Admit că există în adevăr legi morale pure care determină complet a priori (fără considerarea mobilelor empirice, adică a fericirii) purtarea, adică folosirea libertăţii unei fiinţe raţionale în genere, şi că aceste legi poruncesc absolut (nu numai ipotetic, sub supoziţia altor scopuri empirice), şi că deci ele sunt necesare în toate privinţele. Pot presupune cu drept această judecată, invocând nu numai dovezile celor mai luminaţi moralişti, ci (şi) judecata morală a fiecărui om, când acesta vrea să gândească clar o astfel de lege.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este totdeauna ceva care este în adevăr plăcut celui ce-o posedă, dar nu este bună numai prin sine în mod absolut şi în toate privinţele, ci presupune totdeauna ca condiţie purtarea morală conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre dialectica raţiunii pure în determinarea conceptului de Bine suveran (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logicienii şi juriştii spun că dreptul ar fi ceea ce legile dintr-un anumit loc şi o anumită epocă au susţinut şi susţin că este... Dar problema de a şti dacă ceea ce ele prevăd este just şi ceea ce este just sau injust le va rămâne obscură, dacă nu abandonează un moment criteriile empirice şi nu caută sursa acestor judecăţi în simpla raţiune (deşi aceste legi le-ar putea servi într-un mod excelent drept fir conducător), pentru a stabili temeiurile unei posibile legislaţii empirice. Asemenea capului de lemn din fabula lui Fedru, o ştiinţă pur şi simplu empirică a dreptului este un cap care poate fi frumos, dar are un mic defect: este lipsit de creier.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru al naturii acţionează după legi. Numai o fiinţă raţională are facultatea de a acţiona conform reprezentării legilor, conform principiilor, adică, numai ea are voinţă. Cum pentru derivarea acţiunilor din legi se cere raţiune, voinţa nu este altceva decât raţiune practică.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numesc lumea, întrucât ar fi conformă tuturor legilor morale (cum de altfel ea poate fi, potrivit libertăţii fiinţelor raţionale, şi cum trebuie să fie, potrivit legilor necesare ale moralităţii), o lume morală. Ea este gândită numai ca lume inteligibilă, întrucât aici se face abstracţie de toate condiţiile (scopurile) şi chiar de toate obstacolele moralităţii (slăbiciune sau corupţie a naturii omeneşti).

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregul, necondiţionatul nu se pot găsi decât dincolo de viaţa unui Eu închis între limitele persoanei empirice, fizice, practice, morale sau intelectuale. Astfel, în principiu, numai ce transportă în afara unei astfel de vieţi şi unui astfel de Eu, ceea ce creează în ele o criză, ceea ce le insuflă o forţă mai mare, ceea ce deplasează centrul sinelui propriu dincolo de el însuşi – cu riscul ca acesta, dacă e necesar, să aibă loc într-un mod problematic, catastrofic sau distructiv – numai aşa ceva poate eventual deschide drumul către o regiune superioară.

Julius Evola în Metafizica sexului (2002)
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are dreptul să devină opozabil şi să decidă în virtutea puterii a unei autorităţi, administrative, juridice sau politice, în numele unor legi de drept fundamental, a unor legi constituţionale, a unor legi organice şi legi ordinare, legi strâmbe, legi care nu mai corespund cu realitatea, legi care-s împotriva realităţii, adevărului şi libertăţii unui anumit moment dat! Nimeni nu are dreptul de a ascunde adevărul, de a limita libertatea unei majorităţi în numele unei minorităţi, nedrepte, precum nici aceea a unei minorităţi în numele unei majorităţi, la fel de nedrepte. Adevărul care împreună cu realitatea sunt în permanentă schimbare, trebuie să prevaleze!

Viorel Muha (noiembrie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica deci, atât cea a naturii, cât şi cea a moravurilor, mai ales critica unei raţiuni care cutează a zbura cu aripi proprii şi care precedă ca «exerciţiu preliminar ˂propedeutic˃» constituie propriu-zis, ele singure, ceea ce putem numi filosofie în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta raportează totul la înţelepciune, dar pe calea ştiinţei, singura cale care, odată deschisă, nu se acoperă niciodată şi nu permite rătăciri. Matematica, ştiinţa naturii, însăşi cunoştinţa empirică a omului au o înaltă valoare ca mijloace pentru nişte scopuri ale omenirii, care în cea mai mare parte sunt contingente, şi dacă în cele din urmă ele duc totuşi la scopurile ei necesare şi esenţiale, o fac numai prin mijlocirea unei cunoaşteri raţionale din simple concepte, cunoaştere care, oricum am numi-o, nu este propriu-zis decât metafizica.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, regularităţile şi legile erau evidente numai în astronomie şi în alte câteva ştiinţe. Totuşi, pe măsură ce civilizaţia a evoluat şi în special în ultimii 300 de ani, au fost descoperite din ce în ce mai multe regularităţi şi legi. Succesul acestor legi l-a condus pe Laplace la începutul secolului al nouăsprezecelea să postuleze determinismul ştiinţific, adică el a sugerat că ar exista un set complet de legi care ar determina precis evoluţia universului, dacă se cunoaşte configuraţia sa la un moment dat.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

transcendental

Numesc transcendentală orice cunoaştere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaştere a obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea universală a justiţiei este să acţionăm în exterior în aşa fel încât folosirea liberă a voinţei noastre să fie compatibilă cu libertatea oricui, potrivit unei legi universale.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate fenomenele sunt supuse, după natura lor, a priori unor reguli care determină raporturile lor reciproce într-un timp.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofiile diferite nu reprezintă altceva decât metode de evaluare, care ar putea duce la evaluări empirice greşite dacă sunt ignorate ştiinţa şi datele empirice.

citat din Alfred Korzybski
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum este posibil ca ceva să se schimbe în genere? Cum este cu putinţă ca unei stări dintr-un moment de timp să-i urmeze, într-un alt moment, o stare contrară? Despre toate acestea nu avem a priori nici cel mai neînsemnat concept.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sistemul meu găsesc materia supusă unor legi necesare, consecinţă necesară a proprietăţilor ei naturale. Existenţa tocmai a acestor legi dovedeşte existenţa unui Dumnezeu. Căci tocmai fiindcă natura, chiar şi în haos, nu poate proceda decât cu regula şi în ordine. Trebuie să existe un Dumnezeu.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!