Atât de fragedă

(parodie după poezia "Atât de fragedă" de Mihai Eminescu)

Atât de fragedă, te-asameni
Cu-n trunchi din cel mai vechi cireş!
Şi ca un monstru între oameni,
Din calea vieţii mele,... Ieşi!

Tu rupi, când calci, covorul moale,
Cu prea-umflatul tău picior
Şi zdrăngănit aud, de oale
Când îmi vorbeşti asurzitor.

Din vina strâmtei tale rochii,
Ce se crăpa încetişor,
Ieşitu-ţi-au acum şi ochii;
Erai un elefant în zbor.

O, vis feroce de iubire,
Pădurii mumă din poveşti,
Cănd tu zâmbeşti, a ta zâmbire
Mi-arată cât de acră eşti

Şi că în tăinuita noapte
Mă bagi în somnul cel de veci,
În timp ce ale tale şoapte
Fiori îmi dau, mai reci, mai reci...

De-acum renunţ la cugetare,
Căci ochii nu-ţi mai sunt fierbinţi
Şi-ntunecoasa renunţare
Umbreşte falsele dorinţi.

Iar când te duci, să ştii, în fine,
Că nu mă ţin de pasul tău;
Pierzându-te, e pentru mine
Salvarea sufletului meu!

Că te-am zărit, nu-i a mea vină
Şi veşnic nu o să te iert,
Mă voi trezi iar la lumină;
Eu nu voi mai vorbi-n deşert!

Şi n-o să te mai văd, Ivonă,
Icoana Verginei Marii
Mă apără de-a ta Coronă
De Viruşi... Nu o să mai vii!

parodie de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atat de frageda

Atat de frageda te-asameni
Cu floarea alba de cires
Si ca un inger dintre oameni
In calea vietii mele iesi!

Abia atingi covorul moale
Matasa suna sub picior
Si de la crestet pana-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din incretirea lungii rochii
Rasai ca marmura in loc
Se-atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de patimi si noroc.

O, vis ferice de iubire!
Mireasa blanda din povesti!
Nu mai zambi, a ta zambire,
Mi-arata cat de dulce esti!

Cum poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe veci
Cu-a gurii tale calde soapte
Cu-mbratisari de brate reci.

De-odata trece-o cugetare
Un val pe ochii tai fierbinti
E-ntunecoasa renuntare
E umbra dulcilor dorinti...

Te duci si-am inteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau
Pierduta vesnic pentru mine
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am privit e a mea vina
Si vesnic n-o sa mi-o mai iert.
Spasi-voi visul de lumina
Tinzandu-mi dreapta in desert

Si-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii
Pe fruntea ta, purtand coroana
Unde te duci? Cand o sa vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din poveşti,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce eşti.

Cum poţi de-i zi sau de e noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o şi leagănă-mă-n şoapte
Cu mâinile-ţi subţiri şi reci.

De mult aştept o cugetare
Şi-un văl pe ochii tăi fierbinţi,
O singură îmbrăţişare
Şi “cheia” marilor dorinţi.

Dar tu te-ascunzi, o ştiu prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Aşa trec anii pentru mine
Şi vor mai trece tot mereu.

Că te-am iubit, e a mea vină
Şi veşnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoţându-mi duhul din “deşert”.

Aş vrea totuşi să-ţi văd făptura
Şi mersu-ţi legănat de dor,
Să-ţi văd obrajii, să-ţi simt gura,
Înfierbântate de amor.

Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ţi împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii?”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că te-am luat e a mea vină! (După Atât de fragedă de Mihai Eminescu)

Atât de-abilă şi calină
Şi tot pe-atât de jucăuşă,
Stai cu un ochi înspre slănină
Şi cu al doilea către uşă.

Abia atingi covorul moale
Când zgomote-nfundate-asculţi
Şi veşnic mi te-ncurci în poale,
Iar dacă nu te-alung, exulţi.

Închizi pe jumătate ochii,
Visând cum dai prin şoareci iama
Şi tolănită printre rochii,
Parcă te vezi cum le faci seama.

Poate noroc să ai la noapte,
Când din ungher, după ghiveci,
Să treci îndată şi la fapte,-
Vreo patru şoareci să diseci.

Tu faci noian de boroboaţe,
Iar eu sfârşesc spre-a te ierta.
Când mi te cuibăreşti în braţe,
Nu pot nicicum a te certa.

Iţi văd a ochilor sclipire,
Te simt perfid cum mustăceşti.
Nu mustăci! A ta privire
Mi-arată ce parşivă eşti.

Deodată trece-un gând năpraznic
Prin capul tău, şi-aş da arginţi,
Să ştiu de te şi vezi la praznic
Îndeplinindu-ţi dulci dorinţi.

Că te-am luat e a mea vină
Şi te-aş lua din nou, e cert,
Dar sufletu-mi în piept suspină,
Că-mi strig necazul în deşert.

Tu stai, de juri că eşti icoană
A feciorelnicei Marii,
Fiinţă fără de prihană,
Pe mine nu mă duci, să ştii!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea...

Aş vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aş vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Şi ai creat o viaţă nouă.

Aş vrea iar o mângâiere
Şi să îmi vorbeşti întruna.
Aş vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aş vrea să te ţin de mână,
Un pupic de noapte bună.

Aş vrea să te joci cu mine
Şi să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în braţe tare.
Aş vrea tot ce e mai simplu
Şi să nu mai treacă timpul.

