilizați la pat.. și am simți povara apăsătoare a morții care se apropie? Ne-am uita înapoi încercând să ne agățăm de amintirea acelor clipe furate pe care le-am trăit cu adevărat... Și ne-am da seama că au fost atât de puține.. Și atunci ne-am gândi "ce anume am face diferit?". Gândiți-vă și voi ce ați schimba la 100 de ani din acțiunile pe care le faceți ACUM (la vârsta pe care o aveți acum). Iar mâine treziți-vă pregătiți să vă celebrați tinerețea și să faceți pași în sensul schimbărilor pe care le mai puteți face.
citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre vârstă, citate despre viitor, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre moarte, citate despre energie sau citate despre dimineață
Ne-am
Ne-am mascat
Crezând că așa va fi mai bine
Ne-am uitat
Și vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înțeles
Sperănd că așa și este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu fețe.
Ne-am înstrăinat
Și vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuții, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.
poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre prietenie, poezii despre măști sau poezii despre inimă
Felina
Prin jungle, prin păduri, prin munți
Ochii tăi strălucesc, reci de gheață
Azi suntem față în față:
Tu exiști să ne-nspaimanti,
Te uiți curiosă, ne sperii
Dar ne încânți, felină
Că ești, tu nu ai nici o vină.
Ești o panteră, tigru sau jaguar?
Vrei să ne ucizi, dar ai o frumusețe
Ca femeia, divină, care ne inspiră frică.
Ne atragi. Mărești în noi o spaimă,
Exiști ca să inspiri pericol
Prin munți, pe dealuri sau coline...
Ești antipodul creației:
Iubim numai cuprinși
De forța care ne ucide.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre feline, poezii despre tigri, poezii despre sperieturi, poezii despre spaimă, poezii despre păduri, poezii despre prezent sau poezii despre pantere
Salut
O, generație-n întregime infatuată
și-n cumplit de indispusă,
am văzut pescari la picnic sub soarele fierbinte,
le-am văzut familiile murdare,
le-am văzut zâmbetul plin de dinți
și le-am auzit râsetele aspre!
Și-s mai fericit decât tine,
iar ei sunt mai fericiți decât mine;
iar peștii înoată în iaz
și n-au nici măcar haine.
poezie de Ezra Pound, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre înot, poezii despre zâmbet, poezii despre râs, poezii despre picnic, poezii despre pești, poezii despre pescuit sau poezii despre familie
* * *
M-a obosit existența asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Și mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!
Și-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viață,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Și... nimic!
Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Și-acum prea târziu!
Poate trecerea în neființă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viață!
Sau poate-ntr-o... dimineață!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre existență sau poezii despre dimineață
Mintea va spune: "Hai, mă, că nu toate mințile iluminate din OMS și nu tonți cercetători și farmaciștii sunt răi intenționați, sau sclavi ai banului - nu, sunt ai ideilor, ai minții - banii sunt doar o altă idee/concept în minte, dar câți puteți vedea asta? Și eu îți zic; MINTEA TE PUNE SĂ TE UIȚI DUPĂ ROLURI, IAR MAHARAJ TE INVITĂ SĂ IEȘI DIN HIPNOZA SCLAVIEI LOR, înțelegi diferența? A crede în gând, în iluzie este de fapt, cea mai cumplită boală, suferința a acestei lumi, Buddha a văzut-o, IIsus a văzut-o. Maharaj o vede și te invit cu drag să ieși din ea. Gândul și iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viață incomensurabilă, infinită și fără formă pe care toți o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEȘTEPȚI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepție!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sclavie, citate despre bani, citate despre superlative, citate despre suferință, citate despre medicină sau citate despre lumină
Zeii îl abandonează pe Antonius
Când, pe neașteptate, în miez de noapte auzi
o procesiune invizibilă trecând pe-alături,
cu o muzică și niște voci minunate,
nu-ți plânge norocul pierdut,
acțiunile care s-au dovedit greșite, planurile
eronate nu le mai jeli inutil.
Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
spune-i la revedere Alexandriei care se îndepărtează.
Dincolo de toate, nu te amăgi singur, nu spune
a fost un vis, urechile mele m-au înșelat:
nu te înjosi cu iluzii ademenitoare.
Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
așa cum este de așteptat de la cineva ca tine,
care s-a dovedit vrednic de-acest fel de oraș,
du-te, ferm, la fereastră
și ascultă cu gravă emoție, dar fără
văicărelile, rugămințile unui laș;
ascultă desfătarea ta finală vocile;
muzica minunată a acelei stranii procesiuni;
și spune-i la revedere Alexandriei pe care tocmai o pierzi.
Constantine P. Cavafy
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre prudență, poezii despre plâns, poezii despre oraș sau poezii despre noroc
Un timp al nimănui
Din celulele secundei
luminează
un timp al nimănui
oricând poți întinde brațul stâng
să cuprinzi bătaia lunii prin halou cu cerul
soarele nu iartă nu bate
arde luminează înviază sau ucide fără milă
toate celulele secundei răsăritului
din noi
mai rămâne ceva ilizibil care
pentru noi
este foarte important să cuprindem
în propria bătaie cu secunda
acel ritm pe care
nimeni din rădăcini
nu l-a apucat
l-a trăit cu patimă și durere
cu patimă și bucurie
cu lacrimă în plâns sau în hohotul clovnului
sinele atât de ascuns printre noi
în noi
un sine unitar pe care
încercăm să-l definim
definindu-ne
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre ritm, poezii despre lumină, poezii despre iertare, poezii despre durere sau poezii despre bucurie