Ursitoarele
Stau nevăzute, și-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăși se naște și-aceasta
întruna se-ntâmplă, și-n taină
ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, și gustării menit;
sâmburii, însă, țărânii: căci numai
atunci voievod care-și ține
țara și oamenii-n crengi, ridica-se-va
tânărul pom. Tot așa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,
spuneți-mi! zvârle în țarină sâmburii
limbii să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primenește,
și ține-n rostire poporul?
Cel ce sădește uda-va cu lacrimă.
Nu orice lacrimă însă va fi
stingere-a lacrimei: numai Poeții,
când plâng, ne răscumpără plânsul.
Mume, voi suflet de neguri al mamelor!
voi ce-auziți când atât de adânc
bubuie timpul, că-n voi e tăcere
pe cei ce-ntr-o limbă virgină
schimbă grăind ale Patriei scutece,
dați, Măsuratelor! verbului lor,
celui de sânge și foc, bunătate,
să-i pară poporului cântec.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre plâns
- poezii despre patrie
- poezii despre țări
- poezii despre virginitate
- poezii despre verb
- poezii despre tăcere
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
Citate similare
Când oamenii șed așa pe piatră încât numai o cruce îi desparte, atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gândesc nimic. Este însă o limbă tainică, ce nu are vorne și nu cuprinde gândiri, o limbă pe care o pricep și cei ce n-o știu. Asta se vorbește însăși pe sine.
Ioan Slavici în La crucea din sat
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vorbire sau citate despre cruce
* * *
Va fi și simplu, dar va fi și-aiurea,
Mă voi preface-n vinuri și-n ulcioare,
Voi confunda deșertul cu pădurea
Și nașterea cu timpul când se moare,
În creier voi păstra numai obsesii,
Adulmecând credințele în tine,
Voi transforma succesele-n depresii,
Presupunând că tu mai ești în mine,
Iar când se schimbă noaptea în tăcere,
Voi căuta de gât să mă înhaț,
Cu mâini bătătorite de durere,
Din părul tău să-mi împletesc un laț...
poezie de Alexandru Mogoșeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vin, poezii despre schimbare, poezii despre păr, poezii despre păduri, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre mâini
Noi vorbim o limbă sfântă
Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Și vorbim o limbă sfântă.
Și nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.
Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingașă și frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrățit poporul dac cu cel roman!
Limba noastră, e o limbă divină.
Așa a fost și va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar și de bunul Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre miere sau poezii despre limba maternă
Vreau să știi
că seara când mâna mea caldă
se așază pe cearșaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinerețea ta
și încerc să înțeleg
prin mintea căror femei
îți adormi începuturile
vreau să știi
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici și privești verdele
unui cântec fără sfârșit
vreau să știi
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peștii la mal
vreau să știi
că știu cum prind viață
în pieptul tău
că așa sunt poeții
în nebunia lor
își amestecă zilele cu nopțile
gustând infinitul secundelor
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Țara e în noi
Țara este locul unde dorul devine cântec
și lacrima vers de poezie.
Țara e locul unde soarele e zâmbet
și râsetul divină armonie.
Țara e-n susur de izvoare,
și-n cumpăna de la fântână,
Țara e-n glas de privighetoare,
Țara e limba mea, limba româna.
Țara e-n brazii din munți,
Țara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunți
Țara e-n oamenii ei buni și mari.
Țara e-n fluier de cioban
și-n turmele de oi,
Țara e-n tine și-n mine,
Țara e săpată adânc în noi.
Țara e-n dealuri și văi,
e grădina cea mai minunată,
Țara e-n fete frumoase și-n flăcăi,
Țara e eternă, nu moare niciodată.
poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre văi, poezii despre versuri, poezii despre superlative, poezii despre stejari, poezii despre râs sau poezii despre privighetori
Amintirea paradisului
Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
Nu știam că ești femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.
E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai știe-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad toate (mâine) putrede pe drum.
Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Și când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!
poezie celebră de Cezar Ivănescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre flori, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre rai sau poezii despre prezent
M-aș lepăda de tot
Tu mi-ai robit și inima și visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid și tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aș lepăda de tot!
De tot, de toate, dar nu și de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-așa mi-e rău și când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!
Am să te-aștept, știu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ștergi o lacrimă, din când în când!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre bine și rău
Când stau cu voi la masă
Când stau cu voi la masă
Și închin un pahar cu vin.
Viața îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!
Vă ascult cum vorbiți,
Despre niște lucruri atât de banale,
Dar sunt mulțumit că soarta
V-a scos în a mea cale.
Eu nu sunt ca voi
Și voi nu sunteți ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.
