Horă Planetară

Întinde mâna prieten şi seamăn drag,
Şi-n hora planetară să te laşi purtat,
Indiferent ce culoare au ochii sau faţa ta
Şi oriunde-lume tu vei te-ai afla
În România, America, Australia
Sau în orice parte a lumii te vei găsi
Într-o frăţie cu toţi oamenii de pe planetă
Tu vei trăi şi conveţui.

Într-un declin major îî omenirea şi planeta,
Prin oamenii ce zilnic de Coronavirus mor,
Întinde-ţi braţele şi te cuprinde-n hora mare,
În jurul trupului ei fragil şi delicat,
Lasă-te purtat în dans ritmat, sincronizat
Şi pe-a ei orbită alunecă uşor,
Şi-a cu nostră forţă intrisecă îî va fi uşor.

Cu tine –n univers mă unesc şi-n în gând,
Unul pentru toţi şi toţi sunt unu,
Lasă-ţi gândurile sus să zboare
Până la margine de zare,
Desprinde-te de cei rău şi viciat
Şi viaţa ta de-ndat s-a iluminat.

Ale nostre binefăcătoare gânduri şi unite,
Cu puterea lor magică, vindecătoare,
Învolburate curg ca apa în torent
Demolând în grabă întreg eşafodul,
Ce lumea deznădăjduită a cuprins,
De unde soarele apare până la apus
Şi de la miază noapte la miazăzi.

Încearcă tu, de unde-ai fi, teamă să nu-ţi fie,
Liber în a ta conştiintă să crezi şi să speri,
Că răspuns de salvare şi înduplecare vei primi,
De undeva de-acolo, de sus dintre stele,
Îngrijorarea noastră să se risipească
Şi liniştea şi bucuria vieţii iar să înflorescă
Pe planeta nostră cea albastră.

Ruga noastră-i imn solemn, universal
Şi –al lui ecou răsună-n lumea-ntreagă
Spre slava şi –izbânda planetarei vieţi.
Ne rugăm Lui, Creatorului
S-asculte jalea ce pe oameni i-a cuprins
Şi-nduioşat şi de-al nostru plânset
O mână divină să ne-ntindă
Şi noi din nou să fim vii şi fericiţi,
Să-l acultăm pioşi într-o sfinţire.

Prin forţa Lui şi –a noastră putere comună,
Laolaltă noi fiind în cuget şi simţire,
Vom curăţa, vindeca şi eradica
Boala ce-i grea şi ameninţătoare
La ale noastre vieţi de altfel trecătoare.

Mintea noastră –i alertată,
De-această încercare cam ciudată,
Dar în mare viteză, la aste timpuri,
Se resetează şi caută-n graba mare
Un răspuns vindecător, antiviral,
Ca izbăvirea şi tu şi eu să- o am.

poezie de Georgeta Ganea (27 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de Salvare...

Tatăl nostru Cel Mare.
Ne doare tare a noastră purtare
Puterea Ta e cea mai mare
Şi cerem îndurare, toţi cu ochii ridicaţi spre cerul mare

Noi am venit pe lume, copii de Dumnezeu, al nostru nume
Frumoşi la culme, sănătoşi in carne şi oase
Planeta miroase acum, cumva anume
Valuri cu spume de sânge, lovesc a noastre case

Trimite-ne Tu Doamne o oaste
De îngeri să ne repare
Ne doare în a sufletului coaste

Fă o minune să apară, răul de bine să separe
Tu ai răbdare, ne - ai pus la grea încercare
La o întrebare, am aflat răspuns se pare
Nu noi stăpânim această planetă încântătoare

Te rugăm Doamne fără încetare
Să ne dai vindecare
Cu a ta forţă tămăduitoare
Fără asemănare.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

O linişte adâncă s-a lăsat
Peste planetă, oraş şi sat
Şi- acel necontenit tumult
Al vieţii noastre trepidante
A rămas o amintire, în trecut.

