Poem boltit
Câte petale curg,
în urma mea pierdută,
Ezit și fac un pas,
'napoia a ce simt,
Dar vântul îmi răsfiră,
cu mâna-i nevăzută,
Frenetic vălmășag
pe-acordul lui boltit.
Se zbate poala mea-n,
regatul, de mătase
Îmi înfășoară glezna
c-o voce de furtună,
Mă-mprăștie fiorul
prin valuri de angoase
Când haosul dorinței
în piept mi se răzbună.
În zvîrcolirea clipei
și-n unda ei rebelă,
Mi-aș stărui obrazu-n,
clepsidra unui cânt
Dar pronia-și propagă
un zvon de campanelă,
Ce-nvăluie văzduhul
din cer înspre pământ.
Zadarnic i-aș doini
zvâcniri, de-mpotrivire,
Tărăgănindu-i larma'n
eseu pe-un tempo lent,
Când, înrobită lui,
sunt vaier de-unduire,
Ce-și caută ieșirea
din piept pe-un eferent.
Când gâtul mi-l sărută
cu freamătu-i sălbatic,
I-aș asmuți un gând.
Dar tac și mă supun.
Și-n hăul prins în plete,
atât de fluturatic,
Din creștet până-n tălpi,
cu vântul mă-mpreun.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ratină de gând
ramură-nflorită-n gând
eu tot tac și tac și ascult
muguri cruzi în pulsul fin
răzvrătindu-și rod divin
vântul volnic și vorace
fremătând culori opace
prin horbota-i abisală
mă ridică mă coboară
pe-un ponton la cap de lume
fluturi albi orfani a/nume
însoțesc în zbor plăpând
vis de aripi vis fecund
persuade-n tâmple albe
ninși mi-s anii unor fapte
înfior în văi cu plângeri
dor redeșteptat de îngeri
ramură-nflorită-n piept
eu tot tac tac și aștept
maturata clipă-n care
dragostea va fi splendoare
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pentru ziua mea onomastică
Mă caut și nu mă găsesc!...
Mă caut în vechiul ogor strămoșesc-
În grâu, în porumb și-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Și-n focul din vatră,
În golul din casă
Și-n gloata de-afară,
Și-n toți răposații ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...
Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Și drumul trosnește sub pașii greoi,
Mă caut și-n larma vieții de-acum,
și-n pacea vieții de apoi...
Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Și-n ghioc...
Mă caut și-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele șterse...
Dar nu mă găsesc.
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...
Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul și fapta spre morții de ieri,
Că urmele mele din lume se șterg
Și nu mă găsec nicăieri?...
Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...
poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Milostenie
I-aș da și celuia ce n-are,
De felul meu sunt milostiv,
Găsesc oricând un bun motiv,
Să-mpart ce am cu fiecare.
Și nu în chip demonstrativ;
Cum greu e astăzi de mâncare,
I-aș da și celuia ce n-are,
De felul meu sunt milostiv.
Dar când mai văd pe-un oarecare
Că se comportă-n colectiv
Mai rău ca omul primitiv,
De-ar fi rușinea de vânzare
I-aș da și celuia ce n-are!
rondel de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încerc să te apăr
(În cerc să mă apăr)
Mă poartă tăcerea-ntr-un cântec al nostru
migrația sferică-n gânduri m-adună,
pășesc cu temeiuri uitând de furtună
și-n naosul vremii mi-e Clipa colostru.
Lumini mă țâșnesc, în lumină mă-ntorc,
spre Poarta iertării mă-ndrept cu speranțe,
curg liniștea-n suflet și-nfrunt disonanțe
când herbul iubirii-n răscruce-l răstorc.
Prea buna mea lună, cu stele și-agate,
ne-alungă rutina-ntr-un colț de uitare
în noapte mi-ești soare din lumi evadate
cât raiul ți-ating, cu-așteptări și-ndurare.
Pășim prin temeiuri, uitând de furtună,
și-n sonuri divine-adormim... mână-n mână...
Iolanda©
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul gând
Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.
Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.
Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.
Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.
Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suie Clipa în miraj
Te iubesc și iar mă-ndrept,
unde inima-mi șoptește.
Mângâi fluturii din piept;
viața, încă mă trezește!
Luna mi-este credincioasă,
haruri îți încondeiez,
Când pe bolta mea duioasă,
gând cu gând încă visez.
