Credința în noi, rămâne
La noi, în România
credința a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.
Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.
Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viață avem parte,
suntem tot împreună.
Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câștiga reduta,
vom deveni eroi.
Așa e scris în carte.
Credința în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiții vechi, străbune.
poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre tradiții
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre imunitate
- poezii despre eroism
- poezii despre devenire
- poezii despre cărți
Citate similare
CREDINȚA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor
DA. Credința este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credință a neamului românesc. Cu atât mai puțin voi, cei care puneți tot felul de restricții ca să confiscați dreptul la închinare în fața moaștelor. Așa ați procedat cu credincioșii de Sfânta Parascheva la Iași, așa ați procedat și la București de Sfântul Dimitrie.
Credința în Dumnezeu nu ne-o puteți lua. O moștenim de la străbunii noștri Dacii care credeau în veșnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru și în veșnicia nației române.
Pentru noi credința e sfântă, este hrană sufletească. Credința ne ajută să supraviețuim pe aceste meleaguri, supranumite și Grădina Maici Domnului.
Lăsați-ne să înălțăm rugăciuni în fața sfintelor moaște pentru mântuirea neamului nostru și al întregii lumi. Lăsați-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniștea și securitatea tuturor credincioșilor.
Voi,
"În zadar vă zbateți și asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteți fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viață credincioși.
Neclintiți ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalți, vânjoși.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINȚA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiții vechi, străbune.
poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre sfinți, poezii despre România, poezii despre suflet, poezii despre înălțime, poezii despre vânt sau poezii despre supraviețuire
Prin fereastra timpului
Prin fereastra timpului, astăzi când privim,
aura Olimpului încă n-o zărim.
Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost
dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.
Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,
rămânem tot în grota în care ne aflăm.
Dacă vom pune steagul pe vârful Everest
putem stăpâni largul universului ceresc.
În lupta cu timpul dacă am învins,
vom admira Olimpul și aură am scris.
Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,
prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)
Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs
și ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.
poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre Olimp
- poezii despre zbor
- poezii despre prezent
- poezii despre libertate
- poezii despre drapel
- poezii despre creștinism
- poezii despre cercetare
Chemare
De vii lângă mine, n-o să-ți pară rău.
Vom fi împreună, la bine, la rău.
Unul pentru altul, mereu vom lupta,
Pradă dușmăniei, nu ne vom lăsa.
De vei înțelege să fim amândoi,
În pustiu e răul, binele cu noi.
poezie de Dumitru Delcă (3 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre bine și rău, citate de Dumitru Delcă despre bine și rău, poezii despre dușmănie sau citate de Dumitru Delcă despre dușmănie
Am fost eroi și vom fi încă
Dacă peste țara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.
Am fost eroi și vom fi încă.
Iar vița noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.
Ne mândrim cu nația română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra țara străbună
Și toate câte-am moștenit.
Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu dușmănie.
Chiar dacă murim în luptă
Pentru țara noastră sfântă,
Suntem clădiți din tare stâncă,
Am fost eroi și suntem încă.
Am fost eroi, și suntem încă
Ostași în armata română.
Noi de la viață-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.
Să apărăm limba și neamul,
Să ținem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea și ramul,
Stăpân să fie doar poporul.
Țarina-n care străbunii
Au semănat oase și grâu,
E țara-n care românii
Se-adapă din același râu.
Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.
Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credință o urmăm.
Am fost eroi și vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupți din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.
poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre armată, poezii despre apărare, poezii despre țări, poezii despre vorbire, poezii despre stânci sau poezii despre sfințenie
Iubirea vieții mele, dacă ne este scris în stele...
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Și cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Și cu razele aurii ne vom îmbrățișa
Intensificând magia sa.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare și speranță ne vom îmbrăca
Și un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Și ce vânt va adia.
Iubirea vieții mele,
Dacă ne este scris în stele,
În fața lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Și prin inele va fi pecetluită familia.
poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre stele, poezii despre roz, poezii despre plimbare, poezii despre natură sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
De-ar fi
De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Și-om duce o viață liniștită și tihnită
Fără să știm de suferință, durere și de frică.
De-ar fi să înțelegem odată cu toții, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Și-a nostră ființă de lumină s-ar înălța
Și-n porumbelul păcii s-ar transforma.
