Asupra dumitale nu mi se ridică mâna

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna.
Şi abia de îndrăznesc a spune-presupune
cu ce străfulgerare de păcate aş cuteza
să luminez amurgul zilei care apune.
Însă din zi în zi pe mine tot mai mult
pe mine eu mă acuz, dar presimţind ce va urma,
îmi iau iubirea, pentru că-n altă ţară dumneata
îmi vei întoarce spatele, ca unui necunoscut.

poezie de Iosif Aleksandrovici Brodsk (24 mai 1962)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă fără adresă

îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri

nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputinţele din
urma genunchilor
şi aştept

nu sunt pregătit pentru asta

cobor în mine ca într-un oraş
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două linişti
şi respir

din trupul meu se hrăneşte o durere
ştiu asta
însă
am senzaţia că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
şi-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată

zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă

poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumneata zici "un om cu tact". Fie. Nu vei răcni niciodată, nu vei sparge niciodată nimic, nu vei îmbrânci pe nimeni. Politeţea este metafizica dumitale. Te supraveghezi ca pe un edificiu public. Poliţia este vocaţia dumitale. Ai etaje şi apartamente interioare pentru fiecare sentiment sau gând, ai scări şi ascensoare care te duc precis de la o gândire la alta. Eşti portarul acestei clădiri: controlezi cine intră şi cine pleacă, închizi uşile, stingi lumina, faci ordine. Îţi creşti cu atenţie plantele de apartament, le tai ramurile care îndrăznesc să crească neregulat, propteşti tulpinile care se îndoaie, retezi coroanele ce se ridică prea înalt. Nu suporţi pădurile, te simţi bine numai în parcuri. Iar dumneata eşti propriul dumitale parc. Aş vrea să ştiu dacă n-ai întrezărit niciodată umbra morţii dincolo de micile certitudini pe care le cultivi...

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propriul contur

orizontul se închide ciudat,
mă aşteaptă undeva o cruce de drumuri
de unde aş putea să o iau într-un sens
sau altul,
ori să mă opresc,

mă sustrage ceva din propriul contur,
obstacolul de azi nu contează prea mult
când lupta de mâine
o port mai mult cu mine însumi,

de la o vârstă
nu pot tolera cadenţa secundelor,
e un război de uzură dur
între mine şi fatalitate,
uneori şi propria mea umbră îmi
întoarce spatele,

realitatea îmi deformează percepţia
asupra existenţei
aş putea face o introspecţie în oglindă,
poate mi s-ar părea rictusul neputinţei
purtat de altcineva în
imaginea strâmbă
a adevărului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crudul adio

Te cunosc crudă la despărţire.
Am văzut că ai plecat
ca un soldat care merge la moarte
fără milă pentru cei care rămân.
Nu mi-ai lăsat nicio speranţă.
Nu ai avut, în acel moment,
puterea să te uiţi la mine.
Apoi, nimic despre tine, cu excepţia spectrului tău,
partener constant, tăcerea ta
înfricoşătoare ca un puţ fără fund.
Şi îmi fac iluzii
că vei putea să mă iubeşti din nou.
Şi te caut doar pe tine, nu aştept
până te vei întoarce,
pentru a te vedea schimbată, lipsită de memorie,
agasată de mine că îndrăznesc să îţi arăt
un drăgăstos şi inutil dispreţ.

poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Şi-o oboseală necruţătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristeţea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
şi mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Şi plouă,
şi-n mine, şi-afară
şi mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Şi cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
şi corabia mea?
Stătuse
Ş- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul din marile adevăruri psihologice şi spirituale este că prima oară e important să devii şi de abia apoi vei putea să şi ai. Fără a deveni un om mai antrenat, nu poţi obţine performanţa. Fără a deveni un om mai iubitor, nu vei putea să simţi iubirea. Fără a deveni un om mai răbdător, nu vei putea avea lucrurile ce necesită timp şi perseverenţă. Orice îţi doreşti să ai, întreabă-te: Ce să dezvolt în mine astfel încât a avea ce îmi doresc să fie natural şi firesc? Ce fel de om să fiu şi ce calităţi are acel om care are ce eu îmi doresc? Devino, şi vei avea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru bărbat, ca şi pentru femeie, cinstea e o adevărată comoară a sufletelor. Cine îmi fură punga ia un fleac; e ceva şi e nimic. A fost a mea, acum va fi a lui. Şi a fost în mâna a mii de oameni. Însă cine îmi răpeşte reputaţia îmi răpeşte ceva care pe el nu-l îmbogăţeşte, dar pe mine mă lasă sărac pământului.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mi duritatea expresiilor, dar mi-ai cerut adevărul. Judecă deci singură! Cărui fapt aş putea atribui... cum să zic... insistenţa dumitale, dacă nu cochetăriei - recunosc, inexplicabilă pentru mine - sau dorinţei de a verifica ce influenţă mai poţi avea asupra-mi? Drumurile noastre s-au despărţit cu totul! Am uitat totul, durerea a trecut de mult timp, acum sunt un alt om! Dumneata eşti căsătorită, fericită (cel puţin în aparenţă), ai în societate o situaţie de invidiat. Atunci la ce bun o nouă apropiere între noi? În definitiv, ce sunt eu pentru dumneata, sau dumneata pentru mine? Noi nu ne mai putem înţelege acum unul pe altul. Între noi nu mai este azi absolut nimic comun, nici în trecut, nici în prezent! Mai cu seamă... mai cu seamă în trecut!