Hai să fim uniți,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viața e scurtă și trebuie trăită
în pace și veselie,
Când stau cu voi la masă
Și mâncăm din aceeași pâine,
Atunci știu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înțeleg că Dumnezeu e cu mine.
poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre pace sau poezii despre mâncare
Aceeași limbă
De două mii de ani, aceeași limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge și de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-același ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.
O altă lume, cu alți fii, se tot plimbă
Și altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-același hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.
Cu mierea adunată în cuvinte
Și-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniți în cuget, plini de învățăminte,
La fel urmașii, ca și noi vorbesc,
Aceeași limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoșesc.
sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre plimbare, poezii despre frunze sau poezii despre cuvinte
Cu mare drag
Am frământat-o ca pe miezul de pâine
Da, am trudit cu mare drag
În ograda Limbii române.
Vreau sa impart cu voi
Rația mea de cuvinte
-unele mai coapte, mai dulci și mai colorate
decât celelalte.
Când trec eu cu coșulețele mele
Încărcate de cuvinte rebele
Să uitați de griji și de rele
Atât vă cer în schimb, vă rog frumos
Să nu îmi ieșiți în cale
Cu fețe posomorâte,
Cu vorbe goale
Cu chipuri negre, cu bube și boli.
Dacă eu trec zâmbind și râd cu voi
Vreau să primesc tot zâmbete înapoi
Să ne danseze lumina pe creștet.
Atunci când plâng eu mi-a spus
Tatăl meu, cerul e veșted
Și diavolii se așează în rând
Și râd de mine în hohot.
Dar când râd eu plâng dracii în iad,
Copitele le ard și se topesc în smoală.
Da, așa trec eu, râzând, prin livada încărcată de rod
Dulce a Limbii române, în poemele mele culeg cuvinte
La ceasul care a sunat că mi-a venit rândul
Să îmi aștern poezia peste un suflet frumos
Curat precum mi-e gândul.
poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în frontul poemului (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci
Și nu uita: nu uita: voi fi mereu lângă tine! Voi fi acolo, în aerul pe care-l respiri. Așa că de fiecare dată când o să vrei să-mi vorbești, așează-te undeva, închide ochii, și caută-mă. Vorbim! Dar nu în limbajul cuvintelor. În tăcere...
citat din Tiziano Terzani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre ochi, citate despre cuvinte sau citate despre aer
Partidului
Se spune că sunt încă pui de om
Și că n-ajung la fructe fără scară
Dar când poftesc un ionatan și-o pară
Pot să mă sui ca veverița-n pom
Se spune că sunt mic; da nu sunt mare
Cu toate astea însă nu sunt mic
Că-n vise mari eu pot să mă ridic
Spre o măreață faptă viitoare
Partidu-mi este reazemul și ghidul
Pe drumul ce-l urmez neabătut
Cravată roșie eu te sărut
Că mi te-a dat poporul și partidul
Partidul mi-a dat cel dintâi condei
Și creta cea dintâi argintie
Pe tablă "PACE" mâna mea să scrie
Și-n pace să-nflorească anii mei
E primâvară; cerul e-n azur
Se bucură pământul țării mele
Partidul mi-a făcut din zile stele
Tovarăși dragi, tovarăși buni, eu jur:
Eu jur pe tinerețea țării mele
Pe anii care tineri se deschid
Că voi lupta alături de partid
Și-n clipe vesele și-n clipe grele
Că voi fi aspru și ne-nduplecat
Cu vrajbele dușmanului de clasă
Eu pionier în școală și acasă
Eu patriot și om adevărat
poezie de Alexandru Andrițoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre partide, poezii despre școală, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Partidului
Se spune că sunt încă pui de om
Și că n-ajung la fructe fără scară
Dar când poftesc un ionatan și-o pară
Pot să mă sui ca veverița-n pom
Se spune că sunt mic; da nu sunt mare
Cu toate astea însă nu sunt mic
Că-n vise mari eu pot să mă ridic
Spre o măreață faptă viitoare
Partidu-mi este reazemul și ghidul
Pe drumul ce-l urmez neabătut
Cravată roșie eu te sărut
Că mi te-a dat poporul și partidul
Partidul mi-a dat cel dintâi condei
Și creta cea dintâi argintie
Pe tablă "PACE" mâna mea să scrie
Și-n pace să-nflorească anii mei
E primâvară; cerul e-n azur
Se bucură pământul țării mele
Partidul mi-a făcut din zile stele
Tovarăși dragi, tovarăși buni, eu jur:
Eu jur pe tinerețea țării mele
Pe anii care tineri se deschid
Că voi lupta alături de partid
Și-n clipe vesele și-n clipe grele
Că voi fi aspru și ne-nduplecat
Cu vrajbele dușmanului de clasă
Eu pionier în școală și acasă
Eu patriot și om adevărat
....................................
poezie de Alexandru Andrițoiu din Culegere de poezii patriotice de prin anii '60
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Voi fi
Știu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.
