Coronavirus

A sosit din China
Un virus monstruos
Fără de mirare
Era periculos.

Era foarte rezistent
Nu îi găsise leac
Nici cel mai bun, mai inteligent
Nu i-a venit de hac.

Şi aşa din tuse în tuse
Virusul ăsta se duse,
Mai rapid decât racheta
Tuşeşte azi toată planeta.

Vine el vijelios
Pân la noi acasă,
Se oppreşte şi se pune jos
Căci nu simte curăţenia.

Dar nu vă panicaţi,
Virusul va dispărea
Atunci când vă veţi desinfecta
Şi cu toţii în carantină vom sta.

poezie de Grajdieru Tatiana (8 mai 2020)
Adăugat de Tatiana Grajdieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când cu virusul Corona, tot timpul mi se pare că am o tuse coronariană.

citat din Beatrice Vaisman (28 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pericolul

nu a trecut nu a trecut nu a trecut
pentru că nu a venit nu a venit nu a venit
noi nu-l aşteptăm
din mo
tive aleatorii - toţi avertizează
nimeni nu ascultă nimănui nu-i pasă -
viruşii vin şi dispar
fără avertisment pe neaşteptate
în vidul dispreţului vai virusul
vai virusul marginalizat
în nişte imagini uitate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când tăia bradul, la care toată lumea se uita cu jind, o bătrână cerşetoare se opri şi ea să privească lângă cealaltă lume, şi când vru să plece, luă cu dânsa o surcea ce căzuse de la o ţandără a bradului şi o duse acasă. Băgă însă de seamă că era un ac înfipt în surcea; ea îl scoase; şi fiindcă surceaua era oarecum măricică şi lată o făcu capac la oala care o avea şi ea după sufletul ei. A doua zi plecă în prosteală ca totdauna; dară când se întoarse acasă, rămase încremenită văzând coliba măturată şi deretecată de-ţi era dragă inima să priveşti. Nu înţelegea baba ce minune să fie asta, adică cine să fi venit să-i facă ei astfel de bine. Câteva zile urmă tot astfel; în sfârşit hotărî să pândească, doară va da peste cel ce-i deretecă şi-i pune toate alea la rânduiala lor pân colibă şi aşa şi făcu. Într-o zi după ce plecă, ea se ascunse şi, uitându-se pe furiş, pe crăpătura uşii, văzu cum din capacul oalei sări o fată mai albă decât neaua şi cu părul de aur.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, eşti toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să - i dau pe loc răspunsul:
-Aş mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorţit pământul
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Şi sunet de sirenă înlocuiesc cuvântul
E geamăt în spitale şi moartea dă în clocot

Aş ţine ţara - n braţe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am aşa putere decât prin rugăciune
Greşeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Şi fă din virus, Doamne, cenuşă şi tăciune!

Aş cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineţi cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... şi - aş cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viaţa este una!

Când virusul ucide, cine-şi asumă vina?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul nu are reguli

Virusul nu face ură de rasă, de credinţă nici atât.
La el reguli nu contează, nu stă pe gânduri prea mult.
Moartea neagră nu alege între bogaţi şi săraci.
Pe toţi îi contaminează şi îi trimite la draci.
Fără un pic de clemenţă ia copii, ia şi bătrâni,
Peste tot, pe unde trece, lasă virus şi-n fântâni.
Corona virus seamănă moarte.
Pe oameni, de oameni îi desparte.
O asemenea pandemie, în lume nu s-a văzut.
Ne aflăm în plin război, cu ceva necunoscut.
A fost ciumă. A fost holeră. Chiar războaie nucleare.
Virusul e mult mai groaznic, ucide în disperare.
Am aşteptat primăvara. Primăvara a venit.
În loc să bucure ţara, în casă ne-a priponit.
Cu lacrimi privim neantul, poate zărim o speranţă.
De la geam rugăm Înaltul să aline a noastră viaţă.
Viaţa nu mai clocoteşte, pământul a-încremenit.
Tot ce-i omenesc sfârşeşte, speranţa-n bine a murit.
Nostradamus e de vină. El a fost prezicătorul
De-întuneric, nu lumină. El ne-a prezis viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Niciodată nu am luat un medicament de tuse care să nu-mi placă.
Jane: Nici eu. Ador medicamentele de tuse.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, eşti toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să-i dau pe loc răspunsul:
-Aş mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorţit pământul,
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Şi sunet de sirene înlocuiesc cuvântul,
E geamăt în spitale şi moartea dă în clocot...

Aş ţine ţara-n braţe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am aşa putere decât prin rugăciune
Greşeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Şi fă din virus, Doamne, cenuşă şi tăciune!

Aş cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineţi cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... şi-aş cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viaţa este una!

