Serghei Mizil

omul nou din comunism, acum bătrân şi-aduce aminte
sau nu, de Serghei
de frig, de caloriferul de fontă ce sprijinea un geam prăfuit
geam ce avea o coală albastră decolorată şi căcată de muşte
drept perdea

trecutul îl arde şi-n prezent
figider rusesc, Fram, cu fotografia lui Serghei, odihnea în el
oase dezgolite de carne şi un pui vineţiu, Fraţii Petreuş
mai jos, pe alt raft, un borcan plin de negreală încrustată, numită dulceaţă
un copil la o masă scria chinuit având drept lumină, o lampă de petrol
curentul s-a oprit la ora şase şi-n liftul care pute, o femeie strigă
pe întuneric, îmi este rău

la subsolul blocului şobolani înebuniţi, urlau a foame
cineva a astupat gaura dinspre luminatorul blocului plin de gunoaie şi hârtii
prin ceaţa memoriei la mulţi se văd ciorchini de oameni atârnaţi pe scările autobuzelor
bătea vântul şi viscolea, se duceau cu toţii, puhoi spre marile uzine
furate şi distruse după revoluţie, tot de către ei

soarele ardea şi praful camioanelor grele cărau pământ, multe şantire de blocuri
o macara urca de jos, cuburi de BCA, prin spate cineva fura saci de ciment
seara la fabrica de resturi de carne care nu mergeau la export, ieşea schimbul doi
mulţi mergeu crăcănaţi sau păreau că au prea mari burţi
furau carne, ca să o vândă, carne băgată între picioare, aproape de cur sau în fâşii înfăşurată pe trup
astazi ei spun că trăiau bine, şi că, acum au pensii prea mici

la aprozar un ţăran fabricat în vânzător îţi punea un kg de cartofi şi de morcovi
când găseai, jumătate pământ sau gunoi
daca vinerea nu aveai grijă, nu mai apucai pâine şi mâncai mălai, până luni
fumai ţigari Carpaţi, umede şi mirosind a mucegai
la fund te ştergeai cu ce găseai, de multe ori de ciudă cu ziarul Scânteia
femeile pentru ciclu spălau cârpe, că vată nu găseau
venea şi ora 8 seara iar la televizor, toavarăşul, tractoare şi furnale
apoi cantece patriotice cu Serghei de la Moscova
la ora 10 te culcai ca un dobitoc, pentru ca a doua zi să nu întârzii
nu mai aveai nici vise!

undeva la Sinaia o odrazla de mare bandit comunist, numit Serghei
strivea capota unei maşini de miliţie, cu piciorele, era beat şi balele îi curgeau
urla de nebun, că el este liber
miliţianul umilit se ruga... tovarăşe Serghei... haideţi daţi-va jos
Serghei însă striga, du-te-n aia mea!
timpul a trecut, dar iată-l din nou pe Serghei lustruit la cur de către unele televiziuni
hăhăie tot de nebun, din nou du-te-n aia mea
râgâie tatuat şi îndestulat, la fel ca acum 40 de ani
privind sfidător;
proştilor... aţi crezut că voi veţi fi cei dintâi?
nu vedeţi că am rămas tot noi?

poezie de Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început toţi suntem la fel, ca un lan de flori, apoi suntem culeşi de cineva, şi după aia fiecare e fericit în felul său.

citat din Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau nimic mai bun, mai flexibil sau mai complet decât sonata, care conţine tot ce este necesar pentru scopurile mele structurale.

citat din Serghei Prokofiev
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.

Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
N-am venit la tine, să te văd nu pot.

N-am avut ce face, când pe-aici treceam,
Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali

lacrimi necăzute din ochi sau stins prin tribunale
mamă prea repede te-ai stins
pământul tău de la bunicii mei drept moştenire
un fariseu cu nume de hoţ, Gigi Becali
la furat şi la băgat în buzunarul său
lacrimile tale în cimitir, din noi acuma cad
de pe faţa mea cu capul aplecat
şi-n gând văd monstrul, numit Becali
şi cât de mulţi sunt Doamne, cei ca el, acum în iad
de aceea are tot timpul la el mătănii
de frica a ceea ce pe nedrept, el pe mulţi ia înşelat
blestemat să fie ai tăi copii Becali
pentru pământul pe care de la părinţi mei
tu l-ai furat
undeva, pe un site numit facebook, unii de zor îl pupă
pe - JIJI -, ca si cum ar fi, tatăl lor
însă acesta cu scârbă se strâmbă şi din sutele de milioane furate
cateodată, aruncă
la câţiva, câte un ciolan
şi-n castronul lor!

poezie de Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sens

Aud, o voce cunoscuta in urma mea
Ma intorc sa vad dar stiu ca nu esti tu,
Tu ai plecat si m-ai lasat de unul singur
Eu am ramas cu o amintire si o inima franta.

