Lacrimi
În colțul ochiului mă-nțeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă și îmi scapă,
Și-am început încet... să plâng...
Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte și nevinovată,
Dar a alunecat... și iar am plâns...
Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Și-am început să plâng... în hohot...
Nu meriți lacrimile mele
Și nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez și-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...
Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoțiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... și-am plâns...
poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pumnul
Și-am dat la o parte norul acela cu dosul palmei.
Și-am dat la o parte aerul acela cu buricul degetului.
Și-am dat la o parte mâna de iarbă cu o mângâiere.
Și-am dat la o parte pământul
cu pumnul strâns!
Și ce să vezi?
Ce să vezi?
Eram la o parte dat de o parte din mine
de nor de aer
de iarbă și pământ
cu dosul palmei degetul se mângâia strâns
într-un alt pumn ce venea de departe...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie
Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viață-n poezii.
Am pus viață în dorințe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputințe
Lucruri rele sau mai bune.
Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.
Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Și-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?
Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Și în viața mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.
Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă
Am fost ploaie, curcubeu,
Renașteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.
Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbușit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.
Am iubit și-am fost iubită,
Am visat și-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.
Și sfârșit și început,
Și tristețe, bucurie,
Și nimic și tot ce am vrut,
Și-am fost cuiva poezie.
Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Și sătulă și flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.
Am fost ciob și nestemată,
Și săracă și boemă,
Am fost viață întâmplată
Și din piatră și din gemă.
Și adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Și-am rămas tot iubitoare
Când țipam din toți rărunchii.
Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.
Ast-am fost, și mai sunt încă,
Om cu bune și cu rele,
Am fost val, am fost și stâncă,
O femeie printre ele.
poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Și-am zis
Și-am zis verde sălcioară
Și-am zis tu de mine tu
Și-am zis lacrima coboară
Și-ai zis "Poate îți păru'!"
Și cu sfinte și cu rele
Și cu capul meu pe cap
Printre geamuri și perdele
Am zis... iar ai înviat!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă fecioarei de cristal
Glossă fecioarei de cristal
Născută din tăceri și plâns,
Te pierzi în fiecare val...
Alchimic gândul ți-am pătrus.
Copilărind printre poeți,
Ai strâns lumină-n călimară
Și printre verbe de nămeți
Te-ntorci în fiecare seară.
Glossă fecioarei de cristal...
E alb în jur și alb e-n tine,
Vin pescărușii plâns la mal
Și-o lacrimă ți se cuvine.
Mă dor nămeții de priviri
Și scârțâie de puritate,
Mă-nțeapă țurțurii străini,
Tu iar mă chemi în val de șoapte.
Născută din tăceri și plâns,
Fragilă și atât de pură...
Tu tinerețea mi-ai ucis,
Înfometatul colț de lună.
S-a prăbușit sub talpa ta
Vulcan din sferele cerești,
Mister din albă catifea,
Dar tu, în alte lumi trăiești.
Te pierzi în fiecare val...
Secundă ce ni se arată
Furtună-n cupa de cristal
Șerpuitoare și perlată.
În râuri de mărgăritar
Treci, o fantasmă, peste cer,
O pasăre cu-aripi de jar,
Mister, mister, mister, mister.
Alchimic gândul ți-am pătruns,
Te-am dus mireasă, la altar,
În ierni de vis, de nepătruns.
Tu nici nu m-ai privit măcar.
Copaci de nea s-au aplecat
Și puritatea ți-au robit,
Mireasă, eu te-am așteptat,
Ninsoare-n mine-am adormit.
Copilărind printre poeți,
Pe sânii albi, au nins cuvinte.
Zadarnic astăzi tu mă cerți,
Zadarnic plângi. Sa iei aminte
Că-mi este brațul de ninsoare
Și fluturi cresc pe brațul meu,
Cărări cu troienite flori
Eu îți voi oferi mereu.
Ai strâns lumină-n călimară
Și printre verbele de nea
Te-ai rătăcit, iubită doamnă,
În aspre ierni de catifea.
Ghețari sub pleoapa de cristal
\Deodată parc-au răsărit.