Iar când, din nou, va răsări,
voi veți avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu și eu inclus
prin poezii.
Voi fi cu voi când veți citi
și, chiar de nu veți auzi,
voi mulțumi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre zbor, poezii despre mulțumire, poezii despre lectură, poezii despre Soare sau citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre Soare
Despre Patrie
Patria ta e acolo unde vei găsi brațele deschise.
Neamul tău e acolo unde vei sta la masă.
Țara ta e acolo unde vei simți pământul sub picioare.
Casa ta e acolo unde vei avea căpătâi.
Nu ai ales cine să te aducă pe lume.
Nu vei alege unde vei sfârși zilele tale.
Patria ți-o porți în suflet și-n simțiri.
Patria e unde simți că trăiești și iubești.
Ai ales să fii veșnic călător.
Visând la o viață mai bună.
Dar ce e bun si ce e drept în astă lume?
Drag poet ce simți cum bate inima în piept.
Patria ta e un cântec de leagăn
În fiecare noapte când somnul nu te-alină
Și zorii zilei te pândesc la geam cu luna plină
Poezia ți-e întâiul căpătâi și graiul acel suspin.
Patria ți-e lumină.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre picioare
Tăcerea este singura limbă universală atunci când am impresia că vorbesc o limbă străină cu ființe care vorbesc aceeași limbă cu mine.
Martin Page în O perfectă zi perfectă
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre limbi străine
Timpul n-aduce alinare
Timpul n-aduce alinare; cu toții m-ați mințit
Voi, ce mi-ați spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipsește când plouă liniștit
Și când refluxul lasă țărmu' în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Și frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă și-n minte eu o mai simt și-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care știu că nu îi va păsa
Și zic, "Aici nu-s amintiri, nu mă înșel",
Dar stând așa acolo, îmi amintesc de el.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre ploaie, poezii despre munți, poezii despre fum sau poezii despre frică
Lăsați-ne
Lăsați-ne în pace și-n nevoi
În țara sărăcită și trădată,
Să n-o târâți cu forța în război
Și nu-i mai puneți țintele pe hartă!
Nu faceți din soldați carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt și bun,
Doar pacea este unica avere...
Voi vreți, cei din apus și răsărit,
Să semănați pe glob doar panică și ură,
Cu ace și cu boli ne-ați umilit
Și ne-ați călcat adânc pe bătătură...
Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbați cu foc și sânge harta!
Cu gândul hâd și suflet de strigoi,
Voi vreți cu tancuri să-i decideți soarta...
Vă credeți mari, dar sunteți niște sclavi
Ai marilor magnați,... marionete,
Săraci în duh și de arginți bolnavi,
Producători de bombe și rachete.
Lăsați-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viața, însăși, este la răscruce!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre hărți, poezii despre boală, poezii despre trădare, poezii despre teatrul de păpuși sau poezii despre sărăcie
În grai românesc
ÎN GRAI ROMÂNESC
În vatră de români m-am născut,
Iubită mamă - Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare și câmpie.
Din graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învățat să-i cânt renume
Țării-mamă ca Rai pe Pământ.
La școală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărții,
Să cultiv dragostea de glie
Și spiritul românității.
În grai românesc m-am înălțat
Pe-a moralei creștine scară
Și în demnitate am învățat
Că leagăn sfânt e mama-țară.
Pe grai românesc plânge condei,
Spre cinstirea Limbii române.
Că-n ploaie de gânduri și idei,
Lacrimă din gându-mi rămâne.
Cu Limba română în cuvânt
Și gânduri așezate-n carte,
Din românescul meu pământ
Duc sufletu-n eternitate.
*31 August - Ziua Limbii Române
*Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre limba română, poezii despre cărți sau poezii despre învățătură
To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbești, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar și ceea ce ți-am povestit eu depre el, să-i mărturisești totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse și nu știu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va și reuși acest lucru. Nu știu de ce am această convingere, totuși, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ți promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu știu însă dacă voi și reuși, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuși, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre așa ceva. Mi-e foarte greu și numai să-l privesc, dar să-i mai și spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui și te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbești.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu și el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu știu dacă vreodată voi putea, nu știu dacă voi reuși să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puțin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Și nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, așa ar fi corect. El este blând, bun, calm și înțelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înțelege și sigur te va ajuta, pentru că te iubește, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu știu sigur, poate, deci nu pot să-ți promit nimic. Dar dacă, așa cum spui tu, mă iubește, de ce nu ia el însuși inițiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuție.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ajutor, citate despre timp, citate despre promisiuni, citate despre posibilitate, citate despre dreptate sau citate despre adevăr