Acum în linişte deplină
De dor nebun tânjim,
Doar afară să ieşim,
După zilele de-odinioară,
Când râdeam în plină stradă,
De joaca-n grabă cu copiii,
De stat la coadă –n farmacii,
De munca noastră cea stresantă,
De-o vorbă-n treacăt aruncată
Vecinului de peste poarta.

De teamă sufletul-îi cuprins
Să nu avem Coronavirus
Şi-n spital să îl tratăm
Pe cei dragi să nu-i infectăm.
Grea povară-n acest an,
Pentru fiecare cetăţean,
De e putred de bogat
Sau un biet om sărac,
Nu alege după stare,
Vine-n grabă la fiecare
Pe criterii aleatoare.
Mama Natură –n disperare
Pecetea-a pe a noastra viaţă pune,
Ea alege, ea dispune.

Fiecare –n sinea noastră ne gândim,
Ca-n astă lume ne dorim să mai trăim,
Că ne place şi-i frumos
Când prin parcuri
Facem plimbări pe jos,
Când primavară prin ale ei frumuseţi
Trezeşte-n noi bucurii şi nu tristeţi.

Doamne, ce-am făcut noi oare
De ne pui la grea încercare
Ce rămâne de făcut
Să trăim cum am fi vrut?
Un semn divin noi aşteptăm,
Şi pe Tine noi te urmăm,
Că-n a noastră conştiintă,
S-a produs o pocăinţă
Şi cu gând şi suflet curat
Sper ca de Tine să fiu iertat
Să-mi laşi anii mei să treacă,
Până voi ajunge la judecată,
Judecată Ta cea dreaptă
Singura-n care am crezut vreodată.

poezie de Georgeta Ganea (2 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care ne unesc

Citeam mai deunăzi o ştire cum că ea, dragostea,
O boală ar fi şi se găseşte-n nomenclatorul bolilor
Şi bineînţeles ca orice boală şi ea de medici se tratează,
Dragii mei, un cuvânt magic ce pe viaţă ne uneşte
Şi-o legătură trainică-n sufletele noastre ea sădeşte
Să fie şi ea o boală incurabilă şi grea,
Care ne cuprinde pe noi toţi aşijderea
Şi la doctor s-o tratăm, ca el fiind mama răniţilor?

Adevărul şi minciuna niciodată casă bună n-au făcut,
Căci minciuna ticluită –ntotdeauna în adevăr a lovit,
Însă adevărul ştie că minciuna picioare scurte are
Şi se-n curcă –n ale ei mreje învrăjbitoare.
Sinceritatea, dragii mei, este un cuvânt care ne leagă
Şi calea cea mai scurtă se dovedeşte a fi,
Pentru clădirea între oameni şi generaţii a încrederii.
Atent în ochi ea se citeşte şi niciodată nu se greşeşte.

Prietenia, un alt cuvânt ce de oameni ne leagă,
Despre care Mircea Eliade spunea că poate fi
"O căsătorie spirituală", un miracol propriu zis
Să fie ea virtutea noastră cea mai de presus,
O comoară nu din lume, doar una cerească?
De-o avem s-o preţuim şi-al ei rang de viţă,
Să ne-ajute să purtăm în astă viaţă şi o coroniţă,
A ei rază divină scânteişte-ntre cei ce au partea de ea
Şi-o cinstec cu sfânta bucurie-n viaţa-ntreagă.

Respectul, la fel un cuvânt ce ne leagă,
Reciproca însă îl caracterizează, legalizează,
Vrei respect, respectă, ca pălăria jos mulţi să o dea în faţa ta,
Nu contează bogăţia, sărăcia, doar omenia,
De-a fi om e lucru mare şi încearcă pe cât poţi
Respect sincer tu să porţi pentru toţi,
Căci egali şi unici suntem noi, în faţa lui, a Celui de sus
Ce veghează, premiază sau sanţionează atât de fin şi de discret
Dar intotdeauna cu noi, oamenii, este foarte drept.
Lipsa lui se pedepseşte şi la margine vei sta,
Pân ce lecţia de viaţă tu o vei învăţa.

poezie de Georgeta Ganea (2 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O, Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Doamne,îţi cântăm

