Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Carl Sandburg

Eu sunt poporul, gloata

Eu sunt poporul – gloata – mulţimea – masele.

Ştiţi că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?

Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana şi hainele lumii.

Sunt audienţa – martorul istoriei. Din mine-au ieşit Napoleonii şi Lincolnii.
Ei au murit. Şi-atunci am scos la lumina alţi Napoleoni şi-alţi Lincolni.

Sunt cernoziomul pentru seminţe. Sunt preria aşteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat şi risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
şi mă pun la muncă şi renunţ la tot ce am.
Şi uit.

Uneori gem, mă clatin şi, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi – uit.

Când eu, Poporul, voi învăţa să-mi amintesc, când eu, Poporul,
voi folosi lecţiile zilei de ieri şi nu voi mai uita cine m-a jefuit anul trecut,
cine m-a-nşelat – atunci nimeni de pe pământ nu va mai rosti numele:
"Poporul", în derâdere şi nici nu va mai zâmbi batjocoritor.

Gloata – mulţimea – masele – atunci vor sosi.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chicago Poems: Unabridged Paperback" de Carl Sandburg este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Citate similare

Dacă aspiraţiile principelui sunt meschine, se cântă cântece încete şi întretăiate, poporul fiind gânditor şi îngrijorat; când acesta este mărinimos şi indulgent, cântecele sunt bogat împodobite şi cu ritm simplu, poporul fiind liniştit şi vesel. Atunci când principele este violent, crud şi mândru, se cântă cântece lungi şi energice, poporul fiind dur şi hotărât.

în Memorialul riturilor, Memorial al muzicii
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A spune despre limba moldovenească, a spune despre poporul moldovenesc că este altceva decât poporul român sau poporul moldovenesc este o ramură a poporului rus – toate aceste sunt minciuni!

în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar -24.08- 18.99 lei.
Ileana Nana Filip

Poporul nostru

Poporul nostru inimă de leu,
Particulă de inimă sunt eu.
Şi mândră sunt de românească ţară...
Veniţi, românii mei plecaţi afară!

epigramă de din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de (19 iunie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Surf pe o placă stricată prinsă de val

acum că m-aţi cunoscut în neliniştea mea,
vreau să-mi spuneţi cine sunt.
eu o dansez pe balustrada imperiilor,
fraierilor care n-aţi văzut pacea.
cută cu rid, balansul înviorează
aşa cum a fost poporul meu.
Da! poporul meu a dispărut în mine
ca un ou de pe un pui. Dansez,
ritmuri rupte din vinil,
melodii sinistre despre apocalipsă.
acum că m-aţi cunoscut, liniştiţi-vă,
e doar o altă realitate virtuală.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 75

Eşti pentru gând ce-i hrana pentru viaţă
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Şi pentru tine eu mă lupt pe faţă
Ca un avar cu marea-i bogăţie.
Sunt mândru, desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Şi uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Şi ba delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd şi ochiul te vrea tare
Nu caut şi nu am altă plăcere
Decât ştiu te-am pus la păstrare.

sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba desfăt, ba sunt un om rapace.

poezie de , traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian CocoşSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

Poporul e ca mulţimea de nisip în ocean, iar talentele sunt mărgăritarele găsite în el.

aforism de (25 ianuarie 2008)
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediţia a II-a
40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochiţoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni ştie asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea -i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii facă din ea, ce vor...
Şi apoi facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Moisescu: Alo! Cine sunteţi? Casa Albă? Aaa! Muntele Sfânt. Vă ascult. (Se aude, puternic, glasul Bătrânului. Toţi ascultă cu atenţie.)
Bătrânul (Vorbeşte din afara scenei. Moisescu îl ascultă la telefon): Moisescule! Tu şi ai tăi sunteţi aproape de Pământul Făgăduit. Dar nu-l veţi găsi, câtă vreme între voi nu va fi pace şi linişte. Eu sunt Poporul. Poporul tău, muncit şi tăcut. Am urcat pe muntele sfânt al credinţei străbune pentru a scruta zările. Din înălţimea sa am zărit locul căutat. Vino! Te aştept ne sfătuim. Eu sunt Poporul! (Moment de aşteptare. Uimit, Moisescu închide telefonul.)

replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adi Conţu

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de (11 august 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca -i iei din lume, ci ca -i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi fie una, ca lumea creadă Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am un prieten bun, el trăieşte împreună cu mine, visează împreună cu mine, se întristează împreună cu mine. Atunci când am nevoie îmi dă, atunci când mi-e greu îmi întinde o mână, atunci când sunt nefericit îmi zâmbeşte, atunci când sunt bucuros râde. Acest prieten al meu nu sunt eu. Acest prieten al meu e diferit de mine, e un alt om. Acest prieten al meu iubeşte aşa cum sunt şi eu sunt bogat pentru că am acest prieten.


Adăugat de Victor RechiţianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arta şi literatura sunt chemate dea expresie activităţii tumultoase desfăşurate de poporul român în toate domeniile de activitate, înfăţişeze marile realizări, entuziasmul, optimismul şi hotărârea de a merge neabătut înainte.

citat celebru din
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nucu Morar

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Fără iubire...

Fără iubire simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar -ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, arde uitarea
Şi-atunci iar -ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune ştiu cine sunt!

poezie de (2016)
Adăugat de AČ›unelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sfântul Ioan Gură de Aur

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din
Adăugat de Laura StifterSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Credinta nadejdea dragostea Cuvinte de aur Vol. 1" de Sfântul Ioan Gură de Aur este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar -19.00- 15.99 lei.
Nichita Stănescu

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuţie!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătăţeşte şi prin votare. Nu uita să dai cel puţin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!