Îmi țin visul de sfoară și îl înalț să zboare
m-am înțepat într-o așchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit
aproape artezian m-am apropiat și am sorbit
până mi-am înroșit dinții
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
și am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheț
am așezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
și parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ștrengar
nu mă temeam de această liniște
părea să mă aflu înr-o nouă viață
totuși privindu-mi palma am tresărit
un copac creștea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu știu cât timp a trecut tot privind cum se înalță
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
și pe fiecare braț câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit și lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o țarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat și am ieșit din vis cum iese o poezie din muza ei
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nefiinta
roșu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu știu cum s-au încurcat
și cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
și cerul nu era albastru
era roșu ca sângele lui
m-am apropiat mirat și m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, și cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, pașii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
și-am văzut și nimicirea
mi-a dispărut și amintirea
și doar nefiinta mă aștepta
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre albastru
- poezii despre zăpadă
- poezii despre schimbare
- poezii despre roșu
- poezii despre negru
- poezii despre culori
- poezii despre apă
M-am ridicat
pe jumătate
de lângă un bărbat care locuiește cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în brațele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc și rămân aiurea
suspendate între două vârste
am pășit
încet
în fața oglinzii
să mă învăț cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr
am întins arătătorul
ca și când aș fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă și această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut
apoi m-am liniștit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce pașii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o liniște asurzitoare
păream atât de naivă
în fața oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvățată cu toate jumătățile
ce se înjumătățesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în brațele bărbatului obișnuit
cu umbletul meu din fiecare viață
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre mâini, poezii despre bărbați, poezii despre învățătură, poezii despre vârstă, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe sau poezii despre păr
Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre simțuri, poezii despre păsări sau poezii despre prezent
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aer
Tablou
am înghițit pastila roșie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează
pe planșetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung și în capătul lui
o ușă
// mi-au spus că o singură dată în viață pot deschide această ușă//
cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în șir iar eu să stau pe băncuța din mansarda cu flori/ să desenez
la sfârșit toți au deschis ușa și au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului
era vară și afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid și eu ușa
era timpul ca și eu să visez/ să dorm / să visez
//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului și mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă ușă niciodată
m-am așezat la masă înpoi la planșetă & am desenat înăuntru un oraș mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă așteptau
să intru în lumea lor ciudată și strălucitoare
//
am rămas așa mult timp cu telefonul pe silent
până ușa s-a deschis singură / am vomitat pastila roșie și eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de mașini albastre care se unduiau pe un bulevard. și totul părea
ca la început / atât de real.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre violență, poezii despre telefon, poezii despre somn sau poezii despre sfârșit
Balada renunțării
Lăsatu-m-am de stăpâni
Și de flori și de ciulini
Și am trecut între bătrâni
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Și am stins în ochi lumini
Ca să tai frunză la câini.
Am lăsat speranțe vagi,
Am urât pe toți cei dragi
Și m-am ascuns de vecini
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Și mi-am pus lanțuri la mâini
Ca să tai frunză la câini.
M-am lăsat de ce-i plăcere
Chiar de of și de durere
Și tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.
M-am lăsat de calea bună
Și-am trăit mult în minciună
Și-mi socot anii străini
C-am tăiat frunză la câini.
M-am lăsat de noaptea grea
Și de deal și de vâlcea
Și-am plecat printre străini
Ca să tai frunză la câini.
De din zori și până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat șoapte
Și m-am smuls din rădăcini
Ca să tai frunză la câini.
Lăsatu-m-am de iubit
De frumos și de urât
De dureri și-amărăciuni
Ca să tai frunză la câini.
Ce am sperat și ce-am voit
Ce-am dorit și-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni
Ca să tai frunză la câini.
