Mă strig

mă strig în gânduri
un surplus de absolut
şi-n fuga nedezmeticirii fiind
cosmetizez atingerea nimicului sfios şi răsfrântul
pe sub luna ce-şi calmează propria imitare
în galbenul cerc îmblânzit.
negăsind potecă printre stele
prin florilor nectar fără glas mă strig
şi spre geometrica înflorire îndrum sincopa
ce frunte-mi sprijină.
prin ispita nocturnului substanţă
mă prăbuşesc perfecţiune emoţională
începând a căuta
acordurile cronologic retuşate
de eclipsa pasului tău prea călcat
pe rubin de asfinţire.

indiferent cum aş amuţi în lume seninul,
pretenţie mioritică rămân şi port povara
alergării în zbateri de ie
acceptându-mă traficantul infinitului topit în palmă...
cu ecourile copilăriei m-am obişnuit
de coapsă să mi le lipesc
prin rugarea mamei mele toate trecute
când din pragul casei
un caz de încălzită referinţă ea devenea cu blândă-i înfăţişare.

mă strig în mulajele aşteptării încovoiate
las priviri refulate-n albe stele
şi le curăţ cu trecerea-mi prin lucernă
când mireasma e zgândărire pornită
de coasa în coregrafică tăiere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie

Poezie dulce, poezie blândă
Ochii mi se-nchină
Şi mă pierd prin mugurii de catifea
Se scrie-n pajişti şi se pretinde atingerea
Mă las curtată prin aburii zăpezii
Şi strig prin geamul casei să rămâi
Rămâi cu dor în suflet.
Eu voi pleca să-mi cânt destinul
Şi voi respira prin porii iluminaţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te strig ...

Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaşti din rouă.
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!

Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ţi larg fereastra spre limpezite ceruri
Şi din seninul bolţii înşiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aş vrea destinul iubirii să îmbun!

Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra şi slobod lasă ceasul
Şi-n contopiri divine, când ni se-nalţă glasul,
Aşterne-mi infinitul sărutului pe sân.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai realizat că eşti femeie

mai întâi ţi-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu aşteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copţi
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul zâmbirilor

O nouă zi, prinsă-n flori de mătase
O nouă ancoră a inimii pasă.
Te strig cumult al zorilor-lumină
Te strig duet al inimilor singure
Te strig cum am strigat lumina
Cântă-mi cu dor şi miez de fericire
Clipe de aur şi stele de-argint să-mi oferi
Printre coline se zbat şi pier, miracole desprinse de ger
Te strig, vis, colac de albe nemuriri
Dezleagă picioarele şi fugi în neştire
Inima ta poate fi o lumină
Nu pierde speranţa şi mergi pe drum
Te vom ridica spre cer şi ne vom pierde văzul,
La intersecţia luminii orbitoare
Negura va fi o altă lumina.
Zâmbetul va cuprinde altă cunună
Cununa-ţi visul cu inima ta,
Zâmbeşte-ţi în fiecare zi când vei putea
Oferă-ţi răgaz pentru iubirea de sine
Nu considera ego-ul ca fiind un străin
El face parte din tine, cum minutul face parte din timp.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

silită, primăvara pe tonuri de crengi revine
şi-n emfaza aglomerărilor de verde
caste legănări va petrece.
şi nu mă pot abţine a nu vedea
blajina cruzime a ierbii
ce-şi poartă capul înfipt în broboadă de rouă
si tălpile târâş pe obrajii ţărânei.

din când în când, primăvara ascunde soarele
sub dansuri de ploi
din care zidurile lucitor se adapă
şi roiuri de sentimente trec în semnificaţia oarbă
de gălăgioşi fiori.

e primăvară...
într-o preferinţă emoţională eu apar
cotrobăind brânduşe şi brebenei.
e vreme când o gnoză trece prin cosmetizatele grădini,
fumul îşi alege rodul
de sură lene pe spirale aventuri;
din unghiuri şi curbe se aud
strigăte pe mai multe voci în triluri date
ale păsărilor cu pofte de împerechere
şi învăţând paşii pentru nupţialele dansuri.

suspendat de univers
obişnuiesc la fiecare oră exactă să strig
spre efervescenţa verdelui haotic organizat
că afară e primăvară iar.
deloc deranjabil,
îmi las ochii să-mi cânte şi mie spre izvoare
şi la urmă,
îmi curăţ omoplaţii de mecanica crisalidelor
cu savoarea antitezelor în pluralităţi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să strig sau să scobor?

Să strig sau să scobor
În întunericul de nepătruns
Al fiinţei mele...

Să tac sau să mă-nalţ
Până la cer şi mai departe
Căutător de stele...

Să văd sau să privesc
Prin oameni, lucruri, vieţi
Mi-ar fi totuna...

