Călător

în lumea virtuală la plierea
spaţiului fac o călătorie
în timp trimis să exe
cut
o misiune după re
setare de viaţă fără de moarte
voi apăra rasa umană de roboţii
făcuţi în loc de iubire de copii
de fiinţe vii muritori de rând
cu viaţă cu bucurie cu tristeţe cu durere
fericiţi sau flămânzi
iubitori de cyberspaţiu
să-i protejez şi să-i scot din beton
sticlă şi tehnologie în natură
sau
ce-a mai rămas din ea
am înfăţişarea lor - par de-a lor -
dar sunt o maşină, nu sunt
o
m
sufletul meu e gol
pentru că nu am suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am trezit

din nou neştiind cum au dat
de ritualul castelelor
prăbuşite în uitare sub vânturi
şi ploi şi vijelii atomo
electrice descărcate de idioţi
nici nu mai ştiu cât am stat
în somn în visare în aşteptare
poate câteva sute de ani
oamenii au început să zboare
din nou fără frică în tovărăşie
acum sunt în aparate de metal
nu mai au strălucirea în ochi
este un fel de pedeapsă
pentru fiecare suflet
râsul lor e neruşinat şi arogant
toţi dorm în castele înalte
de sticlă de oţel de beton
mai înalte decât piramidele
nu folosesc telepatia pentru a vorbi
între ei folosesc obiecte
se înmulţesc se bat cu arme care scot
flăcări peste tot
trebuie să le arăt ce-au pierdut
ce-au câştigat şi să-i pedepsesc
mă voi strecura în gândul lor
în sufletul lor
o să-i fac nefericiţi
îi voi îndemna să se ucidă
se vor extermina singuri
au în adn ticăloşia
o să profit de ea
sunt cruzi şi jalnici
vor rămâne primitivi în vecii vecilor
am fost trezit să distrug
tot ce e viu şi biped

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai departe, promit şi declar că, atunci când se va ivi oportunitatea, voi porni şi purta război necruţător, în secret sau deschis, împotriva tuturor ereticilor, protestanţilor şi liberalilor, după cum sunt instruit şi să-i extirp şi extermin de pe faţa întregului pământ, şi că nu voi cruţa niciun sex, nicio vârstă sau condiţie, şi că-i voi spânzura, distruge, fierbe, jupui, sugruma şi îngropa de vii pe aceşti eretici infami; voi sfâşia pântecele femeilor lor şi zdrobi capetele copiilor lor de perete, pentru a anihila pentru totdeauna rasa lor execrabilă.

citat din Papa Paul III
Adăugat de bobo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt greşeli ce-ar trebui privite altfel. Înţelese, acceptate şi asumate ca pe un dar. Sunt lecţii de viaţă fără de care n-am ştii cum să paşim fără ajutor. Sunt întâmplări ce-aduc frustrări, tristeţe, supărare ori chin, dar care fac parte din manualul de supravieţuire. Sunt recunoscător lor, îmi simt degetele sufletului ca-ntr-o frivolă şi candidă petrecere, atunci cand sarabanda lor păstrează tactul vieţii. Greşesc, deci sunt om sau sunt om, deci greşesc?

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Washington McNeely

Bogat, respectat de concetăţeni,
Tatăl multor copii, născuţi dintr-o mamă nobilă,
Toţi crescuţi aici,
În conacul cel mare de la marginea oraşului.
Priviţi cedrul de pe pajişte!
Am trimis toţi băieţii la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viaţa mea curgea înainte, devenind tot mai bogat şi mai respectat –
Odihnindu-mă, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieţilor le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promiţători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit ţara dezonorat,
Jenny a murit la naştere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorţat –
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul şi-a pierdut minţile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toţi au pierit sau şi-au frânt aripile sau au fost devoraţi de viaţă.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soţia, mama lor, mi-a fost luată –
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soluţia

Eu nu sunt eu, atunci când nu iubesc,
Numai o parte din mine trăieşte;
E drept, mă mişc, muncesc, vorbesc,
Dar în esenţă, acţionez orbeşte!

