A cui e vina?...

E lumea de jale strivită
Iar noi condamnaţii la zid,
Cu viaţa de boală lovită
Şi stinsă de-un grav genocid.

A cui este vina supremă?
Te-ntrebi; însă totu-i mister,
Iar cei ce ne ţin în dilemă,
Au măşti cu surâsuri de ger.

Miroase-a minciuni în spitale
Şi oamenii dragi ne tot pier,
Iar spaima se plimbă agale
Şi morţii îi e curier.

Şomajul e-n plină paradă
Şi mulţi au rămas fără bani
Dar cine?... Dar cine să vadă?
Că suntem ai sorţii orfani.

Şi-atunci cum să spunem că-i bine
Când lacrimi pe gene se cern,
Văzând că speranţa spre mâine
Se surpă-n scandal de guvern.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa a venit dar nici acuma...

E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Şi nu mai ştim ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.

Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deşi e ciuma roşie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.

Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranţă e o cuşcă,
Nu vrem să înţelegem ce-i cutuma,
Care pe toţi cu furie ne muşcă.

Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Şi aerul îl căpătam în rate.

Şi vântul bate, bate-atât de tare,
Încât nu poate nimeni să-l răpună
Şi se zăresc numai trei cruci în zare,
Iar pe pământ e cea mai grea furtună.

Pe una zace, Cel fără de păcat,
Purtând pe frunte-a spinilor povară,
Cuiele morţii, în palme i-au intrat,
Iar faţa Lui e albă ca de ceară.

Apostolii se-apropie de cruce,
Dar nimeni să-L salveze nu cutează,
Putere n-au, când iadul ne conduce,
Iar Domnul îi priveşte şi oftează.

Dar totu-i scris în Cartea cu Destine,
Şi nimeni n-are drept să se opună,
El şi-a dat viaţa să ne fie bine,
Însă-'ntre noi doar ura se adună.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul demers

Cum aş putea să îmi exprim durerea
Când lacrimi nu mai am, dar mi-a rămas
Un stih, prin care să îmi spun părerea
Şi, ridicând spre voi răstitu-mi glas,

Azi, să vă-ntreb de ce-i atâta jale,
De ce norodul e îngenuncheat,
De ce ne ard părinţii în spitale,
Vrajbă-ntre noi, de ce aţi semănat?

De ce-aţi inoculat stupida ură,
Nu mai suntem, acum, de sânge, fraţi,
Ci sintem,, vaccinaţi"-,, nevaccinaţi",
Nepricepând absurda dictatură?

Vaccinul nu e simplă opţiune
Precum a fost şi cel antigripal,
Să-i ardem pe jăratec de cărbune,
Să-i acuzăm de genocid global

Pe oamenii ce suferă de-o boală
Şi-o-nţepătură i-ar putea ucide,
Să nu-i primim în case, nici la şcoală?
Sunt legi normale sau măsuri perfide?

Ne-ncrederea pe semeni îi desparte,
Prea mulţi considerând că e letal,
Sentiţa sigură spre sumbra moarte,
Vaccinul cu efect antiviral.

Nici medicii nu ştiu ce să ne spună,
Părerile-ntre ei sunt împărţite,
Mereu ne contrazicem, cu ranchiună,
Crezând c-avem idei îndreptăţite.

Vedem în frate aprigul duşman,
Din vina lui, semănător al morţii,
Aşa ne-au vrut flămânzii de ciolan,
Să nu mai fim uniţi în faţa sorţii,

Discordia prea lesne să domnească,
Să ne urâm familii şi amici,
La duşmănie să ne convertească,
Grav promovând făţarnice lozinci.

Nu suntem vinovaţi de sumbra ciumă,
Nici nu suntem călăii omenirii,
Chiar dacă ne ca pe o turmă
Predestinată bolii şi pierii.

Cine mai crede falsa propagandă?
Vă pasă că suntem contaminaţi?
Cerşiţi doar voturi, aducând,, ofrandă"
Bolnavilor, la moarte condamnaţi!

Înalţ spre Cer smerită rugăciune,
Mi-e poezia ultimul demers,
Implor Iubire, Pace, Înţelepciune
Şi mă retrag, scriind umilul vers.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia: În deşert se tulbură tot muritorul
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nicio ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrise de un urs cu creierul foarte mic

Lunea, când soarele-i fierbinte
O întrebare-n cap îmi tot revine:
"E-adevărat, spuneţi-mi în câteva cuvinte,
Că cine este ce şi ce e cine?"

Marţea, când e lapoviţă şi ninge, iar ceru-i gri
Şi-n broasca minţii mele se blochează cheia,
Mi-e tare greu să mai pot clar desluşi
Dacă-aceia-s aceştia ori aceştia-s aceia.

Miercurea, când cerul e de-un bleu curat,
Şi stau degeaba, şi nimeni nu-i cu mine,
Uneori mă-întreb dacă-i adevărat
Că cine este care şi care este cine.

Joia, când pe străzi deja-i îngheţ şi zloată,
Iar bruma sclipeşte-n ultimele frunze de gutui,
Este foarte complicat pentru cineva să vadă
Ale cui sunt toate-acestea – sau acestea ale cui.

poezie de A.A. Milne din Winnie the Pooh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti pe orişicine?