În aceste zile, când întreaga omenire se află la cumpăna vieţii, când nori negri aduşi de covid 19 (corona virus)au întunecat mapamondul, şi noi, românii trecem prin momente grele.
Astăzi, în România, lampa în care sălăşluieşte Duhul Binelui, se stinge încet, încet.
Pentru veşnicia naţiei, pentru liniştea şi securitatea neamului, în anul de graţie 2020, noi românii, va trebui să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene.
La Poarta care ne deschide drumul către cer, unde bunul Dumnezeu poate hotărî soarta noastră.
În faţa acestei Porţi, să înălţăm rugăciune pentru izbăvirea neamului românesc şi al întregii lumi, de groaznicul măcel care a cuprins pe toţi muritorii.
Doar mila lui Dumnezeu ne mai poate salva de această cruntă maladie.
Îndură-te Doamne de noi!
Suntem săraci, plini de nevoi.
Răul pe toţi ne-a cuprins.
Aproape că ne-a învins.
Înlătură Doamne acest rău!
Dă-ne ajutorul Tău!
Că Tu eşti atotputernic.
Scoate-ne din întuneric!
Nădejdea noastră e la Tine.
Adu-ne în viaţă bine!
Din nou lampa să se-aprindă,
În luptă s-avem izbândă.
Binele să însoţească
Viaţa noastră pământească.
Dacă de rău ne vei scăpa,
Slavă Ţie-ţi vom cânta
Toată viaţa, cât trăim.
În genunchi îţi MULŢUMIM.
AMIN!

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există printre realităţile care ne stau în faţă, unele în puterea noastră şi altele independente de voinţa şi puterea noastră. Ţin de noi părerea, impulsurile, dorinţa, aversiunea, într-un cuvânt, tot ceea ce reprezintă propria activitate. Sunt în afara voinţei noastre trupul, faima, forţa de conducător, într-un cuvânt tot ceea ce nu constituie treburi specifice nouă. Cele ce depind de noi sunt libere prin esenţa şi natura lor şi nu pot fi oprite sau frânate de vreun obstacol. Cele asupra cărora nu avem nici o putere sunt lipsite de vlagă, supuse robiei, şovăielnice în faţa piedicilor şi la cheremul unor voinţe străine. Prin urmare, aminteşte-ţi că, dacă socoteşti libere pe cele care, prin natura lor, sunt roabe, dacă vei considera drept proprii pe cele străine de tine, te vei poticni în faţa obstacolelor, vei fi frământat, mâhnit şi vei cârti împotriva zeilor şi a oamenilor. Dimpotrivă, însă, dacă socoteşti drept ale tale, numai cele ce-ţi aparţin şi străine de tine, cum de fapt şi sunt, pe cele din afara ta, nimeni nu va putea vreodată să te constrângă, nimeni şi nimic nu-ţi va sta piedică, nu vei învinovăţi pe nimeni, nu vei cârti împotriva nimănui, nicicând nu vei avea duşmani, niciodată nu te vei lăsa doborât de ceea ce este dăunător.

Epictet în Manual şi Fragmente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Mă cuprinzi din priviri?
Mă dezgoleşti de umbrele tale
Mă strecori în sufletul tău deschis
Te caută privirea la marginea adierii sau apocalipsa
În liniştea serii mă vei adormi pe braţul pufos
Şi-mi vei zâmbi în fiecare dimineaţă.
Vei cunoaşte lumina
Şi poate că vei fi doar o lumină la cap de tunel
Sau un pasaj al miilor de licurici din flori ale sufletului
Hai să zâmbim cu dragostea noastră
Până vor zâmbi şi cei din jurul nostru
Aprinsă să ne fie lumina sufletului
Până vom parcurge drumul neprogramat
Şi vom alina sufletele singure.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la hora mare!

Veniţi la hora mare ca să ne prindem toţi,
Sărbătorind Unirea, chiar azi, în ţara toată,
Moldova dându-şi mâna, acum, ca şi-altădată,
Cu Ţara Românească, cu buni, părinţi, nepoţi.

