Să vedem...

Să vedem, ar putea graiurile mele
Să-ţi vie ca nişte inele,
Ca nişte brăţări, ca nişte cercei?
Încearcă-le! Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei,
Părechi şi despărechiate,
Sau odată pe toate!

Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de secunde
Şi le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră şi ca sarea de lămâie,
Neputându-le face tămâie
Şi scârbit de diamante limpezi şi lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creştină.
Altul îşi agaţă de aţă
Gogoloiul de ceaţă.

Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se ştie,
Ce ţi-ar veni mai bine,
Lucrurile goale, lucrurile pline,
Grele sau uşoare?
Căci toate sunt mărţişoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din volumul: Mărţişoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

am trăit cu simţăminte artificiale atâtea apusuri şi dimineţi neatinse,
fără să ştim cine suntem
cuvântul "EU" l-am rostit de-atâtea ori, descriindu-ne în multiple feluri
toate fiind doar fluctuaţii între sentimente de inferioritate şi superioritate
nimic mai mult,

suntem ca o ceară scursă pe o lumânare pe jumătate arsă
care ar fi vrut să lumineze cu adevărat dar s-a stins înainte să se nască
flăcări albe tăcute şuşotind au mărturisit în treacăt dorinţe încâlcite,
dacă am lua-o de la capăt şi am înlătură ceara,
am scobi adânc fitilul din somnu-i răcit
poate am putea lumina sufletul stingher să-i aflăm tainele,

nu există suflet gol doar goliciune-n suflet
lucrurile nefăcute stau ascunse acolo în profunzimea densă, parcă uitate pe veci
le auzi răsuflând tot mai rar,
sunt fluturi din pulberi de speranţă ce şi-ar lua doar o dată zborul

cum să ne iertăm pentru toate lucrurile pe care nu le-am făcut?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce cucerim vârf după vârf, vedem în faţa noastră tărâmuri pline de frumuseţe şi importanţă, dar nu vedem scopul, nu vedem orizontul; în distanţă încă domnesc piscuri care rodesc celor care le caţără perspective tot mai largi şi adâncesc sentimentul, adevărul, arătat de fiecare progres în ştiinţă că "minunate sunt lucrurile Domnului".

citat din J.J. Thomson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, vedem lucrurile aşa cum suntem noi.

citat clasic din Anais Nin
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a spus că în interiorul tuturor artiştilor există nişte "Frumoase Adormite" şi că de fiecare dată când se joacă un rol, una dintre aceste frumoase se trezeşte. În interiorul nostru există de toate. Trebuie doar să vedem aceste lucruri.

citat din Monica Bellucci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegi că trebuie să fim copilăroşi pentru a putea înţelege? Doar un copil vede lucrurile cu o claritate perfectă, pentru că nu şi-a dezvoltat acele filtre care ne împiedică să vedem lucrurile pe care nu ne aşteptăm să le vedem.

citat din Douglas Adams
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţaţi la ideea că toate lucrurile trebuie să se potrivească, renunţaţi la ideea că trebuie să fie o armonie perfectă - pentru că nu sunt nişte idei bune. Dacă toate lucrurile ar fi la locul lor, v-aţi plictisi unul de celălalt; dacă totul este armonios, pierdeţi toată esenţa relaţiei. Este bine că sunt lucruri care nu se potrivesc.

Osho în Când iubeşti
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedem întotdeauna lucrurile aşa cum sunt ele; de obicei le vedem aşa cum suntem noi.

citat din Maurice Chapelan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetitivul Trei în Una

Trec nişte anotimpuri, nişte ani,
Trec nişte roţi, rotindu-se pe bani,
Trec nişte centimetri, nişte cenţi,
Ne repetăm ca nişte repetenţi!

Vin mâinile, ca mâine de curând,
Vin ridurile, ridiculizând.
Vin iernile, grăbindu-se ca ieri,
Ne repetăm ca nişte zilieri!

Stau nişte pietre-n vad şi văd un val,
Stau nişte ochi, vag malformaţi, pe mal,
Stau trei Tăceri în cer, cerşind întruna,
Repetitiv: ba Trei, ba trei în Una!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsnicia îi face pe oameni să se trateze unul pe altul ca nişte acte de proprietate, nu ca nişte fiinţe libere.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit la toate lucrurile de două ori: o dată ca să fiu vesel şi o dată ca să fiu trist.

citat celebru din Ion Minulescu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca nişte mere stricate,
îmi dau seama că viaţa mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăştiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
şi cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
şi toate bancnotele astea sînt ţesute în trecutul meu
ca nişte ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înţelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva fiinţei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
şi tatăl l-a îmbrăţişat şi a tăiat viţelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut şirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aş fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul şi în care viaţa mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul fiinţei mele
aş fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
aţa nu se mai înfăşoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca nişte cioturi, ca nişte urme, în timp, ale unei alte vieţi
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăieşti niciodată.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească şi apoi să-şi dea răspunsul. Şi trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa nişte lacrămi cât pumnul şi suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câştigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate şi îi ceru sfat. Dădaca, după ce se gândi şi se răzgândi, îi zise să ceară a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mărgăritar şi al treilea de diamante, şi să spuie că după aceea se va găti. Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai. În vremea aceasta, dădaca îi pregăti toate cele trebuincioase spre fugă. Când îi aduse hainele, îi mai zise o dată să se gătească de nuntă. Fata răspunse că este gata. Boierii rămaseră mulţumiţi, auzind răspunsul fetei; ei crezură că în cele din urmă ea a cunoscut că trebuie să se supuie Sfatului împărăţiei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte... ţărani. (apropo de reclama de la TV)

Francezii ne-au făcut ţigani,
Şi nu au spus-o prima dată,
- Ce să vă spun... "nişte ţărani",
Sărmanii, n-au putut să bată.

epigramă de Paul Constantin (11 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar o dată la câţiva ani îmi vine să fac tabula rasa. Să arunc încărcătura materială şi afectivă din viaţa mea, să eliberez nişte culoare, să curăţ nişte terenuri, să renunţ la o parte din amintirile mele. Atunci când mă apucă, ard manuscrise, arunc pliante, aranjez fotografiile în albume ca şi când n-ar mai trebui să le privesc niciodată, arunc obiectele care nu-şi găsesc un loc în câmpul meu vizual sau cărora nu le găsesc întrebuinţare zilnică. Mă debarasez fără regrete de toate lucrurile cărora nu le pot da o semnificaţie nouă. Într-un fel, ştiu că fac asta ca să las loc altor oameni, altor întâlniri, altor idei, altor obiecte, altor amintiri, deşi nu asta e intenţia mea. Pur şi simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci uşoare...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea – dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mărgelele şi jucăriile mele sunt date pierzaniei, ceea ce nu cred, din pricina cantităţilor de viaţă, de sănătate şi de timp cristalizate în susbstanţa lor, eu unul nu mă îngrozesc: mă joc înainte. Dar dacă sunt destinate să dureze, ceea ce mă tem că mi se pare, nemijlocit ele vor dura, solidare cu limba din care le-am zmuls şi în care le-am intercalat.

Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!