Vine iarna viscolită,
Chiar aşa foarte grăbită,
Fără căldură în casă,
Stau copii toţi la masă.

Dar pe masă n-au ce pune,
Numai doar o stricăciune,
Primită în dar pe stradă,
Când privea la promenadă.

În atmosfera de Crăciun,
Încearcă tu să fii mai bun,
Împodobind cu stele bradul,
Nu uita care ţi-e gradul.

Asemeni fulgilor de nea,
Ce valsează-n faţa ta,
Se topesc şi pier
Copiii ce plâng spre cer.

Pier în cruntă sărăcie,
În plină obrăznicie,
Înecaţi în lacrimi grele,
Din viaţa plină cu rele.

Afară-i frig şi ger
Ninge în mister
În suflet, cald şi bine
Iubesţi pe orişicine?

poezie de Camelia Natalia Ignat (decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să murim, să re-nviem şi iarăşi...

E-n esenţa noastră să ne punem
Peste rănile naive, sare.
Falsul răsărit în timp ce-apunem —
Cine nu se minte când îl doare?!

E-n esenţa noastră să ne-ascundem,
Noi de noi, sub masca neputinţei.
Aparenţei, dacă corespundem,
Ne ia valul nerecunoştinţei.

E-n esenţa noastră să ne-abatem
De la bine, -n drum către ruine.
În zadar pentru frumos ne zbatem,
Când o facem numai pentru sine.

E-n esenţa noastră egoismul,
Fără să-nţelegem că-i opusul
A tot ce ne unge mecanismul —
Fericirii-accelerându-i pulsul.

E-n esenţa noastră lipsa vieţii,
Să murim, să re-nviem şi iarăşi
Să cădem în mrejele tristeţii,
Morţii, oferindu-ne, tovarăşi.

E-n esenţa noastră decăderea,
Tot ce ne orbeşte, fără milă.
Renunţăm la miere şi bem fierea,
Cum să-i fie lumii de ea silă?!

E-n esenţa noastră neştiinţa,
Rar când ne trezim din adormire,
Fără să ne-apese conştiinţa —
Când ne-mpiedicăm de răstignire.

E-n esenţa noastră ofilirea,
Da'-n esenţa noastră-i şi minunea
Ce ne poate-aduce mântuirea,
Chiar şi-atunci când ne-a-nghiţit genunea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de-am uitat?

Şi dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine eşti speranţa,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanţa?

Şi că nu pot, şi că nu ştiu,
Pe care drum să te mai caut
Deşi nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.

Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.

Deşi tăceri în mine-au nins
Şi încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.

O vorbă doar aş vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Şi ai ales o altă casă.

Iar noaptea este pe sfârşite
Dar să adorm n-am reuşit
Şi gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvăşit.

Dar zorii vin şi din coşmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

N-aş vrea s-ajungi iar preşedinte
Fir-aş al dracului să fiu,
Dar de n-ajungi, cine mai minte,
Iar eu ce naiba-am să mai scriu?

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru libertate

Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuţi în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Şi-l cunoaştem cel puţin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniţei mormânt
Îşi încep în noapte anii,
Neştiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, şi strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câţi suntem,
Dar să ştiţi că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniţi prin jocul sorţii,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, şi nu, ai morţii!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă
Dar n-o cereţi de la noi!
Vom răbda, privind în faţa
Orişicui, şi-a orice chin,
Că noi ştim că-i multă viaţă
Şi în noi, şi-n cei ce vin.

Blestemaţi pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-aţi adus stricarea legii
Şi ne staţi cu mâna-n piept.
O, şi-n loc s-aveţi ruşine,
Vă mândriţi cu ce-aţi adus:
Dar puterea, ştiţi voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Şi la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăţi voi
Şuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar şi pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate şti!
Şuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanţul ce-azi ne strânge
Pot să iasă spade, şi pot
Spadele să vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!

Şi sfârşitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Şi-o să poţi tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Şi prin ura lor turbaţi?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abaţi?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braţ al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce Sunt

Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălţate din morminte?

Şi ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ţi nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când ştii prea bine că suntem în suflet mai mult goi?

Cum ne-ai iubit şi ne iubeşti, crucificându-te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar şi iar?
Cum să-nţelegem ce gândeşti şi opera-ţi măiastră
Când un mister total şi-adânc e însăşi viaţa noastră?

N-am înţeles că vii suntem, umpluţi de nemurire
N-am înţeles enigma morţii, inconştientă omenire
Nimic din tot ce-a fost şi este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu eşti Cel ce sunt, în veci şi mai-nainte.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara ca o eternă surpriză

Iar vine primăvara peste noi
Şi tot penibili ne găseşte,
Vom cere soare, primim ploi
Şi ne mirăm că iarba creşte.

Ne vom hlizi cu mâna-n nas
Văzând cocorii cum se-ntorc,
Cum stau bondarii la taifas
Şi dorurile ghemotoc.

