Unei domnișoare pretențioase
Inima îi ferecată,
Nu se lasă descuiată.
Timpul o va-mbătrâni,
Lacătul va rugini.
epigramă de AdrianTimofte (mai 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cimitire plutind
Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
și nu-i pasă.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
MAI E PUȚIN ȘI FRUNZA-N CODRU SE VA RUGINI
Mai e puțin și frunza-n codru se va rugini,
Din recile cotloane vânturi aspre s-or porni
Ca peste noi s-aducă valuri albe de ninsori
Și cer-cobalt sticlos ce-n case ne va pironi.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timpul pandemiei
Guvernul și Pandemia
Au distrus economia.
Măsurile de salvare
Fac inflația în floare.
epigramă de AdrianTimofte (mai 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obligația de a sta la domiciliu pe timpul epidemiei
De ieșim afară
Virusul ne omoară.
Dar în casă dacă stăm
De soție nu scăpăm.
epigramă de AdrianTimofte (aprilie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timpul epidemiei
La epidemie lucru bun găsesc:
Relațiile conjugale sporesc.
Și încă ceva mai tare:
Scad cele extraconjugale.
epigramă de AdrianTimofte (aprilie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ține bine ferecată ușa sufletului tău când te afli în prezența celor lumești, dar deschide-o larg în timpul părtășiei sfinte!
aforism de Florica Ficard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
* * *
degeaba, lacătul mirosea
a sulfină și a brad,
cheile erau agățate unde nici timpul
nu-și mai vedea rostul.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără ea
Nici un cer deasupra lunii,
După nori nici un izvor;
Strig în liniștea furtunii
Al meu dor apăsător.
Poarta lumii - ferecată,
Bat în ea cu un topor;
Să învârt pământul roată,
Poate intru mai ușor!
Noaptea mi-e întunecată -
Mă culege un fior ;
Nici un licăr nu se-arată,
De iubire în decor!
Nu mai știu cum rabdă unii
Odihnind într-un picior
Făr' a-și întreba străbunii
Ce rost au în viața lor...
Inima mi-e cățărată
Pe genunchii lui Amor,
Dar pe umeri cum să poată
Fără EA să o ador?
Poarta lumii - ferecată,
EA stă blândă-ntr-un pridvor.
Vină vremea mea, odată
Să iubesc pân-o să mor!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (4 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă timpul să-și trăiască timpul, lasă viața să-și facă datoria.
citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă
Lasă-mă
inima să închin
sufletului tău.
Lasă-mă să șoptesc nopții
să te încălzească.
Lasă-mă să spun văilor
răcoare să-ți dea.
Lasă-mă
să depun rugăciune
la catedrala vieții tale.
Lasă genunchii mei
să pipăie pașii tăi.
Lasă
genele tale să-mi fie
umbră.
Lasă fulgii de nea
să-ți sărute genele.
Lasă
printre raze de lumină
să vină iubire.
Lasă buzele mele
să sărute suflarea ta.
Lasă
uitarea să plece și
lasă-mă să fiu
Tu.
Te rog
...
lasă-mă!
poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cărările ce duc spre luncă
Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub pașii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.
Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.
La asfințit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aștept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.
Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în fața mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigare către Sakhi, fata care servește clienții la han
Cum timpul trece-n grabă, oh, Sakhi,
Pune-mi în mână cupa de vin, Sakhi,
Ia lacătul din ușă, deschide, oh, Sakhi,
Că soarele răsare, grăbește-te, Sakhi!
poezie clasică de Omar Khayyam din Rubaiyate (2004), traducere de Geo Olteanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă m-aș opri, aș rugini...
citat din Placido Domingo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca lacătul
Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie și-l înfrunți febril,
în brațe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simțul meu tactil.
Atâtea ți-aș fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi nevrând să mă divulg
iscam tornade-n juru-mi, să ții minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.
Și timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit iar tu-mi ești vis întăinuit sub cheie.
Cum să te pierd acum când te-am găsit?!
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esti zeul meu...
Te-ai înălțat să-mi vii în cale din astă mare-nsângerată,
Eu te ador-ești zeul meu și inima azi imi arată,
Poseidon sau doar Neptun, tu ești trufia prinsă-n vise,
Căci tu ai lacătul iubirii și poți deschide porți închise.
Ești zeul mării nins de noapte și ești potopul ce atinge
Un univers uitat de oameni dar amintit acum de tine,
Dar ești și zeul meu iubit și focul dragostei se stinge
Dacă n-ai grijă să-l aprinzi așa cum tu o știi de bine.
Și când se lasă seara-n vis și tot privesc pe geam la mare,
Tu te arăți cu scoici in păr și îmi zâmbești admirativ,
Eu te privesc și te ating cu degetele prinse-n zare,
Iar tu mă strângi din nou in brațe și mă săruți conspirativ.
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imensitate
Taci și lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... și lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci și ascultă cum cântă-n cascade!
Privește uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii să-ți freamăte-n... sânge,
Fierbe și pierde-te-n doar în privirea mea!
Trăiește clipa, trăiește doar pentru mine,
Uită de ieri și de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!
Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toți norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Pășește în viață prin roua de dimineață,
Uită și lasă uitarea să moară, să... piară!
Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regina Maria și-a lăsat inima românilor
Dintr-o casetă-albastră,
de mult lăsată-n dar,
răzbate-un ticăit
de ceas trecut prin jar...
E inima Măriei,
cea perlă de coroană,
Manole, ascultând-o,
pare-a-i vorbi o Ană!
Șiragu-i de bătăi,
cândva,-n Războiul Mare,
încununa un vultur,
încununa o zare.
Cu grijă de soldați, de oameni
necăjiți,
în patru cămăruțe, pansat-a mulți răniți.
Bătea la porți înalte
spre a grăbi
Unirea...
Departe, ce departe
părea că-i despărțirea!
Of, inima reginei
într-o casetă bate!
Retrasă-n al ei timp,
aproape-i și departe.
Ce rază îi dă viață,
ce vrajă o străbate?!
Oriunde e mutată
și ferecată bate!
poezie de N. Petrescu-Redi (13 decembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să prind vremea când îi va rugini pușca lui Țiriac.
aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
după poezia cu același titlu, de Irina Rambu
Timpul nebun aleargă în neștire,
Timpul consumă povești de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de ești în Baleare.
Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poți să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.
Timpul e viață și timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos și timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!
poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușa cea mai bine încuiată este cea pe care o putem lăsa descuiată.
proverbe chinezești
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!