Nu cred că cei din jur mă înţeleg,
Probabil le par o curiozitate;
Fără iubire, nu sunt om întreg,
Viaţă trăită-n inutilitate.

Daţi iubirii ce-i al ei, vă conjur!
O viaţă searbădă nu mai e viaţă
Iubirea e soluţia, vă jur
Ce-ajută şi morţii să-i facem faţă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

India

călătorie în ţara
amintirilor sacre
unde trec
peste fluvii sau neînţelegând
peste pustiul sufletesc
din cărţile lor sfinte

voi privi apusuri
şi praful ridicat de paşii elefanţilor
de pe ţărmuri
şi copaci cu zeci de glasuri cântătoare

voi filma înţelepţi
muritori de foame
hrăniţi cu durere
leneşi pentru odihna sufletului
şi tăcuţi

în singurătatea lumii
între pereţi din trestii
voi vedea dansul sacru
al femeilor învăţate ca păsările
să cânte

şi în vise să-i adoarmă iar
pe cei privitori
în noaptea
imposibil de ţinut minte
mă voi pierde înmărmurit
lângă un trup străin
dar ce mult îl iubesc
trupul
şi ce pătrundere - prinsoare şi
apoi rupere - supărare va fi

şi dimineaţa încolăcit de nori
nu voi şti dacă a fost vis sau nu
şi voi căuta degeaba un semn
să vină noaptea mai repede
voi aştepta
cu sani şi visare indiană.

poezie de Cornel Mărginean
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

An cu an de-a rândul

An cu an de-a rândul,
De Crăciunul sfânt,
Îl vedem pe Domnul
Pruncuşor plăpând.

Case-au fost destule,
Dar el nu-i primit;
Într-un grajd Mesia
S-a adăpostit.

Stă culcat în iesle
Copilaşul blând;
Îngerii deasupra-i
Se aud cântând.

Slavă sus în ceruri,
Slavă celui Sfânt;
Pace între oameni,
Pace pe pământ.

Plini de bucurie
Îngerii-l privesc
Şi în ochii gingaşi
Dorul i-l citesc.

Parcă-ar vrea să spună
Soli ascultători,
Mergeţi şi-mi aduceţi
Oameni iubitori.

Dragostea de oameni
Trainic m-a-ndemnat
Să devin eu însumi
Om adevărat.

Tatăl meu cel veşnic
M-a trimis la ei;
Eu le sunt prieten,
Ei sunt fraţii mei.

Eu, Stăpânu-a toate,
Cel far-de-nceput
Să-i câştig pe oameni
Slugă m-am făcut.

Viaţa mea întreagă
Lor le voi sluji,
Pentru ei pe cruce
Viaţa-mi voi jertfi.

Chiar de-aici, din iesle,
Vreau să le vorbesc,
Vreau ca ei să simtă
Ce mult îi iubesc.

Îngeraşii pleacă,
Şi se-opresc în zbor,
Lângă ciobănaşii
Stând cu turma lor.

Unul dintre îngeri,
Crainic luminos,
Plin de fericire,
Spune-aşa duios:

Nu vă fie teamă,
Nu vă tulburaţi
Ci e voie bună
Să mă ascultaţi.

Bucurie mare
Astăzi vă vestesc,
Pentru voi şi pentru
Neamul omenesc.

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia îi consolează (pe oamenii mediocri), le calmează grijile şi în final le putrezeşte sufletele, permiţându-le să justifice josnicia şi lăcomia lor până când cred că acestea sunt virtuţi. Astfel de oameni sunt convinşi că porţile raiului vor fi deschise doar pentru bieţi nenorociţi ca ei, care trec prin viaţă fără să lase urme, dar încercările lor jalnice să-i deprecieze pe alţii şi să-i excludă – şi să-i distrugă dacă este posibil – cei care, prin simplul fapt al existenţei lor, arată propria sărăcie a spiritului, a minţii şi a curajului lor.

citat din Carlos Ruiz Zafon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine...

