Scânteiau în iarbă zorii

Scânteiau în iarbă zorii şi-adormea în ceruri luna
Când un scâncet de copil stingea dulcea tihnă-a verii,
Căuta prin scutec lapte şi un prim apus al serii,
O fetiţă cu ochi verzi săruta a mamei mâna.

Nu-ntrebaţi pe Dumnezeu de ce-a spart fereastra lumii
Într-o zi de mare sfânt când în candele aprinse
I-au tors visele-n fitil ca văpăile încinse
În oraşul lui Fănuş, cel ce-mbracă-n flori, salcâmii.

Dă târcoale-un rid sau două pârguindu-i tinereţea
Pregătindu-i drum ales spre amurgul ce-nteţeşte,
Prin troienile de-omăt cu încredere păşeşte
Gustând mierea din stupina ce vesteşte bătrâneţea.

În galop trecut-au anii, iar din fradeda-i pruncie
Nu-i rămase decât dorul şi oceane de-amintiri,
Ce urmară se-oglindiră în a gingaşei priviri
Şi în zâmbetu-i... de mamă... de soţie... de femeie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Sângerii petale clatină în spice
Înălţând spre soare flăcările vii,
Vântu-n adiere forfotă dând bice
Scuturând tulpina florilor zglobii.

Ziua-i pe sfârşite, înapoi priveşte
Câmpu-mbujorat de făclii aprinse,
Blândul serii cade, luna licăreşte,
Caută prin lanuri candelele stinse.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecă-mi iubirea...

Vindecă-mi iubirea, tu, mirată umbră
Şi-mi ascunde ochii în sicriu de pluş
Dezrobindu-mi chinul din lumina sumbră
Unde timpul vrednic şi-a făcut culcuş.

Spulberă-mi nădejdea de-a seduce clipa
Şi-a muşca din şansă ca un vultur orb
Neuitând de dorul ce-mi răneşte-aripa
Când furtuni de gânduri lacrimile-mi sorb.

Fericeşte-mi buza mustuindă-n vinul
Fragedelui zâmbet ce-a fost ieri sărut
Şi-mi înmoaie plânsul ce hrăneşte spinul
Renăscut nevoii dragostei din lut.

Slobozeşte-mi dulcea inimii trăire
Rânduindu-i sorţii umbletul etern
Şi-mi întoarnă mersul ca o lecuire
Din fiori sălbatici ce curând se cern.

Dăruieşte-mi zborul cel furat din glumă
Într-un timp în care dragostea stingea
Şi-mi absolvă vina ce-a rămas în urmă
Cât iubirea-mi este şi nu-i ce-ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croieşte lumina din răscruce
Şi-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămisleşte
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe braţe, cât trăieşte,
Îmbrăţişarea-i caldă, prin nori şi timp ploios.

În mâna ei de zână şi timpul istoveşte,
Femeia-i rugăciune şi cântec de-nceput,
Iar când afară tună şi vremea se-năspreşte,
Ea este pragul casei şi zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Şi-, n şoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simţăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.

E mamă şi regină, soţie şi iubită
Şi-, n aura-i de muză, poeme noi urzeşte,
Iar fruntea ei cu lauri îi e împodobită
De clipele apuse în timpul ce-o zoreşte.
În inima ei mare păstrează frumuseţea,
Când anii îi brăzdează lumina din obraz
Şi-, n toamnele iubirii, brodează tinereţea,
Sădindu-ne în suflet lumina din topaz.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o noapte...

Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri şi pământ
Foşnea prin iarba caldă, tremurată
O adiere molcomă de vânt.
Dormeau adânc păstorii în câmpie
Şi-n flori de vis gemeau încetişor
Plutea-n văzduh parfum de iasomie
Şi stelele vegheau asupra lor.

Într-o colibă mică printre vite
Având lumina-un bulgare de seu
S-au împlinit cuvintele vestite
Şi S-a născut un Fiu de Dumnezeu.

Alai de îngeri I-au sfinţit venirea
Au coborât, s-au închinat la Cel
Sortit să ne aducă mântuirea,
Cristosul sfânt, iubit, Emanuel...

Trei crai veniţi pentru-un copil anume
Călăuziţi de steaua din apus
Sosiţi străini din margine de lume
Tămâie, aur, smirnă I-au adus.

