Oraşul cu geamuri late

strada surâde sub globurile sparte,

incendiul major revărsat ca un lapte

din plămânii unui oraş cu traiectorii

înscrise în palmele ce ţin prizonieră odiseea,

urbea îndreptă ziua unui copil rătăcit

hotărât să fugă în lume

are cu el iluziile şi răzvrătirea

ştie ce alţii doar silabisesc,

regăseşte în firul de iarbă viaţa,

va fi al ierbii, al cerului,

ziduri între care trupuri supuse

au renunţat la vis,

cărămizi ce se vor spulbera

de parcă nici nu au fost

vor lăsa pământul să respire,

oraşul s-a încărcat de ciment,

blocuri obeze

primesc realitatea într-o cană cu apă

de băut pe stomacul gol, copilul creşte este tânărul căruia

îi ia mai mult efort să-şi pună picioarele în papuci

şi să cântărească lumina prin geamul cu solzi de ceaţă

decât să respire în libertate,

ziua îl va înobila ca pe un soldat

întors de pe frontul ce i-a muşcat trupul

şi l-a încărunţit

se va sustrage de la rigorile jocului ca şi când ele l-ar veghea,

speranţele îl ţin trez

ştie că nu va accepta să piardă din stele va fura focul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin faţa ochilor mei
dispreţuitor şi rece,
îi întorc spatele tuşind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simţurilor amorţite de veghea
nopţilor nedormite tulbură lumina.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul inutil

Primăvara este zarvă mare,
Păsările migratoare acasă s-au întors,
Mieii zburdă pe cărare,
Câinii latră cu folos. nu mă conving
cuvintele tale,
ele compun inutilul,
strică ordinea lucrurilor,
năruie cerul,
pretutindeni
orizontul este pângărit
cu flăcări,
privirea acoperită
de diagrame
fabricate în cuvinte
ce strâng respiraţia,
fură zborul
nu poţi sa le ţi la piept
fără să te arzi,
mută-ţi strigarea
din casa jocului pleacă,
nu ne îngropa
sub tăcere,
viata respiră şi prin
firul de iarbă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul când macii surprind prin tăcere

de parcă eliberarea ar emite un sunet
străin nouă,
celor cu mai puţine şanse decât lumea
de sulf,
o mână plină de vene decupa din coaja copacilor
soarele stors de căldură.

nopţile înseamnau tăceri prelungite,
boncănind precum cerbii la verdele primăvăratec,
în mintea mea focul trebuia să alunge
un demon.
mă ghemuiam între sânii tăi şi cana de ceai,
în loc de medicament,
prin aburul violet simţeam forma de lapte a unui sărut
ce nu se îndura să respire.

prin noi curentul electric îşi desăvârşea alchimia,
celulele stem se împerecheau într-o joacă
de-a mama şi tata.
pornind de la naştere,
am vrut să-mi încep ziua cu tine,
oricare ne-ar fi religia.

îmi luai capul în mâini
precum carnea slăbită de febră,
dorul dureros la atingerea limbii
mă făcea să iubesc partea umană a morţii -
momentul subtil al creaţiei.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare şi rece
sunt tristeţea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat şi gol
mă lovesc de spaţiul îngust al luminii
fereastra vieţii captează umbre neliniştite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieţii
pe ţărm, un om veghează sfârşitul
înfăşurat în ceaţă caut lumina
privesc în jur şi mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viaţa mi-a întins paharul morţii
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu ştiu
prietene, să aşezi la colţul vieţii, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolţi într-o zi, pentru voi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniştea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţile unui băiat cuminte

Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.

Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.

Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...

Am fost un copil rău.
Degetele mele au atins ceva neclar, între secure şi gâde,
părul meu blond a visat să fluture piramide-
să respire parfumuri de Trinidad, de ghirlande şi salbe.
Mâinile mi le-am ars la mirajul ţărilor calde.

Împrăştiat în lume am fost copil rău şi blond
al speranţei de-a fi, al disperării de-a fi fost.

Uitat de toţi, în mansarda unui surâs mi-am învăţat
povestea celor o mie şi una de nopţi pe de rost.

poezie de Traian T. Coşovei din Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994)
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluziile şi speranţele deşarte pe care aleg să şi le hrănească îi determină pe unii oameni să se lase efectiv distruşi de un lucru pentru a conştientiza cât de mult rău le făcea de fapt. Realitatea câştigă realitatea întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Când te minţi pe tine şi ignori realitatea eşti ataşat de o fantezie care are potenţialul de a-ţi face mult rău. Oare nu ar fi mai bine dacă ai accepta realitatea şi te-ai adapta la ea, în loc să o ignori şi să îi permiţi să te rănească până când îţi ucide şi ultima fărâmă de speranţă? Este mult mai uşor să pleci sau să te ridici când încă mai ai resurse decât atunci când eşti la pământ, epuizat.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

ntunericul
te copleşeşte,
pierzi încrederea
devii alcătuire a fricii,
zâmbetul dispare,
ca să respiri deschizi geamul,
frânturi de amintiri vin
ochii se deschid lăuntric,
prizonier tăcerii petreci ziua în fugă,
inconştientă alergare, cursă nebună,
treci de obstacole, te impidici în idei
ca un elev corijent
intri în toamna repetării.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să caut în caietul verde (e tot în casa de fier din strada Ralet) ce versuri a scris la Viena. Eu ştiam doar de nişte fabule (neterminate), de Sisoe (pe care o să-l transcriu eu: el n-a putut transcrie decât 2 pagini) şi de articolul care va apărea în numărul viitor al Adevărului literar. Şi de voi găsi versuri, ţi le trimit cu dragă inimă. Numai să nu fi fost între hârtiile de pe masă! Că au dispărut 2 blocuri. Dar sper că n-o să fie aşa, nu vreau să fii mata despoiată de un lucru la care ţii. Destul am fost eu! Da, greşelile le făcea cu puritatea, cu simplicitatea şi cu neglijenţa unui copil. A unui copil care se simţea iubit şi ştia că i se iartă orice.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este un lup fămând

