Schroeder, pescarul

Stăteam pe mal, mai sus de Bernadotte,
Aruncând firimituri în apă,
Şi priveam cum peştişorii se-împing unul pe altul,
Până când cel mai puternic câştiga premiul.
Sau mergeam pe mica mea păşune,
Unde godacii dormeau liniştiţi într-o ştioalnă
Sau îşi frecau delicat râturile unul de altul.
Goleam căldarea cu boabe de porumb
Şi-i urmăream cum guiţă şi se muşcă,
Cum se îmbrâncesc unul pe altul pentru a ajunge la porumb.
Şi-am mai văzut cum ferma lui Christian Dallman,
De peste o mie două sute de hectare,
Înghite petecul lui Felix Schmidt de teren,
Aşa cum bibanul înghite plevuşca.
De aceea eu vin şi declar: dacă mai există ceva în om –
Spirit sau conştiinţă, sau răsuflare a Domnului
Care-l face diferit de peşti sau de porci –
Aş vrea să-l văd la lucru!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felix Schmidt

Era o căsuţă cu doar două camere,
Aproape-o căsuţă-jucărie pentru copii –
Cu numai două hectare de pământ în jur;
Şi eu aveam mulţi copii de hrănit,
De îmbrăcat şi de ţinut la şcoală, iar soţia era bolnavă
Din pricina multor sarcini.
Într-o zi, a venit avocatul Whitney
Şi mi-a arătat cum Christian Dallman,
Care era proprietar peste o mie două sute de hectare,
Cumpărase şi pe cele treizeci şi două de lângă mine
În anul o mie opt sute şaptezeci şi unu
Pentru unsprezece dolari, la o licitaţie de vânzare a taxelor neplătite,
Într-o perioadă în care tata zăcea pe moarte.
Pentru a-mi afla dreptatea am mers în instanţa de judecată.
Dar când a venit vorba de dovezi,
Un topograf de la cadastru a arătat clar ca lumina zilei
Că actul fiscal al lui Dallman acoperea şi terenul meu,
Inclusiv căsuţa cu două camere.
Primisem ceea ce meritam pentru că agitasem lucrurile.
Am pierdut procesul şi am pierdut şi pământul.
Am părăsit tribunalul şi-am început să muncesc
Ca arendaş al lui Christian Dallman.

epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzureşte, altul sărăceşte.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăţia?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândeşte bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare şi tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poţi îndrepta.
Că Tu poţi face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarţi dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace şi linişte în toate.
Doar Tu poţi să împarţi pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-ntinerit cimitirul

Bunica a fardat
crucea
bunicului

Mă
să nu te mai prind

Că
te murdăreşti
pe
fotografie

Ai auzit

Bunicul
mai tânăr
acum

E preocupat
însă

Nu
de cum arată

Ci
de
cum
ar putea
să divorţeze
de
moarte

Mai repede

Să
nu-l mai
acuze
unul sau altul
de
bigamie

Restul

Restu-i poezie

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (10 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun biban

Sunt multe specii de bibani,
Şi mici, şi mari, şi mai babani,
Cu pielea simplă sau dungată,
De apă dulce sau sărată,

Bibani de râu, bibani marini,
Bibani normali şi androgini.
Avem biban european,
Apoi biban american,

Biban de mare asiatic,
Biban gigantic (doar sălbatic),
Biban Balhaş, biban de Nil ‒
Ce-i invaziv, vorace,-abil ‒,

Bibanul galben, sau dungat,
Bibanul roşu (însemnat)
Şi alţi bibani ce cad în plase
Şi-au carne bună, fără oase.

Aşa buni i-a făcut Înaltul,
Că-i unul şi mai bun ca altul;
Dar cel mai bun ‒ o nebunie ‒
E cel ce-l ai în farfurie.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubirea mea este una la fel pentru tine, pentru el
Si-as vrea sa te vad cum mă privesti cu marea din ochii tai
Si cum am sa ma pierd eu intr-o joaca de-a v-ati ascunselea
Drumul nostru e diferit sau poate ca se afla departe unul de altul
Distanţă ce ne apropie acum sa scriem
Dar as vrea sa fiu saturată cu mii de valuri
Din care să creez apoi un univers palpabil
Un barbat puternic, ce mă priveşte ca pe a sa împărăteasa
Si nu ma minte asa cum o facea pana acum cu zecile de femei din viata lui
Eu sint deschisa ca o fereastra
Si stau ca o floare in glastra
Nu doresc nici lauri, vreau doar iubirea
Cu care sa pot împărţi fericirea pe pământ.
Vreau o vibraţie din care sa nu ma mai scot pana mor
Vreau sa adaug speranţa in casa unde a apus soarele
Si sa ma descalt de muscatele si sa zâmbesc prin Zambilele parului tau
Nu mai doresc nici macar un nume...
Am plecat de mult cu oile la păscut
Acolo e liniştea ce-mi da răgaz ca sa simt
Te astept si pe tine in lumea mea fara ruine...
Te astept si pe tine in lacul meu plin de Peşti
Unde icrele s-au depus deja si astept un nou lot sau banc de peste frumos
Dulce si gustos... Ca un păstrăv ales..

poezie de Ilena Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wizard: Uite, de exemplu. Un om îşi ia o slujbă, înţelegi? Şi slujba aia – aşa, pur şi simplu – devine tot ce e el. Înţelegi, cum ar fi – tu faci un lucru şi eşti acel lucru. Aşa cum eu conduc taxiul de treisprezece ani. Zece ani de noapte. Încă nu-i al meu taxiul. Ştii de ce? Pentru că nu vreau. Trebuie să fie ceva ce vreau. Să fiu pe schimbul de noapte conducând taxiul altcuiva. Înţelegi? Adică, devii – ai o slujbă, devii acea slujbă. Un tip stă în Brooklyn. Un tip stă în Sutton Place. Unul e avocat. Altul e doctor. Altul moare. Altul se face bine. Oamenii se nasc, înţelegi? Te invidiez, îţi invidiez tinereţea. Du-te, trage-ţi-o, îmbată-te. Fă orice. Oricum, nu ai de ales. Adică, suntem toţi daţi naibii. Mai mult sau mai puţin, ştii.
Travis Bickle: Nu ştiu. Asta tre' să fie cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o.

replici din filmul artistic Şoferul de taxi, scenariu de Paul Schrader (8 februarie 1976)
Adăugat de Alina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare ...?

