Cuvântul tău nu mă lasă singur

Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni şi respiră,
rădăcinile absorb zăpada şi se pregătesc
arborii îşi dau coate şi se bucură.

Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
şi mă bucur cu toţi nervii tăcerii
de cântecul ce se naşte în mine.

ştiu cum foşneşte în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.

Văd cum se revarsă ţărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor şi caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzeşte şi cântă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara mă vindec de plictis
capăt pe lângă durerile primenirii, bucuria,
renaşte înlăuntrul trupului seva care se revarsă
prin toţi porii până-n simţire,
în ochi şi urechi,
în aşteptări şi vise dorite
cum ierburile, frunzele şi florile
pământului
în fruct.

Primăvara nu mă lasă singur
coboară duhul divin,
învie speranţa
şi întreaga natură
participă cu lumină
din lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau s-aud cum creşte iarba,
cum copacii dau în floare,
Cum începe iarăşi treaba
când pe cer soare răsare.
Să văd cum dezgheaţă lacul,
cum iarna moare de ciudă.
Cum în luncă, pitpalacul
cântă, lumea să-l audă.
Să văd albul cum se pierde,
cum susură izvoarele.
Câmpia se-îmbracă-n verde,
din sud se-întorc cocoarele.
Astfel, totul prinde viaţă.
Pământul se încălzeşte.
Şi-într-o bună dimineaţă
Natura se primeneşte.

poezie de Dumitru Delcă (2 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când inima se înlănţuie

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frământă mâinile în aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
devine dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, primăvara noastră

Auzi tu, măicuţă dragă, cum primăvara vine-n zori,
cum grădina dă în floare, în martie de sărbători?
Auzi cum mugurii plesnesc, cum trandafirii dau în floare,
cum toate florile-înfloresc, cum cântă razele de soare?
Vezi cum iarba înverzeşte, cum păsările vin acasă,
cum natura primeneşte viaţa să fie frumoasă?
Gâze se-încălzesc la soare, albinele ies din stup,
copacii toţi dau în floare, fluturi se adună-n grup.
Pentru tine, mamă dragă, natura-i în sărbătoare.
Se găteşte-n mare grabă, să-ţi aducă-n viaţă soare.
Mamă scumpă, noi copiii, azi în plină sărbătoare,
îţi dăruim toţi trandafirii şi iubirea noastră mare.
Pentru tot ce ai trudit, pentru cât ai chinuit,
Sărutul nostru, floare rară, ţi-l dăruim în primăvară,
să-ţi bucure cugetul, să-ţi aline sufletul.
Cu mult drag te-îmbrăţişăm şi mâinile îţi sărutăm.

poezie de Dumitru Delcă (5 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se revarsă pacea

Mă înorc din nou la trăirea interioară,
îmi simt sufletul uşurat
şi mă înalţ prin mine ca un copac.
Tu mă rogi să găzduiesc păsările,
le las să-şi facă cuiburile pe ramuri
şi le protejez cu frunzişul bogat
până puii îşi iau zborul.

Sunt mai liniştit când se revarsă pacea
pe un teritoriu străin,
conştiinţa mea se încarcă cu vinovăţie
care-mi macină gândurile,
mă pot prevala de nepăsare,
dar cum aş mai privi viitorul?

Cuvintele-mi alunecă-n poeme
şi nimic nu mă mulţumeşte
când legile nu se respectă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd unde începe miracolul

Cred că niciodată n-am fost plecat
din gândurile puse pe masă
lângă fereastra unde se deschide cerul
şi poţi să vezi departele cum se apropie
pe orizonturi de profunzime.

În mine ploile mărunte dau roade,
câmpiile sărută bobul de grâu.
munţii cu piscurile de aur
absorb ziua, razele soarelui
şi dau lumină podgoriilor ţării.

Normal ochii fascinaţi de privelişte
văd unde începe miracolul
şi răsare sămânţa dobândirii de idei
care sparg închistarea din timp.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe cer

ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
şi nu se lasă supus

apele în care mă scald
dau semne de bogăţie curată
din întuneric se naşte lumina
cu ochi de vultur

nobleţea se cuprinde-n foamea cunoaşterii
cu aspiraţii înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare

adevărul se smulge din minciună
şi cruce îi pune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 32

Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungeşte umbra după pomi,
cum omul după om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi sunt

Am fost întrebuinţat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii şi simţurile tocite.

Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi
sub pielea subţire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acţiona la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breşe cum apele după furtună
şi am fugit în alt univers îndepărtat.

Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învăţătură.

Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în dimineţile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
şi te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

De stai s-asculţi la Ţebea gorunul cum foşneşte,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă duşmăniţi voi fraţii? Duşmanul vă-ncolţeşte!
Vorbiţi aceeaşi limbă! Nu faceţi război!
.
De stai s-asculţi cum Oltul la Cozia izbeşte,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăieşte:
De ce vindeţi pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculţi la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ştefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n ţară nici urmă de orfan.

De stai s-asculţi cum vântul şuieră-n Carpaţi,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea şi pacea între fraţi.
Dacia Străbună la toţi ne este mamă.

De stai s-asculţi văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Şi ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsul din trup

Aşteaptă la porţi nevăzute
marile înţelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.

Se aşează cu platoşa şarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voinţa
cu paharul să o arunci.

De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creştere
care-mi respiră dulceaţa cuvintelor
şi risipeşte arome care înrobesc.

Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfinţitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.

Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul uşa
în care nemernicii dau cu pietre
până-şi pierd cu totul puterea.

Apare din ape un răpitor
ce şterge sudoarea din oglinzi
şi se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spleenul iubirii

Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzeşte cu o mângâiere de copil
ce răscoleşte trupul şi-i dă culoare,
de se luminează la faţă
cu buzele arse.

Inima-n freamăt asemenea frunzelor
în spleenul iubirii
urcă toate treptele emoţiei
pe curbele voluptăţii.

Respiră aromele şi răcoarea nopţii
filtrează fericirea şi o aşează-n fereastră,
să simtă cum se deschide orizontul,
devine miere vâscoasă şi nu mai curge,
se purifică într-o stare solidă.

Până şi dulcele se concentrează-n sine
doar timpul îşi lasă amprenta
liberă şi celestă.

Se împărăteşte cât mai mult verdele,
urcă-n arborii viitorului la care aspiră
să-şi pună păsările pe ramuri la concertul dimineţii,

de nimic nu va mai fi cum a fost,
dar lumea nu se va sfârşi,
se va schimba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!