Treziţi din somn se închinau pastorii
Şi îngerii cântau în jurul lor
Cu limbi de foc li se vestiră zorii:
Păstorii-aveau de-acuma un păstor...

Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri şi pământ
Când s-a-mplinit făgăduinţa dată
Şi, Doamne, ni L-ai dat pe Fiul sfânt...

Amin!

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o toamnă timpurie

Mi-a fost dat să-ţi fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Şi când vinul clocotea şi umfla în buza spumei
Iar rugina înmulţea, tremurând de spaima brumei.

Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiţi, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau şi foşnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani şi roşcovi, veşmântând, de zor, pământul.

A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.

Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munţi de nămeţi peste anii scurşi alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiţi, într-o toamnă timpurie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Mirosul lor mă bată.
Şi mi-e aduce aminte
Că am fost şi eu copil odată.

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Şi viaţa este mai frumoasă,
Şi lumea îmi pare un colţ de rai
Când amurgul încet să lasă.

poezie de Vladimir Potlog (20 mai 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun sfânt

În noapte-adancă se rostogoleşte luna,
în candele amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului aud cum bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar, cu părul nins...

Prin beznă, trece uşor şi se duce…
Bolta podoabe de stele îşi pune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
din braţele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, Micuţul întinde o mană,
magii uimiţi se-ntorc în Scriptură,
El mută hotarul de vis şi de ape
al Iordanului nostru din bătatură.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă vei căta

Când mă vei căta în floarea de cireş
voi fi din nou plecat la Ieşi
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraş, sau printre amintiri.

Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.

Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când eşti poet, sau când devii senil.

Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au îmbătrânit salcâmii

Au îmbătrânit salcâmii din maginea de drum,
Ei frunzele îşi scutură la orice vânt de-acum.
Aştern cărarea noastră din drumul cel tăcut,
Ascunde amintirea din timpul ce-a trecut.

Prin frunzele căzute păşesc cu pasul greu,
Privindu-le pe ele, parcă-s bătrân şi eu.
Dar gândul îmi fuge la tine în trecut
Prin foşnetul de frunze pe tine te aud.

În rochia ta albă, te plimbi pe sub salcâmi,
Iar eu fără de veste, vreau să te prind de mâini.
Să te sărut pe buze, ca-n timpul ce-a trecut,
Dar tu himeră din ochi mi-ai dispărut.

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2007)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oraşului din Indii

Spart a fost oraşul mare
De a vremii vitregie
Peste moarta gălăgie
Cresc copacii până-n zare.

S-a uitat ce-a fost urgie,
Ce-a fost fală şi-nălţare
Spart a fost oraşul mare
De a vremii vitregie.

Într-a soarelui magie
Strălucesc porfiruri rare,
Urme şterse tot mai tare
Din străvechea energie...
Spart a fost oraşul mare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemone

Voi flori zglobii
în mâinile fecioarei,
prin ce mister
aţi devenit cuminţi
în ochiul de artist?
Ce vrajă
veţi fi emanat
din cupe colorate,
de l-aţi făcut
în mare grabă
mâna lui moartă
să şi-o transforme
în penel?!
An după an
omagiu vi se-aduce,
chiar dincolo
de viaţă şi de moarte.
Prin sala tristă
admiratorii trec
şi se petrec,
pe sub adâncii ochi
din autoportret –
ce oglindesc,
fără putinţă de tăgadă
misterul
unei lumi întregi.
In faptul serii
când sala-i iarăşi goală
minune se petrece, şi
triştii ochi se-nchid
peste durerea lumii,
iar coloratele anemone
rănite cad,
din valoros tablou
strivite-ncet,
de amintirile ce dor,
pe când în aer –
un cântec trist pluteşte
născut fiind
din zborul frântelor petale
şi răspândit suav
sub formă de parfum.

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, pentru că, din nou, e primăvară...

Din teamă şi obsesii ne-nţelese,
M-ai zămislit în zi de sărbătoare,
Când dintre spini rămas-au neculese,
Doar păpădii şi flori nemuritoare.

Pe ţărmul mării se scriau poeme,
Cu liniştea din nopţile de vară.
Era târziu şi parcă prea devreme,
Să m-alăptez cu scâncet de vioară.