Să simt sau să rănesc
Să tai în carne vie răul
Şi minciuna...

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce semn e acesta?

Umblă ianuarie prin lume cu paşi imenşi de frig,
eu nu-l văd, nu-l aud,
trece ianuarie prin lume, prin mine,
o femeie se naşte din toate câte le strig,
pe numele lor ştiut, neştiut.

Am strigat o floare de gheaţă şi s-a topit,
am strigat o ramură albă şi s-a făcut nevăzută,
am strigat spre cer – unde-i mereu câte-o nuntă
şi nimeni n-a vrut să-mi răspundă

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie de unde strig

Degeaba merg, nici un drum
nu vrea să mai ştie de mine.
Prăpastie de unde strig
este mila
prin care vremelnicia
sapă cu lacrimile mamei
tuneluri infirme.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accent nocturn

Din somn te strig s-apari, dar nu te-arăţi
şi-un cuib eu îmi clădesc din ierburi mute
când pagini de durere nasc fântâni
numai ecuatorul tău s-asculte.

Şi-amurguri curg prin faţa casei mele,
iar eu în primordială companie
citesc poeme vechi de Eminescu
şi ţi le dedic pe toate ţie.

Din depărtare îţi ador icoana
în fir de seară curgător - te pipăi
prin vraja marilor calpestre trec ca caii
fermecătorii, anii noştri. Uită-i!

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

mă mişc prin intimidările suave ale odăii...
cotesc bibelouri neumblate
şi ultima absenţă.
cu degetele desproprietărite de vise
pipăi generos boii din tablou
cei învăţaţi să respire prin refuzul meu.

hemoragia tăcerii ofensată
gleznele scaunului inundă
pe care grămezi de cuvinte albe şi naive
pozând, stau la becul pleşuv.
uitarea-şi structurează spre nimic
liniştea dezmăţată şi încărunţită
dealtfel ca şi mine.

pe când,
sub axa pasului arde
o văpaie visând la un cer decojit de stele
şi la îngerii îmbuteliaţi
în lacrimile ultimului vals.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde mai călătoreşti...

Pe unde mai călătoreşti,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?

Prin ce grădină îţi duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Şi-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?

Ard negrele făclii în racle
Şi chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri
Şi viaţa spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ţi de-anotimp,
Şi-ţi cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătoreşti,
Cu ochii scânteiaţi de îngeri?
Prin gene lungi se prăbuşesc
Cântarea florilor, când sângeri!

poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă Raiul tău e negru,
de ce vrei să satu în el?...
Dintr-un muc de lumânare
şi chiştoace de ţigară,
cum să plămădim un soare?...
Mai rămân în lumea-albastră,
cea cu zâmbete-n fereastră,
unde simt parfumul florii
şi uit cauza prigorii...
Nu-mi întuneca cărarea,
să-mi port pasul prin hârtoape!...
Stai în lume, printre ape!...
slobozeşte-le din hăţuri,
nu vezi că mă prind în coarde?!
Stai, veghează spre nimburi,
printre cruguri de stele,
cu siblie şi sirene!...
E prea târziu şi nu se mai poate
să-ngropăm trecutul veninos,
când veşmântul de flăcări mă arde
şi topeşte în noi, tot...
Cum să oprim secunda care doare,
când timpul trece fără noi?
Nu mă striga curgându-mi prin sânge,
când scânteia se stinge,
când inima-mi ruptă cu-un chin mi-ai cusut,
Hai, să înverzim iubirea pe altare,
şi să spălăm trecutul mincinos,
Să uit demonice atacuri, ce silă-mi fac!...
Când paşii mei vor rătăcit prin ploaie,
pe unde voi trece tot locul să-l sfinţesc...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rurală

deschid poartă
şi mă trezesc într-un lătrat de câine.
o colecţie de ierburi zilnice mi se repede
în gleznă.
bocancul simte şi ţipă ca un nor
fulgerat prin surprindere.
mirosuri rurale tot rotesc odăi
pe sub închipuiri cenuşii.
luna se împiedică de horn
în trecerea ei spre cuget şi salcâmi;
rugina i se leapădă deodată
până-n toamnele noastre târzii
cu nicicând melodii venite din cuiburi.

amintiri întruna sufocate
prin tăcerile tocite în capete
şi simţul sferic migrează prin pereţi
surprinzător ocolind coala de hârtie,
de alb ucisă şi de nescrisului experienţă.

strig în profil... se zguduie uitarea din ocniţe.
bat în uşa târziului din tine
şi mă îneacă setea ta, parcă de altă lume
imprudent scoţându-mă din rândul oamenilor
cărora efemerul ieşind în cale, sfâşie hume.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!