Am trecut între bătrâni
Și am stins în ochi lumini
Și m-am ascuns de vecini
Și mi-am pus lanțuri la mâini
Și m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre durere, poezii despre vecini sau poezii despre săptămâni
Apa înghețată se făcu vin
pe când iarna întoarse cojocul pe dos
în locul acela dădu frunza viței
descântată de grauri
înveseliți de primăvară
și cum nu-și mai ținură în ciocuri bucuria
gureși dădură vestea în
înverzitul câmpului
diamantine coroane de copaci
stropeau lumină pe la rădăcini
crescură apoi struguri
dulci boabe înfrățite de iubire
din timp
veniră oameni mulți
purtători de aure și de binefaceri
și luară asupră spânzuri
și pelinuri din zile și nopți
apoi se duseră întru hristos
mii de înghețuri și dezghețuri
schimbară lumea
însă în locul acela
apa vin se prefăcu
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre struguri, poezii despre primăvară, poezii despre iubire, poezii despre iarnă sau poezii despre gheață
Păstorul de la pășune
Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de pășune
Eram doar o copilă și tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, și mai aveam și-un câine
Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă pășune cu iarbă și cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată și un tânăr păstor
Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Și stelele priveau în măreția lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor
Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu știu de ce și cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat
Și zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Și alergam din nou peste pășune
Și asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline
Îmi amintesc și coronițele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, și din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-așeza și făr'să știe
Cu ochii recita o poezie
Și-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinși în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare
Azi am crescut și am plecat în lume
Și-am colindat orașe, țări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din pășune
Și uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea și-i spun în șoaptă
Dorința mea și visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre țări, poezii despre sărut furat, poezii despre sărbători sau poezii despre sat
Tu, poemul meu
Tu, poemul meu, îmi crești sub piele
și îmi cânți în fiecare dimineață
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculț...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghițitură,
apoi, îmi iei inima în palme
și eu îti sărut buzele,
simțind cum sângele îmi mustește-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezești teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
și mă înveți cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.
Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foșnet prin carne,
iar de când timpul nu-și mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre tei sau poezii despre râs
Visul din vis
M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa că m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre frică
Zarul vieții
spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine
de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine
am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit
pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut
viața mă lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc că ești cu mine
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre noroc, poezii despre școală, poezii despre viitor sau poezii despre speologie
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nichita Stănescu despre sânge, poezii despre mere, citate de Nichita Stănescu despre mere, poezii despre frunze, citate de Nichita Stănescu despre frunze, poezii despre dinți, citate de Nichita Stănescu despre dinți, poezii despre degete, citate de Nichita Stănescu despre degete, citate de Nichita Stănescu despre crengi sau citate de Nichita Stănescu despre copaci
Fără cuvinte
azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim
atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre rai sau poezii despre poezie
Fără cuvinte
azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte
poezie de Valentin Busuioc din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin Busuioc
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am întors la filonul moștenit
Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
și l-am privit apoi ca admirator
Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
și prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie și orgoliu
într-o liniște milostivă de ușurare.
M-am întors la filonul moștenit
de unde izvorăște apa limpede
și nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.
Limba în care am învățat regulile
susținute de voință și interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
și nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voluntariat, poezii despre orgoliu, poezii despre moștenire, poezii despre invidie sau poezii despre fluvii
Confesiune
Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
și m-am trezit
în fiecare dimineață
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
și în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre râuri, poezii despre flori, poezii despre dimineață sau poezii despre anotimpuri
...și a fost duminică
când m-am trezit era dimineață
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era și Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de liniște deplină
a coborât în mine
și mi-a șoptit
nu e foarte rău
liniștește-te...
când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre instinct, poezii despre inimă sau poezii despre Dumnezeu
Poezie, vis, zbor, imaginaƫie...
Îmi imaginam că zbor.
Apoi am deschis ochii.
M-am trezit din vis.
Eram eu cu gândurile mele
Pășeam cu grija printre poezii.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri
Sandy Bates: Cu puțin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operații și încercam să găsesc ceva de care să mă agăț, știi... pentru că atunci când ești pe moarte, viața devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat și brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară era duminică și vara era aproape. Și-mi aduc aminte că în acea dimineață am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam așa, pur și simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea și am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo și brusc mi-am dat seama ce frumoasă era și cât de mult o iubeam. Și... nu știu, a fost așa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, și felul acela în care mă privea Dorrie. Și pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoționat profund.
replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre muzică, citate despre moarte, citate despre vânt, citate despre viață, citate despre secunde, citate despre primăvară, citate despre plimbare sau citate despre perfecțiune
Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ținut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai ușor decât m-am simțit vreodată. I-am sărutat mâna ca și cum ar fi fost prințesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, și toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simțit iubit pentru întâia dată...
citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre îngeri, citate despre sărut, citate despre ploaie, citate despre mâini, citate despre inimă, citate despre flori sau citate despre cadouri