A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică şi totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluţionarea problemei teoretice şi, când aceasta se înalţă, a problemei speculative. Căci toată speranţa tinde spre fericire şi este pentru practic şi pentru legea morală exact acelaşi lucru ca ştiinţa şi legea naturii pentru cunoaşterea teoretică a lucrurilor. Speranţa ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când ştiinţa ajunge la concluzia că ceva (care acţionează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este simptomatic pentru ceva. Este simptomatic fie pentru ceva bun, fie pentru ceva rău. Iată de ce este înţelept să nu ignori simptomele. În cazul în care ceva din viaţa ta nu merge aşa cum trebuie, ele acţionează ca un sistem de avertizare din timp, anunţând tuturor celor ce vor să asculte că ceva trebuie să se schimbe.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că este o cauză suficientă aceea căreia nu-i lipseşte nimic din ceea ce este necesar pentru producerea efectului. O asemenea cauză este şi o cauză necesară căci, dacă ar fi posibil ca o cauză suficientă să nu producă efectul, atunci i-ar lipsi ceva din ceea ce-i trebuie pentru a-l produce, iar în cazul acesta nu ar fi suficientă. Dar dacă este imposibil ca o cauză suficientă să nu-şi producă efectul, înseamnă că o cauză suficientă este şi o cauză necesară. De aici este evident că tot ceea ce se produce, se produce cu necesitate, căci orice lucru care se produce are o cauză suficientă, fără de care nu s-ar fi produs;tot de aceea, acţiunile voluntare sunt necesitate.

citat din Thomas Hobbes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a ajunge vedetă trebuie să ai ceva al tău, care să te diferenţieze de ceilalţi. Dacă nu ai un atu de la natură, inventează-l, exersează-l şi încearcă să te simţi bine cu acest ceva unic, pe care numai tu îl poţi dărui publicului. Altfel spus, publicul trebuie să te iubească pentru ceva ce îţi aparţine. Trebuie să fii confortabil cu ceea ce faci şi să nu pari fals sau forţat în nicio împrejurare. E greu? Cu siguranţă. Dar merită!

citat din Răzvan Marc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spui că este prea mult rău în lumea asta admiţi că este şi bine. Când presupui că există bine admiţi că este un astfel de lucru ca legea morală pe baza căreia faci diferenţa dintre bine şi rău. Dar dacă presupui o lege morală, trebuie sa admiţi un Dătător de lege morală, dar El este cel pe care vrei să il negi, nu să îl dovedeşti. Deoarece dacă nu este niciun Dătător de lege morală, nu este lege morală. Dacă nu este lege morală, atunci nu există bine. Dacă nu există bine, nu există rău. Care e întrebarea ta?

citat din Ravi Zacharias
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul meu de vedere este că, dacă nu există nici o dovadă pentru acel lucru, atunci poţi uita de el. Un agnostic este cineva care nu crede în ceva până când nu există dovezi pentru acel ceva, aşa că eu sunt un agnostic.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plângem din cauza tristeţii. Tristeţea urmată de iubire, de bucurie sau, în general de o cauză oarecare, face ca inima să împingă mult sânge prin artere şi de acolo mulţi vapori spre ochi care se transformă în lacrimi. Este nevoie pentru aceasta de tristeţe, fiindcă răcind tot sângele, îngustează porii ochilor. Dar întrucât, pe măsură ce îi îngustează, micşoreză şi cantitatea de vapori pe care ei trebuie să-i lase să treacă, producerea lacrimilor nu mai este posibilă, dacă în acelaşi timp cantitatea acestor vapori nu este sporită de o altă cauză oarecare. Şi nu există ceva care să o sporească mai mult decât sângele care este trimis spre inimă în pasiunea iubirii. De aceea observăm că cei trişti nu varsă neîncetat lacrimi, ci numai la intervale, atunci când meditează din nou asupra obiectelor pe care le îndrăgesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea nu este întotdeauna de ajuns. Se întâmplă, uneori, ca un om să reziste durerii până când ajunge să moară din cauza ei. Dar pentru orişicine există câte ceva de nesuportat – ceva la care nici nu se poate gândi. Nu-i vorba de curaj sau de laşitate. Când cazi de undeva de sus, nu este o laşitate să te agăţi de o frânghie. Când ieşi la suprafaţa apei, nu eşti laş dacă tragi aer în plămâni. Este, pur şi simplu, un instinct care nu poate fi jugulat.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă în şcoli este o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca indivizi şi a tot ceea ce se întâmplă la nivel global, istoric, social. Practic, relaţia victimă-agresor este o zonă a naturii umane în care încă ne scăldăm. Microcosmosul copiilor reflectă ceea ce se întâmplă în socialul din care suntem cu toţii parte. Aşa că (soluţionarea problemei - n. e.) ţine foarte mult de noi, de educaţia individuală a fiecăruia, de procesul nostru individual de creştere şi de armonizare. Trebuie să ne asumăm faptul că ceea ce vedem în exterior face parte şi din noi şi că poate generăm anumite zone, în societate sau şcoală, care nu ne plac.

citat din Anca Maftei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există un moment fixat dinainte că trebuie să urmezi un drum predestinat, când o să ţi se întâmple ceva, nu există un moment fix când o să mori sau când o sa te îmbolnăveşti. Totul este alegerea ta. Dacă accepţi ceva sau nu — la nivel mental.

Iustinian Cruceanu în Mintea conduce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, a apărut ştiinţa şi ne-a învăţat că noi nu suntem măsura tuturor lucrurilor, că există minuni inimaginabile, că Universul nu este obligat să se conformeze la ceea ce noi considerăm a fi confortabil sau plauzibil. Am învăţat câte ceva despre natura idiosincratică a simţului nostru practic. Ştiinţa a adus conştienţa umană la un nivel mai înalt. Acesta este cu siguranţă un ritual de trecere, un pas spre maturitate.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne invadează tristeţea, regretul pentru ceea ce nu am trăit, trebuie s-o luăm în considerare, pentru ca, traversând-o, să găsim calmul. Aceasta poate fi ceva foarte dureros dar numai traversând-o putem ajunge la pacea veritabilă. Dacă ne facem c-o ignorăm, această tristeţe ne va ajunge din urmă sau se va traduce printr-o insatisfacţie sau nelinişte difuză.

Anselm Grun în Invitaţie la seninătatea inimii (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!