Desfac stele, norii plasă,
șevaletul... Și pictez.
Chipul tău, undă curată,
'n care pescăruși plutesc,
Taină-a perlei prelucrată,
în canatu-mi sufletesc,
Mă seduce și mă cheamă
să-ți fac țărmul cât mai lin;
Umerilor, mi-ești năframă;
gleznelor - nisipul fin.
Și întreaga dioramă-mi dă, emoții! De preaplin.
Te iubesc! Doar ție-ți scriu
când mă simt ca o vioară
Sunet fac din focul viu,
de cu zori și până-n seară.
Tulbur norii cu oftatul,
de la nord mai către sud,
Curcubeul mi-este psaltul,
când în arc de cer te-aud.
Dau la schimb întreg Înaltul,
doar s-ating, sufletu-ți nud.
Pe-nspumatele maree,
oscilând și gravitând,
Cum te-aș scrie epopee
zile, nopți și ani la rând!
Vin pe franjuri de zefir,
vin cu fluturii de-a valma,
Aripile când răsfir,
valuri scrie-mi! Să-mi dau seama.
Țese-mi marea, fir cu fir,
limpezind cu dor marama!
Te iubesc ca pe-un poem
lin, marin și plin de soare
Cât din doi unul suntem
val în vers, din vers culoare.
Îmi simt sufletul maree,
suie Clipa în miraj,
Și-n culori de azalee,
toată ți-aș rămâne gaj.
Neștirbind Calea Lactee,
scriu cu fluturii'n, sevraj.
Luna-mi este confidentă,
haruri când încondeiez,
Și în starea mea patentă,
vin cu marea. S-o semnezi!
(17.05.2017)
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi bați în piept
Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!
poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat
Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Și sper, și ard, și-s gheață, și mă cuprinde frica,
Și-n ceruri zbor și-n țărnă zac pururi nemișcat;
La piept strâng lumea-ntreagă și n-am la piept nimica.
M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă dorește, nici chinul nu mi-l ia.
N-am ochi și văd, și, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă și-ajutoare cer;
Și mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.
Îmi place că mă doare și vesel sunt plângând;
De viață și de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viața-ntreagă!
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ta e ram
Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieții dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.
Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Și-apoi la ușă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.
Inima bate-n piept sau ea la ușă
Cu degete de vânt și de cenușă?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt... călătoare...
Sunt călătoare și mereu mă pierd
În veșnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roșu, trandafirii;
Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale și cuvinte;
Pe cărarea nopților târzii...
Îmbrățișând luceafărul, cuminte.
Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopțile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârșite clipe.
Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!
Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.
Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!
Sunt călătoare-n trecut, prezent și viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!
Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!
Sunt, am fost și voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colțul inimii... și-n gând.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
în veci pierdută
recunosc
sunt pe piscul
prăpăstiei emoționale
la un pas de-o alunecare
spre golul pântecului
gol de care nu mă mai tem
atât de tare
ca de răsuflarea ta
pe care o simt
coloană sărutului surpat
clădită ca și cum
gâtul meu ar fi baza
buzelor tale
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înspre amiezi nepământești
Te simt în trup... ispită dulce,
Născută-n dimineți de-amor,
Când buzele vor să se culce
La tine-n sân... sau pe picior.
Pe gâtul alb... pun sărutarea.
Mi te-nfășor cu mâini de foc
Și alerg nebun cu răsuflarea
Pe trupul tău... plin de noroc.
Te strâng la piept năucitoare,
Te-ncolăcesc... și te pătrund
În tainicul boboc... de floare
Și-n vraja miezului... rotund.
Mă tot îndemni nerăbdătoare,
Cu ochii magici.... mă-nvelești
Și te deschizi... ca o-ntrebare
Înspre amiezi... nepământești.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenadă
Știi tu de ce vântul,
Când seara e-un zvon,
Pădurii-i dă cântul
Și-i ține ison?
Știi tu ce murmură
În vorba lui iar,
Când unda sa pură
Se duce-ntr-o doară?
Porumbul sălbatec
De ce ciripește,
Când stă singuratec
Și-n rouă trăiește?
Micuțo, știi oare
Când clopotul sună,
Ce spune spre soare
C-un ton fără strună?
Și de ce suspină
Zefirul pe lac?
Ce spun spre lumină
Îngerii, când tac?
Natura în șoapte
Adesea cuvântă,
În zi sau în noapte
Iubirea-n ea cântă!
