Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socul
La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în fața lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.
Parcă-aș privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.
Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.
Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu știi că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.
Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie fără anotimp
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.
poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărțirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea
pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța
rămasă agățată
pe clipa așteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Și parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfințit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie autumnală
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec anii mei...
Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.
Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.
Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îți voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mrajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o umbră de sărut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Castanii
Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu brațele întinse spre cerescul rai,
să-și etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfințit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,
castanii mai frumoși ca niciodată.
Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,
cu-același tren, în gara noastră mică,
și gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă și privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-și vinde viața pentru tine.
Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aș vrea s-ajung nici nu mai știu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul răstignit
La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arțari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung,
simt liniștea din mine cum se curmă,
aș vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrățișarea ta din urmă.
Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciți departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deșert cu dune mișcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
și îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.
Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăcești prin razele de soare.
Aș fi dorit să mă oprești din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorințele din gânduri pasagere.
Vacanțele de vară s-au sfârșit
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salcâmii
La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însemnele uitării
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori și urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
Deodată mă cuprinde o teamă neștiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Învăluită-n ceață, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în brațe și te sărut adânc
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ți plâng.
poezie de Corneliu Neagu din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salcâmii
La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre vis[toare
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori și urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
O buhă retrezită, în liniștea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceș,
în urma ei pădurea, măreață catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeși.
Îndată mă cuprinde o teamă neștiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în brațe și te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ți plâng.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
De ce te mai întorci acasă, tată?
doar vezi prea bine, casa-i dărâmată,
în locul ei găsești o alta casă,
cu turlă-naltă și mai arătoasă,
dar nu este la fel de primitoare
precum căsuța noastră cu pridvoare.
Iar eu, când vin acolo câteodată,
parcă-s străin la mine-n curte, tată.
Doar mărul ce mai dăinuie la poartă
mă mai întreabă seara despre soartă.
Nici el nu cred că se mai simte bine,
stă aplecat, iar fructele-s puține...
Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,
zidit între betoane pare jalnic.
Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina
de când betonul a umplut grădina.
Eu știu că mai apari prin curte, tată,
să reclădești căsuța dărâmată
cobori din Constelația Licornul
doar noaptea când ne frânge somnul
și către zori, pe când cocoșii cântă,
te-ntorci în cer, cu aripa mai frântă.
Iar eu trezit, în plină dimineață,
văd umbra ta cum se topește-n ceață,
și lacrimi grele ochii mi-i inundă
când mira soarelui apare tremurândă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie
Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Și revăd măceșii înfloriți
adunându-și crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriți
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă
oare ce s-a întâmplat cu noi?
nu mai ești precum erai, crăiasă!
Îmi vorbești cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Și deodată simt și înțeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aștept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângeau în noi copacii
Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.
În urma pașilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârșit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-și crengile pe dinafară.
La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu pași care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.
Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă știu că ești pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ți-a frânt povestea dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă anii se adună
Chiar dacă anii se adună mulți,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punți
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar și copil voi fi, din când în când,
și-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajiști alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.
Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
și pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrățișați vom luneca la vale,
prin văile umplute de țărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ține împreună.
Eu am rămas același, neschimbat,
doar ochii triști mai obosiți îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu așa de clară
precum aevea te știam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.
Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară
din viață noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin galaxii de vis
Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.
Din drum însă-deodată te oprești
pe-o margine de amintiri surpată,
prin cețurile beznei nefirești
văd umbra ta întinsă ca o pată.
Incerc să te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.
Se-așterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoșați de iarna care-i ninge.
Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!