Un val albastru-şi pregătea sărutul,
Agonizând într-o idilă falsă
Şi dureros şi tandru, începutul
Încarcera toţi fluturii în plasă.

Era şi nu era un rai pe-aproape
Şi Dumnezeu îşi oblojea o rană.
Doar visul mamei mai plutea pe ape
Şi-o rugăciune a bunicii-n strană.

Şi luna m-a ferit de-arşiţa nopţii
Şi mi-a fost scutec de-nceput de viaţă.
Dar am simţit venin pe gura sorţii
Şi l-am băut, din sân, spre dimineaţă.

Şi astăzi, printre false curcubeie
Mai simt amaru-n fagurii de ceară,
Când mă aplec cu trupu-mi de femeie,
Să mă învie-o nouă primăvară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am trecut prin timp, ca pasărea în zbor,
Încă mă înalţ către cer, spre Soare
Şi iubesc cu foc orişice ninsoare,
Ploile de vară şi al toamnei nor.
Am ţesut în ani pânze către stele,
Clipele-au brodat noduri de lumină
Printre paşii mei, prinşi într-o grădină,
Unde înfloresc gândurile mele.
Ceasurile grele au ucis dureri
Şi-n petala rozei au strivit licori,
Iar din deznădejde mi-am făcut comori
Pentru noaptea albă, care-mi dă puteri.

Am dansat doar valsul ce-a născut în noi
Un poem sublim nopţilor cu lună,
Iar sărutul cald l-am urcat pe-o strună,
Din iubiri să crească frunze de trifoi.
Am trecut prin Iad, măsurând cuvinte,
Invocând tot Cerul să coboare-n noi
Şi-n amurgul serii, contemplat în doi,
Am născut în Rai orizonturi sfinte.
Am trecut prin ore ca un bun creştin,
Înotând prin mare-albastră de visări
Şi-am închis în palme ploile din nori,
Să pictez azurul cerului marin.

Timpu-a ars pe ruguri ora din Apus,
Dorul din cuvinte, din iubiri şi cânt,
A stins vântul iute pe tărâmul sfânt,
Întinzându-mi aripi să mă-nalţ mai Sus.
Am trecut prin ani şi-am urzit cărarea,
Ca s-o pun în lada clipei de apoi,
Domolind furtuna ce se iscă-n noi,
Doar cu ruga sfântă ce pictează zarea.
Răsăritul verii l-am urzit în cânt,
Iar Apusul toamnei sună-ntr-un refren,
Pune o romanţă într-un nou catren
Şi un tango clasic îl topeşte-n vânt.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzur luna...

Spânzur luna de tavanul argintat de albe stele,
Surâzându-mi din splendoarea unei nopţi inamorate,
Eu, întinsă-i cânt sonate dintr-o harfă de nuiele,
Ea m-aplaudă surprinsă, în reprize repetate.

Strălucindă licăreşte şi mă-mbie la visare,
Pe un pat de galbeni nuferi, într-o deltă cu egrete,
Ceara curge şiroindă din ea, dalba lumânare
Îmbrăcând în lucii raze aparenţele discrete.

Cântă-n şoaptă fermecată de favoarea dezmierdării
Ca o lebădă pe ape ce pluteşte graţios,
Condamnată-nsingurării nu cedează întristării,
Cere s-o dezleg din ceruri, să ne-ncânte radios.

Abajurul spart de strigăt rupe sforile pedepsei
Şi plonjează-n trambulina ce nu i-e deloc străină,
Dansatoare înfocată reanimă şarmul coapsei,
În romanticu-i balans... bolta-i plină de lumină.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu ochii verzi de jad

În nesfârşitele stepe mongole,
Într-o iurtă pierdută in zare,
Un scâncet de copil,
Privire de stele reci avea,

Prin partea ailaltă de lume,
Peste marele zid zărit de lună,
Se născu o fetiţă,
Cu ochii verzi de jad,

Împăratul ce stăpânea
Oraşul interzis in aceea vreme,
Avertizat fusese de un vraci,
Fetiţa cu privirea de jad,
Iti va deveni stăpână,