Pe drum, prin Galileea, o zarvă s-a iscat,
Dreptul celui mai mare şi l-au revendicat
Pe rând toţi ucenicii urmându-L pe Isus,
Vedeau în ei un merit să fie mai presus.

Unul, cu multă carte, se vede mai cu vază,
Altul a fost întâiul ce-n Via Lui lucrează,
Unul s-ar vrea mai mare c-ar fi cel mai iubit,
Altul ar vrea cinstirea că-ntâiul a albit.

Unu-i pescar de seamă şi el aduce hrană,
Altu-şi vrea naţiunea să fie suverană
Şi-i mai zelos ca alţii, e mai neînfricat,
Altul mai mult ca fraţii din ce-a avut a dat.

Unul că ştie Legea, Prorocii şi Psaltirea,
Altul că-n mai buni termeni ar fi cu stăpânirea,
Iar cel ce ţine punga mai sus ca toţi se vede
Isus, cu siguranţă, în el mai mult se-ncrede.

Apoi Isus le spuse, ştiind de răfuială,
Că în Împărăţie e-o altă rânduială:
Acela ce-şi doreşte a fi conducător
Va trebui să-nceapă să fie slujitor!

Şi-acela care-aşteaptă să fie pus la cârmă
Chiar dacă are merit, să stea smerit la urmă!
La fel cum însuşi Fiul venit-a să slujească
Şi-acel ce vrea mărirea pe alţii să-ngrijească!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (28 august 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare la rădăcina unui înger

ca atunci când se năştea făt frumos
dintr-o lacrimă
sau mai ştiu eu din ce altă formă aerodinamică
precum se nasc poeziile
dintr-o inimă bătând pe nesăturate
flămândă ca un animal de pradă în creştere
aproape ca o explozie de aşa şi mai departe
sau de hai să ne trecem unul prin altul
cum se trec clipele prin nemărginire
....................
iubireeeee
nu simţi cum te culc la amiază
ca pe o floare de salcâm
....................
câtă lipsă de pădure mă colindă
iar eu promit primăveri după primăveri
dintr-o rădăcină dureroasă
ca o muzică
sau ca o şoaptă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Şi-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Şi că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum şi cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu maşina
Şi descoperirea Zorei în şanţ),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieţii săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Şi, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.
A început discuţia despre fermă şi ipoteci –
Şi am omorât-o.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora şi mă cred un hoţ al luminii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea e una din două: sau e ca şi cum cel mort n-ar exista şi n-ar mai simţi nimic, sau, după cum se spune, înseamnă o schimbare şi o mutare a sufletului din acest loc de aici în altul. Atunci, moartea ar fi un câştig minunat. Prin urmare, dacă aşa este moartea, eu spun că este un câştig; pentru că astfel timpul întreg nu pare mai lung decât o singură noapte.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ţine piept; că funia întreită nu se rupe curând.

Solomon în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul trist altul pustiu

Te simt,
Te am,
Te vad departe,
Nu ma intreba cum
Ca nu stiu
Dar presimt ca n-o sa te mai am
Face viata ce face si ne desparte
Fiecare iar c-un drum
Unul trist, altul pustiu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

murmur antic răsună sub pasi
paşi pierduţi pe un drum
stau pustnic în bătaia timpului
privesc cum trece lumea
cum cade unul
cum pleacă altul
unul câte unul
e amurgul vieţii.. nu...
vântul a uitat să mai ţipe
ecoul a tăcut şi el în catacombe
doar o cruce zace ruptă
lângă râu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre voi ştiu ce înseamnă când 100 sau 500 sau 1000 de cadavre zac unul lângă altul. Aţi mers până la capăt şi în acelaşi timp - fără a socoti excepţiile cauzate de slăbiciunea umană - aţi rămas oameni decenţi; asta ne-a întărit. Aceasta este o pagină de glorie în istoria noastră cum nu a mai fost scrisă niciodată.

Heinrich Himmler în discurs adresat trupelor de asalt (SA) (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia însă un om cinstit, un meseriaş, care cu truda îşi câştiga pâinea. Copiii lui văd binele, iar de rău fug, pentru ca au alt sânge. 
Pentru domnişori nu e nici lege, nici conştiinţă. Nici dreptate la ei n-ai să găseşti; întâlnesc un neputincios, îl nesocotesc, îl calcă; de la ei milă să nu aştepţi. Dacă întâlnesc unul mai tare, confundă din prostie legile - papa e la îndemână şi-i scapă. Nu i interesează nici banii, nici prieteniile. Te uiţi: merg cu nasul pe sus ca păunii; de-ntâlnesc un individ sau un bătrân, chiar de o sută de ani, nu se mişcă nici cu un deget, ca să-i lase să treacă. Ei-i-i! Slavă ţie, Doamne, că nu ierţi niciun păcătos! 
Hai să-i lăsam. Cum e, aşa e; n-ai cum să-i schimbi.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975), traducere de Aur State
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

De nu-s pe deplin înţeles, sunt sute opt, de versuri, scrise în încercare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!