Nopţi cu lumină

fluturi cu aripi mari
aleargă moartea
ce din pridvor zâmbeste,
ei se ascund în palmă
tremură la orele târzii,
lumina le este dorinţă dar si rug,
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărţi de sărutul
fierbinte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

tată îţi port hainele
grele cu toamna culeasă
pe umeri
năduşeala din amurg
ia din lumina salcâmilor
setea mă poartă prin crâng
fierbinte
caut izvoare
cântecul este liber în munţi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

aripi de înger
sub mantaua iernilor
lasă tăcerea
să îngroape cuvinte,
precum un
izvor acoperă
ochii,
să nu se vadă crestele
înfipte în coama cerului
de gheara de urs îndreptată
spre soare
să fure lumina,
cu opaiţul sus
credinţe
se revoltă,
zborul prima dorinţă!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele Crăciunului

ce ciudat
şi-n iarna asta emoţia
s-a îngropat în trotuar,
fără vina pruncuciderii
brazii abandonaţi
plâng
inima munţilor,
lacrimile nu-i acoperă,
nici nu-i întorc,
stelele i-au părăsit.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ţi fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
uşile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ţi alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în fiinţa care se zămisleşte
din foc şi cuvinte
în liniştea aşternută
vom avea aripi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu pânzele în vânt

pe mări agitate

poeţii nu se tem

să aducă lumina

pe cer nu au rău de înălţime

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă
intrate-n orele târzii...
... ori poate mersul tău când vii...

Am aşteptat apoi, tăcerile să vină
cu aiurarea lor de taină şi lumină
cu noaptea destrămată, calmă
Dar orele mi se rostogoliră-n palmă
şi buzele-ngâimară-n ceasul surd, un cânt
din vorbe-amestecate cu pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi reci

au evadat griji
frici şi alte orătănii
din spasmul nopţii
aleargă la temelia
vechilor concepţii
zilele se zbat în gânduri
reci
lumina se destramă
în fascicule
atomii îşi pierd electronii
bezmetic bunul simţ
se ascunde
te sugrumă obsesii
articulate
să roadă în ticuri
galantarul
pe cerul negru
stelele ard agramat
nobleţea se poartă
la trecut
repetenţii în cer şi pe pământ
sfinţii în redingote
joacă analfabet
şi peste toate este bine
că încă respirăm!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf

orizontul pângărit sub cupola toamnei
se acoperă de tăcere,
egoistă este zarea,
din mormane de moloz
se ridică praful,
pompierii nu mai sunt
s-au înecat să-şi ceară nemurirea,
strada este învăluită în armonia
dezechilibrului,
moartea suverană domină aşteptarea,
ironic şi cinic muşc din culoarea gri a armistiţiului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sărutul timpului, înapoi

mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colţuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă

dimineţile scot fum, din coşuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheaţă nu mai vor
cândva ascultam cum joacă şotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este şi acum cu mine, pe peretele alb, noaptea

o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulţi dintre noi, în cifre, în conturi
în digiţi, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea

metroul nu vreau să-mi fie huruitul vieţii
livada cu meri, o imagine desuetă
aripa unui avion tremură, nu în geamul ochilui meu
doar pe cer

o tablă bătută de vânt geme rugină, gardul vieţii
este prea vechi
un puştan cu rucsacul în spate aleargă ziua de mâine
un ochi halogen, în noapte clipeşte
vrea să se stingă
stâlpul nu mai este al nostru, este un străin

albastrul îmi este furat de apusul acoperit cu vene
genele-mi şoptesc, nu ne închide în tine
un creion stă strâmb, cu vârful rupt, sătul de viaţă
a scris prea multe zile, nefericite
un fulg rătăcit cade de sus, buzele-mi suspină
vreau sărutul timpului, înapoi
vreau încă câteva zile, senine

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

din aer şi apă haosul
coboară în strada bolnavă
surghiunită de nesomnul nopţilor albastre,
luminată de licuricii atraşi de stele
ca de insule fierbinţi într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina alungă visele
ce ne ucid amintirile cu parfumul florilor,
efemeride asaltează vinovate moartea clipei,
viaţa joacă cu numere iraţionale
la ruletă
adevărul sucombă la naştere
ca un făt avortat.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi moartea

cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naşte
cu fiecare nouă respiraţie
repet mersul desculţ
pe margini de oglinzi
învăţ lecţia
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeţii se încumetă
să aducă lumina
îngroapă frica
în esenţe
pe cer nu au rău de înălţime
sunt demiurgi
vânează tristeţea
nu se tem de cuvinte
atenţi
să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul frânt
de aisberguri
învăţ umilinţa
timpului lovit
de tăcere,
devin imun
orelor,
cu teamă mă rog
ploii să acopere ritmul
alert al străzii,
traversez
poemele ce-mi vorbesc despre
iarba veştedă a
cerului, nu-i locul meu aici
voi merge să întâlnesc
martorii trecerii, ei
îmi vor ridica inima
din umbra cuvintelor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolata

în salonul de spital muşcând din ciocolată
nu voi fi lăsat să trec
cei ce mă stiu diabetic
vor argumenta
ca într-o pandemie nevrotică
poate mă vor găsi între coperţile unei cărţi
în care proaspetele mele vise
capătă dimensiunea poemelor
eu hrănesc iluzii în naşterea mea vegheată de ursitoare
într-o lume glaciară în care bufonii devin baroni
viaţa îmi dă gustul amar

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!