Nisip

Sunt sora ta geamănă, deşi poate stearpă,
Născută de-o neroditoare apă;
Totuşi, dintre toate lucrurile care-au purtat rod
Nu se mai văd azi nici mamă şi nici plod.

Doar eu. Aşa că, ele fiind duse, iar eu aici,
Vin la mine cu copii în braţe sau pe genunchi, bunici;
Vin, vesele, valuri zburdând în libertate,
În care respiră veacuri de imortalitate.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea vieţii

Fiecare val care urcă pe faleza albă
Se străduie să părăsească plaja-n grabă,
Să se-întoarcă iarăşi acasă,-n mare;

Asemeni lui Hristos, în mâna înălţată
El va purta stigmatul şi-a ţărânii pată
Întru eternitate,-n neuitare.

poezie de Tabb,John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de Tabb, John Banister, 1845 - 1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina holteiului

Stând cuminte pe cuibar, ea-i numai o găină,
Dar ţeluri mai înalte-o chemă grabnic mult mai sus.
Se saltă-n zbor deasupra cuibarului, pe streaşină
Unde-i un cocoş – şi-alte ţeluri mai înalte, deocamdată, nu-s.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul [The stranger]

El a intrat; dar masca ce-o purta
Îi ferea chipul de a mea privire.
Dar totuşi îmi părea că exista
Un déjà vu la mine-n amintire.

Cine eşti tu? Ce nume ai, ce gând?
L-am întrebat cu o uimire clară;
Sunt chiar tu însuţi mi-a răspuns râzând,
Aşa cum te văd alţii din afară.

poezie de John Banister Tabb, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

A intrat, dar masca pe care o purta
A ascuns, vezi bine, chipul lui privirii mele.
Totuşi, acea alură parcă-o mai văzusem undeva,
Îmi părea cunoscută, ca lunii umbra unei stele.

" Cine eşti? Ce rang ai, ce nume? "
L-am întrebat surprins, cu inimioara strânsă.
"Sunt chiar tu însuţi", a răspuns cu un surâs anume,
" Văzut de ochii altor oameni, însă."

poezie de John Banister Tabb, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există un standard pentru cineva care este eliberat. Nu trebuie nici să-ţi dai toate lucrurile de pomană, nici să locuieşti dezbrăcat în vreo peşteră. Adevărul nu este aşa. Fiecare expresie a sa este unică. O fiinţă eliberată poate avea sute de case, şi totuşi ea nu urmăreşte bogăţia. Alta este fără de nici unele şi nu are nicio grijă pe lume. Aceste amândouă fiinţe sunt la fel de libere şi la fel de fericite, nefiind înrobite de lucrurile acestei lumi.

Mooji în Focul Alb
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sora mea

Sub pleoapa cerului cernită
Singurătatea-şi face loc
Rănită fiind la o aripă
La mine într-un colţ de bloc

Încerc s-o consolez în grabă
- Îţi dau un ceai sau o cafea?
Ea mă priveşte cam mirată
- Nu voi pleca, sunt sora ta.

Se pare... ai uitat de mine
În vara care a trecut
Dar vine toamna şi mi-e bine
Aici la tine-n aşternut.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente inselatoare

Dragostea născută din nimic
Arzând transformă focu-n vâlvătaie,
Timpul pentru ea e veşnic inamic,
Zvântând-o ca pe-o lacrimă de ploaie.

Când la vedere ea se înfiripă,
Cu pasiune mare şi nebună,
Te simţi purtat în fiecare clipă
Plutind între pământ şi lună.

Adeseori se înfiripă-n grabă,
De parcă omul n-are altă treabă,
Când vine, viaţa ţi-o încurcă,
Trecând, plouat eşti ca o curcă.

Atunci când dragostea se pierde,
Speranţă rătăcită-n iarba verde,
Dorul de libertate te apucă,
Eliberat te simţi, zburdând ca o nălucă.

Rămâne-n urmă doar obişnuinţa
Şi uneori tandreţea sau dorinţa,
Rămân copiii ce îţi aduc aminte
De ani trecuţi şi duse jurăminte.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate lucrurile, ignoranţa este un rău nici teribil, nici excesiv, nici măcar cel mai mare rău din toate; însă isteţimea înaltă şi învăţătura multă, dacă sunt întovărăşite de o educaţie rea, reprezintă un rău mult mai mare.

citat celebru din Platon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Sora ta e aici?
Kat Stratford: Să nu te atingi de sora mea.
Joey: O, eu n-o să mă ating de ea, dar nu pot să garantez că nici ea nu se va atinge de mine.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără limite

Căutând libertate
Seduşi de dorul libertăţii
Mereu încercăm evadare
De peste tot
Din noi şi dintre noi
De orişiunde
Sau de nicăieri
De aia Cel de Sus
Ne-a pus dinadins
Într-un univers infinit
Din care evadează
Numai cine poate
Sau poate că n-are rost
O evadare fiindcă aici
E libertate nelimitată
Care totuşi presupune
O înălţare la ceruri.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria

Deşi e-o minte sclipitoare
Nu-şi poate aminti nimic:
Nici de bunici - era prea mic -
Nici de amici, că-i mult prea mare!

epigramă de Nicolae Ghiţescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!