O arcă și un marinar
În largul mării s-au ivit.
Și printre verbe de nămeți
S-au irosit la tâmple albi...
Fecioară de cristal, mă ierți?
Soldați, mereu atât de albi,
Trudind cu brațele de jar,
Au vrut în brațe să te strângă,
Dar în oceanul de cristal
S-au stins... și-au început să plângă.
Te-ntorci în fiecare seară
Ninsoare-n mine, infinit,
Te-ntorci, dar viața e amară
Iar timpul meu s-a irosit.
Alungă vuietul furtunii!
Sărută-mă! Am să te-aștept.
Eu sunt plus infinitul lumii,
Vreau să te strâng din nou la piept.
Te-ntorci în fiecare seară
Și printre verbe de nămeți
Ai strâns lumină-n călimară,
Copilărind printre poeți.
Alchimic gândul ți-am pătruns...
Te pierzi în fiecare val,
Născută din tăceri și plâns,
Glossă fecioarei de cristal.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lacrimă
Mă scol dimineața și strig
Și plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Și lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Și plâng până nu știu nici eu
De poate odată să-mi treacă.
Cu lacrima-n suflet Ți-ascult
Cuvântul și plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Și inima asta cuminte.
Și plâng când mă culc și mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Și-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra Filozofală
Am visat un înger alb coborând din Univers
Cu Piatra Filozofală să mi-o dăruiască-n zori
Și cu harul său divin să mă lumineze-n vers...
C-o rotire triumfală s-a pierdut apoi în nori...
C-un nesaț de alchimist prelucram aur din flori,
Din rouă de pe zorele și boboci de trandafiri,
L-am desprins din curcubeu, de pe strune de viori
Să lucească în cuvinte și-n căldura din priviri.
Am strâns armonie-n piept și-am uns sufletul cu mir,
Cu divină înțelepciune am pus ordine în gând,
Apă vie am strâns din Cer și-am băut-o din potir...
M-a trezit o rază-n zori... când dormeam așa profund...
Și crezând c-a fost real căutam un ambalaj
Cu Piatra Filozofală, darul meu primit de Sus,
Și-am găsit numai un ciob decodat într-un mesaj
Pus în dreapta cerebrală cu modelul lui Iisus...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decontul final
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ți-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
Să-ți aduc amintiri ca să poți să mă-nfrunți.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi să-ți las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
Să mă ierți ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsplată
Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
și ți l-am oferit
într-un hohot de râs.
Am strâns roua florilor
mai târziu
și-am dat buzelor tale
culoarea vieții.
Am ucis întunericul
din sufletul tău
și-am dat ochilor tăi
tinerețea.
Am luptat pentru tine
în fiecare viață
și am câștigat
fiecare luptă.
Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepți
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
și să întrebi:
" - Mă iubești? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă privești pentru prima dată
și vrei să fiu al tău.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsplată
Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
și ți l-am oferit
într-un hohot de râs.
Am strâns roua florilor
mai târziu
și-am dat buzelor tale
culoarea vieții.
Am ucis întunericul
din sufletul tău
și-am dat ochilor tăi
tinerețea.
Am luptat pentru tine
în fiecare viață
și am câștigat
fiecare luptă.
Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepți
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
și să întrebi:
" - Mă iubești? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă privești pentru prima dată
și vrei să fiu al tău.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și...
Ai venit în crucea nopții să-mpărțim în doi tristețea,
Tulburat de gândul morții mi-ai lăsat un pumn de lacrimi,
Mi le-am așezat pe suflet și mi-a vindecat iubirea,
Tăinuind greșeli în tine, ai plecat orbit de patimi.
Când m-ai alungat din vise, m-ai dat Zeilor ofrandă
Ai uitat că-ntraga iarnă am fost poeziei sclavă;
Mi-ai rămas dulce povară, cântul tău să mă dezmiardă,
Nebunele-ți dorinți mi-au fost alinturi și otravă!
Azi m-a-mbătrânit oglinda și-am uitat de început,
Uite, apa ce o plâng e mai rece ca un drug,
Gata-s stropii de speranță, nu știu unde s-au pierdut,
Cât mă dori și ești aproape, pe sub umbra ta să fug!
