Răsplata

admir inteligenţa şi fast turnat în mine

cu dor de emergenţa creaţiei divine

şi sorb din revelaţii scânteia nemuririi

la margine de spaţii la limita iubirii

tot eu în cavitatea în care cenuşie

se zbate entitatea de spirit încă vie

discut cu disonanţe şi linişti cognitive

la braţ cu ambianţe de-a pururi aditive

atras de gravitatea destinului ca stare

aştept imensitatea din ultima suflare

şi-i duc răsplată anii şi plânşi şi grei şi ninşi

şi tari şi moi şi stranii şi lungi şi trişti şi stinşi...

poezie de Iurie Osoianu (27 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas...

tăcut sorb cupa simplităţii tale
şi ultimile picături pe fund le las
să se mai bucure de legi fundamentale
prelinse pe crâmpee de taifas

a fost un tot întreg şi clipa care trece
şi ornamentul cupei de argint
dar altor spaţii vinul ăsta rece
va insufla o boare de alint

şi sufletul învolburat în nor pezis
şi sângele pornit să fiarbă-n vine
sunt universul sentimentului concis
în inocenţa scurgerii divine

şi umplu cupa iar cu vin ales
şi-i sorb la nebunie cavitatea
din alte picături, uitate, ţes
crâmpee, la taifac cu simplitatea...

poezie de Iurie Osoianu (18 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi!!!!!

ochii tăi, ochii tăi mereu plânşi
îi văd duşi, îi văd ninşi, îi văd stinşi

şi-i mai simt uneori emanând
ba tăcere, ba frază, ba jind

şi-i aud cum mai strigă în sec
ba să vin, ba să nu, ba să plec...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

şi s-a desprins o frunză de la ram
incert pogoară
din Lhasa hăt înspre Tehran
în el să moară

un fir de iarbă adormi solemn
în fapt de seară
cu ochii stinşi şi măduva de lemn
pe muc de ceară

un strop de rouă căuta alint
în orice stare
şi nici în ceruri nu-l găsea nici în pământ
şi nici în mare

ş-atâta toamnă erupea în noi
suflare vie
din galbenul apusului în ploi
cu nostalgie

poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele

nu mai ieşi în calea mea, nu mai ieşi
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie

nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinşi de-atâta depărtare
mereu am aşteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare

tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-şi unde-ncetisor se stinge steaua mea
şi unde steaua ta-i din cioburi sparte

tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig şi întuneric
ca un opaiţ se mai zbate steaua mea
şi steaua ta ca un miracol sferic...

poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele

nu mai ieşi în calea mea, nu mai ieşi
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie

refren
nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinşi de-atâta depărtare
mereu am aşteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare

tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-şi unde-ncetisor se stinge steaua mea
şi unde steaua ta-i din cioburi sparte

refren
tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig şi întuneric
ca un opaiţ se mai zbate steaua mea
şi steaua ta ca un miracol sferic...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

mai am încă norocul de-a fi mereu blamat
-înseamnă că-s pe drumul cel drept şi neumblat
şi-ncă mai am norocul de-a scrie vers ciudat
norocul- tragedie -noroc versificat

că ştiu -când va fi farsă atunci nu voi mai scrie
voi fi o zgură arsă cenuşă cenuşie
voi fi legumă tristă tăcut mocnind în glastră
la margine de prispă şi colţuri de fereastră...

poezie de Iurie Osoianu (6 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterii...

în forme dulci mereu turnat-am viaţa

pe care uneori o savuram

în forme moi, în dure, în subţiri ca aţa

în lungi, în scurte, înhămate, fără ham

din marea veşniciei furam anii

iar marea deseorii se revolta

şi împroşca cu spume uraganii

şi Afroditele din ele devora

oricum eu construiam mereu o casă

sădeam mereu un pom, creşteam un fiu

muşcat de forme palide la faţă

să mă convingă naibele că-s viu

şi iată-mă aguns şi la perete

şi de la care- o iau de la-nceputuri

cu antifloare la antiureche

cu antisufletul turnat în antiluturi

aceleaşi forme şi aceiaşi mare

mă vor sorbi şi împroşca cu spume

atîta doar-în loc de pripe viitoare

voi traversa antitrecut şi antilume....

poezie de Iurie Osoianu (14 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila...

în anii de şcoală
iubeam o copilă
cu mine de-o seamă
dar ea pentru mine
nutrea numai milă
senină de mamă

şopteam doar în vise
poema iubirii
doar ei dedicată
poemă născută
din zbuciumul firii
şi zâmbet de fată

dar n-a fost să fie
a fost despărţirea
tăcută ciudată
şi doar amintirea
mai stăruie vie
şi mila curată...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea amintirii

şi sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
şi zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopţi adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne şi de veri
de tot ce ne desparte şi-i dincolo de ieri
şi-i dincolo de toate, de viscole şi ploi
şi flux de derivate cu noi şi fără noi
ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea
să nu-ţi mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale şoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte şi cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt şi nori
e început de toamna de ceţuri şi de brume
îţi scriu frumoasă doamnă - tristeţe fără nume
o ultimă poezie, aşa o vreau să fie
ca ultima poezie -nici moartă şi nici vie
în ea băgai sumburul intorcoiat cu rime
scoţînd din ea murmurul tristeţei ca la nimeni
cu ea la despărţire încerc să pun zăvorul
la uşile iubirii închise cu piciorul
e toamna iar iubito, simţiri se agravează
(cu terra incognita perfect se mai rimează)
cu ce rimează oare o simplă despărţire-
din vise zmulgi o floare şi-o ştergi din amintire...