Când virusul ucide, cine-şi asumă vina?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roşu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, şi se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Îşi luă ziua bună şi plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de aşa ceva. Apucă şi el într-un noroc spre răsărit şi, mergând prin desişurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care şedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieşindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat şi îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înţeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare!

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul cel nou a sosit

Anul cel nou a sosit
Cel vechi, iată, a plecat
Să îi spunem, bun venit
Domnul în dar, ni L-a dat.

Domnului să-I mulţumim
Căci e bun şi minunat
A lăsat har, mai trăim
Şi de noi, S-a îndurat.

Nu-n zadar ne-a păsuit
Multe de la noi aşteaptă,
Să-L vestim necontenit,
Să păşim pe calea dreaptă.

Mai cu râvnă să muncim
În imensul Lui ogor,
Şi cu mult zel să trudim
În toate, să avem spor,

Spice multe şi bogate
Să-I aducem lui Isus,
Şi atunci, le-am făcut pe toate
Domnul, ne aşteaptă sus,

Cu răsplata-I minunată
Care ne va bucura,
Căci cununa ne aşteaptă.
La cer, o vom căpăta.

poezie de Florenţa Sărmăşan (1 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară când se despărţiră? Plângea şi lemnele şi pietrele de jalea unchiaşului şi a babei. Vezi că pricepură ei că n-are să se mai vază. Poate că în cer, dar aci pe pământ, de leac! Şi se duse, şi se duse Făt-Frumos cale lungă depărtată, care de aci înainte se găteşte, basmu mai frumos grăieşte, se duse până ajunse la o poiană frumoasă, de marginea căreia curgea un râuleţ. Aci îşi căută el loc de popas. Fie, că-l şi găsise, căci era o frumuseţe de nu te îndurai să te depărtezi de dânsa. Licheaua de stăpân al moşiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul să aibă pentru dânsul inelul lui Făt-Frumos şi mai multe nu. Se luă după dânsul, şi cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu şoalda, mai cu prefăcătorii, să înşele pe Făt-Frumos şi să-i dea pui de giol la inel. Daca văzu Făt-Frumos că vrea să poposească, se opri şi el mai cât colea, după un mărăciniş, şi aşteptă până să adoarmă. Făt-Frumos, nici că se gândea la nişte astfel de mişelii, el întinse pe pajişte nişte scoarţe scumpe ce le avea, se aşeză pe dânsele, mâncă şi se culcă. Vizitiul lui cel credincios stătu de pază o bună bucată de timp, şi daca văzu că nici apele nu se mai mişcă, şi fiind şi ajuns de osteneala drumului, puse şi el capul jos şi-l fură somnul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coronavirus

Coronavirusul sporeşte
Şi multe lucruri ne frământă,
Că-n tot ce-nseamnă româneşte,
Virusul chinezesc se-mplântă.

Mâncăm aripă infestată
Mâncăm cu virus aviar,
Dar ce mâncăm din magazine
E tot, pentru români, fatal.

Şi virusul porcin, se pare,
A atacat atâţia porci,
Că mulţi ne ia drept animale,
Cretini şi mult prea dobitoci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se urcară şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit...

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A reapărut virusul West Nile

Nouă azi, români mai mici, mai mari,
De-acest virus straniu nu ne pasă!
Nu ne este frică de ţânţari
C-am luat cu guvernanţii... plasă!

epigramă de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu-i decât o amăgire. Dar nu şi dragostea. Dragostea e ceva adevărat – cel mai adevărat şi cel mai trainic – cel mai dulce şi totuşi cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaştem. E foarte amar, Şi se spune că e rezistent – rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deşertăciunile vieţii sunt rezistente. Cât despre dulceaţă, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment – cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternităţii, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopţii.

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte şi mai frumos. În toată împărăţia lui şi a vecinilor lui împăraţi, altă vorbă nu era decât de înţelepciunea şi frumuseţea acestui fiu de împărat. N-ajunsese să-şi răsucească mustăcioara şi foile de zestre curgeau de la fel de fel de împăraţi, care voiau să-şi dea fetele după dânsul, dară el nu voia să se însoare aşa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meşter şi viteaz. În cele din urmă, daca văzu şi văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul şi dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era aşa de bun vânător, ci o răni puţin în aripă, care, aşa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simţi, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeş. Împăratul văzând că tânjeşte fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el răspunse că n-are nimic.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau oare fericiţi oamenii din zorile vremurilor, înainte ca luceferii să se fi aşezat pe cer, şi pe când cu toţii încă mai cântau laolaltă, când lumea era făurită? Nu; nu mai fericiţi decât suntem noi azi; Sunt oare buni? – Nu; nu mai buni decât noi înşine;

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!