Scama

De sus de undeva o mică scamă,
Venită-ncet, pluteşte vag, cu teamă
Se urcă şi coboară lent prin tindă,
s-opreşte se-admiră în oglindă
Spre ghemul cel tăcut din colţ
coboară
... şi fire cresc pe ghem şi se-nfioară
... şi labe are ghemul ce se-nnoadă
şi coadă are ghemul... vai ce coadă!
Doi ochi verzui se plimbă după scamă
... pupilele cu tăieturi de lamă
Înfipte-n tigrul ca de jucărie
se-nvârt, iar tigrul pare de hârtie
Şi scama vine-ncet... şi ţâşti odată
tărcata labă către scamă cată.
Dar hoaţa printre ghiara-ntinsă-i scama
şi fuge legănată ca pe apă...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953 - Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An de nopţi

E un an de nopţi, un an de când
Mi-apare-n vis aceeaşi damă,
Cu o furcă-n brâu o văd torcând
Din caier fir ce se destramă.

Dar cine-i acea torcătoare?
E o-ntrebare ce mă-ncurcă...
O fi ea doamna-n negru, care
Şi-a preschimbat coasa în furcă?

Iar firul tors din căierele
Ce lasă scamă după scamă
Să fie firul vieţii mele
Şi să asist cum se destramă?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghemul şi papucul

E o zi de primăvară;
Într-o cameră de ţară
Una, cam nepricepută,
Face-o vestă începută
De trei luni şi jumătate
(Mai are un sfert din spate)

Curând, Paştile-s aproape,
S-a dus sloiul de pe ape,
Iarba iat-o încolţită,
Salcia înmugurită.

Pe femeie-a prins-o zorul,
Dar nu-i vine deloc sporul;
Şi-n ăst timp, cum merge lucrul,
Merg şi ghemul şi papucul;
Unul se rostogoleşte,
Celălalt sporovăieşte:

Că piciorul ne-ncălţat
Poate lesne-a fi-nţepat,
Fără el, viaţa-i neagră!...
Ce mai, tevatură-ntreagă...

Ghemul spre papuc priveşte
Şi semeţ spre el grăieşe:
,, S-ai dreptate-i cu putinţă,
Oi fi tu de trebuinţă,
Dar ce crezi că omu-ar face
Fără vestă? Taci, că-mi place!

Nu te supăra, vecine,
Sunt mai de folos ca tine!''
Pe când gazda tot lucrează,
Atmosfera se-ncordează:
Şi încă n-ar fi nimica,
Dar apare şi pisica

Ce îşi vâră-n oală botul
Şi o răstoarnă cu totul...
,, Fugi de-aici!''sare stăpâna,
Trăgând ghemul, rupând lâna...
Şi azvârle cu papucul
Care zboară ca năucul.

Ghemul dintr-odată tace,
Pace cu papucul face.
Ei promit că niciodată
De-acum ceartă nu mai cată...

Morala:
Nimeni nu-i mai preţios
Doar că este mai fălos;
E nevoie, cum se ştie,
De puţină modestie.

fabulă de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi cârpiţi –
se înşiră
tot ghemul nopţii de vară

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca şi o pisică ce se joacă cu un ghem de aţă. Merge încolo, sare încolo. Dacă ghemul cade de pe podea şi pisica se îndreaptă acolo. Profit de oportunităţi. Odată ce am înţeles care e problema, încerc anumite lucruri. Văd ce funcţionează şi ce nu, iar apoi încerc din nou. Dacă se aseamănă cu ceva ce am mai făcut, abandonez proiectul. Am învăţat să mă bazez pe instinct.

citat din Frank Gehry
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac pentru noi

sărut încleştat în imaginar
printre sinapsele devenirii
gândurile se împerechează
noi,
uitaţi cu palmele în suflet,
scăpăm ghemul acela ce zvâcnea
prin celarele fiinţei
flămânzi
însetaţi
robiţi
acceptăm
jocul de-a foamea – setea
iată-l
se deşiră nebuneşte spre tâmple curbate de vise
ca un fâlfâit de aripi
gâdilă labirinturi nevăzute

sărut încleştat în imaginar
degete pironite în atingeri
noi,
uitaţi în clepsidra trupului colcăind
a sânge fierbinte,
genunchi pudic
şi un sân nătâng
printre care ghemul acela se deşiră
jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu noi

sărut încleştat în imaginar
umăr gol
cearşaf creponat
în căutarea ghemului
noi,
uitaţi în gemete,
reuşim să silabisim
tic-tac pentru noi pe lampă când din încăpere lipsesc florile.