Un public aiurit vom fi,
Cu simţul olfactiv iar beat,
Nici anul ăsta nu vom şti
Cine atât verde a creat.

Vom da cu bâta-n baltă iar
Mirându-ne că totu-i crud,
Vom sta cu inima pe jar
Să-şi facă haine codrul nud.

Ne vor minţi din nou poiene
Cu pielea lor de clorofilă,
Răzbunătoare pe troiene
Fără preget şi fără milă.

Şi când, rataţi, vom obosi
Să-i cântăm ode primăverii,
Un cuc zănatic va vesti
Că-i timpul să cântăm şi verii.

poezie de Sorin Stoica (5 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. Sănătatea!

Se-nchid spitalele pe rând,
Iar asistenţi şi medici pleacă
Şoptind o rugăciune-n gând,
De plâns, bolnavii se îneacă.

Băgăm o criză-n altă criză
Căci nu-s mănuşi sau măşti, e clar
Şi asta nu e o surpriză,
C-au tot cerut, dar în zadar.

Se vrea sistemul pe butuci,
Un plâns continuu şi-o strigare
În ţara cu atâţi uituci
Ce au promis în gura mare:

Normalitate, viaţă-aleasă,
Un vis pe care ni-l dorim,
Acum, când ne rugăm în casă,
Fricoşi, să nu ne-mbolnăvim.

Se-nchid spitale, voi ştiaţi
Sunt îngroziţi să mai lucreze,
Pe Dumnezeu îl mâniaţi
Căci a-nceput să sângereze

Un neam întreg, şi-n rana lui
Se-nfig pumnale, fără milă,
Iar aroganţii, că-s destui,
Privesc cu ură şi cu silă.

Cum vreţi să intre în spitale
Când hora de microbi e vie?
Ei tot ce văd în jur e jale,
Aici nu-i muncă, e sclavie!

De voi în parlament e bine,
Se-nchid spitale, şi o ştiţi,
Dar n-aveţi suflet sau ruşine
Că voi, de-a dreptul, sforăiţi!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În hrana amară de sclavă...

Mi-e silă şi scârbă şi groază
Când munţii de ură se-aşează
Pe inima mea ostenită,
Şi-n grave sudalme rănită.

Aş vrea să mai văd câte-o oază,
Dar şerpii durerii veghează,
Şi simt zi de zi doar otravă
În hrana amară de sclavă.

Tăişul cuvintelor grele
M-apasă, mă face surcele,
Deşi tot repet că nu-mi pasă
Îmi vine să scuip pe-a lor masă.

Si-apoi te-ntreb Românie;
Te doare de-a noastră mânie?
Iar voi ce tronaţi în guverne
Uitaţi că nu-s toate eterne?

Românii se duc de acasă
Dar vouă nici că vă pasă,
Iar ei ca să aibă un mâine
Acceptă postura de câine.

De câine ce urlă pe stradă
Când nimeni nu poate să-l
vadă,
Şi turbă de-atâta durere
Muşcând vehement din tăcere.

Iar voi fără pic de ruşine,
Mai spuneţi că-n ţară e bine.
V-aş spune ceva, cum v-aş spune,
Dar o să vomit, fără nume...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile

Iubirile vin,
Iubirile pier...
Cui să le dau,
Cui să le cer?

Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?

Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?

Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd... de durere,
Plâng... de noroc.

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ne învăţăm lecţia, oameni diferiţi se comportă în moduri asemănătoare cu noi, deşi nu se cunosc între ei. Spunem că oamenii sunt cum sunt, însă noi suntem numitorul comun al problemei. Faptul că suntem minţiţi, trădaţi, batjocoriţi, înseamnă că noi invităm oamenii să ne trateze astfel şi, mai mult, cumva obţinem şi noi beneficii din asta pentru că altfel nu am permite să se repete aceste comportamente. Când nu ne învăţăm lecţia, se întâmplă să ajungem în aceleaşi situaţii din nou şi din nou şi spunem că e vina sorţii când de fapt, mergând pe căi aparent diferite, ajungem în acelaşi loc pentru că nu vedem imaginea de ansamblu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie...

Tatăl nostru Cel Ceresc
În genunchi Îţi mulţumesc
Pentru tot ce ai făcut
Când lacrima m-a durut.

Te rog Doamne să mă ierţi
Dacă printre nori incerţi
Uneori Te-am încuiat
Cu-ndoieli şi cu păcat.

Oglinda din viaţa mea
S-o privesc nu aş putea
Când tumoare şi prăpăd
Este tot ceea ce văd.

Să mă uit spre faţa Ta
Ştiu că nu aş merita
Deşi Tu m-ai ajutat
De câte ori Te-am strigat.

Îmi doresc Doamne prea Sfânt
Să Îţi fac un legământ
Şi-nspre uşa Ta să vin
Când sunt plină de venin

Dar greşesc şi iar greşesc
Cu orgoliul mă-nsoţesc
De minciuni mă înconjor
Şi iar Îţi cer ajutor.

Tatăl nostru Cel Ceresc
Ţie azi mă spovedesc
Şi chiar dac'-ai să mă cerţi
Ştiu sigur c-o să mă ierţi.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!