De-ar fi să ne iubim și să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Și țara și planeta ar prospera și înfrumuseța.
De-ar fi să dăm din ce avem și celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm și din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veșnicie ca cei mai bravi eroi.
De-ar fi ca ai lumii aleși conducători,
Să fie pătrunși de jurământul dat pentru mandat
Și-ar respecta cu sfințenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească și să supună omenirea.
De-ar fi ca noi, toți, să folosim puterea și știința,
Pentru a întări credința în a făuri, clădi
Un viitor curat și luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcați și mulțumiți,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiți.
De-ar fi să înțelegem cu adevărat darul vieții
Și l-am sluji pentru desăvârșirea noastră, a lumii, comunității,
Ne-am înălța ca albatroșii, pe cer, deasupra mării
Și acolo, sus, unde mugurii spiritualității cresc,
Cu Universul ne vom contopi și cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea și dragostea.
De-ar fi ca noi balanța înspre bine s-o înclinăm
Și în mod voit de ne-am detașa de tot cei rău și detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea și izbânda vieții ce va urma
Și împreună ne-om bucura și respecta.
De-ar fi ca lumina libertății ce ne călăuzește,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viața,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Și-n curățenie sufletească vom trăi.
De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Și misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei și implinirii vieții vom cânta,
De-ar răsuna și s-ar revărsa pe toată planeta.
Din basme știm că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că așa va fi și-n a noastră viață,
Să nu ne lăsăm conduși doar de paiațe
Și-atunci va fi ordine între noi și națiuni
Și spre alte culmi împreună vom păși
poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre iubire, poezii despre curățenie, poezii despre bucurie sau poezii despre adevăr
La noapte vom cina la Pluto
la noapte vom cina la pluto
cu leonidas împreună,
vom trece-n lupte ierihonul
și iadul ne va fi cunună.
cu xerxes ne vom bate tare,
de vom ieși învingători,
ne poarte gloria-n uitare
și noi vom fi nemuritori.
de iadul ne va înghiți,
suntem suflare și pământ,
ne va rămâne amintirea
că n-am călcat pe jurământ.
în veci ne va purta și soarta,
ca pe eroii care-am vrut
să ridicăm în slavă sparta,
așa cum glia ne-a cerut.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (25 februarie 2009)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre promisiuni, poezii despre noapte, poezii despre iad sau poezii despre amintiri
"E scris pe tricolor unire"
"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălțime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.
Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălțime,
Iar patriotismul strămoșesc,
În sufletul nostru revine.
"Pe tricolor e scris unire"
Când toți românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Și-n fața lui ne înclinăm.
În lupta noastră cu dușmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Și țara nu ne-a fost răpită.
Drapel încărcat de glorie
Ca și ostașii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Și vremuri grele am trecut.
În genunchi, la steagul țării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre patriotism, poezii despre unire, poezii despre trecut sau poezii despre superlative
Ctitorind soarele omeniei
Motto: "Vreme trece, vreme vine."
Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ține;
Și frunte lângă inimi
Și inimi lângă frunte
Noi sus vom ține gândul
Mai sus decât un munte.
Și muntele e-o treaptă
Și noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Și ochii-n rouă știu să cânte.
Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi știm să facem visul stâncă
Și din lumină omului mireasă.
poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre rouă, poezii despre nuntă sau poezii despre muzică
Cuvânt de tânăr
Ne-am născut în ev de aur
și străbunii ne-au lăsat
țara cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.
Țara noastră e o casă,
unde toți am învățat
că muncind, viața-i frumoasă,
traiul mai îmbelșugat.
S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.
Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nțeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.
Dar dușmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Și cu prețul vieții noastre,
Pacea o vom apăra.
poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tinerețe, poezii despre tezaur sau poezii despre război
Ctitorind soarele omeniei
Motto: "Vreme trece, vreme vine."
Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ține
Și frunte lângă inimi
și inimi lângă frunte
noi sus vom ține gândul
mai sus decât un munte
Și muntele e-o treaptă
și noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă știu să cânte
Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
și din lumină omului mireasă
poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când Dumnezeu va veni
Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
și-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre rai, poezii despre planete, poezii despre cuvinte sau poezii despre albastru
Valuri
Vom face printre valuri, valuri,
și ne vom cufunda-n apus
atât de jos și-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.