Hai, privește-mă în suflet, să vezi cât sunt vinovată,
Și-am lăsat nerăsfoită cartea mea de rugăciuni,
Ai trimis pasărea morții, dorul să ți-l cânte-n poartă
Catedrala noastră convertită-i la minciuni!
poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unitate
Am strâns din dinți la vremuri grele
Și-am implorat cereasca mană;
Am strâns, mai abitir, curele,
Iar azi ne strângem
la pomană!
epigramă de Traian Conciatu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-am plâns...
Și-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Eu i-am făcut din roze diademe,
Dar amintirea-i tot ce mi-a rămas.
Cu giulgi brodat cu aurul divin
Și chiparoase, l-am împodobit,
Dar existența lui îmi dă fiori,
Purtându-mă spre minus infinit...
Pentu atâtea-n lume suferim...
Destin nedrept, durerea ne-nconjoară,
La toate câte sunt, cum ținem piept?!
Curge spre cer o lacrimă amară...
Îngenunchem la late veșnicii...
Nu suntem prunci.... Nu suntem nici profeți...
Un pumn de oase, poate, într-o zi,
Deplânse de mai marii înțelepți.
Ce drept trecutul verbului "a fi"?!
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veșnicii.
Cu toți trăim trecut și viitor
Și n-avem vreme încă a muri
Cât rătăcim și suflete cât dor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vant
Toamna a țipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă ușă frunzele s-au strâns.
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Și-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Și prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am căutat iubirea...
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, ești prea frumoasă!"
Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeț.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Și totuși în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.
-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauți înnourat și crunt?
-Eu... am șoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea?... fu răspunsul străinului. Eu sunt...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altă dată-n altă viață
Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viață,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în față?
Și dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?
Oare mă vei recunoaște
Când am să te-mbrățișez,
Dragostea va mai renaște,
Sau, ca azi, doar eu visez?
Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor țâșni sub pleoape
Nu vom ști de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.
Știu c-am să te fac să simți
Alți fiori în dimineață
Fiindc-am fost îndrăgostiți,
Altă dată-n altă viață!
Și de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îți voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.
Fiindcă astăzi sunt femeie
Și pentru c-am fost rănită
Viața care va să vie
Măcar tu să fii iubită.
Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăța cum să iubești,
Iar atunci vei ști tu oare
Că nu-i bine să rănești?
N-am să-ți reproșez nimic
Fiindcă sufletu-ți va ști
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai știut iubi.
Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în brațe te voi strânge,
Și-am să fiu cel înțelept
Și-am să tac... cât tu vei plânge.
Tu vei plânge vinovată
Pentru că ți-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Și răneai, dar te-am iubit.
Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ți vor curge
Și ți-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...
poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăirea
A trecut moartea pe lângă mine
m-a salutat
și a murit!
Și după ce-am trecut de ea
am plâns
am râs
și-am huiduit!
Și am trăit-o
și-am trăit!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sa uit
Am ieșit pe câmpul cu flori
Să-mi pierd părerile de rău,
Dar vântul mi-a trezit fiori
Și-am resimțit sărutul tău.
Atâta patimă am strâns
Din mângâierea vântului,
Că ziua-ntreaga eu am plâns,
Dorind să dau pustiului,
Tot ce-am simțit în mine ieri.
Să uit și patimi și iubiri
Și să recad în lungi tăceri,
Fără dureri, fără simțiri.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Titanicu' lui Noe
Am început să mă-ndoiesc
Ba chiar de-a dreptul m-am strâmbat
Când am aflat că te iubesc
Dar trebuie să mă opresc
Pentru că fac mare păcat.
Și-am început să mă opresc
Ba chiar să stau mergând pe loc
Dar a venit un sol ceresc
Mi-a dat un șut dumnezeiesc
Și-am înțeles că nu e joc.
- Ai început să te oprești
Acum când chiar avea nevoie
Și te-a rugat să te grăbești
Că se scufundă când lipsești
Bărcuța ta, titanic Noe?!
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!