Îţi voi împrejmui grădina sufletului
cu trandafiri albi,
sălbatici
căţărători,
nimeni să nu te rănescă
prin cuvânt.
Ca să ştii că sunt mereu
lângă tine,
din loc în loc voi pune
câte unul galben,
pază peste
cei albi.
Îi voi stropi
cu lacrimi de bucurie
şi voi răsădi printre ei
dragoste.
Aş ruga toamna vieţii
să-i lase înfloriţi
pentru totdeauna.
Dacă şi numai dacă
ar începe să-şi scuture floarea
de tristeţe,
voi face un parfum
din ei
şi- l voi numi
petale de suflet.

poezie de Angelina Nădejde (4 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile, în a căror clară manifestare constă orice frumuseţe (în sens obiectiv), după cum ştim, nu sunt nimic altceva decât forţele fizice, chimice şi organice ale naturii prin care se înfăptuieşte voinţa de viaţă în tot ce există. Or, aşa cum imperfecţiunea manifestării ideilor este condiţionată exclusiv de intrarea lor în funcţiile subiective ale timpului, spaţiului şi cauzalităţii, tot aşa şi claritatea mai mare sau mai mică a manifestării lor este numai un fenomen subiectiv, prezent pentru noi: iată de ce, n-ar trebui să ne mirăm că vedem această claritate, şi cu ea, frumuseţea lucrurilor din natură, asociate în primul rând cu o serie de condiţii de un gen pur subiectiv.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum oare să nu fiu tulburat în mijlocul acestor cărţi care îmi aţâţă neîncetat curiozitatea istovind-o fără s-o mulţumească? Ba e un an sau o zi anume ce trebuie căutată, ba e un loc ce se cere găsit fără greş ori vreo vorbă veche căreia vrei să-i cunoşti înţelesul adevărat. Cuvinte? Ei da, cuvinte. Filolog, sunt suveranul lor, ele sunt supuşii mei şi lor le dau, ca vrednic rege, întreaga mea viaţă.

citat clasic din Anatole France
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când fac suta, îi aştept

Am purtat timpul cu mine
Aproape optzeci de ani.
Lumea spune c-arăt bine
Şi-mi urează "la mulţi ani".

Cu stimă şi cu respect
Le urez şi eu de bine.
Când fac suta, îi aştept
Să petreacă lângă mine.

Urarea îmi dă speranţă
Să pot crede-n viitor,
Că mai am timp pentru viaţă,
Că mă vor în preajma lor.

De-acum îi înştiinţez
Că atunci o să-i cinstesc.
Că viaţă lungă le urez,
Din suflet le mulţumesc.

poezie de Dumitru Delcă (27 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii

Planeta scrâşneşte şi e tot mai grea,
Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea,
Ei fac parte dintr-un proces revolut,
Planeta nu-şi asumă acest trecut.

Bătrânii nu-şi mai găsesc locul ca inşi,
În dispută cu tinerii sunt învinşi,
Iar acum e caduc proverbul de ieri,
Că:"Dacă nu ai un bătrân să-l cumperi".

Ne enervăm de mersul lor agale,
Pe stradă sau la treceri pietonale,
Cu vorbe grele adesea îi mustrăm,
Nu-i înţelegem şi nu îi ajutăm.

Bătrânii-aceştia de ani vlăguiţi,
Mulţi dintre ei bunici sau numai părinţi,
Când cu vârsta, ajung puţin decrepiţi,
Sunt discreditaţi, respinşi sau umiliţi.

Au muncit o viaţă cu râvnă şi sârg,
Şi când timpul lor se-apropie de-amurg,
Sunt abandonaţi şi duşi la azile,
Sau singuri in case, se sting cu zile.

Fiinţe, ca parte a lumii ce sunt,
Îşi duc ruşinea de bătrâni pe pământ,
După ce ani la rând măsura şi-au dat,
Lăsându-ne un prezent clar şi-nzestrat

poezie de Gheorghe Alionte (23 septembrie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!