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

ba mari de foc ba ere glaciare
ba alte sute netemeinice de stări -
tu pentru mine impuneai o stare
în stare să existe numai ieri

tu impuneai mereu doar tot ce doare
-esenţa încordată la extrem
am obosit şi nu mai pot. Îmi pare
că e mai lesne să ne-ntoarcem în Edem

şi pom şi şarpe să trimitem în ispită
să-i izgonim din rai pe amândoi
şi să pornim pe calea stabilită
de libera alegere din noi...

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia

iar sparge melodia albastre depărtări
şi smulge armonie din linişte sihastră
iar trece veşnicia pe tainice cărări
şi mor singurătăţi în nostalgia noastră

şi iar suntem în larg plutinde catastrofe
pe mari adânci şi albe de ere liniare
sorbind din melodie şi din nescrise strofe
când note monotone când rime glaciare

şi nu mai stă-ntre noi nici o fiinţă vie
şi nici un car cu vreme de-a valma nu mai trece
pe drumul care lasă curata nebunie
în lumea ce se zbate pe lîngă noi să plece

şi arde nostalgia ca stelele în noapte
şi iar renaşte Phoenix din pulbere de astre
-superba melodie cu gust de vişini coapte
şi linişti se aşterne pe depărtări albastre...

poezie de Iurie Osoianu (24 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea

catren de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în vara mea pustie
Şi freamătă ciorchinii de-atâta alb nebun,
În mine ninge, tainic, cu flori de iasomie
Şi de-ai fi lângă mine, câte-aş avea să-ţi spun!

Îmi eşti atât de-aproape, dar depărtări ne plouă
Şi nu-mi ajung cuvinte, la mine să te-aduc;
Am să dansez cu iele-n păduri, pe lună nouă
Cu ultima suflare, de braţ să te apuc...

Şi-n voaluri de mirese, te-oi înveli satanic
Să nu-mi mai scapi din mreje, cu vrăji să te seduc;
Mi-e lacrima ascunsă într-un surâs amarnic
Şi te aştept, iubite, în cuibul meu de cuc...

Să-mi umpli golul rece, în care pescăruşii
Au tot murit pe rând, pe-o margine de mal!
Eu te aştept cu pâine şi sare-n faţa uşii
S-apari din spuma mării, pe coama unui val...

Au înflorit salcâmii şi albul lor mă frânge
De fiecare dată, când mai privesc în sus;
Din fiecare floare îmi picură, în sânge
Câte-o secundă moartă, dintr-un timid apus...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Survolare

sunt eu acela care sunt mereu
în orice ipostază survolată
şi timpul din sejur e tot al meu
şi lumea, când mai lungă, când mai lată

am rătăcit aici nici nu ştiu când
am rătăcit aici nici nu ştiu cum
când căutăm o boaghe de cuvânt
şi regăseam doar pasăre în scrum

şi dac-a fi cumva să nu mai fiu
acelaşi chip de lut din traectorii
din umbre rătăcite prin pustiu
aş face sensuri noi, aleatorii

şi bradul de Crăciun, împodobit
cu stele din Pleiadele polare
l-aş arbora la margine de schit
le-aşi savura în lentă survolare

şi inc-un an aşi scrigeli, latent
pe tristul meu răboj intercalat
într-un sistem senil şi coerent
cu disonanţe scoase la mezat

în rest... sunt eu acela care-am fost
şi- acel care va fi, încă mai sunt
când vagabond, când om cu adăpost
când păcătosul naibii şi când sfânt

oricum n-aşi da- lovesc în relativ
şi toate sunt acolo unde sunt
şi tot efectul lor cumulativ
oricum mă va reduce la mormânt

şi liniştea din zbuciumul etern
anihilat de grava veşnicie
va deveni o umbră de patern
în hăuri care naşte energie...

dar pân-atunci mai sorb din vin
şi din femei, esenţele amare
că cine ştie dacă mai revin
aice, pe Pământ, în survolare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... ieşit din lut am să mă-ntorc în lut
nu corp ci conştiinţă împăcată
că am trecut prin spaţiu din trecut
în viitorul meu de altă dată

cu mânile încrucişate lin la piept
şi cu privirea stinsă încă vie
eu voi plecă în luturi să aştept
materie şi timp şi energie

şi când vor coincide inedit
un şir întreg de factori de rigoare
să ştiţi că din trecutul ostenit
am revenit în lumea viitoare...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profunzimi...

stăruie linişte oarbă
trainic bătută-n pripoane
dangăt de clopot să soarbă
din profumzimi subterane

sunt numai rană rotundă
sunt numai sânge albind
şi mă declar muribundă
umbră prin lut lipăind

trist ca o boare de apă
vine moroi din soroc
vine să bată-nc-o ţeapă
inimii mele la loc

toarnă suflare în gură
să mai erupă a jind
ultima ultima zgură
din profumzime şi gând..

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

‎... S-au contopit într-un extaz tremurător
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi însăşi spaţiul l-au transformat în dor
Şi însăşi timpul l-au ascuns în taina lor...

Şi-atâtea şoapte îşi strecoară prin sărut
Şi atâta feerie-n sacrul nud -
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi contopit în el şi ea nemuritor...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!