citat din Ivan Turgheniev
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora dintre râuri

În hore văile-s nebune
şi-o pantă zace între schele
că dansul nostru-ncet apune
cu razele lui printre ele

În pasul meu călcâiul rabdă
scântei ce-ntunecă amurgul
chitarele lungi sar din coardă
şi-n tropote răsare murgul

Îmi cuprindeai şoldul c-o mână
brâul din portul meu tăcea
şi-un nod de limba lui română
abia dacă se mai ţinea

Făclii din veştede nuiele
aprind în torţele lor duhul
să-mprăştie în oase piele
şi în cenuşa mea tot plumbul

Stânca în mine se-odihneşte
şi piatra în inimă-i crapă
rămâi şi-n marea ta vâsleşte
căci râul meu e-n altă apă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E crud balsamul de rubin II

Eu mă îndepărtez şi cad în mine,
Mă reaşez pe jilţul sufletesc,
Afară plouă-ntruna cu rubine
Şi-nvăţ cu mine însămi să vorbesc.

La stânga am cristelniţi ruginite –
Asceţii mei, odată, se rugau
Pentru păcatele nebănuite
Ale celor ce au şi parcă n-au.

La dreapta mi se-aşază porumbelul,
Mai gri ca albul ce era odat',
În faţă, oaia îmi desface mielul
De blana înnegrită de-mpărat.

Şi ştiu că stau cu spatele spre tine,
Dar nu mi-e teamă, pot să te ignor,
Pentru că sunt născută din rubine
Ce ard înflăcărate până mor.

Nu-mi este teamă de-al tău întuneric,
Pe care pot să-l luminez, privind
În ochii tăi diavoleşti, de cleric,
Cu tot ce eu am învăţat fiind.

Podoabele de fier mă ţin legată
De jilţul de pe care-mpărăţesc
Şi-oricât aş fi acum de-ngreunată,
Eu tot mai mult pe mine mă iubesc.

*

Şi, dintr-un întuneric nesfârşit,
Zvâcnirea lui a fost cumva fatală,
Lumina din rubine m-a ferit,
Iar el s-a destrămat la mine-n poală.

Sărmane înger negru, inutil,
Să crezi că pot să-ţi fiu a casei uşă?
Acum chiar şi umilul e umil,
Când văd cum arzi în flăcări şi cenuşă!

Sărmane înger negru şi naiv,
Pesemne ai jucat jocul greşit,
Pentru că mie-n loc de incisiv
Îmi creşte numai dinte de granit.

Esenţa îţi absorb ca pe-o licoare,
Să te absorb pentru o veşnicie
Şi-n suflet îmi va creşte-o altă floare,
Cu frunza şi petala rubinie.

*

Acum, pe jilţul meu, e pace iar
Şi albu-i tot mai alb de porumbel,
Iar oaia îmi aduce azi în dar
Blana-nnegrită de la vechiul miel.

Podoabele de fier s-au desfăcut,
S-au preschimbat în păsări călătoare:
Pe una am trimis-o în trecut,
Să-mi fie-n asfinţit rază de soare,

Pe alta am încălecat, zâmbind,
Cu braţele am prins-o ca-ntr-o chingă
Şi-n zborul ei am tot zburat, iubind,
Lăsând iubirea, veşnic, să învingă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aştept amurgul

În bolta înstelată-mi scald privirea
Şi ştiu că şi eu port în suflet
Stele multe, multe,
Şi căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
Mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea
Şi să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut...

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti respiraţia mea

De fiecare dată când zările-ţi vor zâmbi
Să nu uiţi că eu te veghez zi şi noapte
Îţi alint cu privirea inima
Îngheţ gândul sărutului tău
Nu încerc să te caut
Tu eşti plecat în valuri
Şi te vei ancora la maluri
Pe care eu nu le mai caut
Şi te iubesc cum tu o faci
Eşti respiraţia mea.
Nu mai vreau să te luminez
Vocea ta îmi vorbeşte când tu nu eşti aici
Voi străbate timpul pentru a te oglindi
Noi suntem adesea priviţi din depărtare
Tu eşti comoara mea de preţ
Nu pot să nu te iubesc
Pentru că aş contesta iubirea
Şi aş refuza o parte din mine
Tu eşti atingerea mea cu fiecare vers
Tu îmi zâmbeşti din lumea ta
Eu mă las cuprinsă de braţele tale puternice.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!