Un viitor impreuna, ce frumos candva suna
Acum prezentu sterge tot se face a uita
Uita de noi, uita ce in trecut noi am jurat
Ca ne vom iubi mereu si-ntotdeauna.

Acum cand noi nu mai suntem impreuna
Am mai mult timp ca sa ma gandesc la mine
Si stau si ma gandesc mereu la noi
O intrebare de mai multe ori mi-o pun

Ce sens ca in trecut tu mai iubit?
Ca-ci acum eu, am doar de suferit
Ce sens ca eu ti-am zis ca te iubesc?
Acum tu ai plecat si nu mai esti.

Ce sens a fost ca noi sa ne-ntalnim?
Pentru a avea motiv de a ne desparti?
Ce sens are sa ma gandesc la tine?
De ma iubeai nu ma lasai singur cu mine.

Ce sens are sa mai gasesc un sens
Cand nici pe mine nu ma recunosc
Nici nu mai stiu ce se petrece cu mine
Si daca mi-a ramas inima mie.

Ce sens are ca sa mai scriu?
Cand stiu ca tu nu vei citi.
Si daca tot ce-am scris nu e asa
Eu, te astept ca sa revii in viata mea.

poezie de Serghei Ţurcan (11 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aştepta viitorul ca o scăpare de prezent, pentru că atunci când acest viitor vine, ne dăm seama că el e înşelător şi ne este dor de acel prezent care a rămas în trecut.

citat din Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretul pentru trecut este o agresiune directă în raport cu timpul şi duce la boli din cele mai grave. Teama de viitor, la fel.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Serghei Esenin

Mestecenii-au încărunţit
De mult prea multă aşteptare
De când, Serghei, tu te-ai grăbit
Să-ţi iei nemoartea-n buzunare.

În stepă s-a mai copt ţărâna,
Sau poate numai mi se pare
Şi-mi cade în nelinişti mâna,
Când cerc s-aprind o lumânare.

De flori m-ating mai cu sfială,
Ca de o binecuvântare,
Iar dacă masa-mi este goală,
Să nu lipsească vinul tare.

La cârciumă - aceeaşi lume,
Ca la o mare sărbătoare.
Într-un decor... (nu-l spun pe nume)
Se varsă viaţa în pahare.

Armatele de derbedei,
Cu iuţi pumnale la şerpare,
Te-aşteaptă-n colţuri de alei,
Să-ţi plânte-o lamă în spinare.

Doar câinii vagabonzi pe stradă
Trudesc în van după mâncare,
Iar de se-ntâmplă să le cadă
Vreun os, ei latră a mirare.

Un prinţ, venit de nu ştiu unde,
S-a spânzurat în Piaţa Mare.
Minciuna încă se ascunde
În dosul unor felinare.

În măreţia lor prea rece,
Oglinzile strălucitoare
Au darul doar să mă încerce
Cu o culoare oarecare.

Sunt frânt de foame şi de sete,
Dar n-am cerut cuiva mâncare.
Vreau numai gura unei fete
Ce-o cheamă Sneghina, se pare.

Prietenii-au plecat de-aseară,
Eu zac într-un culcuş de sare
Şi-mi scot târziu din călimară
Poemul care, încă, doare.

Palate n-am, poate nici casă,
Scriu mamei ultima scrisoare.
Aşa e viaţa mea dar, lasă...
Mai sunt şi spini, nu numai floare.

Cât despre fraţi, n-am nicio veste
De când alerg prin lumea mare.
Ei au copii şi au neveste -
Nemoartea mea stă-n buzunare.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva mi-ar fi spus în 1980, când tocmai terminam şcoala, că voi locui în Berlin, că voi fi regizor de film şi că voi călători la Cannes şi în toată lumea, ba că va trebui să învăţ şi engleza! – aş fi spus că e nebun. Când locuiam la Kiev, nu aveam nici un vis, nici un gând că voi putea trece într-o zi graniţa, pentru că ştiam precis că era imposibil.

citat din Serghei Loznitsa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

poezie celebră de Serghei Esenin din Poezii. Poeme (1957), traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris treaz şi Boris beat sunt doi oameni atât de diferiţi, încât nici măcar nu se cunosc între ei...

citat din Serghei Dovlatov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci

mi-am luat frica de gât şi am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme şi a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât şi s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
şi de frică a intrat în tocătorul de carne
şi mie nu mi-a fost milă de frica mea
şi am dat-o la carne deşi putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roşu aprins
foarte aprins de urlau după mine ştii cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele şi toate altarele
şi nu mă durea nimic şi umblam liberă
printre aceste stări roşii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
şi nu ştie de frică şi nici frica n-o mai cunoaşte
pe ea atât de roşie ca o unitate inamică

în sfârşit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roşii
ieşeau din ea aşa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obişnuise frica cerea visa mesteca
şi fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele şi nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pentru oameni este o uriaşă fericire şi o mare bogăţie, dar dacă noi o situăm deasupra lui Dumnezeu, ea se inversează în nefericire.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!