Aş vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranţă,
Aş vrea o floare să îţi dau,
Iar tu să o păstrezi o viaţă.
Aş vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.

Aş vrea sa mă duci la şcoală
Şi să mă ajuţi la teme
Aş vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aş vrea iar să îmi găteşti,
Arome dulci, copilăreşti.

Aş vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad şi marea.
Aş vrea să văd în ei reperul,
Calea mea şi îndrumarea.
Aş vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu şi mă apasă.

Cât aş vrea, cât mi-aş dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aş vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.

poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai mai venit

Te chem adesea-n gând, cu dor
ca ochii tăi să-mi mângâie privirea.
M-agăţ de ultimul tău por,
m-agăţ să smulg din timpul tău venirea.
Şi azi te-am aşteptat pe banca învechită,
privind în zare o siluetă. N-a fost a ta..
Cu înţelepciunea zilei de mâine,
m-am întrebat, de ce te-aştept?
De ce să chem ce nu mai vine?
Într-un târziu,
renunţ să mai aştept
şi plec cu pasul apăsat,
lăsând pustie banca înlemnită.
Tu nu mai vii şi atât te-am aşteptat!
Contemplându-te, ispită!
Sperând că într-o zi tu ai să vii,
am învăţat să iert,
iar întâmplarea m-a trezit din vis.
Visam frumos, aproape cert.
Visam că dragostea a-nvins.
- Vă rog pe voi brazi şi izvoare,
De aţi văzut iubirea mea smerită,
Strigaţi-o cât puteţi de tare
Şi arătaţi-i drumul spre banca învechită.

P. S.
Să fiţi iertaţi dacă iubiţi
Când ninsoarea v-a căzut la tâmple!
Iertaţi şi voi pe acei "greşiţi"!
Iertaţi-i, dacă îi iubiţi!

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuş cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laş la căpătâi,
Să-ţi răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ţi cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereţii reci.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece

I
E vina mea că te-ntâlnesc acum
Şi-i vina mea că nu te pot iubi?
De ce trecuşi aşa târziu pe-aci
Şi nu-mi ieşişi mai de cu vreme-n drum?

Privesc în zări şi zările îmi par
Că-s tot mai reci şi tot mai depărtate,
Şi-n care ţări de-ndrăgostiţi uitate
Cei morţi învie să iubească iar?

De ce-aş pleca cu tine?... Drumul meu
Nu-i drumul tău, şi visurile tale
Le-aş spulbera la jumătate cale,
Că n-aş putea să te-nsoţesc mereu.

Norocul tău e veşnic înainte
Spre răsărit-al meu spre miazăzi;
Te-aş urmări de te-aş putea iubi
Şi te-aş putea iubi de mi-aş aduce-aminte...

II
Dă-mi ochii să ţi-i mai sărut o dată
Şi lasă-mă să plec în lume iar,
Nu-mi pare poarta-nchisă stăvilar,
Nici gura suptă şi nesărutată.

Şi nu-ntreba să-ţi spun de ce te las,
Când ştii şi tu ce toată lumea ştie-
Că nu putem iubi pe veşnicie
Şi-s obosit de-al dragostei popas.

Azi vreau să plec din nou şi-n noul drum
Să-mi uit de toate câte-am întâlnit,
Să nu mai fiu ca-n vremuri nici iubit,
Nici să iubesc cum te iubesc acum.

Şi să m-afund pe drumuri tot mai şterse,
Tot mai pustii, iar suflul toamnei reci
Cărarea dulce-a liniştei de veci
În bietu-mi corp şi-n suflet să mi-o verse.

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag

Cu mult îmi eşti mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ţi ochiim
Şi atunci când îi revăd, privrea mea va şti
Subtil să-şi ţină paşi, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi eşti mai dragă, atunci când îmi vorbeşti,
Atunci când îţi exprimi cuvintele trupeşti,
Atunci când îmi şopteşti, la urechi, mă iubeşti,
Cu atât imi eşti mai dragă, atunci când mă doreşti.

Cu mult îmi eşti mai dragă, cu mult îţi sunt mai drag,
Şi-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o ţin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag.

poezie de Luigi Ungureanu
Adăugat de Pescăruşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă...

Dragostea mea, de atâţia ani,
Lângă tine sunt mereu şi voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.

Tunetul puşcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinţi,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.

Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbeşti,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,
De aur care sclipesc în lumină,
Lămpii de carbid,
La tine totul e splendid.
Eşti frumoasă ca o zână,
Iar eu te iubesc aşa cum eşti,
Eşti iubită frumoasă mină.
În pieptul tău bat mii de inimi,
De oameni, de perforatoare,
Sau de diferite motoare.
Totul pulsează cu o frecvenţă
Regulată, care ne face, ca noi toţi,
Să te iubim mai mult,
Iar tu să fii mai atrăgătoare,
Să ne laşi să scoatem,
De la sânul tău comorile,
Ce stau ascunse de veacuri.

Trebuie chiar de nu vrei.
Noi vom învinge duritatea
Rocilor şi vom scoate la
Lumină, comorile tale,
Tezaurizate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mor... o să îmi las bucăţi din suflet pe marginea vieţii tale. După ce nu o să mai fiu, să te opreşti când ţi-e dor, să le iei, să îţi aminteşti cât de mult te-am iubit şi să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aştept pe un colţ de nor. Când plouă, să ştii că m-am dezechilibrat. Nu ştiu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezeşti cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ţi las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineaţa să zâmbeşti.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!