Solidaritatea este vremea aceea când omul se reîntoarce la forma de om şi rămâne om până la moarte - aşa cum i-a fost dat să fie de către Cel de Sus.
Solidari, vieţuim armonios, dezvoltăm mediul în beneficiul tuturor fiinţelor pământului şi ale cerului în sânul naţiunii noastre cu rădăcini adânci.

Camelia Opriţa în citat din Zidul gândurilor, Uliţe şi oameni
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluşul oltenesc este un dans al absolutului; în el se oglindeşte nu numai originalitatea Olteniei ca tradiţie şi folclor, ci şi rădăcina satului nostru cu tot ce i-a fost dat să aibe de la veşnicia pământului până la veşnicia cerului.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc (2016)
Adăugat de Alexandru Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi spunea tatăl meu.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Ioan Ioam
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este creaţie unică, spirit din suflarea Domnului pentru care a fost dat pământului ca omul la rândul lui să fie în armonie cu cerul şi pământul; să fie izvor de înţelepciune după voia Creatorului în relaţia cu viaţa.

definiţie de Camelia Opriţa în Enigmele sufletului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi-a lăsat sufletul copleşit de darurile pământeşti, însă cel mai copleşitor dar care i-a fost dat sufletului este cel divin, iubirea.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria determină identitatea naţiunii noastre care ne permite să fim în lume; Fără istorie suntem un copac fără rădăcini.

aforism de Camelia Opriţa din Zidul gândurilor, Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul (2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este experienţa căreia nu-i poţi supravieţui altfel decât a nu mai putea trăi fără ea. Este sentimentul cel mai adânc din structura organică a omului cu tot ceea ce i-a fost dat să fie, irezistibilul neant care aruncă omul dincolo de orice închipuire.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

camelia opriţa / 19 / octombrie / 2019

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul s-a născut din clipe încrâncenate pentru a oferi vieţii armonia necesară, însă omul a devenit cu bună ştiinţă ostaticul unui anotimp inventat de el.
Planeta nu are nevoie de inteligenţă artificială, ci de fondul autentic al omului; Pământului îi este dat să fie pământ după înfăţişarea anotimpurilor care i-au fost date.

Camelia Opriţa în Omul a făcut din ştiinţă armă de distrugere, jurnal (aprilie 2020)
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea...

Dragostea prinde rădăcini adânci
Când mamele alăptează prunci.

distih de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se impune cu multă stăruinţă să pătrunzi în filele îngălbenite ale cărţilor, astăzi când societatea noastră furibundă aleargă spre a se alimenta cu amintiri despre viitor în care să nu mai fie nevoie de celelalte din trecut. Să nu mai fie nevoie de trecut e ca şi cum ai fi aer, aerul capătă înfăţişarea milei şi a durerii, constatând că n-ai fost decât un spaţiu nevăzut în cele patru vânturi ale pământului sau deşărtăciune solitară în văzul străinilor.

Camelia Opriţa în Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Dumnezeu se găseşte Adevăr, Înţelepciune, Libertate, Iubire, iar El din toate acestea a clădit omul, şi i-a dat anotimpurille; toate la rândul lor au fost date timpului.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,, Viaţa e un timp numit libertate (Fuga omului de adevăr este fuga de a nu mai fi om)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult, acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii săi au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare. Pe lângă admiraţia personală a acestui univers, mi s-a părut important să ne amintim de frumuseţile cu care a fost înzestrat cel mai frumos sat din România; Al tău.
Pentru că cel mai frumos sat din România este în primul rând Satul tău.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a fost învestit de către Dumnezeu să dăruiască iubire celuilalt, acesta este începutul de a se ajuta pe sine.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să trăiesc acele momente când suferinţele se transformă în speranţe; întreaga existenţă este a cântecului şi rănile ale pământului.

Camelia Opriţa în poemul Între glorie şi ruină, volumul - Insomnii în alb-negru
Adăugat de Mirabela Popişteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fiinţelor ce cutezaţi a deschide acest caiet, respectaţi-l că în el este al inimii secret - Iubirea. Iubirea este forţa motrice a existenţei noastre. Fără iubire suntem visuri fără aripi. Fie ca toţi să reflectăm la adevărurile pe care le-am citit şi să ne ajute să devenim discipoli şi mai curajoşi decât eram când am început această lectură.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Ioan Ioant
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurille

În Dumnezeu se găseşte
Adevăr,
Înţelepciune,
Libertate,
Iubire,
Iar El din toate acestea a clădit omul,
Şi i-a dat anotimpurille;
Toate la rândul lor au fost date timpului.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile

În Dumnezeu se găseşte
Adevăr,
Înţelepciune,
Libertate,
Iubire,
Iar El din toate acestea a clădit omul,
Şi i-a dat anotimpurile;
Toate la rândul lor au fost date timpului.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vreau eu este ca totul să fie rotund şi forma să nu aibă, ca să zic aşa, nici început, nici sfârşit, ci dimpotrivă, aceasta să fie ideea unui ansamblu armonios - cel al vieţii.

citat celebru din Vincent Van Gogh
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!