Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil vii

în spatele meu cu mâinile
îmi mângâi supărarea
vis de-o clipă ce lin
alunecă în tăcere
degetele sfinte comori
moi migălesc dragostea
ce noroc te simt
luneci într-un sărut parfumat
buze cu buze se unesc
scriu poezie într-o doară
capul îmi arde de-o frenezie
ochii se întunecă încetişor
te gust te simt te sărut
peste tot încet
sunt cuprins de-o febră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de seară

S-a înserat şi felinare razele-şi arată.
Se duc gânduri timide sub ramuri somnoroase;
Plâng vechile dureri prin urbea colorată,
Când ploaia şovăielnic lin seara o miroase.

Cu mâinile alunec prin aer simţul dulce,
Ce migăleşte moale prin ochii tăi de noapte;
Tiptil vise păşesc sub paşi uşori să culce,
Sub nuanţe ce întuneci cu clipe frunze coapte.

Aşează timpul foi prin orele căderii,
Comori sfinţite-n arderi pătrunse-n fantezie;
Se simte dinlăuntru când duci tihna durerii,
În pribegia toamnei şi-n piept de poezie!

poezie de Aurel Petre (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

Cu mâini subţiri şi reci,
i-ai dat fior fierbinte:
Să treacă veci de veci,
Eu tot l-oi ţine minte.

Credeam că s-a oprit
În cale mersul lumii,
Că tot a-ncremenit
Ca trupul unei mumii.

Odată m-ai atins
Ş-apoi te-ai dus departe;
O stea pe cer s-a stins...
Păreri au fost deşarte.

Oriunde-acum sclipeşti
În depărtări albastre.
Tu nu eşti unde eşti,
Perdută printre astre.

Te ţine-aci mereu
A mea închipuire:
Tu vei muri, ci eu
Ţi-oi da o nemurire.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea şi-a pus mărgele

Iubirea mea şi-a pus mărgele
Pe furiş.
Credea poate că aşa
N-o să se mai uite nimeni
Nepoftit
În ochii ei.
Mărgele verzi...

Iubirea mea şi-a pus mănuşi
De dantelă.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai vadă nimeni
Nesilit
Mâinile-n tremur.
Mănuşi negre...

Iubirea mea s-a dat cu ruj
Colorat.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai caute nimeni
Nedorit
Buzele pale.
Ruj roşu...

Iubirea mea s-a dat cu fard
De jenă.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai prindă nimeni
Nefiresc
Obrajii moi.
Fard aprins...

Iubirea mea şi-a pus tăcere
Pe intenţii.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai vândă nimeni
Nechemat
Cuvinte goale.
Tăcere adâncă...

poezie de Gabriela Chişcari (31 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi printre gânduri

în despletiri de ape
stropi cruzi de rouă nouă
ore de linişte
se întorc în somn să doarmă o clipă

dar eu
vârtej de gânduri ireale
călătoresc în stranii aurore
corabie ce trece spre lumea preacurată

mai curge o clipă
tace gândul
mă ascund în suflet
durerea mea să o păstrez

şi-am troienit aseară gândul
iar timpul a uitat să curgă
pământul s-a oprit în întuneric
nici vântul nu mai bate

tăcut-au stelele în oglindă
doar îngheţate ape de pe pleoape
vecia o măsoară
suavă clipă, mă despart de toate

de unde vin
unde se duc
răzleţe gânduri trecătoare
te întreb, tu, Demiurg, de ce oare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, nu fi proastă! Căci tu eşti cea mai pură poveste. Nu îi lăsa pe alţii să-ţi mânjească paginile minţii. Eşti cea mai fină poezie. Nu îi lăsa pe alţii să te poceasca-n versurile trupului. Eşti cel mai dulce cântec. Nu îi lăsa pe alţii să îţi fure, clipă de clipă, refrenul inimii.

citat din Alexandru Chermeleu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă pentru mâine...

Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu eşti prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.

În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune şi nu mai sunt eu,
Îţi spun că te iubesc, dar tu nu eşti prezent,
Iar când îţi spun în faţă tu nu eşti atent.

Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aş vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.

Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Şi inima ta nu vreau să te doară,
Să simt uşor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.

Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranţă pentru mâine
Şi-n fiecare zi amintirea să rămâie.

Aş vrea să iubeşti sufletul meu,
Că şi eu il voi iubi pe-al tău,
Aştept cu mare dragoste să revii
Şi cel de dinainte să nu mai fii...

poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi de viaţă

Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheaţă peste gânduri în ceaţă,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri şubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naşte armonie,
Plouă cu sfântă învăţătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranţă, pesimismul leneş îngheaţă,
Plouă cu belşug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viaţă învie,
Plouă cu viaţă născând mulţimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Am o păpuşică
Tare frumuşică
Pentru cer o stea
De n-ar fi a mea.

Ochii ei ca marea
Se-nvrăjbesc cu zarea
Când privesc alene
Printre-nchise gene.

Gura-i ca o fragă
Cât îmi e de dragă
Buze dulci de dat
Pentru sărutat.

Păr de Cosânzeană
Corp de Sânziană
Braţe moi, ştrengare
Pentru-mbrăţişare.

Sufletul de sfântă
Furtuni nu-l frământă
Buna-i inimioară
Este o comoară.

Gesturi măsurate
Şi gânduri curate
Dorinţele-i toate
Sunt realitate.

Când pe înserat
În mers legănat
Vine pe cărare
Seamăn ea nu are.

Locu-i de păstrare
Nu-i în galantare
Ci-n suflet şi-n minte
Iubită fierbinte.

Vezi de fii cuminte
Şi de-acum-nainte
Că... păpuşă vie
Mi-ai fost dată mie.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii fulgi

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Şi gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinşi de lacrimi şi tăcere.

Mi-s ochii fulgi, şi gândul mi-i aşterne
Peste dorinţe ce se-nchid în stele
Şi lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinşi de-a inimii durere.

Mi-s ochii fulgi, şi visul mi-i topeşte
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Şi amintirile-mi se ţes ca o poveste
Mi-s ochii prinşi în iarna fără veste.

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i fulg
Şi iarna peste crânguri mi-l aşterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi şi sufletul mi-i cerne...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri şi cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzuraţi.
ochii nu-şi mai cunosc lacrimile,
gura nu-şi mai cunoaşte graiul,
inima nu-şi mai cunoaşte bătăile,
picioarele nu-şi mai cunosc mersul
şi nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri şi romanţe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numeşte eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeţii
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieţii,
îmbrăţişând soarele,
surprinzând speranţa
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noştri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
şi ne-a lăsat să ne orientam ca moluştele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
şi n-am pipăit niciodată realitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

E noapte şi plouă încet, plouă mărunt
Şi eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veţii mele
Care îmi luminezi sufletul şi întunecatul meu gând.

Te aştept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!