Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit
visam noaptea-n portofele stăine ochii tăi
am fost amărâtă şi fără valoare, chiar
şi
la cazinou am ajuns

am ajuns şi-n buzunarul unui ministru
umflat şi... puţea a transpiraţie, de mă sufocam
dar am supravieţuit
am ajuns prin buzunare multe, nenumărate

ultima dată cineva m-a aruncat pe un trotuar
nu am murit, stai fără grijă, un cerşetor m-a cules
şi m-a băgat în buzunarul lui, jegos
da, dar era cald, chiar dacă miroasea a milă

şi astăzi chiar dacă nu mă auzi
te rog dacă mai găseşti la fel o altă monedă
să-ţi aduci aminte că amintirea ta, încă în mine
nu s-a stins
încă miros căldura trupului tău
şi încă port cu mine
norocul tău

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine...

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbeşte
îndrăgostiţii sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaş
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aştept o roată să se desfăşoare, fără drum
încălţările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfăşoar faţa trupului meu, nu am uitat
am o uliţă în priviri, pe care merg şi capătul
poate eşti tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deşira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat paşii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colţi de piatră ascuţiţi, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

m-am strecurat în viaţa ta
încet pe nevăzute
eu cu tristeţea mea
am cu mine mica mea avere
durerea inima şi sufletul
e mic bagajul meu
este sărac
am însă bogăţie de iubire
prin şoapte-litere frumoase
în ele am pus sentimentele mele
răsad ieşit prin flori de câmp
prin codrii de brazi fagi şi stejari
am pus poeţii ţie dragi
capriciile mele le-am dat jos
nu am luat nimic cu mine
totul dar pentru tine
să nu alungi darul meu sărac
este tot ce am
şi...
am trudit pentru ele
am sculptat pictat şi desenat
prin cuvinte
chipul tău într-o mie de feţe
toate frumoase strălucitoare
cu mare răbdare şi nădejde
le vei primi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrenţuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aştept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus şi el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă şi de iarnă, putrezite,
aduţi aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, şi exişti cu adevărat
oare m-am înşelat?
sau
eşti în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite şi apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenuşa rispită?

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

frig şi umezeală
plouă afară
o frunza rătăcită
de toamnă ruginită
uşor pluteşte-n aer, încă

şi-n geamul plin cu apă-rouă
fruntea-mi stă în două
gânduri ce mult frământă
toamnă târzie ce-n viaţă
prin sărbători ea-n-câtă
ea ne mai dă speranţă
şi încă o neuitată vrajă
ce ninge prin ultima lună
de Decembrie, încă!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş încerca să desenez vara... iubindu-te,
iubindu-te lin,
m-aş aşeza covor de flori albe şi vii,
flori de lumină, flori de foc...
în calea-ţi...
Aş culege clipe însorite din înălţimea cerului,
clipe compuse din tăceri, metafore, lacrimi de dor, cuvinte şi gânduri mocnite, calde...
împletindu-ţi şirag de suflet şi de lumină...
de nemine pentru tinele tău
crescut ca o rădăcină albă în mine...
în tine, în noi...
Paşii tăi vărateci prin sufletul meu sunt fluturii care dansează ameţitor...
înfăşurându-mi fiinţa în aripile curcubeice...
răspândind încântare şi tumult... descântec şi har...
Dacă aş desena vara iubindu-te...
te-aş zidi în sufletul meu...
pictându-ţi mirarea si suspinul dintre două clipe,
cu o atingere vie de mine peste tine...
colorând rostul tău, timpul tău, sufletul tău
în nuanţele calde ale unei povesti de iubire...
poveste neîntâmplatoare...
în care mi-as înveşmânta sufletul...
Înveşmântându-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge-n ochii tăi cu linişti albe

ninge, ninge,

ninge-n
casa de pământ
din cimitirul cerului,
ninge peste tine
şi-n ochii tăi sticloşi
cu linişti albe, mamă.

Ştiu, este posibil

să îmbâtrânesc mai repede
când tu nu eşti,
de aceea şoaptele-mi
stau ascunse-n tăceri de heruvim,
ochi aţintiţi spre poarta-ţi
nedeschisă de nimeni
limba de plumb a liniştii.

Te zăresc undeva

printre lacrimi de ceară,
gândurile mele stinghere
te văd tristă,
îngândurată şi mică.

Te-aş chema,

dar nu ştiu dacă ţipătul meu
te va atinge,
aducându-mi
mângâierea sărutului
şi binecuvântarea ta
ca pe o reflexie.

Mamă,

tu ai plecat
într-o croazieră în timp,
de aceea
nu ţi-am spus niciodată, adio…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii

mă scriam, tu treceai
simfonie a nopţii
treceai prin mine
născând rai după rai
piciorul tău gol dezvelea întrebări
sfărâmai anotimpuri sub tăcuţii tăi paşi
sărutul tău a fost real sau eşti un vis
rătăcit pe aici, pe undeva, cândva
eu sunt Paris iar tu femeia
ce a furat o clipă pură de iubire
ce înşelător e timpul şi ce rece'i luna
ce a venit în zori rupând în franjuri crude taina
zei au plecat de aici în fugă iar eu întreb nebun de tine
femeie, eşti tot ce n'am ştiut să fiu
frumoasa mea, priveşte-mă şi pierde-te în mine
ca într-un joc pe ţărmul nemuririi
eu am rămas să scriu pe o coală goală
povestea noastră, povestea sorţii
un muritor ce a iubit odată, într-o noapte, o zână

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima tăcere

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
la ceasul când ploile tropăie
de-asupra lutului încins
să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci
când cerul îşi îmbracă haina de vânt
şi-n ultima tăcere
să-mi fac un loc
iar din singurătate
un prieten

pentru atunci...

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
dar sunt prea puţin învăţat cu toate astea
şi uite nici n-am apucat să
mă împrietenesc cu moartea
şi asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
şi ai plecat şi ai plecat
şi ai plecat...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!