Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bătrîneţe, cînd viaţa ta înseamnă trecutul, uneori nu ştii cum să fugi de unele amintiri; dacă le-ai putea şterge, dacă ţi-ai putea ucide trecutul... Trupul îţi rămîne de piatră, iar sufletul se face un ghem de îngrijorare. Dar durerile sufletului au altă intensitate decît la tinereţe şi chiar decît la maturitate; la tinereţe spui de multe ori – "Aş da ani din viaţă să..." ; la bătrîneţe, cînd viaţa ta nu mai înseamnă nimic pentru nimeni şi chiar pentru tine, nu eşti dispus să mai dai nicio clipă pentru nicio cauză. Devii avar cu puţinul capital care ţi-a rămas. Singurătatea şi bătrîneţea – două pustietăţi.

citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de creion

Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci niţel cu el.

Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.

A! că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mînjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.

Stă în pom pitit, pe cînd
Ţie ţi-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuţi,
Să-l mîngîi şi să-l săruţi.

Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şi-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul şi brotacii.

Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul şi brotacii.

N-avea grijă. Nu le pasă.
Şi-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc şi-n rădăcini.
Şi-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinşi pe-o canapea.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii bun

Fii bun în fiecare zi
Atîta timp cît pe pămînt tu vei trăi
Fii bun în fiecare clipă
Chiar dacă simţi că nu vei reuşi

Fii bun cu cel ce te stimeaza
Învaţă să-l respecţi şi tu pe el
Fii bun cu cel ce încurajeaza
Şi tu mereu să faci la fel

Fii bun cînd soarele răsare
Învaţă mereu să zîmbeşti
Fii bun cînd rău te doboară
Învaţă ca să poţi să te ridici

Fii bun cu toţi şi fiecare
Prieteni buni încearcă să ţii faci
Fii bun cînd norocul îţi surîde
Şi nu uita de oamenii cei dragi

Fii bun la bine şi la rau
Că nu ştii ce-ţi rezervă viitoru
Fii bun cu cel ce ajutorul îţi cere
Ajută-l, că vei fi şi tu ajutat

Fii bun şi nu judeca omul
Indiferent de-ţi pare rău sau bun
Fii bun şi ajută-ţi aproapele
Că si el te va ajuta cîndva

Fii bun chiar dacă puţini te apreciază
Şi nu ceda cînd cu rău eşti răsplătit
Fii bun şi lasă-ţi sufletu să vorbească
Că-n suflet oamenii mereu sunt buni

Fii bun şi iartă-l pe cel ce greşeşte
Că doar aşa îi arăţi că eşti deosebit
Fii bun chiar daca timpu trece
Că timpu niciodată nu-l putem opri

Fii bun şi nu uita de bine
Chiar dacă binele nu este observat
Fii bun şi dăruieşte bunătate
Cu bunătatea ta, poţi schimba lumea.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre la Iaşi

Aud pe-aici, pe lîngă mine paşi
Vin voci străvechi să cînte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plînge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lîngă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.

Sînt clipe, uneori, sînt zile chiar,
Cînd vin fantomele de cai în tropot,
Atunci Moldova toată-i un altar
Proteguit de fiecare clopot.

Întregul Iaşi e desenat frumos
Şi orice pas al frunzelor rămîne
De parcă, el e dintr-un nobil os
Biblioteca Patriei Române.

Arhitectura lui e de amurg,
E o chindie fiecare casă
De-atîtea umbre ce din vremuri curg
Întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.

Aici un tei ajunge împărat,
Şi o bojdeucă intră în legendă,
Aici, pereţii au încorporat
O stare genială permanentă.

Aici, mai dulce curge vinu-n teasc
Şi om mai bun ca moldoveanul nu e
Aici, chiar şi copii cînd se nasc
În faşă au proiectul de statuie.

Eterni sînt toţi în fiecare zi
De struguri veşnici fumegă povarna.
Ca o-nflorire de mitropolii
Îşi regăseşte ziua sfîntă iarna.

E ziua de unire dintre fraţi,
Cînd Iaşul a ales cu bărbăţie
Decît fruntaş între înstrăinaţi,
Mai bine-al doilea-ntr-o Românie.

De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,
În fond, întregul Iaşi era un templu?
Voi, clăditori ai soartei româneşti,
Purtarea Iaşului e un exemplu.

Şi umbrele ilustre care vin
Să scuture de orice rele piatra,
Încuviinţează pasul spre destin
Şi laudă acestei patrii vatra.

Şi mai ştiau acei ce-au acceptat
Că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfarîmă timpul,
Că zeii unui neam neînfricat,
Aici la Iaşi şi-au hotărît Olimpul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul Locuri Comune, Editura Albatros 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima e sfîntă, fată,
Îi-e sufletului dată,
Cînd graiul a încetat
Şi tăcută, pustniceşte,
Numai lacrima vorbeşte,
Cu oftatul mut şi sfînt,
Despărţită de pămînt.

Dar cu seara împreună
Îţi urează noapte bună.
Vii tu, lacrimă, din lună?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ceea ce a existat aievea, sau a fost doar rodul închipuirii omeneşti, şi chiar al altor specii înzestrate cu imaginaţie, nimic nu rămîne nereamintit de memoria delirantă, sau, cînd e nevoie, extrem de riguroasă, a norilor. Norii ştiu tot. Absolut tot. Sînt printre ei, ca şi printre oameni, unii de geniu. Atunci, pe bolta cerului, se ivesc mari capodopere.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruică

Hai, păsăruici, veniţi din streaşini multe...
A fost o lună cine să v-asculte
Cînd ne cereaţi firimituri, la geam.
În ploi şi frig, făptura v-o plîngeam,
Strigindu-vă: - Piţuici!- -Copii!- şi -Fete!-
Veneaţi la noi cu bucurie, cete.
Ne-nţelegeaţi şi graiul, fată,
Din ţara noastră depărtată.
Ne despărţim de voi cu îndoială...
De mîine prispa va rămîne goală
A intristatului balcon de sus
Şi n-o să ştiţi măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lîngă voi cu un oftat...
De-abia v-aţi învăţat
Cu prieteni de pe alte tapşane şi păşuni,
Poate mai inimoşi, poate mai buni...
Rămîneţi în singurătate...
O s-aşteptaţi flămînde, fată mică,
Văzînd perdeaua trasă că nu se mai ridică.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1943

Pe cînd dormeaţi un somn zăcut de ani,
Un om a prăvălit o stîncă,
Namiaza mare-n gloata de duşmani,
De vuietul se mai aude încă.

Pribeag şi-apoi şi călător în noapte,
Nu strigă, nu se bate-n piept, nu cere.
Dar voi, flămînzi de slavă fără fapte,
Isprava lui ştiută o treceţi sub tăcere.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cît mai sunt pe lume viu,
Nu trăiesc decît cînd scriu.

distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!