Auzind măritul împărat,
Oaste ucigaşă trimise,
Toate fetiţele cu ochi de jad,
Vor fii ucise imediat,

Fetită cu ochii de jad,
Nu era una obişnuită,
Strămoşi ei fuseseră
Mari împărăţi,

Slugi credincioase,
Auzind de porunca împăratului,
Au fugit cu ea de îndată,
Spre stepele întunecate,
De fioroşi mongoli umblată,

Degeaba fugiră slugile,
Oastea le prinse urma,
Stepa era prea mică,
Fetiţa fu înconjurată,

Moartea era inevitabilă,
Dar staţi, deodată!
Un nor de praf,
Cuprinse stepa toată,

Mii de ochii verzi de jad,
Oastea împăratului au înconjurat,
Urlete de lup fioroase,
Au băgat frica in stepa toată,

Erau lupii albi cu ochi de jad,
Privirea fetei îmblânzea,
Ea le era stăpâna,
Oase sfărmate, sânge,
Oastea împăratului fu sfărmată,
Lupii dispărură misterios,

In acest timp,
Prin nesfârşita stepa,
Iurta copilului cu privirea de stele reci,
Era de puhoaie de duşmani, înconjurată,

Şamanii stepelor preziseră,
Se va naste un băiat,
Cu privirea de stele reci,
Toată lumea, nu numai stepa,
Va îngenunchea cu biciul sau nemilos,

Hanii hoardelor din stepă,
Sfat mare avură,
Moartea lui hotărâră,
Acum l-au incoltit,
Simteau miros de sânge

Dar neasteptat!
Haita lupilor albi cu ochi de jad,
I-a înconjurat si devorat,
Plecând misterios,
Exact cum apărură,

Trecură anii,
Biciul lui Dumnezeu,
Stăpânea stepa toată,
Asa avea numele,
Băiatul cu privire de stele reci,

Fata deveni de o frumusete nepământească,
De mică a fost îndrăgită,
De un han din stepa nesfârşită,
Lupii cu ochi de jad,
Zi si noapte, o vegheau mereu

Intr-o zi Biciul lui Dumnezeu,
Vâna un dragon,
Ce animale, oameni sfâşia,
Tânărul han de moarte îl rani,

Dragonul cu ultimile
Priviri din viaţa,
Spuse hanului curajos,
Du-te si i-a de soţie,
Fata cu ochi de jad,
Alături de ea, lumea la picioarele tale se va închina,

Plecă tânărul han,
Bântui stepa zile întregi,
Cauta fata cu ochi de jad,
Dorul incepu să ii fie chin,

Se auzeau urlete de lup,
Pe cer superluna albăstruie,
Hanul neînfricat,
Spre lupi plecă imediat,

Rămase înmărmurit,
Vazu fata cu ochii de jad,
Luminată de lună,
Înconjurată de lupii albi cu ochi de jad,

Fata îl astepta,
Avea puterea de a prezice,
Era stăpâna lupilor albii cu ochii de jad,
In brate ii sări imediat,

Făcură nunta de tremura stepa,
La dansurile zbănţuite,
Ale mongolilor fericiţi,
Stăpânul lor avea in sfârşit sotie,

La începutul povestii noastre,
Am pomenit de un împărat,
Era din dinastia Ming,
Prinţesa cu ochii de jad,
Era ultima descendentă a dinastiei Qin,

Dusmane de moarte erau cele două,
Războaie lungi purtară,
Ming distruse Qin,
Prinţesa doar ramase,

Printesa era rudă
Cu generalul Sun-Tzu,
Stia strategii de lupta nemaivăzute,
Biciul lui Dumnezeu,
Nu iesea din vorba sa,

Dar zidul zărit de lună,
Oprea visul hanului,
De a cuceri lumea
Era imens de necucerit,

Sotia sa îl ajută,
Spuse lupilor albi cu ochii de jad,
Zidul să înconjoare,
Gărzile portilor să omoare,

Spulberă Biciul lui Dumnezeu
Intreaga Chină,
Supuse lumea de el cunoscută,
Alături de haita de lupi cu ochi verzi

Si asa s-a născut cel mai mare
Imperiu ce a existat vreodată,
Născut din dragostea unui han preamăreţ
Si fata cu ochi de jad verzi!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!