În mijlocul unei lumi

Ne vom urca în caleştile nopţii
Şi vom străbate câmpiile de întuneric
Până jocul de umbre va rămâne în lucruri,
Iar ceaţa se desprinde din văi şi fuge.
Vor înflori stâlpii porţii de dorul aşteptării
Cu semne dăltuite în forme arhaice,
Soarele orbitor sărută câmpurile de rapiţă
În lumina dimineţii suspină grâul,
Ne vom înveli în roua răcoroasă şi tăcere
În mijlocul unei lumi îngropate în suferinţă.
Dorinţa mea va căuta în dorinţele tale,
Buzele pline, umeri albi şi sânii ce nu se pierd,
Vor înflori repede de plăcere
Şi vor rămâne stăpâniţi în memorie
Mai mult decât purele întâmplări de vis,
În fiecare seară târzie de vară
Ne vom căuta stea în care vom poposi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei rămâne în cântul meu

Mă laşi să te îmbrăţişez
cum sărută lumina strugurii
din viile toamnei.

Bucuria trăirilor mele
îţi lasă urmele pe buze
şi trupul tău asemeni trestiei din lac
primeşte cu suspiciune binecuvântarea
din adâncul inimii,
pradă iubirii abia încercate.

Învăluit în mireasma sublimului
ochii tăi îmi vor spune adevărul
ascuns
şi nimic nu-ţi va mai fi străin,
îţi va înflori carnea ca macul
în câmpia sufletului meu
şi se vor îmleti gusturile aşteptării
cu foamea unul de altul.

Vei rămâne în cântul meu
nota peste care nu trec
decât cu o distinsă plecăciune.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul cuvintelor

Într-un gând de cais
înflorit între vii,

într-o clipă
cuprinsă de incertitudini,

ascund adânc
visele
golite de conţinut
în amforele sparte
ale uitării,
din mijlocul cuvintelor
vândute,
pentru nimica toată
poeţilor.

Preţul cuvintelor
fluctuează
pe corzile unei viori.
Învelişul sunetelor
Acoperă dorul,
Cu înseninări
De suflet.

O atmosferă
de întâmplări fericite,
străbate căile
devenirii.

Alunecă pe umeri
lumina,
gânduri din gânduri
îşi croiesc vise,
şi speranţele
prind aripi
adevărate.

Caut semnele
în fluxul normal
al lucrurilor,
cu logica semnelor.

Desavârşire impusă,
prin rugăciunea
cuvântului tău
împlinit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă urc în cireş

Mă urc în cireşul pietros al zilei,
din spatele nopţii coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireşele strălucesc în razele lui.

Aşteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihneşte liniştea la umbră,
se deschid uşile raiului
şi nu-i nicio adiere de vânt.

Acolo cu limba subţiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
şi-mi vei înroşi cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii
pe care n-o poţi suporta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amazoană a dimineţii de iarnă

Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireşul are ramurile cu flori de vată
şi tu-l priveşti cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colţul gurii ţi-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
şi peste inima-mi aflată desculţă
pe cărările care duc la sufletu'-ţi pătimaş.

Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roşie a trecutului,
înainte de prăbuşirea nopţii peste întuneric
tu-mi vei zdrenţui marginile timpului
şi vei rupe din mine iubirea ce-ţi trebuie,
o amazoană a dimineţii de iarnă
topind cu respiraţia fulgii aşteptării.

Eşti atât de mireasă şi de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă şi atât de lungă
încât iarna îţi face loc să păşeşti în paradis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se sfinţeşte-n trăire

Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog şi se înalţă odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire şi meditaţie,
n-am teamă de umbre.

Lumina se sfinţeşte-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
şi urcă-n inimi visuri înmugurite.

Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul priveşte din triunghi ascuţit
cum ard flăcările dincolo de margini
şi se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.

Nopţile topite-n absenţa întunericului
pun dimineţile pe fugă.

În urma lăsată-n memorie
fructul dorinţei prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arşiţă
ce visează ninsori cu îngeri albi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul fiinţei
într-un izvor dătător de viaţă în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri şi vise.

Cu lumina cernută de umbre,
oraşul doarme sub straturi de ceaţă
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minţii nici reflectarea-n conştiinţă
nu lasă deschise porţile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun să luaţi aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele luminii

Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
şi caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic îşi pierde credinţa
şi e zbate răpus de îndoieli.

În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometaţii de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voinţa
şi-mi rămâne în urmă ecoul.

Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.

De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfăşoară trupul,
eu nu ştiu ce să-ţi dau
nu vrei nimic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să aţipeasc
merg cu dimineaţa-n spinare

soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mişcare
spre oraşul făgăduit
de ploi
numai ţie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra cu limbă de os

Noaptea îşi ţine mâinile în sân
şi visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineţii cad peste ierburi
şi cosaşii vor să salute soarele
cu ascuţişuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu rănită porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu rănită porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu altceva

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări ciudate
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile închise
nu există o bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga din faţă

Ochii nopţii dau fiinţă femeii de ploaie,
o îmbracă în haina furtunii
şi vântul îi dezveleşte picioarele lungi,
pe coapsele ei cărnoase alunecă picurii mari
şi ea fuge din faţa tristeţii.

Când se vor deschide porţile dimineţii
franjurii răsăritului se desprin de cer,
lumina se dilată şi curge
deasupra verdelui crud pândit de altă culoare.

Cu gustul vinului din adormitele pivniţe
aştept strălucirea din amiezi însetate
în neatingerea femeii înspicată de pofte,
seară rămasă în descântec de crepuscul,
să nu se deoache de întuneric
pruncul ce va veni ţipând
şi timpul poartă pe braţe bucuria
în care mă simt întreg ca un ou pe soclu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!