aş putea să învăţ să visez
dacă nu mi-aş înghesui
singurătatea în cochilia unui melc,
am uneori cu mine sufletul
când nu-l las într-o carte
precum aş păstra o floare
un zâmbet sau chiar un fluture,
în timp ce le sărut,
femeile mele ce-şi pierd cerceii în iarbă
spun că iubirea este o iluzie,
strada va păstra
exponate de la sfârşitul lumii
în care iubirea neîmplinită
va fi ca de lup flămând
ştiu că suferind
îmbrăţişările reci
îmi vor pregăti aşternutul iernilor ce vor veni.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,eu

pot spune sunt visător,
umblu cu nasturii descheiaţi,
calc pe iarbă,
inversez coordonatele pământului
să-mi găsesc locul
şi totuşi nu mă înţeleg,
descopăr uimit libertăţi inedite
cum ar fi să zbor cu gândurile deschise ca şi cum
ar creşte aripi
din trunchiul ispitit de adevăr,
sunt supus democraţiei originale
ea să străduieşte să mă facă să uit că sunt ceea ce sunt,
mă adresez unui timp fară imunităţi, fară cuvinte,
huiduielile sunt mai prezente decât speranţele,
însă niciodată nu voi fi suficient de absent să uit că aparţin lumii
ridicole în fapte din care
soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb

Mă întreb şi întreb
cu de-a sila mă întreb
şi întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălţa noi luna de lumină?
Mă întreb şi întreb
cu aceeaşi silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naşte
în iarbă puşca unui soldat?
Mă întreb şi vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îţi pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împuşcătura unui soldat mort?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

la început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era Copil
şi Copilul ţinea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele şi crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
şi pajişti cu fluturi, iar peştii şi păsările erau cusuţi
pe fusta plină de culori a mamei

plăpîndă era lumea şi mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre fiinţare şi stră-fiinţare
şi palma lui creştea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munţii şi rîurile, cîmpiile şi mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mişca aerul cu palmele lui, rîzînd

şi Bătrînul din ziua a şaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia îşi ţine umbra firavă, proptită cu umerii
şi în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,
în cristelniţa unui izvor

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la oraş

în serile acelea tinere de poezie
alunecam printre luminile oraşului-caracatiţă
era atât de vară atunci
încât mirosea a tei hârtia de scris
iar palmele mele transpirate
ţi se înfingeau în omoplaţi

câinii nimănui
se încordau prin parcări
vara le înflorea în orbite iar
setea le umfla limba demenţial
seara îşi lingeau smocurile de blană
cu demnitatea unui câine crescut
între blocuri

în vara aceea prin oraş s-a scris mult
m-am îndrăgostit pe strada Ispirescu pe când vecinii mei
ascultau la radio

contractul cu poezia este de lungă durată iar verile astăzi miros
a celuloză
şi a câini uitaţi în adăpost
dragostea este însă ca în timpul
holerei
ruptă din poezie preţ de un anotimp

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăgan 1980

tractoriştii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghiţea roţile,
îşi înghiţeau ţigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
şi până nu-şi frecau privirea
pe posterele cu actriţe apuse
nu-şi puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viaţă mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtăşită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
şi acesta îi cunoştea ca pe caii bravi
ce-l năduşeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-şi spele ruşinea
în ploi când seceta îl rodea
asemeni unui foc continuu,
atunci mai puternic
întorceau noaptea pe toate feţele
să scoată lumina la suprafaţă,
seara îşi băteau în hohot de alcool soţiile
pentru pricini mărunte,
până ce se revărsa iubirea din palmele ude
pe ţânci strânşi în jurul lor
ca la iarmarocul lui Creangă
îi hrăneau cu tăcerea bobului de grâu.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă

Iunie este
Verde poveste.
Iures sporeşte.
Iarba mai creşte.

Ziua a şasea,
Sâmbăta ierbii.
Creşte mătasea,
N-o calcă cerbii.

Cresc ale ierbii
Fire albastre
Pân la-nălţimea
Inimii noastre.

Asta-i măsura,
Pune natura
Luncilor margini,
Lege-n paragini.

Vin curcubeie
Rouă să beie,
Seva vieţii
Şi-a dimineţii.

Praful din spice,
Traiului strajă,
Stă ca o vrajă
Moarte să strice.

Vremea prieşte
Inimii, ierbii.
Ragă şi cerbii!
Stai şi priveşte!

Câte anume
Fete în lume
Are şi-arată
Iarba cu artă:

Dulci şi frumoase
Linii de coapse,
Linii de fete,
Mintea să-mbete.

Fete ce lesne -
Trupuri şi glezne -
Ierbii le-asameni.
Nu mai sunt oameni.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclul toamnei

cutie de rezonanţă a paşilor/ pe străzi de nicăieri/
acest anotimp
cu ochi de albină ce multiplică efectele
în tufănele
nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă a unui balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray
o dezvăluire prima oară în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
ce profită de soclul toamnei
cultivând mai departe aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!