În anu-o mie-opt sute şi-n plus cincizeci şi nouă,
Un vis străvechi de veacuri atunci s-a-nfăptuit,
Când după multe piedici, pe dat' s-au înfrăţit
Surorile - provincii române amândouă.

A strălucit şi cerul, şi soarele-n tărie,
Pe două zeci şi patru, în luna lui gerar,
S-a înmuiat şi gerul, iar vântul cel hoinar,
Vrăjit, a stat s-asculte, în dulce reverie,

Când s-a încins o horă în Ţara Românească
Şi când Moldova toată cu drag s-a prins în ea,
Cu toţi cei cu simţire română alăturea;
O horă a frăţiei pe glia strămoşească.

S-a prins şi Cuza-n horă, alături cu poporul,
Kogălniceanu şi-alţii, şi fraţii paşoptişti,
Cu-entuziasm în suflet, cu toţi, pălmaşi, artişti,
Boierul şi clăcaşul, în rând cu negustorul.

Vlădică şi opincă, oricare bun creştin,
Cu lacrime pe pleoape, strigat-au bucuria,
Ardealul, Bucovina cântând cu România,
Din graniţe habsburge, de sub călcâi străin.

Un singur trup şi-un suflet, o singură simţire
Au dobândit Moldova şi Ţara Românească,
Aşa fiind şi datul, şi ordinea firească,
De la Mihai Viteazu, de la-a lui întregire.

Azi însă-amare lacrimi brăzdează-obrazul ţării,
Că trupu-i de o vreme ce pare-o veşnicie,
Ciunţit de cnut sovietic, aşa a fost să fie
Şi rana sângerândă noi n-o vom da uitării.

Dar înălţăm o rugă: când vremea o să vie
Şi-Atotstăpânitorul când s-o-ndura de noi,
De ăst popor al nostru, trudit, plin de nevoi,
Atuncea România cea Mare să învie!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare îşi imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viaţa LUI e cea mai grea şi că experienţele SALE de viaţă sunt cele mai pline de sens şi lecţii de viaţă. E doar o iluzie. Nu eşti mai valoros cu nimic faţă de cel de lângă tine. Până când nu vei învăţa să te regăseşti în fiecare fiinţă umană din lumea asta, nu vei înţelege ce cauţi aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeaşi planetă cu ei, luptând cu aceleaşi probleme, trăind la fel şi murind la fel. Nu în diferenţele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc şi lucrează şi luptă împreună pentru acelaşi scop comun, având aceleaşi valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni şi realizări ale fiinţei umane. Aşa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor şi trăieşte experienţele lor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Mesia

A venit Isus Mesia să ne dea învăţătură
Cum viaţa s-o trăim împlinind Sfânta Scriptură
Cum să fim neprihăniţi trăind doar în părtăşie
Ca s-avem deschisă calea înspre cer spre veşnicie
Şi-a venit Mântuitorul până lângă cel sărman
Ca să fie liberat de păcat şi de Satan
În lumina Lui cea sfântă Isus iată ne-a chemat
Să trăim curată viaţa să fim slobozi de păcat
Spălaţi dar şi-n curăţie toţi de aicea să trăim
Fii ai Celui Prea Înalt pentru veci de veci să fim
Şi-n lumina Lui cerească pe atâţia ne-a zidit
Câţi în inima sărmană pe El Domn dar l-am primit

Şi Isus Hristos Mesia din robi ai nelegiuirii
Ne-a făcut să fim cu toţi — robi îns-ai neprihănirii
În lumina Lui cea Sfântă cu toţi dar să ne scăldăm
Şi Cuvântul Lui Cel Sfânt din iubire să-l urmăm
El ne-a învăţat lumina toţi să fim azi pe cărare
Trăind viaţa-n curăţie şi-a Lui sfântă îndurare
Ne-a-nvăţat de Tatăl Sfânt şi ne-a spus că ne iubeşte
Şi că Tatăl lângă Sine pururea El ne voieşte
Dar ne cere prin Scriptură viaţa nouă s-o trăim
Ca ai Lui în veşnicie cu toţii dar noi să fim
Haideţi dar în sfinţenie noi astăzi să-l onorăm
Şi întreaga noastră fiinţă pentru veci dar să i-o dăm