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sus
Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Așa: când sunt cu tine
mă simt nespus de-aproape
de cer.
Așa de-aproape,
de-mi pare că de ți-aș striga
în zare - numele -
i-aș auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinar la chindie
Te-ntreb dacă vântul și ploaia
ți-au fost uneori paradis?
Ori dac-ai simțit cum bătaia
iubirii din piept te-a ucis?
Te-ntreb dacă luna pătrată
cu ochii de-ntuneric profund,
ți-e soră și mamă vreodată,
prin doruri cu iz floribund?
Te-ntreb de-ai iertarea cunună,
dichis peste greul ce-a fost?
De știi să înfrunți o furtună,
redând curcubeului rost?
Te-ntreb, când poteca de soare
cu pasul iubirii-ai parcurs?
Și-arpegii din nori și din floare,
în câte buchete-ai cuprins?
Te-ntreb fiindcă viața aceasta
mă-nclină; te-nclină la fel,
dar încă-i învingem năpasta
când inima face-un apel.
Apel și recurs la iubire
când eu, tu și noi mai simțim
nu-i vină în albul din fire
cât încă-n iubire trăim!
Noi toți, felinar la chindie,
c-un număr de ani reportați,
cu inimi vibrând rapsodie,
de dragoste veșnic pătați.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din anotimp în anotimp, poemul
Mai cântă-mi, poete,
vreo două cuvinte
De viață, de moarte,
de neam, de alean,
Când ți-este iubirea-n
sonete sorginte
Să bem din poeme-n
pocal de mirean.
Ne curgă și versul,
din buze pe barbă,
Ca mustu-năsprit,
tulburat de vocale,
Rămână dulceața-n
prelins, ca o narbă
Din lirica vie(i), în
antal, pe podvale.
Te uită la pomi
cum își scutură frunza,
I-o ploaie-arămie
peste chip întomnat
Și cheamă-ți zefirul
ce-și fluieră muza
Să vină la masă-
'ntr-un ritm cadențat.
Ochioasa vergură,
cu grape-n urechi,
Se mlădie toată-
'ntr-un toc de stihar
Și poala și-o-nvârte
în versuri perechi
Pe-o geană de suflet
ca un chilimbar.
Mai scrie-mi, poete,
mai scrie panseuri
Cu tușul dorinței
prin vene ce-și curg
Duium de vlăstare,
înflorind în eseuri
Prin oasele veacului
anotimp înfirând.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-un lemn
Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munți pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt...
Bucurie.
Miroase a pască și-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Își numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând...
Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Își curg lumânări din durere
Iar fețele prinse-n baticuri
Își culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând...
Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii își vând amintirea
A drag.
Un scaun își prinde copilul
Și-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.
Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Și bine, și suflet, și pace, și gând...
Rămân dezgoliți de iubire
"Umanii" bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.
Acasă.
Din ochi curg răsărit și apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neștire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind...
poezie de Gabriela Chișcari (13 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt eu, sărutul
Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Și amintiri ce-au fost demult.
Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscați de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.
Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aștept,
Sunt toate câte le mai știi
Atunci când tu mă strângi la piept.
Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te așteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.
~Adi Conțu~
poezie de Adi Conțu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zori de Mărțișor
E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărțișor!
E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-și jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărțișor!
E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheț, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărțișor!
E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbați, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărțișor!
E-un simbol EA... Ce toți o vor,
E EA, renașterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Și eu, m-anin pe-un piept... O ador!
EA, ne-a dat lumea... Mărțișor!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când dragostea
să țesem din lumină conduri pentru prințese
din coame de-întuneric să împletim sumane
și-n așternut de frunze să lăsăm gura-n pârga
te dezbrac de cuvinte mă dezbraci de-înțelesuri
ca două stânci golașe străbatem îndoiala
și-n undele uitării ne pierdem răsuflarea
din șoapte-încremenite strunjim degete noi
descoperind magia adânc sădită-n noi
din degete de foc curg rune și-alte semne
și dinții scriu povestea trăirilor eterne
un geamăt se prăvale în hăul necuprins
și din adânc răspunde chiar tartorul închis
adâncă-i resemnarea și trist e orizontul
când un cuvânt desparte chiar cerul de pământul
trăirile se-agăță de nava eșuată
și vântul depărtării cu valuri stă să bată
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!