Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –
iubire.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,

ridicând pod peste sufletele lor;

ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.

Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei

nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –

iubire.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curge flacără în pieptul fecund al soarelui, flacăra naşte următoarea flacără...

Ştefan Radu Muşat în Împrimăvărare
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este inima prin care curge timpul.

aforism de Camelia Opriţa (11 mai 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nu-ţi mărturisi cât eşti de singur trebuie să vezi în iubire purificare şi spiritualitate care nasc lumină în fuga nesăţioasă a vieţii. Viaţa!... care nu vede pământul sub tălpile ei, nici pasărea îmblânzitoare de timp.

Din eroism pentru viaţă devii şi pasăre şi cerşetor de iubire.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vieţii şi-a morţii

Stele cad în palma noastră,
Viaţă – puf de păpădie,
Viaţă, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viaţă, plâns de moarte.

Stele cad în palma noastră –
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistiţiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.

Viaţă, puf de păpădie
Clipă – aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viaţa-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge –
Râu de miere şi pelin,
Timpul în aval se scurge
Şi la tâmple toţi albim.

Viaţă – pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Şi te pierzi în depărtare,
Un străin – uitat catarg.

Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viaţă, cauţi înălţare.
Braţe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele şi anii,
Într-o clipă vine moartea.

Când aproape ni-i plecarea –
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viaţă, către soare.
Ca o mantie de gheaţă
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viaţă,
Totu-i plâns şi răni, regrete...

Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viaţă-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Şi bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...

Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noştri, noapte bună!

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost şi fără nume,
Noi vom adormi de-acum.

Plâns de viaţă, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viaţă – pasăre măiastră,
Viaţă, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-şi desăvârşească zborul, pasărea are nevoie de cer, căci zborul a fost dat visului şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri; visul e sortit uneori eşuării când iluziile se risipesc, pe când zborul reprezintă împlinirea păsării: Pasărea să se numească păsăre, omul să se numească om cu rădăcină. Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec. Apar alte iluzii din speranţe care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea - pasăre măiastră

Doamne,
rostogoleşte peste mine,
o clipă albastră,
să pot în palme ţine
fericirea - pasăre măiastră.
Dezleagă-mi iubirea
să vad cât mai departe
să trasez cu privirea
linia dintre viaţă şi moarte
Rog, acum, îngerii
să ne mai păsuiască,
vom putem culege macii verii
inima să nu ni se mai ofilească.
Ei să sculpteze în noi lumina
cu al dălţii cuvânt,
să învăţăm că-n iubire nu e vină;
ea e minunea de pe acest pământ.

rugăciune de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducea soldaţi

de plumb în valea plângerii
pregătiţi să tragă cu puştile lor
ţinute la subţioară
îi alinia într-un careu
sub zborul păsărilor de fier
care scuipau foc
un fel de dragoni asiatici
teleghidaţi într-o simplă
credinţă că apără valea de plumbul
soldaţilor deşiraţi de spaima
topirii timpurii în cântec

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre măiastră

"Este perfect adevărat..."-
Gândesc privind către fereastră
Pe unde "zborul" şi-a luat -
"Femeia-i pasăre... măiastră!"

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru

Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este şi fiinţa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfăşăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viaţa veşnică.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire pierdută

O iubire pierdută este sentimentul pe care timpul îl lasă deoparte, dar de la care sufletul nu va pleca niciodată.

definiţie aforistică de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Mă plictiseşte timpul cu monotonia lui
trecere prin liniile tridimensionale
sau prin cele unsprezece dimensiuni
ale spaţiului
dacă vreţi
să fiţi la zi
cu ultimele calcule cuantice.
Timpul rămâne acelaşi
în ecuaţia asta
aşa că de ciudă
l-am închis într-o clepsidră
cu nisip stelar
să stea captiv să vadă şi el cum este să fii prizonier
într-un corp trecător de clepsidră.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintez sau stau...

înaintez sau stau
între două necuprinsuri,
cu neputinţa de a mă contura,
alunec înafară,
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva.
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi?
înafara inimii, e absenţa...
neauzitul strigăt al mineralei tăceri,
deconcertantă, eternă transformare.
Cândva, peste mine vor cădea norii,
întunericul altui început
şi pasărea albă, pasărea pasăre suflet
oare o să tacă?
până atunci, am să-i păzesc cântarea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă,
strigăt de lumină.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucirea vremii se regăseşte în inimile florilor Sufletele lor sunt aproape perfecte, cioplite parcă din stelele născătoare de îngeri.

Camelia Opriţa în Povestiri cu tâlc de copil (29 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!