Slobozi să fim de păcat de orice nelegiuire
Să trăim viaţa nouă doar prin har şi prin iubire
În lumina Lui cea vie Domnul şi astăzi ne cere
Să trăim în sfinţenie doar prin har şi nu-n vedere
Ci-n credinţa Lui cea sfântă noi cu drag să ne scăldăm
Cântând dar cu bucurie pe Isus noi să-l urmăm
Prinşi în dragostea Lui sfântă să trăim astăzi prin har
Osteneala noastră-ntreagă să nu fie în zadar

Unul pe altul dar întruna — fraţi dar să ne sprijinim
Şi robi ai neprihănirii pentru veci dar noi să fim
Să-i cântăm dar biruinţa Mielului Lui Dumnezeu
Ce ne-a dat pentru vecie să îi fim poporul Său
Noi să-i fim turma cea sfântă păscută pe acest pământ
Şi crescută-n floarea vieţii doar prin Duhul Lui cel Sfânt
În miresmele iubirii haideţi toţi să îl slăvim
Pe Isus Mirele Sfânt ce de-a pururi îl iubim
El ne-a dat a Lui lumină şi de toate ne-a spălat
Să avem în veşnicie un duh nou pururi curat
Glorie dar Lui Mesia — Tatălui în veci onoare
Căci iată dar prin Hristos ne-a dat veşnică salvare
21sept. 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Vadim Tudor

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Bag de seamă - şi acolo-n cer
Stelele-au nevoie de mister.
Din a lumii mare strălucire,
Ai plecat - quasar - de-acum Vadime!
Un altar în ceruri ţi s-a pus
Şi spre închinare ai apus.

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Pleci! Te cheamă-n noapte un alt drum.
Nemurirea soră îţi va fii
Şi prin nemurirea dragostei vei ştii
Că românii tăi nu te-au uitat,
Patrioţi în cuget ne-mpăcat.
Ai plecat la cer... Strigarea ta,
Prinsă-n suflet, ne va înălţa.

Câte vise şi speranţe-s scrum!
Ai plecat de printre noi acum.
Suntem mai săraci cu-n patriot!
La cafea, cu moartea, în complot,
Ai gândit că vei pleca... Dar stai!
Vei Vei călători prin Iad, prin Rai,
Vei descoperi cărări de vis
Şi istorii care nu s-au scris...

Bag de seamă şi acolo-n cer
Se cunoaşte mâna ta de fier.
Lanţuri vrei să fereci... Să conjugi
Veşnicia altei lumi... Şi fugi!
Dar aici, în urmă, ai lăsat
Un pământ şi-un neam îndoliat,
Straie negre, lacrimi şi suspine,
Jerbe şi coroane, plâns, Vadime!

Stelele-au nevoie de mister...
La venirea-ţi, nuntă e în cer.
Trupul-lut va fi-nfiat de lut,
Fi-va peste timpuri doar pământ
Şi plămada altor timpuri care
În poeme, va rodi spre soare,
Pagina pe care tu ai scris
Pentru noi, cu litere de vis.

Din a lumii mare strălucire
A rămas de-acum un gol de tine,
Azi te plânge lumea şi prohodul,
Căci de-acum ne-ai sărăcit cu totul.
Steagul ţării coborât în bernă
Îţi va fii a nemuririi pernă.
Neam de daci şi de romani de-oadată...
Iată, azi te plânge lumea toată.

Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime!
Te-au chemat spre cetele divine
Îngeri însetaţi de firea ta,
Dar şi noi, mereu, te vom avea.
România mare, neamul tău,
Toţi te poartă-n suflet - un erou.
Dăltuit în cruce, vei sfinţi
Amintirea-acestei triste zi.

Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Tu, Vadime, să te-nchini te-ai dus,
Să te rogi, acest popor să fie
Veşnic cânt şi vis şi poezie.
Tu de-acolo vei veghea. Aici,
Prinşi în rădăcină, mari şi mici,
În zidiri istorice să stea,
Veşnic să-şi iubească patria.

Şi spre închinare ai apus...
Vei nunti cu îngerii. Şi sus
Mănăăstire azi se va-nălţa -
Ziduri sfinte-ntru-nălţarea ta.
Trecători, în lumea asta mică,
Sute de morminte se ridică,
Cruci şi jerbe, lacrimi şi coroane...
Toţi ne întrebăm: " De ce se moare?!"

Şi spre închinare ai apus...
Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime,
Din a lumii noastre strălucire.
Stelele-au nevoie de mister,
Bag de seamă... şi acolo-n cer.
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Pleci Vadime, dintre noi, acum...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi

Oriunde-ai fi, oricât ai fi de mare,
În Tatăl Dumnezeu ai o salvare...
În sufletu-ţi de crezi cât o fărâmă,
Cu braţul tău, mergi, muntele-l sfărâmă!

Oriunde-ai fi, oricât de mare-i truda,
Vei reuşi, cât numele de Iuda
Nu-l vei purta în gând ca pe-o povară...
Pune-ţi nădejdea-n Tânăra Fecioară!

Aprinde iar lumina spre dreptate
Să ai lumină dincolo de moarte!
Maică Marie, Pruncului Iisus
Îngenunchem, căci viaţa-i un apus.

Noi, cei care greşim şi în păcate
Ne ducem viaţa dincolo de moarte,
Noi, cei ce-n mântuire, cu credinţă
Ne vom pleca genunchiu-n pocăinţă,

Vrem să sorbim din lacrima cerească
Sufletul nostru să se mântuiască,
Ascunşi, plângând, sub talpa lui Iisus,
Să-mpărăţim în lumea cea de sus...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drag prieten

Drag prieten, astăzi te voi provoca
Să-ţi aduci aminte, mai ieri, cum era,
Prin oraş, prin parcuri şi –n cartier
Şi să vezi schimbarea din viaţa ta, a mea
Şi durerea din suflet ce-o aduce ea.

Drag prieten, după cum şi tu ştii,
În aceste timpuri de răstrişte
Am pierdut pe drum dorul de visare,
Urmăriţi de –ai noştri compatrioţi cu-nverşunare,
Unde să mergem, cât să zăbovim,
Cu masca pe faţă pe fiece drum
Şi cu declaraţia-n mână să demonstrăm,
De ce pe străzi noi seara umblăm
Şi nu care cumva fără voie să greşim
Şi pasibili de vreo amendă să fim.

Drag prieten, te invit solidar cu mine să fii
Şi să-mi spui dacă greşesc ori ba
Că vorbele lor deseori ne sunt străine,
Pentru că ele au mesaje meschine,
Adevărul de noi, îl tot ascund,
Că urmăresc să-şi atingă scopuri,
Care în a lor buzunar aduc bani
Şi conturi grase în euro şi dolari.
Spălaţi-vă des pe mâini, un îndemn insistent,
N-ar fi oare înţeles de mulţi greşit
Şi pentru parte dintre ei însemna în fapt
De-a lua, fura şi apoi a pleca
Şi răspunderea de-a nu-şi asuma?
Că se ascund după strâmbe legi
Şi de ne-au luat ţara nu-i deajuns,
Acum până la sufletul nostru au ajuns.

Drag prieten, mai ieri, aveam libertate,
Să ne-ntâlnim la orice oră din zi sau noapte
Şi să ne-mpărtăşim ale noastre vise şi fapte,
Străini acum ne simţim în ţara noastră
Şi progoniţi de suntem de ea departe.

Drag prieten, astăzi suntem asaltaţi,
De-un inamic perfid, de rang înalt,
Trăim a vieţii noastre provocare
Şi de-om scăpa sănătoşi şi vii
Vom povesti la ai noştri nepoţi şi copii,
Despre cei care-n amintire doar vor fi
Că au plecat la stele înainte de-a trăi.

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!