Vom face dintr-un vis, un vis
și-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.
Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.
Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini și-atât de goi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre inventatori sau poezii despre fericire
Sunt scriitori mari și avem de învățat de pe paginile multor cărți, dar... nimic nu se compară cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Biblia. Nu ne vom lăsa și nu vom da înapoi. Nimeni nu trebuie să ne ia ceea ce avem noi mai scump, împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Cătălin Dupu în Ambasadorul (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cuvinte, citate despre învățătură, citate despre sfinți, citate despre scriitori, citate despre religie, citate despre cărți, citate despre creștinism, citate despre Dumnezeu sau citate despre Biblie
Speranță de mai bine
Dacă vom reuși să supraviețuim acestei epidemii, nu vom mai fi ca înainte. Vom ieși cu un comportament mult schimbat. Vom avea mai multă pace în suflet, o inimă mai liberă și o mai bună viziune asupra lumii. Cu alte cuvinte vom învăța din greutăți. Vom avea mai multă grijă de viața noastră. Vom deveni mai înțelepți, mai spirituali. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
poezie de Dumitru Delcă (1 aprilie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre viziune sau poezii despre schimbare
Stea și luceafăr să fim
S-au întors zilele-n nopți
și nopți s-au întors în zile.
Tu iubit-o nu mai poți,
pe pământ să fii cu mine.
Când pe cer stele se-aprind
eu te caut printre ele.
Te văd fată strălucind,
Stea Polară între stele.
În zadar mă străduiesc,
în vis noaptea să apari.
Tot nu pot să te-întâlnesc.
În zorii zilei dispari.
Pe drum de Cale Lactee
Stea și luceafăr să fim.
Lângă noi îngeri să steie,
pe boltă să strălucim.
Când lumea se va sfârși
vom coborî pe pământ
Adam și Eva vom fi,
trimiși de Domul cel Sfânt.
Gustând din fructul interzis
o lume nouă vom clădi.
Și cum în biblie e scris,
Credință nouă vom primi.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre interdicții sau poezii despre fructe
Crezul nostru este simplu, modest, poate banal, dar e cel mai sincer și adevărat: românismul. Nu avem pretenția de a-l monopoliza, spunând că noi suntem unșii lui Dumnezeu, ultima speranță, ultima rezervă. Neamul nostru nu are o ultimă rezervă, el are o rezervă continuă, încadrată în ritmul etern al vieții, care curge și se preface spre o țintă necunoscută nouă, dar pe care o dorim bună. Vom scrie, vom gândi, vom lupta pentru acest crez sfânt.
Mihail Stelescu în Cruciada Românismului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre superlative, citate despre sinceritate, citate despre sfințenie, citate despre ritm, citate despre modestie sau citate despre dorințe
Fluturi și oameni
În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... și trece
Și se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.
Se-nalță către cer în pulberi fine
Și ninge fulgerări de praf și vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.
Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-ființei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.
Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Și visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...
Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moștenire,
Precum un vis în suflet de copii.
Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviți, vom ști că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre somn sau poezii despre secunde
Rezistăm împreună
De ce să crezi în povești,
Să crezi mai mult în viață
De când te naști tu ești
Un om fără speranță.
Deși viața e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai ușoară împreună.
Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.
Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.
Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te țin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Și-l vom trece împreună.
poezie de Eugenia Calancea (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre minute
Un an
Te iubesc si sunt cu tine,
Chiar daca inca-s prins aici,
Eu voi lupta sa-ti fie bine,
Iti voi fi sprijin... n-ai sa pici!
Stim, o viata impreuna
E un vis frumos si doare,
Dupa ce am scris poveste,
Unii spun: "dragostea moare".
N-o sa moara niciodata,
"Noi doi avem acelasi vis",
Cu piesa noastra preferata,
"O poveste de dragoste-am scris".
Intre noi distanta este,
Viata nu vine cu un plan,
Dar pentru cei ce-au scris poveste,
Ce o sa-nsemne si un an?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vlad Bălan despre iubire, citate de Vlad Bălan despre visare, citate de Vlad Bălan despre moarte, poezii despre frumusețe, citate de Vlad Bălan despre frumusețe, poezii despre declarații de dragoste sau citate de Vlad Bălan despre declarații de dragoste