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel

Fire şi noduri câte, pân'la el,
Din caierul gândirii eleate,
Le-au tors atâtea minţi străluminate,
Ghem le făcu, din nou, Aristotel.

Lui Alexandru-i dă să zvârle ghemul
Prin Asia, departe, pân'la Gange,
Dar Grecia învinsă e de goange,
Inoculând sub silogism blestemul.

O clipă l-a-ncercat atunci deruta,
A plâns ce-a plâns răpus, pe Organon,
Ci ca Socrate nu sorbi cucuta:

Mai ai de scris, bătrâne histrion!
De-atunci ne tot trimite cărţi pe rata:
Alexandria, Sparta, Babilon.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul înţelept nu trage tigrul de coadă, chiar dacă acesta este mort.

citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Şi cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...

Şi-au ieşit băieţii mici,
Mici şi mulţi
Şi desculţi,
Şi câţiva mai măricei
Cu biciuşti şi cu nuiele
Şi cu prăştii subţirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrâna,
S-a sculat de la pământ.
Şi-nălţând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.

A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Şi-a lăsat în urma ei
Promoroacă şi polei;
Pe ogoare,
Corbi şi cioare
Prin păduri,
Lupii suri,
Şi de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înjură un nemuritor, ca să rămâi măcar o scamă pe reverul lui.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea – pisica neagră ce împinge ghemul de lână albastră prin univers.

definiţie de Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2012)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

peronul pustiu -
treptat doar cât o scamă
batista albă

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec la drumul mare

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu gheare şi musteţe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu

La ceasul când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună,
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună

Şi atuncea şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul

De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna,
atât cât n-o apune luna

... Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc,
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un fiu
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu...

Iar când o fi uitat să mor,
pe trei butoaie ca decor
un fond acrit de vin să stea
la cârciuma din mahala

Şi-un lăutar beţiv aş vrea să
îşi dreagă vocea c-un tuşit...
Proptindu-se buimac de masă
să cânte fals şi răguşit:

"Hei, viaţă, viaţă, ieşi din cort
şi pune-mi-te iar pe danţ...
... Te uită, zace colo-n şanţ
motanul mort,
motanul mort..."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşti uneori un raft de cărţi şi nu găseşti în ele nicio scamă de eternitate.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea servilismului

Un subaltern, din câţi erau
La post, a întrebat stingher:
Permiteţi şefu' să vă iau
O scamă... de pe caracter?

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghem-pisic

Stă pe labe, jos, pisicu,
noi îi spunem Mieunicu,
cât este ziua de mare
plânge după demâncare.
Este mic şi drăgălaş,
dar e şi tare poznaş:
ieri, pe ghem s-a repezit,
l-a luat, l-a răsucit,
cu gura şi cu lăbuţa,
dându-se peste el huţa!
Învârtindu-l în neştire
s-a înfăşurat în fire.
Când vine bunicul acasă
ce a văzut pe covor?
-Două gheme de fuior-
Aplecându-se să vadă
unul din gheme avea... coadă.
pe loc s-a speriat
când un ghem a... mieunat
şi-a dat seama bunicu,
că nu-i ghem şi-i Mieunicu.

Cât era el de bunic
nu văzuse ghem-pisic.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

poezie celebră de Nichita Stănescu (11 august 1955)
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine şi nevasta nu ieşea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară şi niţică legumă, le puseră la traistă şi plecară. Aide-aide, mergând povesteau şi râdeau şi cu ochii în toate părţile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit şi urduros; îl luară şi îl aduseră acasă. Îl îngrijiră şi îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoşman numai de drag să priveşti la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau şi ei şi pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineaţa. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoşmanul era un pisic cuminte. Şoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când şedeau casnicii la lucru, iarna, în nopţi d-alea lungile şi spuneau la snoave şi la ghicitori, cotoiul sta lângă dânşii şi torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca aşa de frumuşel, încât ghemul nici nu se desfăşura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuţele lui de dinainte, ţiindu-l ca un om, şi se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă şi se repezea după dânsul ca după şoareci.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!