Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

datorie

Datoria este necesitatea de a săvârşi o faptă din respect pentru legea morală.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Fundamente ale metafizicii moravurilor, Prima secţiune
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spui că este prea mult rău în lumea asta admiţi că este şi bine. Când presupui că există bine admiţi că este un astfel de lucru ca legea morală pe baza căreia faci diferenţa dintre bine şi rău. Dar dacă presupui o lege morală, trebuie sa admiţi un Dătător de lege morală, dar El este cel pe care vrei să il negi, nu să îl dovedeşti. Deoarece dacă nu este niciun Dătător de lege morală, nu este lege morală. Dacă nu este lege morală, atunci nu există bine. Dacă nu există bine, nu există rău. Care e întrebarea ta?

citat din Ravi Zacharias
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai când vei şti ce să gândeşti şi ce să faci, atunci şi doar atunci va trebui să-ţi foloseşti puterea voinţei asupra ta, pentru a acţiona în mod corect. Aceasta este modalitatea legitimă de a folosi puterea voinţei, pentru a obţine ce vrei - pentru a te ţine pe tine pe calea cea corectă.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

Fericirea este starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Dialectica raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru al naturii acţionează după legi. Numai o fiinţă raţională are facultatea de a acţiona conform reprezentării legilor, conform principiilor, adică, numai ea are voinţă. Cum pentru derivarea acţiunilor din legi se cere raţiune, voinţa nu este altceva decât raţiune practică.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că se poate promova mai bine virtutea prin folosirea încurajării şi persuasiunii prin grai decât prin lege şi necesitate. Pentru că este posibil ca cel care este împiedicat de lege va săvârşi greşelile în secret, însă, cel care este îndemnat la ceea ce ar trebui prin persuasiune nu va face nimic greşit fie în secret, fie în mod deschis. Prin urmare cel care se comportă corect din înţelegere şi cunoaştere dovedeşte că este în acelaşi timp curajos şi moral.

citat celebru din Democrit
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admit că există în adevăr legi morale pure care determină complet a priori (fără considerarea mobilelor empirice, adică a fericirii) purtarea, adică folosirea libertăţii unei fiinţe raţionale în genere, şi că aceste legi poruncesc absolut (nu numai ipotetic, sub supoziţia altor scopuri empirice), şi că deci ele sunt necesare în toate privinţele. Pot presupune cu drept această judecată, invocând nu numai dovezile celor mai luminaţi moralişti, ci (şi) judecata morală a fiecărui om, când acesta vrea să gândească clar o astfel de lege.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată ca ea să devină o lege universală.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să năzuim a considera multe totdeauna ca datorie. O acţiune trebuie să aibă pentru mine valoare nu pentru că e de acord cu înclinaţia mea, ci pentru că prin aceasta îmi îndeplinesc datoria.

Immanuel Kant în Despre pedagogie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie - în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor - iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.

Mircea Eliade în Oceanografie
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bessie: O, prima întâlnire. O să fie interesant. Hei, ce s-a întâmplat?
Joey: Nu ştiu, pare ciudat. Adică Dawson şi cu mine la o întâlnire? Nu ţi se pare ciudat?
Bessie: A fost ciudat când v-aţi sărutat?
Joey: Nu, a fost destul de bine. Dar ideea e că nu s-a mai întâmplat de atunci, adică de ieri.
Bessie: Nu e neobişnuit pentru că eu cred că al doilea sărut e mereu mai dificil decât primul.
Joey: De fapt ne-am sărutat de mai multe ori în seara aia.
Bessie: Da, dar se consideră ca fiind doar un sărut, iar acel prim sărut este cel pasional. Este cel plin de dorinţă şi atracţie, dar cel de-al doilea sărut este raţional. Ai timp să îţi faci griji şi să analizezi, iar majoritatea femeilor preferă acel prim sărut, dar eu îl prefer pe al doilea pentru că este vorba despre ceva mai mult. Vei primi cel de-al doilea sărut, Joey şi va fi minunat. Va fi real. Va fi plin de înţeles.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se admite, în general, că involuntare sunt actele comise prin constrângere sau din ignoranţă. Actul comis prin constrângere este cel al cărui principiu se află în exterior, fiind de aşa natură încât cel ce execută sau cel ce suportă acţiunea nu contribuie cu nimic la aceasta, de exemplu când vântul sau un om cu autoritate duce cu sine pe cineva într-un anumit loc. Cei care acţionează din constrângere, şi deci împotriva voinţei lor, o fac suferind, pe când cei ce acţionează de dragul a ceea ce este plăcut şi frumos o fac cu plăcere. Se pare deci că actul executat prin constrângere este acela al cărui principiu ne este exterior şi la cel ce suportă constrângerea nu participă cu nimic.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură este în sine practică şi dă (omului) o lege universală, pe care noi o numim legea morală.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!